ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1742/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 20 mai

2002, la Curtea de Apel Iași, Direcția Generală a Finanțelor Publice Vaslui, a

declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 35/CA din 11 martie 2002,

pronunțată de Curtea de Apel Iași, solicitând casarea hotărârii pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În motivarea recursului declarat,

recurenta a susținut că, în mod greșit, curtea de apel se pronunță în cauză nu

numai asupra deciziei Ministerului Finanțelor Publice care privea, de fapt,

procesul-verbal întocmit de comisarii din cadrul Gărzii Financiare, secția

județului Vaslui, act întocmit la 22 noiembrie 1999, înregistrat la

reclamanta-intimată la 22 noiembrie 1999, privind debitul de 1.641.385.690 lei

(impozit și taxe, majorări de întârziere, amendă), ci și cu privire la suma de

39.480.666 lei ce excede actul administrativ atacat și care se referă la

majorările de întârziere calculate de Percepția Rurală Todirești, în cadrul

procedurii de executare – art. 24 alin. (1) din O.G. nr. 11/1996. Aceasta,

întrucât stabilirea obligațiilor bugetare, nu suspendă obligația de plată a

sumelor datorate.

Pe fondul pricinii, recurenta a

susținut că hotărârea este netemeinică, afirmându-se contrariul probelor că

facturile sunt completate cu toate datele și că, în concluzie, cele exprimate

în actul de control, sunt nefondate.

Astfel, recurenta a precizat că s-au

încălcat dispozițiile art. 19 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 3/1992 privind

T.V.A., Normele metodologice emise pentru aplicarea acestei ordonanțe în

următoarea succesiune: H.G. nr. 1178/1996, H.G. nr. 512/1998, HG nr. 831/1997.

Organele de control au stabilit, iar

în cauză nu s-a dovedit contrariul, că o parte din facturi au înscris un alt

cod fiscal al cumpărătorului (SC S. SRL, Rafaire), decât cel real sau nu au

deloc înscris acest cod (de ex. cele 7 facturi de la pag. 4.1, de la pag. 5 a

actului de control etc.), o parte din facturi nu au semnătura de primire către

cumpărător - de ex. facturile menționate la pct. 4.2 alin. (2) lit. c) de pe

pag. 6; pct. 4.3. alin. (2) lit. c) de la pag. 7; pct. 4.6 alin. (2) lit. f)

etc. De asemenea, s-a mai susținut că o parte din facturi nu au completate data

și ora privind expedierea (de ex. pag. 6) sau nu cuprind datele de identificare

ale delegatului ce a ridicat marfa (pag. 10 , pag. 12).

De asemenea, s-a susținut referitor

la impozitul pe profit că în perioada ianuarie 1998 – 1 septembrie 1999,

reclamanta s-a aprovizionat în baza a mai multor facturi (cuprinse în anexele

1-3 la procesul-verbal de control din 22 noiembrie 1999), înregistrând în

contabilitate, cheltuieli cu aceste aprovizionări, în condițiile în care

facturile erau completate cu toate elementele prevăzute de formular.

Deci, cu privire la T.V.A.,

recurenta a invocat pe baza actelor aflate la dosarul cauzei, nerespectarea

dispozițiilor pct.119 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 82/1991 a

contabilității, aprobat prin H.G. nr. 704/1993.

De altfel, a arătat recurenta prin

art. 4 alin. (3) lit. p) din O.G. nr. 70/1994, republicată, așa cum a fost

modificată și completată prin O.G. nr. 40/1998, s-a precizat că pentru

determinarea profitului impozabil, cheltuielile pentru care nu se admite

deducere sunt, printre altele și cheltuielile înregistrate în contabilitate, pe

baza unor documente care nu îndeplinesc, potrivit Legii nr. 82/1991, cu modificările

ulterioare, condițiile de documente justificative.

În cauză, reclamanta-intimată nu

și-a îndeplinit obligația de a solicita furnizorului să-i elibereze documente

legal aprobate, să verifice corecta și completa întocmire a acestora.

Din actele cauzei, Curtea Supremă de

Justiție constată că prin sentința nr. 35 din 11 martie 2002, Curtea de Apel

Iași a admis acțiunea formulată de SC S. SRL Negrești, în contradictoriu cu

Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice Vaslui, Garda

Financiară, secția Vaslui, Administrația Finanțelor Publice a orașului Negrești

și a dispus anularea deciziei nr. 910 din 16 iunie 2000 a Ministerului

Finanțelor Publice București, a Dispoziției nr. 3 din 18 februarie 2000 a

Direcției Generale a Finanțelor Publice Vaslui, precum și a procesului-verbal

din 22 noiembrie 1999, întocmit de Garda Financiară Vaslui și a hotărârii nr.

17 din 9 decembrie 1999 a Administrației Finanțelor Publice a orașului

Negrești, pentru fosta Percepție Rurală Todirești.

Ca atare, a exonerat reclamanta de

plata sumei totale de 1.680.866.356 lei, reprezentând 480.381.420 lei impozit

pe profit, 93.816.866 lei majorări de întârziere, 250.742.162 lei T.V.A.,

353.925.902 lei majorări de întârziere aferente și 2 milioane lei amendă contravențională.

Soluția instanței de fond este

nelegală și netemeinică, primindu-se ca, corectă activitatea desfășurată de

reclamanta-intimată, concretizată în acte ce încalcă dispozițiile legale, așa

cum au fost invocate de recurentă.

Organele de control au constatat

expres și au și indicat actele ce nu sunt întocmite cu respectarea

dispozițiilor legale, în acest sens fiind probele dosarului, necontrazise de

reclamanta-intimată cu alte probe, motiv pentru care simpla afirmație a

instanței că actele sunt întocmite corespunzător, nu este susținută de probele

dosarului.

Nici societatea nu contestă

realitatea celor arătate de organele de control, susținând, însă, că datele din

unele facturi trebuiau corelate cu datele înscrise în realitate în documente

justificative, deci încercând de a susține că s-ar putea reține ca legale, deși

cu privire la T.V.A., art. 19 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 3/1992,

republicată, precizează că „pentru efectuarea dreptului de deducere a T.V.A.

aferentă intrărilor, agenții economici sunt obligați să justifice, prin

documente legal întocmite, cuantumul taxei.”

Facturile nu au fost legal

întocmite, astfel încât reținerea acestora, ca fiind concretă, este fără suport

probatoriu.

Cât privește impozitul pe profit,

reclamanta-intimată a ignorat din nou legea, încălcând dispozițiile art. 119

din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 82/1991, a contabilității, documentele

justificative nefiind completate, conform art. 6 din lege.

Urmează, deci, ca reținându-se că

din documentele controlate și arătate expres de organele de control nu rezultă

legalitatea solicitării restituirii T.V.A. și realitatea impozitului pe profit

invocat, iar în cauză instanța s-a pronunțat chiar și pe majorări incluse în

actele de executare (de altfel, necontestate de reclamantă), hotărârea atacată

fiind nelegală și netemeinică, recursul declarat va fi admis.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice Vaslui, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor

Publice și Administrația Finanțelor Publice a orașului Negrești, împotriva

sentinței civile nr. 35/CA din 11 martie 2002 a Curții de Apel Iași.

Casează sentința atacată și în fond,

respinge acțiunea.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 mai 2003.