ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1629/2003

La data de 9.04.2003 s-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr.1707 din 6.06.2001 a Curții de Apel București – Secția a IV-a Civilă. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din 9.04.2003 care face parte integrantă din prezenta iar pronunțarea s-a amânat la 17.04.2003. CURTEA, Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: E.G.a formulat contestație împotriva hotărârii nr.3238/30.XII.1999 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr.112/1995 de pe lângă C.G.M.B. prin care s-a restituit în proprietate solicitanților B.E.și B.V.apt.nr.2, situat în București, str.Cobălcescu nr.48, sect.I, motivat de faptul că aceștia nu locuiau în apartamentul în litigiu și prin urmare nu erau îndrituiți să le fie restituit în natură.

În cauză a intervenit în interesul Primăriei municipiului București B.V.prin mandatar B.P.susținând în esență că acțiunea promovată de E.G.era inadmisibilă deoarece reclamantul nu făcea parte dintre persoanele enumerate în art.19 din Legea nr.112/1995 cărora să li se comunice hotărârea atacată iar pe fond a învederat ca fiind ocupanta apartamentului în discuție în comun cu soții E. era îndreptățită să-i fie restituit în natură, inițial imobilul fiind conceput ca o singură unitate locativă. Judecătoria sect.I București, prin sentința civilă nr.15863/21.09.2000 a respins contestația formulată de E.G.ca inadmisibilă cu motivarea că întrucât acesta nu face parte dintre persoanele enumerate de art.19 din Legea nr.112/1995 cărora să li se comunice în mod obligatoriu hotărârea comisiei pentru aplicarea Legii nr.112/1995 și prin urmare nu are deschisă calea de atac prevăzută de lege împotriva respectivei hotărâri.

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr.274 A/5.02.2001 a admis apelul formulat de E.G.împotriva sentinței civile nr.15863/21.09.2000 a Judecătoriei sect.I București pe care a desființat-o și a trimis cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe. În motivarea soluției tribunalul a reținut că întrucât potrivit art.17 din Legea nr.112/1995 hotărârile comisiilor de aplicare a Legii nr.112/1995 se comunică și chiriașilor din apartamentele care se restituie în natură, chiriașii sunt îndrituiți să le conteste și prin urmare se impunea rejudecarea pricinii pe fond. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr.1707/6.06.2001 a admis recursul declarat de B.V.împotriva deciziei nr.274/5.02.2001 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă pe care a modificat-o în sensul că a respins apelul formulat de E.G.în contra sentinței civile nr.15863/21.09.2000 a Judecătoriei sect.I pe care a păstrat-o.

Instanța de apel a reținut că potrivit art.18 și 19 din Legea nr.112/1995 plângerea împotriva hotărârii comisiei constituite conform Legii nr.112/1995 o poate face atât proprietarul care își revendică imobilul cât și Primăria Municipiului București ca reprezentantă al statului dar nu de chiriașii care nelegitimându-se procesual în cauză nu pot exercita nici căile de atac. În contra acestei ultime decizii, în temeiul art.330 pct.2 C.proc.civ.Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare pe motiv că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii și totodată era vădit netemeinică.

Astfel s-a susținut că potrivit art.17 din Legea nr.112/1995 hotărârile comisiilor locale de aplicare a Legii nr.112/1995 se comunică și chiriașilor din apartamentele care se vor restitui în natură, iar conform art.18 din lege aceste hotărâri sunt supuse controlului judecătoresc în termen de 30 de zile de la comunicare. Din interpretarea acestor texte s-a conchis că și chiriașii cărora li se comunică atari hotărâri au calitate procesuală pentru a le contesta și prin urmare, în speță, greșit s-a respins contestația formulată de E.G.ca inadmisibilă. Recursul în anulare nu este fondat. În principiu, hotărârea judecătorească în materie civilă are putere de lucru judecat numai între părțile litigante.

Aceasta însemnează că și dreptul de a exercita căile de atac împotriva respectivei hotărâri aparține numai celor ce au avut calitatea de părți în litigiu și succesorilor în drepturi ai acestora, adică persoanelor care au fost citate și au participat la dezbaterea cauzei sau celor ce le reprezintă. Prin urmare, terții care nu au fost părți în proces nu au dreptul de a exercita căile de atac. Aceleași principii guvernează și hotărârile pronunțate de organele cu activitate jurisdicțională. Cu referire la cazul în speță, potrivit art.17 din Legea nr.112/1995 „comisiile constituite potrivit art.16 alin.4 vor stabili, în termen de 60 de zile de la primirea propunerilor transmise de consiliile locale, dreptul foștilor proprietari sau al moștenitorilor acestora și al rudelor până la gradul al doilea ale fostului proprietar în viață pentru restituirea în natură, acordarea de despăgubiri, cuantumul acestor despăgubiri și vor emite hotărâri în acest sens.

În termen de 5 zile, hotărârile vor fi comunicate, în scris foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora și rudelor până la gradul al doilea al fostului proprietar, chiriașilor din apartamentele care se vor restitui în natură precum și persoanelor juridice care dețin apartamentele”. Conform art.18 din lege, hotărârile sunt supuse controlului judecătoresc în termen de 30 de zile de la comunicare. Coroborarea acestor texte nu poate însă duce la concluzia, așa cum s-a susținut prin recursul în anulare, că exercitarea căii de atac împotriva hotărârilor date de consiliile constituite conform art.16 din Legea nr.112/1995 s-ar putea face de către oricare din persoanele cărora respectiva hotărâre îi este comunicată conform art.17 din lege.

În adevăr, întrucât hotărârea respectivă este emisă urmare solicitării fostului proprietar sau a succesorilor acestuia care își dispută dreptul de proprietate pretins în contradictoriu cu persoana juridică posesoare a imobilului, rezultă că numai aceste persoane au și posibilitatea să se plângă împotriva acelei hotărâri. Din această perspectivă, chiriașii imobilului în discuție au doar calitatea de terți care nu pot invoca un drept propriu în legătură cu imobilul și prin urmare nu au nici legitimare procesuală de a se plânge împotriva hotărârii comisiilor constituite conform art.16 din Legea nr.112/1995.

Prin urmare comunicarea hotărârii respectivelor comisii către chiriașii imobilului în dispută are ca scop doar încunoștiințarea acestora asupra deciziei administrative luate cu privire la schimbarea titularului dreptului de proprietate privind imobilul în discuție, fără ca această comunicare să poată declanșa în favoarea lor și calea de atac prevăzută de art.18 din Legea nr.112/1995. Că este așa rezultă și din modul de redactare a textului art.17 din Legea nr.112/1995 care nu prevede o astfel de comunicare către chiriași când comisia decide menținerea titlularului dreptului de proprietate asupra imobilului în dispută și acordarea de despăgubiri către fostul proprietar. Față de cele ce preced recursul în anulare urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul în anulare formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr.1707 din 6.06.2001 a Curții de Apel București – Secția a IV-a Civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 aprilie 2003.