ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1251/2003

La data de 14 martie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C.C.împotriva deciziei nr.461 din 30 octombrie 2001 a Curții de Apel București – secția a III-a civilă. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 14 martie 2003 iar pronunțarea deciziei s-a amânat la 27 martie 2003. C U R T E A , Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința civilă nr.215 a Tribunalului București, Secția a III-a civilă a fost anulată ca insuficient timbrată cererea formulată de D.M.I.în contradictoriu cu Primăria Municipiului București, S.C.”H.N.”SA și C.C., prin care a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.3359 din 20.02.1997 și obligarea pârâtei C.C.

de a-i lăsa în deplină proprietate și posesie locuința situată în București str.Paris nr.36, parter, ap.2, sector 1. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri, a fost admis prin decizia civilă nr.461 A din 30.10.2001 a Curții de Apel București – Secția a III-a civilă prin care a fost anulată sentința menționată și rejudecând cauza Curtea a admis în parte acțiunea, dispunând obligarea pârâtei C.C. de a-i lăsa reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul în litigiu. A fost respinsă cererea privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.3359/1997.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că prin sentința civilă nr.3180 din 5.03.1998 a Judecătoriei Sectorului 1 București a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de reclamantă, fiind obligat Consiliul General al Municipiului București de a-i lăsa în deplină proiprietate și posesie imobilul situat în București, str.Paris nr.36, sectorul 1, compus din teren în suprafață de 612 mp și două corpuri de casă. În aceste condiții s-a reținut că titlul statului cu privire la acest imobil nu este valabil și ca atare a fost recunoscută pretenția reclamantei în contradictoriu cu pârâta C.C., prin compararea titlurilor părților. În final s-a avut în vedere că în condițiile în care s-a realizat pretenția reclamantei urmare a comparării titlurilor, nu mai este necesară analiza în fond a condițiilor de valabilitate a contractului de vânzare-cumpărare, dispunându-se respingerea acestui capăt de cerere.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta C.C. solicitând modificarea ei în sensul respingerii în întregime a acțiunii reclamantei, arătând că cererea privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a fost respinsă prin hotărâre judecătorească irevocabilă și că hotărârea de retrocedare avută în vedere de instanța de apel nu-i este opozabilă, a fost dată după cumpărarea locuinței, cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995.

Recursul este întemeiat, urmând a fi admis în sensul celor ce urmează: Din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, rezultă că instanța de apel, care a rejudecat pricina în fond a avut în vedere în principal în adoptarea soluției cele hotărâte prin sentința civilă nr.3180 din 5.03.1998 a Judecătoriei Sectorului 1 București, prin care a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de aceeași reclamantă în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului București, care a fost obligat să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București str.Paris nr.36, sector 1. S-a omis a se observa că în acest litigiu pârâta C.C. nu a fost parte, nu s-au făcut probe că ar fi avut cunoștință în vreun fel de existența acestui litigiu și mai ales că hotărârea de fond este pronunțată la data de 5.03.1998, deși anterior, anume la 20.02.1997 pârâta cumpărase apartamentul situat la parterul imobilului revendicat.

Rezultă că hotărârea de retrocedare soluționată în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului București este lipsită de eficiență, în situația în care acesta nu mai era proprietarul bunului și pe de altă parte nu-i este opozabilă pârâtei, care nu a figurat ca parte în acel litigiu. Dar, instanța a omis a examina și a avea în vedere și un alt litigiu, purtat de această dată între reclamantă și pârâtă, prin care s-a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.3359/24514 din 20.02.1997, precum și obligarea pârâtei la restituirea imobilului în care locuiește. Acțiunea a fost respinsă în întregime prin sentința civilă nr.4951 din 29.03.1999 a Judecătoriei Sectorului 1, definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului, precum și a recursului reclamantei prin decizia nr.405 din 14.02.2000 a Tribunalului București, Secția a III-a civilă și decizia nr.1785 din 25.05.2000 a Curții de Apel București – Secția a III-a civilă.

Din considerentele acestei ultime decizii rezultă cu claritate, fără a exista posibilitatea altei interpretări, că instanța a fost învestită cu două capete de cerere și anume nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare precum și acțiunea în revendicare, ambele fiind respinse. S-a reținut că acțiunea în revendicare a fost introdusă la instanță la 23.04.1997, în timp ce contractul de vânzare-cumpărare fusese perfectat la 27.02.1997. Iată că în litigiul de față, reclamanta formulează aceeași cerere față de pârâta cumpărătoare – obligarea de a-i lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul situat la adresa menționată, invocând și de această dată hotărârea anterioară prin care a fost admisă acțiunea în revendicare față de Consiliul General al Municipiului București.

Cu evidență este vorba de aceeași acțiune, de realizarea triplei identități, de părți, obiect și cauză juridică, în sensul art.1201 C.civ., în raport de care acțiunea a fost greșit admisă, ajungându-se astfel la exietența a două hotărâri contradictorii. Soluția de respingere a acestei acțiuni în revendicare se impune și în raport de împrejurarea că procedura comparării titlurilor nu este operantă în cauză și aceasta nu este de natură a schimba temeiul juridic al acțiunii, care în orice variantă se menține. Și cum pârâta este proprietara necontestată a apartamentului în litigiu, titlul său de proprietate fiind înscris în Cartea Funciară, nu poate fi subiect pasiv al acțiunii în revendicare, ce prin natura sa este îndreptată de proprietar împotriva posesorului neproprietar.

Așa fiind, recursul de față urmează a fi admis, în sensul modificării în parte a deciziei atacate și respingerii acțiunii vizând obligarea pârâtei de a-i lăsa reclamantei în deplină proprietate și posesie apartamentul în litigiu. Se va menține astfel soluția referitoare la respingerea cererii privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare pentru considerentele cuprinse în prezenta decizie. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta C.C. împotriva deciziei nr.461 A din 30 octombrie 2001 a Curții de Apel București – secția a III-a civilă. Modifică decizia recurată, în parte, în sensul că respinge acțiunea reclamantei D.M.I. privind obligarea pârâtei de a-i lăsa în deplină proprietate și posesie apartamentul din litigiu. Menține dispoziția referitoare la respingerea cererii de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2003.