ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1629/2003

La

data de 9.04.2003 s-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva

deciziei nr.1707 din 6.06.2001 a Curții de Apel București – Secția a IV-a

Civilă.

Dezbaterile

au fost consemnate în încheierea de ședință din 9.04.2003 care face parte

integrantă din prezenta iar pronunțarea s-a amânat la 17.04.2003.

CURTEA,

Asupra

recursului în anulare de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

E.G.a

formulat contestație împotriva hotărârii nr.3238/30.XII.1999 emisă de Comisia

pentru aplicarea Legii nr.112/1995 de pe lângă C.G.M.B. prin care s-a restituit

în proprietate solicitanților B.E.și B.V.apt.nr.2, situat în București,

str.Cobălcescu nr.48, sect.I,  motivat de faptul că aceștia nu locuiau în

apartamentul în litigiu și prin urmare nu erau îndrituiți să le fie restituit

în natură.

În

cauză a intervenit în interesul Primăriei municipiului București B.V.prin

mandatar B.P.susținând în esență că acțiunea promovată de E.G.era inadmisibilă

deoarece reclamantul nu făcea parte dintre persoanele enumerate în art.19 din

Legea nr.112/1995  cărora să li se comunice  hotărârea atacată iar pe fond a

învederat ca fiind ocupanta apartamentului în discuție în comun cu soții E. era

îndreptățită să-i fie restituit în natură, inițial imobilul fiind conceput ca o

singură unitate locativă.

Judecătoria

sect.I București, prin sentința civilă nr.15863/21.09.2000 a respins

contestația formulată de E.G.ca inadmisibilă cu motivarea că întrucât acesta nu

face parte dintre persoanele enumerate de art.19 din Legea nr.112/1995 cărora

să li se comunice în mod obligatoriu hotărârea comisiei pentru aplicarea Legii

nr.112/1995 și prin urmare nu are deschisă calea de atac prevăzută de lege

împotriva respectivei hotărâri.

Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr.274 A/5.02.2001 a admis apelul

formulat de E.G.împotriva sentinței civile nr.15863/21.09.2000 a Judecătoriei

sect.I București pe care a desființat-o și a trimis cauza pentru rejudecare

aceleiași instanțe.

În

motivarea soluției tribunalul a reținut că întrucât potrivit art.17 din Legea

nr.112/1995 hotărârile comisiilor de aplicare a Legii nr.112/1995 se comunică

și chiriașilor din apartamentele care se restituie în natură, chiriașii sunt

îndrituiți să le conteste și prin urmare se impunea rejudecarea pricinii pe

fond.

Curtea

de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr.1707/6.06.2001 a admis

recursul declarat de B.V.împotriva deciziei nr.274/5.02.2001 a Tribunalului

București, secția a IV-a civilă pe care a modificat-o în sensul că a respins

apelul formulat de E.G.în contra sentinței civile nr.15863/21.09.2000 a

Judecătoriei sect.I pe care a păstrat-o.

Instanța

de apel a reținut că potrivit art.18 și 19 din Legea nr.112/1995 plângerea

împotriva hotărârii comisiei constituite conform Legii nr.112/1995 o poate face

atât proprietarul care își  revendică imobilul cât și Primăria Municipiului

București ca reprezentantă al statului dar nu de chiriașii care

nelegitimându-se procesual în cauză nu pot exercita  nici căile de atac.

În contra acestei ultime decizii, în temeiul art.330 pct.2

C.proc.civ.Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție a declarat recurs în anulare pe motiv că hotărârea atacată a fost

pronunțată cu încălcarea esențială a legii și totodată era vădit netemeinică.

Astfel

s-a susținut că potrivit art.17 din Legea nr.112/1995 hotărârile comisiilor

locale de aplicare a Legii nr.112/1995 se comunică și  chiriașilor din

apartamentele care se vor restitui în natură, iar conform art.18 din lege aceste

hotărâri sunt supuse controlului judecătoresc în termen de 30 de zile de la

comunicare.

Din

interpretarea acestor texte s-a conchis că și chiriașii cărora li se comunică

atari hotărâri au calitate procesuală  pentru a le contesta și prin urmare, în

speță, greșit s-a respins contestația formulată de E.G.ca inadmisibilă.

Recursul

în anulare nu este fondat.

În

principiu, hotărârea judecătorească în materie civilă are putere de lucru

judecat numai între părțile litigante. Aceasta însemnează că și dreptul de a

exercita căile de atac împotriva respectivei hotărâri aparține numai celor ce

au avut calitatea de părți în litigiu și succesorilor în drepturi ai acestora,

adică persoanelor care au fost citate și au participat la dezbaterea cauzei sau

celor ce le reprezintă. Prin urmare,  terții care nu au fost părți în proces nu

au dreptul de a exercita căile de atac. Aceleași principii guvernează și

hotărârile pronunțate de organele cu activitate jurisdicțională.

Cu

referire la cazul în speță, potrivit art.17 din Legea nr.112/1995 „comisiile

constituite potrivit art.16 alin.4  vor stabili, în termen de 60 de zile de la

primirea propunerilor transmise de consiliile locale, dreptul foștilor

proprietari sau al moștenitorilor acestora și al rudelor până la gradul  al doilea

ale fostului proprietar în  viață pentru restituirea în natură, acordarea de

despăgubiri, cuantumul acestor despăgubiri și vor emite hotărâri în acest sens.

În termen de 5 zile, hotărârile vor fi comunicate, în scris foștilor

proprietari sau moștenitorilor acestora și rudelor până la gradul al doilea al

fostului proprietar, chiriașilor din apartamentele care se vor restitui în

natură precum și persoanelor juridice care dețin apartamentele”.

Conform art.18 din lege, hotărârile sunt supuse controlului judecătoresc

în termen de 30 de zile de la comunicare.

Coroborarea

acestor texte nu poate însă duce la concluzia,  așa cum

s-a

susținut prin recursul în anulare, că exercitarea  căii de atac împotriva

hotărârilor date de consiliile constituite conform art.16 din Legea nr.112/1995

s-ar putea face de către oricare din persoanele cărora respectiva hotărâre îi

este comunicată conform art.17 din lege.

În

adevăr, întrucât hotărârea respectivă este emisă urmare solicitării fostului

proprietar sau a succesorilor acestuia care își dispută dreptul de proprietate

pretins în contradictoriu  cu persoana juridică posesoare a imobilului, rezultă

că numai aceste persoane au și posibilitatea să se plângă împotriva acelei

hotărâri.

Din

această perspectivă, chiriașii imobilului în discuție au doar calitatea de

terți care nu pot invoca un drept propriu în legătură cu imobilul și prin

urmare nu au nici legitimare procesuală de a se plânge împotriva hotărârii

comisiilor constituite conform art.16 din Legea nr.112/1995.

Prin

urmare comunicarea hotărârii  respectivelor comisii către chiriașii imobilului

în dispută are ca scop doar încunoștiințarea acestora asupra deciziei

administrative luate cu privire la schimbarea titularului dreptului de

proprietate privind imobilul în discuție, fără ca această comunicare să poată

declanșa în favoarea lor și  calea de atac prevăzută de art.18 din Legea

nr.112/1995.

Că

este așa rezultă și din modul de redactare a textului art.17 din Legea

nr.112/1995 care nu prevede o astfel de comunicare către chiriași când comisia

decide menținerea titlularului dreptului de proprietate asupra imobilului în

dispută și acordarea de despăgubiri către fostul proprietar.

Față

de cele ce preced recursul în anulare urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul în

anulare formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție împotriva deciziei nr.1707 din 6.06.2001 a Curții de Apel

București – Secția a IV-a Civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi  17 aprilie  2003.