ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1217/2003

D E C I Z I A Nr.1217 Dosar nr.3908/2002 S-a luat în examinare recursul declarat de revizuientul Municipiul București prin primarul general împotriva deciziei nr.223 din 28 mai 2002 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă. La apelul nominal se prezintă recurentul-revizuient prin consilier juridic O.O., precum și intimata B.V.personal. Procedura completă. Consilier juridic O.O.solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Intimata B.V.solicită respingerea recursului.

C U R T E A , Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 17 noiembrie 1995 reclamanta B.V.a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local al Municipiului București pentru a i se retroceda în deplină proprietate terenul în suprafață de 902 mp situat în București str.Reșița nr.10 (fostă str.Dealul Cernei nr.46), sectorul4, bun dobândit prin moștenire, care a fost expropriat și trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.457/1973. Prin sentința nr.841 din 27 iulie 1995 Tribunalul București – Secția a III-a civilă, a admis acțiunea reclamantei B.V.și a obligat pe pârâtul Consiliul Local al Municipiului București să lase în deplină proprietate și posesie reclamantei terenul situat în București, str.Reșița nr.10, sectorul 4 (fosta str.Dealul Cernei nr.46) în suprafață de 693,17 mp.

Hotărârea a rămas definitivă prin neapelare. La 26 noiembrie 2001 pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, a formulat, în temeiul art.322 pct.5 C.proc.civ., cerere de revizuire a sentinței nr.841 din 27 iulie 1995 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a civilă cu motivarea că din înscrisurile noi obținute de la S.C. “ E “ SA, Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice și de la Asociația de Proprietari „Grădiștea 1”, rezultă că terenul retrocedat reclamantei B.V.este afectat de rețele subterane de termoficare și electrice și că expertiza ce a fost efectuată din dispoziția instanței învestită cu soluționarea cererii de retrocedare nu este conformă cu realitatea.

Tribunalul București, Secția a III-a civilă, prin sentința nr.200 din 12 februarie 2002, a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire promovată de Municipiul București prin primarul general, reținând că prin exercitarea acestei căi extraordinare de atac revizuientul își invocă propria culpă, făcând referire la înscrisuri ce puteau fi prezentate în procesul de fond, înscrisuri care, de altfel, nici „nu erau determinante pentru însăși soluționarea cererii în revendicare”. Apelul promovat împotriva acestei sentințe de revizuientul Municipiul București a fost respins ca nefondat prin decizia nr.223 din 28 mai 2002 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă.

Împotriva deciziei dată în apel prin care s-a păstrat sentința tribunalului, în termen legal a declarat recurs revizuientul Municipiul București care a criticat hotărârile date în cauză în temeiul următoarelor motive de casare: greșit instanțele au reținut că revizuientul a avut o atitudine culpabilă pe parcursul procesului de revendicare și că nu a făcut toate diligențele necesare pentru a se stabili că terenul este afectat de rețele edilitare, întrucât, conform art.1169 C.civ., sarcina probei revenea reclamantei care trebuia să demonstreze că terenul putea fi retrocedat în natură; din raportul de expertiză întocmit la instanța de fond rezultă că terenul este liber, neafectat de utilități, astfel că această probă nu prezenta „o situație ambiguă a terenului” pentru a fi necesară o lămurire suplimentară; înscrisurile ce însoțesc cererea de revizuire nu au putut fi prezentate în litigiul de fond din motive independente de voința revizuientului; înscrisurile invocate de recurentul-revizuient sunt determinante, în sensul că dacă ar fi fost cunoscute de instanță cu ocazia judecării pricinii, soluția adoptată ar fi fost diferită.

Recursul este fondat. Din adresa nr.451/25 octombrie 2001 eliberată de S.C. “ E “ SA, înscris ce însoțește cererea de revizuire rezultă că pe terenul în litigiu sunt „rețele electrice subterane de înaltă tensiune (11o kv) și de joasă tensiune existente pe acest teren și care au fost pozate în cursul anului 1977”. Înscrisul invocat mai atestă că „ datorită importanței în alimentare cu energie electrică a cablurilor de 110 kv este necesară o zonă de protecție de 5 m de o parte și de alta a acestui cablu, zonă pe care nu se va construi, depozita, bate țăruși sau executa lucrări. Este absolut necesară o libertate neîngrădită de acțiune a echipelor de intervenție la orice oră din zi sau din noapte”.

Din adresa nr.7613/25 octombrie 2001 eliberată de Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice, înscris ce însoțește, de asemenea, cererea de revizuire rezultă că în subsolul terenului retrocedat reclamantei B.V.există rețele de termoficare urbane „ce fac alimentarea cu energie termică, din sistemul urban de termoficare, la blocurile A9 și A10 din str.Grădiștea”. În înscris se mai afirmă că „pe traseul acestor rețele, și câte 2,00 m lateral lor de ambele părți, nu sunt admise construcții, plantații, împrejmuiri, etc. și nici activități de natură a diminua ori îngreuna normala exploatare”. Potrivit art.322 pct.5, teza I-a C.proc.civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Motivul de revizuire prevăzut de art.322 pct.5 C.proc.civ. se întemeiază pe împrejurări care au alterat procesul de stabilire a adevărului de către instanța de judecată, iar prima ipoteză citată mai sus vizează descoperirea unor înscrisuri doveditoare după pronunțarea hotărârii. Exercitarea revizuirii pentru acest motiv implică îndeplinirea unor condiții cumulative, care, de altfel, rezultă chiar din redactarea textului. Prima condiție constă în aceea că înscrisul ori înscrisurile trebuie descoperite după pronunțarea hotărârii judecătorești, aceasta însemnând că ele trebuie să fi existat la data judecății și prin urmare, orice alte înscrisuri apărute după pronunțarea hotărârii, indiferent care ar fi natura acestora, nu pot constitui, de principiu, temei pentru exercitarea revizuirii.

Este adevărat că, în speță, înscrisurile de care se folosește revizuientul au fost emise în anul 2001, după pronunțarea hotărârii ce se cere revizuită (27 iulie 1995), dar nu mai puțin este adevărat că ele atestă o situație de fapt ce există încă din anul 1977, deci existentă și la data judecății, dar necunoscută de instanța care a soluționat litigiul. De altfel, acestei condiții jurisprudența i-a dat o interpretare mai largă, apreciind că ea este îndeplinită chiar dacă înscrisul poartă o dată ulterioară pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită, cu condiția însă să se refere la situații de fapt atestate anterior fără echivoc.

De asemenea, se constată că revizuientul a fost în imposibilitate de a exiba instanței ce a soluționat acțiunea în retrocedare situațiile de fapt ce rezultă din înscrisurile enunțate, imposibilitate determinată atât de conținutul raportului de expertiză administrat la instanța de fond și care a prezentat o altă situație a terenului, cât și de împrejurarea că înscrisurile emană de la terțe persoane juridice ce desfășoară activități de specialitate specifice domeniului lor de funcționare, care au în administrare respectivele rețele edilitare subterane și care au aflat de retrocedarea terenului după finalizarea litigiului.

Greșit instanțele au socotit că înscrisurile ce însoțesc cererea de revizuire nu au un caracter determinant, deoarece, dacă situația de fapt ce acestea o atestă ar fi fost adusă la cunoștința instanței de fond, înscrisurile ar fi căpătat în proces o importanță deosebită, aptă, prin natura ei, să conducă la o altă soluție decât aceea de retrocedare în natură a nemișcătorului. Față de cele ce preced se constată că instanțele au dat o interpretare greșită prevederilor art.322 pct.5, teza I-a C.proc.civ., motiv pentru care se va admite recursul declarat de revizuientul Municipiul București și vor fi casate hotărârile recurate.

Pe cale de consecință, se va admite cererea de revizuire formulată de Municipiul București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr.841 din 27 iulie 1995 a Tribunalului București – Secția a III-a civilă, hotărâre ce va fi desființată și va fi trimisă cauza pentru rejudecarea acțiunii în retrocedare la același tribunal urmând ca, în rejudecare, instanța de trimitere să solicite relații detaliate de la cele două instituții care pretind că au în administrare și sub control rețele edilitare subterane ce străbat terenul litigios, să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză și să administreze orice alte dovezi ce vor fi apreciate ca pertinente și utile pentru a se hotărî astfel în deplină cunoștință de cauză dacă exproprierea dispusă anterior și-a atins ori nu scopul.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de revizuientul Municipiul București prin primarul general împotriva deciziei nr.223 din 28 mai 2002 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă. Casează decizia recurată, precum și sentința nr.200 din 12 februarie 2002 a Tribunalului București – Secția a III-a civilă. Admite cererea de revizuire formulată de Municipiul București prin Primarul General împotriva sentinței nr.841 din 27 iulie 1995 a Tribunalului București – Secția a III-a civilă, pe care o desființează și trimite cauza la același tribunal pentru rejudecarea acțiunii în retrocedare formulată de reclamanta B.V.. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2003.