ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2912/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București a fost înregistrată la 12 august 2002 acțiunea prin care reclamantul A.G.Ș.C.N. a chemat în judecată pe Municipiul București, SC H.N. SA, C.Ș. și C.E. pentru constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâți referitor la apartamentul din București și pentru obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate apartamentul al cărui proprietar este. Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 9544 din 4 noiembrie 2002 a respins ca nefondate cererile de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu soții C., precum și de constatare a împrejurării că dreptul de proprietate al reclamantului nu a fost niciodată întrerupt.

A fost respins ca inadmisibilă cererea de revendicare a imobilului în raport de împrejurarea că potrivit art. 18 din Legea nr. 10/2001 dacă imobilul a fost înstrăinat în condițiile Legii nr. 112/1995, persoanei îndreptățite i se plătesc despăgubiri, iar Legea nr. 10/2001 este o lege specială care instituie o procedură prealabilă, administrativă. Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 688 din 8 aprilie 2003 a respins ca nefondat apelul reclamantului. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, având pe rol soluționarea recursului declarat de reclamant, prin încheierea din 11 decembrie 2003 pronunțată în dosarul nr. 1901/2003 a suspendat soluționarea cauzei în temeiul art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 față de cererea formulată în acest sens de reclamant.

Încheierea de suspendare a fost atacată cu recurs de către pârâtele C.E. și P.E., succesoarele defunctului pârât C.Ș., decedat pe parcursul procesului, la 9 iunie 2003. Pârâtele au arătat că măsura suspendării este nelegală deoarece acțiunea a fost pornită după apariția Legii nr. 10/2001 și nu sunt întrunite dispozițiile art. 47 din Legea nr. 10/2001. Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează. Reclamantul și-a întemeiat acțiunea în anulare, cu subsecventul capăt de cerere privind restituirea imobiliară, pe dispozițiile art. 480 și urm., art. 966, art. 968 C. civ. Art. 47 din Legea nr. 10/2001 acordă beneficiul alegerii procedurii prevăzută de această lege, persoanelor îndreptățite, care au două posibilități: fie să renunțe la judecarea cauzei, fie să ceară suspendarea cauzei.

Singura condiție prevăzută de Legea nr. 10/2001 este aceea ca să existe o cauză în curs de judecată. Textul nu face o altă precizare în sensul sugerat de recurente, necondiționând aplicarea lui în raport de un anumit moment al pornirii acțiunii aflate în curs judecată. Pe cale de consecință, potrivit principiului de interpretare in dubio pro reo instanța de recurs a luat o măsură legală atunci când a dispus suspendarea judecății cauzei pe temeiul indicat, față de declarația reclamantului că a înaintat o notificare pentru revendicare, în baza Legii nr. 10/2001. Fără îndoială că soluția ce urmează a se da în calea aleasă de reclamant va avea înrâurire asupra soluționării căii de atac sub toate aspectele puse în discuție din prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtele C.E. și P.E. împotriva încheierii din 11 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2005.