ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1251/2003

La

data de 14 martie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de pârâta

C.C.împotriva deciziei nr.461 din 30 octombrie 2001 a Curții de Apel București

– secția a III-a civilă.

Dezbaterile

au fost consemnate în încheierea cu data de 14 martie 2003 iar pronunțarea

deciziei s-a amânat la 27 martie 2003.

C

U R T E A  ,

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin

sentința civilă nr.215 a Tribunalului București, Secția a III-a civilă a fost

anulată ca insuficient timbrată cererea formulată de D.M.I.în contradictoriu cu

Primăria Municipiului București, S.C.”H.N.”SA și C.C., prin care a solicitat

constatarea nulității absolute a contractului de  vânzare-cumpărare nr.3359 din

20.02.1997 și obligarea pârâtei C.C. de a-i lăsa în deplină proprietate și

posesie locuința situată în București str.Paris nr.36, parter, ap.2, sector 1.

Apelul

declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri, a fost admis prin decizia

civilă nr.461 A din  30.10.2001 a Curții de Apel București – Secția a III-a

civilă prin care a fost anulată sentința menționată și rejudecând cauza Curtea

a admis în parte acțiunea, dispunând obligarea pârâtei C.C. de a-i lăsa

reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul în

litigiu. A fost respinsă cererea privind constatarea nulității absolute a

contractului de vânzare-cumpărare nr.3359/1997.

Pentru

a hotărî astfel, Curtea a  reținut că prin sentința civilă nr.3180 din

5.03.1998 a Judecătoriei Sectorului 1 București a fost admisă acțiunea în

revendicare formulată de reclamantă, fiind obligat Consiliul General al

Municipiului București de a-i lăsa în deplină proiprietate și posesie imobilul

situat în București, str.Paris nr.36, sectorul 1, compus din  teren în

suprafață de 612 mp și două corpuri de casă. În aceste condiții s-a reținut  că

titlul statului cu privire la acest imobil nu este valabil și ca atare a fost

recunoscută pretenția reclamantei în contradictoriu cu pârâta C.C., prin

compararea titlurilor părților. În final s-a avut în vedere că în condițiile în

care s-a realizat pretenția reclamantei urmare a comparării titlurilor, nu mai

este necesară analiza în fond a condițiilor de valabilitate a contractului de

vânzare-cumpărare, dispunându-se respingerea acestui capăt de cerere.

Împotriva

acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta C.C. solicitând modificarea ei în sensul

respingerii în întregime a acțiunii reclamantei, arătând că cererea privind

nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a fost respinsă prin hotărâre

judecătorească irevocabilă și că hotărârea de retrocedare avută în vedere de

instanța de apel nu-i este opozabilă, a fost dată după cumpărarea locuinței, cu

respectarea prevederilor Legii nr.112/1995.

Recursul

este întemeiat, urmând a fi admis în sensul celor ce urmează:

Din

expunerea rezumativă a  lucrărilor dosarului, rezultă  că instanța de apel, care

a rejudecat pricina în fond a avut în vedere în principal în adoptarea soluției

cele hotărâte prin sentința civilă nr.3180 din 5.03.1998 a Judecătoriei

Sectorului 1 București, prin care a fost admisă acțiunea în revendicare

formulată de aceeași reclamantă în contradictoriu cu Consiliul General al

Municipiului București, care a fost obligat să-i lase în deplină proprietate și

posesie imobilul situat în București str.Paris nr.36, sector 1.

S-a

omis a se observa că în acest litigiu pârâta C.C. nu a fost parte, nu s-au

făcut probe că ar fi avut cunoștință în vreun fel de existența acestui litigiu

și mai ales că hotărârea de fond este pronunțată la data de 5.03.1998, deși

anterior, anume la 20.02.1997 pârâta cumpărase apartamentul situat la parterul

imobilului revendicat. Rezultă că hotărârea de retrocedare  soluționată în

contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului București este lipsită  de

eficiență, în situația în care acesta nu mai era proprietarul bunului și pe de

altă parte nu-i este opozabilă pârâtei, care nu a figurat ca parte în acel

litigiu.

Dar,

instanța a omis a examina și a avea în vedere și un alt litigiu, purtat de

această dată între reclamantă și pârâtă, prin  care s-a solicitat să se

constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.3359/24514

din 20.02.1997, precum  și obligarea pârâtei la restituirea imobilului în care

locuiește.

Acțiunea

a fost respinsă în întregime prin sentința civilă nr.4951 din 29.03.1999 a

Judecătoriei Sectorului 1, definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului,

precum și a recursului reclamantei prin  decizia nr.405 din 14.02.2000 a

Tribunalului București, Secția a III-a civilă și decizia nr.1785 din 25.05.2000

a Curții de Apel București – Secția a III-a civilă.

Din

considerentele acestei ultime decizii rezultă cu claritate, fără a exista

posibilitatea altei interpretări, că instanța a fost învestită cu două capete

de cerere și anume nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare

precum și acțiunea în  revendicare, ambele fiind respinse. S-a reținut că

acțiunea în revendicare a fost introdusă la instanță la 23.04.1997, în timp ce

contractul de vânzare-cumpărare fusese perfectat  la 27.02.1997.

Iată

că în litigiul de față, reclamanta formulează aceeași cerere față de pârâta

cumpărătoare – obligarea de a-i lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul

situat la adresa menționată, invocând și de această dată hotărârea anterioară

prin care a fost admisă acțiunea în revendicare față de Consiliul General al

Municipiului București.

Cu

evidență este vorba de aceeași acțiune, de realizarea triplei identități, de

părți, obiect și cauză juridică, în sensul art.1201 C.civ., în raport de care

acțiunea a fost greșit admisă, ajungându-se astfel la exietența a două hotărâri

contradictorii.

Soluția

de respingere a acestei acțiuni în revendicare se impune și în raport de

împrejurarea că procedura  comparării titlurilor nu este operantă  în cauză și

aceasta nu este de natură a schimba temeiul juridic al acțiunii, care în

orice  variantă se menține.

Și

cum pârâta este proprietara necontestată a apartamentului în litigiu, titlul

său de proprietate fiind înscris în Cartea Funciară, nu poate fi  subiect pasiv

al acțiunii în  revendicare, ce prin natura sa este îndreptată de proprietar

împotriva posesorului neproprietar.

Așa

fiind, recursul de față urmează a fi admis, în sensul modificării în parte a

deciziei atacate și respingerii acțiunii vizând obligarea pârâtei de a-i lăsa

reclamantei în deplină proprietate și posesie apartamentul în litigiu. Se va

menține astfel soluția referitoare la respingerea cererii privind constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare pentru considerentele

cuprinse în prezenta decizie.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de pârâta C.C. împotriva deciziei nr.461 A din 30 octombrie

2001 a Curții de Apel București – secția a III-a civilă.

Modifică

decizia recurată, în parte, în sensul că respinge acțiunea reclamantei D.M.I.

privind obligarea pârâtei de a-i lăsa în deplină proprietate și posesie

apartamentul din litigiu.

Menține

dispoziția referitoare la respingerea cererii de constatare a nulității

absolute a contractului de vânzare-cumpărare.

Irevocabilă.

Pronunțată

în  ședință publică, astăzi 27 martie 2003.