ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5050/2003

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Pe rolul Curții Supreme de Justiție s-a

înregistrat la 4 iulie 2003  recursul în anulare declarat de Procurorul general

al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 1937

din 1 octombrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, care a

menținut sentința civilă nr. 550 din 14 iunie 2002 a Tribunalului Maramureș. Se

susține că ambele hotărâri au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii,

ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, fiind și vădit

netemeinice, în sensul art. 330 pct. 2 din C. proc. civ.

Analizând recursul în anulare precum și dosarele

cauzei, atașate, Curtea reține următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la 8 mai 2002 pe rolul Tribunalului Maramureș,

reclamanții B.I. și M.G., foști executori judecătorești pe lângă Judecătoria

Vișeu de Sus, au chemat în judecată Ministerul Justiției și Tribunalul

Maramureș, solicitând restituirea sumelor încasate prin reținerea nelegală a

procentului de 7% din salariu cu titlul de primă pentru asigurările de sănătate

pe perioada 1 ianuarie 2000 - 1 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de

inflație la data executării hotărârii. În motivarea acțiunii s-a susținut în

esență că prin Legea nr. 92/1992 și O.G. nr. 409/1998 s-a instituit gratuitatea

asistenței medicale pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate,

precum și pentru familiile acestora,  aceste prevederi legale având un caracter

special și ele derogă de la prevederile Legii nr. 145/1999 privind asistența

medicală, lege care are un caracter general.

Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, invocând lipsa

calității procesual pasive și o cerere de chemare în garanție a Casei de

Asigurări O.P.S.N.A.J. și solicitând instanței ca în ipoteza în care va fi

admisă acțiunea principală să se admită și cererea de chemare în garanție și să

fie obligată chemata în garanție la restituirea sumelor reținute de la

reclamanți și virate lunar cu titlu de contribuție pentru asigurările sociale.

Prin sentința civilă nr. 550 din 14 iunie 2002,

Tribunalul Maramureș a respins excepția invocată, a admis acțiunea, a obligat

pe pârâți să plătească reclamanților sumele încasate cu titlul de primă de

asigurări de sănătate în perioada 1 ianuarie 2000 - 1 martie 2001, cu aplicarea

coeficientului de inflație la data executării hotărârii.

A  fost disjunsă  cererea

de chemare în garanție.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța a reținut în esență că pentru perioada 1

ianuarie 2000 – 1 martie 2001 prin Legea nr. 92/1992 și O.G. nr. 409/1998 s-a

instituit gratuitatea asigurărilor medicale pentru magistrați și personalul

auxiliar de specialitate, dispoziții legale care se coroborează și cu

prevederile Legii nr. 145/1999 privind asigurările sociale de sănătate. Iar în

concursul dintre legea generală (legea asigurărilor sociale de sănătate) și

legea specială (legea privind organizarea judecătorească), aceasta din urmă

trebuie să primeze.

Recursul declarat de Ministerul Justiției a fost

respins prin decizia civilă nr. 1937 din 1 octombrie 2002, pronunțată de Curtea

de Apel Cluj, secția civilă.

Prin

prezentul recurs în anulare sunt criticate ambele hotărâri judecătorești, ca

fiind pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ce a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond. În acest sens, se susține că în conformitate cu art.

99 din Legea nr. 92/1992 magistrații beneficiază în mod gratuit de asistență

medicală, medicamente și proteze, iar condițiile în care acestea se acordă au

fost stabilite prin H.G. nr. 409/1998 precum și Normele emise pentru aplicarea

acestei hotărâri în sensul că acordarea gratuităților se face în condițiile

prevăzute de Legea nr. 145/1997.

Se

susține în recursul în anulare că printr-o interpretare sistemică a tuturor

actelor normative menționate, în ordinea lor cronologică, rezultă că

magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență

medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul

contribuției lunare de asigurări de sănătate.

Se

invocă că în Legea nr. 145/1997 se prevede obligativitatea asigurării pentru

toți cetățenii români cu domiciliul în țară, pentru cetățenii străini și apatrizi

care au reședința în România și totodată și obligația acestora de a plăti

contribuția lunară;

Cei

exceptați de la plata contribuției fiind nominalizați în mod expres în mai

multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează

magistrații și personalul auxiliar de specialitate.

Se

concluzionează în recursul în anulare că prin tăcerea legiuitorului, care nu a

prevăzut în categoriile exceptate și pe magistrați, se deduce intenția ca

aceștia să nu fie scutiți de plata contribuției pentru fondul de asigurări

sociale de sănătate.

Ca

atare se apreciază că prin hotărârile criticate, instanțele au interpretat și

au aplicat greșit actele normative în vigoare când au apreciat că reclamanții,

ca auxiliari ai justiției nu trebuiau să plătească contribuția lunară, iar

această încălcare esențială a legii a determinat o soluționare greșită a cauzei

pe fond.

În

consecință pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului în anulare,

casarea hotărârilor criticate și pe fond respingerea acțiunii reclamanților ca

nelegală.

Recursul

în anulare este fondat.

Este

de reținut în primul rând că atât în considerentele hotărârilor criticate cât

și în motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleași

prevederi legale, interpretarea lor fiind însă total diferită.

Astfel,

printr-o interpretare sistemică a tuturor dispozițiilor cuprinse în actele

normative care vor fi analizate urmează a reține.

Este

de necontestat că în conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea

nr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie 1997, magistrații și personalul

auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală,

medicamente și proteze.

Condițiile

de acordare a acestora se stabilesc însă prin hotărâre a guvernului, se

precizează în alin. (2) al art. 99.

În

acest sens Guvernul a emis la data de 20 iulie 1998 Hotărârea nr. 409 care, în

art. 1, arată fără echivoc că de aceste gratuități se beneficiază în condițiile

legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1

ianuarie 1998), același lucru este prevăzut și în Normele comune nr. 318/F.B. –

64 – 807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiției, Curtea Supremă de

Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pentru aplicarea

H.G. 409/1998.

În

consecință, trebuie avute în vedere aceste acte normative care arată fără

echivoc că beneficiul gratuităților prevăzut de art. 99 și art. 141din Legea nr.

92/1992 se face în condițiile Legii nr. 145/1997 care prevede în art. 4

obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliu în țară

iar în aliniatul al doilea arată în mod imperativ că „asigurații vor plăti o

contribuție lunară pentru asigurările sociale de sănătate”.

În

art. 6 și art. 55 din aceeași lege sunt arătate categoriile de persoane care

beneficiază de asigurare fără plata contribuției și cele care sunt scutite de

această plată.

Deci,

din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în

mod explicit care este voința sa – anume ca beneficiul gratuităților pentru

magistrați și personalul auxiliar de specialitate să se facă în condițiile

Legii nr. 145/1997.

Dacă

legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuți în art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992

să aibă calitatea de asigurați, fără plata contribuției sau să fie scutiți de

ea, nu ar fi făcut trimitere la „condițiile Legii nr. 145/1997” ci ar fi

menționat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55

din această lege.

Legiuitorul

nu a dorit acest lucru pentru că în categoria exceptaților au fost cuprinse

persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită

perioadă.

Ca

atare, instanțele care au reținut în hotărârile criticate în recursul în

anulare că sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997” a fost necesară pentru a

atesta existența și raportul între Legea specială nr. 92/1992 și Legea generală

nr. 145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele normative mai înainte

menționate încălcând esențial legea ceea ce a determinat o soluționare greșită

a cauzei pe fond.

Distinct

de cele mai înainte menționate urmează a mai reține că anterior soluționării

irevocabile a cauzei, prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea

O.U.G. nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea și completarea Legii nr.

92/1992, alin. (1) al art. 99 a căpătat următorul cuprins „magistrații în

activitate sau pensionarii, precum și soțul sau soția și copii aflați în

întreținerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistență medicală,

medicamente și proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind

plata contribuției de asigurări sociale de sănătate”, ceea ce demonstrează în

plus că voința legiuitorului a fost constantă în sensul că gratuitățile să se

acorde cu condiția plății contribuției lunare pentru asigurări sociale de

sănătate.

Astfel

fiind față de considerentele mai înainte arătate, văzând și dispozițiile art.

314 C. proc. civ. urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile

criticate și, pe fond, a respinge acțiunea reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de la lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei civile nr. 1937/1 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj și a sentinței

civile nr. 550/14 iunie 2002 a Tribunalului Maramureș, pe care le casează și

rejudecând, respinge acțiunea formulată de reclamanții B.I. și M.G. împotriva

Ministerului Justiției și a Tribunalului Maramureș.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi  28 noiembrie 2003.