ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1217/2003

D E C I Z I A

Nr.1217                                                                                                                                        Dosar

nr.3908/2002

S-a

luat în examinare recursul declarat de revizuientul Municipiul București prin

primarul general împotriva deciziei nr.223 din 28 mai 2002 a Curții de Apel

București, Secția a IV-a civilă.

La

apelul nominal se prezintă recurentul-revizuient prin consilier juridic O.O.,

precum și intimata B.V.personal.

Procedura

completă.

Consilier

juridic O.O.solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Intimata

B.V.solicită respingerea recursului.

C

U R T E A ,

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La

data de 17 noiembrie 1995 reclamanta B.V.a chemat în judecată pe pârâtul

Consiliul Local al Municipiului București pentru a i se retroceda în deplină

proprietate terenul în suprafață de 902 mp situat în București str.Reșița nr.10

(fostă str.Dealul Cernei nr.46), sectorul4, bun dobândit prin moștenire, care a

fost expropriat și trecut în proprietatea statului în baza Decretului

nr.457/1973.

Prin

sentința nr.841 din 27 iulie 1995 Tribunalul București – Secția a  III-a

civilă, a admis acțiunea reclamantei B.V.și a obligat pe pârâtul Consiliul

Local al Municipiului București să lase în deplină proprietate și posesie

reclamantei terenul situat în București, str.Reșița nr.10, sectorul 4 (fosta

str.Dealul  Cernei nr.46) în suprafață de 693,17 mp.

Hotărârea

a rămas definitivă prin neapelare.

La

26 noiembrie 2001 pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, a

formulat, în temeiul art.322 pct.5 C.proc.civ., cerere de revizuire a sentinței

nr.841 din 27 iulie 1995 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a

civilă cu motivarea că din înscrisurile noi obținute de la S.C. “ E “ SA, Regia

Autonomă de Distribuție a Energiei Termice și  de la Asociația de Proprietari

„Grădiștea 1”, rezultă că terenul retrocedat reclamantei B.V.este afectat de

rețele subterane de termoficare și electrice și că expertiza ce a fost

efectuată din dispoziția instanței învestită cu soluționarea cererii de

retrocedare nu este conformă cu realitatea.

Tribunalul

București, Secția a III-a civilă, prin sentința nr.200 din 12 februarie 2002, a

respins ca neîntemeiată cererea de revizuire promovată de Municipiul București

prin primarul general, reținând că prin exercitarea acestei căi extraordinare

de atac revizuientul își invocă propria culpă, făcând referire la înscrisuri ce

puteau fi prezentate în procesul de fond, înscrisuri care, de altfel,  nici „nu

erau determinante pentru însăși soluționarea cererii în revendicare”.

Apelul

promovat împotriva acestei sentințe de revizuientul  Municipiul București a

fost respins ca nefondat prin decizia nr.223 din 28 mai 2002 pronunțată de

Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă.

Împotriva

deciziei dată în apel prin care s-a păstrat sentința tribunalului, în termen

legal a declarat recurs revizuientul Municipiul București care a criticat

hotărârile date în cauză în temeiul următoarelor motive de casare: greșit

instanțele au reținut că revizuientul  a avut o atitudine culpabilă pe

parcursul procesului de revendicare și că nu a făcut toate diligențele necesare

pentru a se stabili că terenul este  afectat de rețele edilitare, întrucât, conform

art.1169 C.civ., sarcina probei revenea reclamantei care trebuia să demonstreze

că terenul putea fi retrocedat în natură; din raportul de expertiză întocmit la

instanța de fond rezultă că terenul este liber, neafectat de utilități, astfel

că această probă nu prezenta „o situație ambiguă a terenului” pentru a fi

necesară o lămurire  suplimentară; înscrisurile ce însoțesc cererea de

revizuire nu au putut fi prezentate în litigiul de fond din motive independente

de voința revizuientului; înscrisurile invocate de recurentul-revizuient sunt

determinante, în sensul că dacă ar fi fost cunoscute de instanță cu ocazia

judecării pricinii, soluția adoptată ar fi fost diferită.

Recursul

este fondat.

Din

adresa nr.451/25 octombrie 2001 eliberată de S.C. “ E “ SA, înscris ce

însoțește cererea de revizuire rezultă că  pe terenul în litigiu sunt  „rețele

electrice subterane de înaltă tensiune (11o kv) și de joasă tensiune existente

pe acest teren și care au fost pozate în cursul anului 1977”. Înscrisul invocat

mai atestă că „ datorită importanței în alimentare cu energie electrică a

cablurilor de  110 kv este necesară o zonă de protecție de 5 m de o parte și de

alta a acestui cablu, zonă pe care nu se va construi, depozita, bate țăruși sau

executa lucrări. Este absolut necesară o libertate neîngrădită de acțiune a

echipelor de intervenție la orice oră din zi sau din noapte”.

Din

adresa nr.7613/25 octombrie 2001 eliberată de  Regia Autonomă de Distribuție a

Energiei Termice, înscris ce însoțește, de asemenea, cererea de revizuire

rezultă că în subsolul terenului retrocedat reclamantei B.V.există rețele  de

termoficare urbane „ce fac alimentarea cu energie termică, din sistemul urban

de termoficare, la blocurile A9 și A10 din str.Grădiștea”. În înscris se mai

afirmă că „pe traseul acestor rețele, și câte 2,00 m lateral lor de ambele

părți, nu sunt admise construcții, plantații, împrejmuiri, etc. și nici

activități de natură a diminua ori îngreuna normala exploatare”.

Potrivit

art.322 pct.5, teza I-a C.proc.civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă

în instanța de apel sau prin  neapelare se poate cere dacă, după darea

hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea

potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de

voința părților.

Motivul

de revizuire prevăzut de art.322 pct.5 C.proc.civ. se întemeiază pe împrejurări

care au alterat procesul de stabilire a adevărului de către instanța de

judecată, iar prima ipoteză citată mai sus vizează descoperirea unor înscrisuri

doveditoare după pronunțarea hotărârii.

Exercitarea

revizuirii pentru acest motiv implică  îndeplinirea unor condiții cumulative,

care, de altfel, rezultă chiar din  redactarea textului. Prima condiție constă

în aceea că înscrisul ori înscrisurile trebuie descoperite după pronunțarea

hotărârii judecătorești, aceasta însemnând că ele trebuie să fi existat la data

judecății și prin urmare, orice alte înscrisuri apărute după pronunțarea

hotărârii, indiferent care ar fi natura acestora, nu pot constitui, de principiu,

temei pentru exercitarea revizuirii.

Este

adevărat că, în speță, înscrisurile de care se folosește revizuientul au fost

emise în anul 2001, după pronunțarea hotărârii ce se cere revizuită (27 iulie

1995), dar nu mai puțin este adevărat că ele atestă o  situație de fapt ce

există încă din anul 1977, deci existentă și la data judecății, dar necunoscută

de instanța care a soluționat litigiul. De altfel, acestei condiții

jurisprudența i-a dat o interpretare mai largă, apreciind că ea este îndeplinită

chiar dacă înscrisul poartă o dată ulterioară pronunțării hotărârii a cărei

revizuire se solicită, cu condiția  însă să se refere la situații de fapt

atestate anterior fără echivoc.

De

asemenea, se constată că revizuientul a fost în imposibilitate de a exiba

instanței ce a soluționat acțiunea în retrocedare situațiile de fapt ce rezultă

din înscrisurile enunțate, imposibilitate determinată atât de conținutul

raportului de expertiză administrat la instanța de fond și care a prezentat o

altă situație a terenului, cât și de împrejurarea că înscrisurile emană de la

terțe persoane juridice ce desfășoară activități de specialitate specifice

domeniului lor de funcționare, care au în administrare respectivele rețele

edilitare subterane și care au aflat de retrocedarea terenului după finalizarea

litigiului.

Greșit

instanțele au socotit că înscrisurile ce însoțesc cererea de revizuire nu au un

caracter determinant, deoarece, dacă situația de fapt ce acestea o atestă ar fi

fost adusă la cunoștința instanței de fond, înscrisurile ar fi căpătat în

proces o importanță deosebită, aptă, prin natura ei, să conducă la o altă

soluție decât aceea de retrocedare în natură a nemișcătorului.

Față

de cele ce preced se constată că instanțele au dat o interpretare greșită

prevederilor art.322 pct.5, teza I-a C.proc.civ., motiv pentru care se va

admite recursul declarat de revizuientul Municipiul București și vor fi casate

hotărârile recurate. Pe cale de consecință, se va admite cererea de revizuire

formulată de Municipiul București prin Primarul General împotriva sentinței

civile nr.841 din 27 iulie 1995 a Tribunalului București – Secția a  III-a

civilă, hotărâre ce va fi desființată și va fi trimisă cauza pentru rejudecarea

acțiunii în retrocedare la același tribunal urmând ca, în rejudecare, instanța

de trimitere să solicite relații detaliate de la cele două instituții care

pretind că au în  administrare și sub control rețele edilitare subterane ce

străbat terenul litigios, să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză și

să administreze orice alte dovezi ce vor fi apreciate ca pertinente și utile

pentru a se hotărî astfel în deplină cunoștință de cauză dacă exproprierea

dispusă anterior și-a atins ori nu scopul.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de revizuientul Municipiul București prin primarul general

împotriva deciziei nr.223 din 28 mai 2002 a Curții de Apel București – Secția a

IV-a civilă.

Casează

decizia recurată, precum și sentința nr.200 din 12 februarie 2002 a

Tribunalului București – Secția a III-a civilă.

Admite

cererea de revizuire formulată de Municipiul București prin Primarul General

împotriva sentinței  nr.841 din 27 iulie 1995 a Tribunalului București – Secția

a III-a civilă, pe care o desființează și trimite cauza la același tribunal

pentru rejudecarea acțiunii în retrocedare formulată de reclamanta B.V..

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 26 martie 2003.