ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4522/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, la data de 10

aprilie 2003, reclamanta S.E.M. a solicitat anularea hotărârii nr. 8407 din 13

martie 2003 emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj, prin care i-a fost respinsă

cererea de acordare a drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin

Legea nr. 189/2000.

În motivarea cererii, S.E.M. a

arătat că familia sa formată din 7 (șapte) membri, respectiv părinții Alexandru

și Terezia și cinci copii, printre care reclamanta s-a refugiat la data de 9

octombrie 1941 din Gherla, Someș, în Turda, județul Cluj.

Reclamanta a arătat că s-a născut la

25 august 1941, astfel că la acea dată avea aproape 2 luni și, în consecință,

are calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.

Prin sentința civilă nr. 597 din 20

mai 2003, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis contestația înaintată de reclamanta S.E.M. împotriva

Casei Județene de Pensii Cluj, a anulat hotărârea nr. 8407 din 13 martie 2003

emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să recunoască reclamantei statutul de

refugiat pe perioada 25 august 1941 – 6 martie 1945 și să-i stabilească

drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2002, ce i se vor achita începând cu data

de 1 ianuarie 2003.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că reclamanta nu era născută în momentul în care a

avut loc refugiul familiei sale, însă această împrejurare nu este de natură să

justifice refuzul recunoașterii, din momentul nașterii, a statutului de

refugiat, fiind de neconceput ca un membru al familiei să aibă un alt regim

juridic decât restul.

Împotriva sentinței civile

sus-menționate a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj, care a

susținut, în esență, că instanța de fond a recunoscut intimatei calitatea de

persoană refugiată din motive etnice, de la data de 25 august 1941 la data de 6

martie 1945, fără însă a arăta temeiul de drept pe care se întemeiază hotărârea

pronunțată.

Recursul nu este fondat.

În conformitate cu dispozițiile art.

14 din Decretul nr. 31 din 30 ianuarie 1954 privitor la persoanele fizice și

persoanele juridice, domiciliul minorului este la părinții săi, iar potrivit

art. 100 C. fam., copilul minor locuiește la părinții săi.

Exercitarea drepturilor și

îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă,

a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică și

juridică a minorului și asigurarea nemijlocită de către părinți a unor alte cerințe

cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare, de

educație, inclusiv îndatorirea de a administra bunurile minorului.

Drepturile și obligațiile părintești

sunt enumerate generic în conținutul art. 101, 105, 107 ș.a. C. fam., texte aflate

sub Titlul III privind „Ocrotirea celor lipsiți de capacitate, a celor cu

capacitate restrânsă și a altor persoane” din Codul familiei.

În raport cu dispozițiile legale mai

sus citate, ca și, în general, cu economia reglementărilor aduse prin Codul familiei,

care impun în mod imperativ o conduită juridică de protecție, ajutor și pază a

părinților față de minor, se impune cu rigoare concluzia că minorul trebuie să

trăiască de regulă alături de părinții săi, precum și că orice separare de

aceștia nu este validă decât în cazuri de excepție, anume prevăzute de lege și

reglementate prin lege. Despărțirea copilului de părinți, afară de asemenea

cazuri de excepție, este un act imoral și antisocial, după cum și instituirea

sau confirmarea prin măsuri de fapt a statutului juridic al minorului din

cadrul familiei, în despărțire de statutul juridic al părinților care-l au în

îngrijire, constituie în aceeași măsură o încălcare a principiilor legii.

De asemenea, potrivit prevederilor

art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de

prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român care, în perioada 6

septembrie 1940 – 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una

din cele 6 situații enumerate, în dispozițiile normative menționate.

Din interpretarea teleologică a

prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării

îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile

suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice,

în perioada arătată.

Având în vedere că legiuitorul a

urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele,

cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate

din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât persoanele

care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au

suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au

răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au

născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați,

ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate

consecințele nefavorabile care au decurs din această situație.

În cauză, este necontestat că

reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți

să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe

nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa ca urmare a

persecuțiilor etnice exercitate.

Față de considerentele mai sus

expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare,

menținându-se sentința criticată.

Având în vedere dispozițiile art.

274 C. proc. civ., recurenta Casa Județeană de Pensii Cluj va fi obligată la

plata sumei de 520.000 lei cheltuieli de judecată către intimata S.E.M.,

reprezentând cheltuieli de transport.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 597 din 20 mai 2003 a

Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de

520.000 lei cheltuieli de judecată către intimata S.E.M.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 decembrie 2003.