ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5050/2003

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Pe rolul Curții Supreme de Justiție s-a înregistrat la 4 iulie 2003 recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 1937 din 1 octombrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, care a menținut sentința civilă nr. 550 din 14 iunie 2002 a Tribunalului Maramureș. Se susține că ambele hotărâri au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, fiind și vădit netemeinice, în sensul art. 330 pct. 2 din C. proc. civ. Analizând recursul în anulare precum și dosarele cauzei, atașate, Curtea reține următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 8 mai 2002 pe rolul Tribunalului Maramureș, reclamanții B.I.

și M.G., foști executori judecătorești pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, au chemat în judecată Ministerul Justiției și Tribunalul Maramureș, solicitând restituirea sumelor încasate prin reținerea nelegală a procentului de 7% din salariu cu titlul de primă pentru asigurările de sănătate pe perioada 1 ianuarie 2000 - 1 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de inflație la data executării hotărârii. În motivarea acțiunii s-a susținut în esență că prin Legea nr. 92/1992 și O.G. nr. 409/1998 s-a instituit gratuitatea asistenței medicale pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, precum și pentru familiile acestora, aceste prevederi legale având un caracter special și ele derogă de la prevederile Legii nr. 145/1999 privind asistența medicală, lege care are un caracter general.

Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, invocând lipsa calității procesual pasive și o cerere de chemare în garanție a Casei de Asigurări O.P.S.N.A.J. și solicitând instanței ca în ipoteza în care va fi admisă acțiunea principală să se admită și cererea de chemare în garanție și să fie obligată chemata în garanție la restituirea sumelor reținute de la reclamanți și virate lunar cu titlu de contribuție pentru asigurările sociale. Prin sentința civilă nr. 550 din 14 iunie 2002, Tribunalul Maramureș a respins excepția invocată, a admis acțiunea, a obligat pe pârâți să plătească reclamanților sumele încasate cu titlul de primă de asigurări de sănătate în perioada 1 ianuarie 2000 - 1 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de inflație la data executării hotărârii.

A fost disjunsă cererea de chemare în garanție. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut în esență că pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 1 martie 2001 prin Legea nr. 92/1992 și O.G. nr. 409/1998 s-a instituit gratuitatea asigurărilor medicale pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, dispoziții legale care se coroborează și cu prevederile Legii nr. 145/1999 privind asigurările sociale de sănătate. Iar în concursul dintre legea generală (legea asigurărilor sociale de sănătate) și legea specială (legea privind organizarea judecătorească), aceasta din urmă trebuie să primeze. Recursul declarat de Ministerul Justiției a fost respins prin decizia civilă nr. 1937 din 1 octombrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă.

Prin prezentul recurs în anulare sunt criticate ambele hotărâri judecătorești, ca fiind pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. În acest sens, se susține că în conformitate cu art. 99 din Legea nr. 92/1992 magistrații beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, iar condițiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin H.G. nr. 409/1998 precum și Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri în sensul că acordarea gratuităților se face în condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997. Se susține în recursul în anulare că printr-o interpretare sistemică a tuturor actelor normative menționate, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate.

Se invocă că în Legea nr. 145/1997 se prevede obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară, pentru cetățenii străini și apatrizi care au reședința în România și totodată și obligația acestora de a plăti contribuția lunară; Cei exceptați de la plata contribuției fiind nominalizați în mod expres în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează magistrații și personalul auxiliar de specialitate. Se concluzionează în recursul în anulare că prin tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate și pe magistrați, se deduce intenția ca aceștia să nu fie scutiți de plata contribuției pentru fondul de asigurări sociale de sănătate.

Ca atare se apreciază că prin hotărârile criticate, instanțele au interpretat și au aplicat greșit actele normative în vigoare când au apreciat că reclamanții, ca auxiliari ai justiției nu trebuiau să plătească contribuția lunară, iar această încălcare esențială a legii a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. În consecință pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate și pe fond respingerea acțiunii reclamanților ca nelegală. Recursul în anulare este fondat. Este de reținut în primul rând că atât în considerentele hotărârilor criticate cât și în motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleași prevederi legale, interpretarea lor fiind însă total diferită.

Astfel, printr-o interpretare sistemică a tuturor dispozițiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate urmează a reține. Este de necontestat că în conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie 1997, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze. Condițiile de acordare a acestora se stabilesc însă prin hotărâre a guvernului, se precizează în alin. (2) al art. 99. În acest sens Guvernul a emis la data de 20 iulie 1998 Hotărârea nr. 409 care, în art. 1, arată fără echivoc că de aceste gratuități se beneficiază în condițiile legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998), același lucru este prevăzut și în Normele comune nr. 318/F.B.

– 64 – 807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pentru aplicarea H.G. 409/1998. În consecință, trebuie avute în vedere aceste acte normative care arată fără echivoc că beneficiul gratuităților prevăzut de art. 99 și art. 141din Legea nr. 92/1992 se face în condițiile Legii nr. 145/1997 care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliu în țară iar în aliniatul al doilea arată în mod imperativ că „asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru asigurările sociale de sănătate”. În art. 6 și art. 55 din aceeași lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuției și cele care sunt scutite de această plată.

Deci, din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voința sa – anume ca beneficiul gratuităților pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate să se facă în condițiile Legii nr. 145/1997. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuți în art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asigurați, fără plata contribuției sau să fie scutiți de ea, nu ar fi făcut trimitere la „condițiile Legii nr. 145/1997” ci ar fi menționat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege. Legiuitorul nu a dorit acest lucru pentru că în categoria exceptaților au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.

Ca atare, instanțele care au reținut în hotărârile criticate în recursul în anulare că sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997” a fost necesară pentru a atesta existența și raportul între Legea specială nr. 92/1992 și Legea generală nr. 145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele normative mai înainte menționate încălcând esențial legea ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Distinct de cele mai înainte menționate urmează a mai reține că anterior soluționării irevocabile a cauzei, prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea O.U.G.

nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a căpătat următorul cuprins „magistrații în activitate sau pensionarii, precum și soțul sau soția și copii aflați în întreținerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări sociale de sănătate”, ceea ce demonstrează în plus că voința legiuitorului a fost constantă în sensul că gratuitățile să se acorde cu condiția plății contribuției lunare pentru asigurări sociale de sănătate. Astfel fiind față de considerentele mai înainte arătate, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc.

civ. urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile criticate și, pe fond, a respinge acțiunea reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de la lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 1937/1 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj și a sentinței civile nr. 550/14 iunie 2002 a Tribunalului Maramureș, pe care le casează și rejudecând, respinge acțiunea formulată de reclamanții B.I. și M.G. împotriva Ministerului Justiției și a Tribunalului Maramureș. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2003.