ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1808/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1808/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-au luat
în examinare recursurile declarate de pârâta C.M.și chematul în garanție M.V.
împotriva deciziei nr.32 din 2 februarie 2001 a Curții de Apel Cluj, Secția
civilă.
La apelul
nominal s-au prezentat: recurentul-chemat în garanție M.V.T. pentru care
răspunde consilier juridic G.I., care prezintă instanței declarația
autentificată sub nr.1054 din 5 mai 2003 de Biroul Notarului Public M.G.,
potrivit cu care recursul acestuia a fost declarat de avocat H.Ș.,
intimatul-reclamant S. T., personal și asistat de avocat I.D., lipsind
recurenta-pârâtă C.M..
Procedura
completă.
Prealabil
dezbaterilor, Curtea pune în discuție termenul în care a fost declarat recursul
pârâtei C.M.
Totodată,
învederează consilierului juridic G.I., dispozițiile art.68 alin.4 și 5 din C.proc.civ.,
care reglementează condițiile în care legea permite susținerea de concluzii
orale în instanță.
Consilier
juridic G.I. depune concluzii scrise formulate de avocatul H.Ș.
Avocat
I.D. solicită respingerea ca tardiv a recursului declarat de pârâta C.M., în
temeiul art.312 alin.(1) teza a II a din C.proc.civ. și respingerea, ca
nefondat, a recursului declarat de intimatul-chemat în garanție M.V.și
menținerea ca legală și temeinică a deciziei 32 din 2 februarie 2001 pronunțată
de Curtea de Apel Cluj, Secția civilă. Solicită cheltuieli de judecată.
C U R T E A
Asupra
recursurilor de față:
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de
13 martie 1998 reclamantul S.T.a chemat în judecată pe pârâta C.M.pentru ca
prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la restituirea sumei de 14.310
U.S.D. și la plata unei dobânzi la nivelul celei bancare sau la echivalentul
acestor sume în lei, reprezentând împrumut nerestituit.
La 3 iunie
1998 pârâta C.M.a formulat cerere de chemare în garanție a numitului M.V.T.
solicitând că, în cazul când va cădea în pretenții față de reclamant, chematul
în garanție să fie obligat să o despăgubească în aceeași proporție.
În
motivarea cererii de chemare în garanție pârâta a arătat că în cursul anului
1995 a lucrat, pe bază de convenție civilă, îndeplinind atribuțiuni de
contabil, la S.C. A. SRL a cărui asociat și administrator era chematul în
garanție, având ca îndatoriri de serviciu și efectuarea de operațiuni bancare
la Banca “I.Ț.”, al cărui director era reclamantul. La data de 17 martie 1995
pârâta a fost solicitată de chematul în garanție să se prezinte la directorul
băncii pentru a prelua o sumă de bani în valută și întrucât reclamantul o
cunoștea foarte puțin pe pârâtă, i-a cerut acestuia să confirme primirea
banilor, lucru efectuat pe înscrisul intitulat “Adeverință”.
Mai
susține pârâta că la sediul Societății A. S.R.L. a predat suma de bani
chematului în garanție, care a confirmat operațiunea pe același înscris, astfel
că a avut doar rolul de intermediar, de transportator al banilor, în lipsa oricărui
raport juridic dintre pârâtă și reclamant.
Investit
cu soluționarea cauzei, Tribunalul Bihor, prin sentința civilă nr.404/P din 15
decembrie 1999, a respins atât acțiunea reclamantului S.T., cât și cererea de
chemare în garanție formulată de pârâta C.M..
Pentru a
hotărî astfel instanța de fond a reținut și motivat că potrivit actului
încheiat la data de 17 martie 1995, intitulat “Adeverință”, pârâta C.M.a primit
de la reclamantul S.T.suma de 14.310 USD, cu termen de restituire la 12 aprilie
Pârâta s-a apărat în sensul că suma nu i-a fost împrumutată ei, ci
chematului în garanție M.V.T., pârâta neavând altă calitate decât aceea de a
lua și transporta banii chematului în garanție. Tribunalul a constatat că
susținerile pârâtei au fost confirmate de către chematul în garanție atât prin
recunoașterile acestuia la interogatoriu, cât și prin întâmpinare și întrucât
între reclamant și pârâtă nu a existat nici un raport juridic în temeiul căruia
să poată fi obligată pârâta la restituirea sumei, acțiunea reclamantului a fost
respinsă.
Raporturile
juridice izvorâte din contractul de împrumut s-au născut între reclamant și
chematul în garanție, beneficiarul împrumutului, față de care, însă,
reclamantul nu a înțeles să-și exercite dreptul la acțiune și de la care să
solicite obligarea sa la restituirea împrumutului acordat, soluția de
respingere a acțiunii impunând aceași rezolvare și cererii de chemare în
garanție.
Împotriva
sentinței dată de Tribunalul Bihor au declarat apel atât reclamantul S.T., cât
și pârâta C.M.
Prin
încheierea nr.3129 din 4 octombrie 2000 Curtea Supremă de Justiție – Secția
civilă a strămutat soluționarea apelurilor de la Curtea de Apel
Oradea
, la Curtea
de Apel Cluj.
Curtea de
Apel Cluj – Secția civilă, prin decizia nr.32 din 2 februarie 2001, a admis
ambele apeluri și a schimbat în tot sentința tribunalului. A admis în parte
acțiunea reclamantului S.T.și a obligat-o pe pârâta C.M. la 13.310 USD sau
echivalentul în lei a sumei la data efectuării plății, cu o dobândă de 6%
anual, începând de la 13 martie 1998 și până la achitarea integrală a
împrumutului, precum și la 19.531.909 lei cheltuieli de judecată.
A fost
admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta C.M.împotriva
chematului în garanție M.V.care a fost obligat să-i plătească pârâtei, cu titlu
de despăgubiri civile, suma de 13.310 USD sau echivalentul în lei al acestei
sume la data efectuării plății, precum și suma ce corespunde dobânzii de 6%
anual aferentă sumei de 13.310 USD pe care pârâta o va plăti reclamantului. A
fost obligat chematul în garanție să plătească pârâtei suma de 29.396.909 lei
cheltuieli de judecată.
Pentru a
decide astfel instanța de apel a motivat că înscrisul din 17 martie 1995 și
intitulat “Adeverință” trebuie considerat de sine-stătător și face cu
certitudine dovada existenței unei remiteri a sumei de la reclamant către
pârâtă și a existenței raporturilor juridice specifice contractului de împrumut
între aceștia. Împrejurarea că prin întâmpinare și răspunsurile la
interogatoriu chematul în garanție a recunoscut că suma s-a împrumutat în
beneficiul său, pârâta fiind simplă mandatară, nu este de natură a produce
efecte față de reclamant pentru că altfel, mărturisirea unei părți n-ar mai
produce efecte contra ei, ci împotriva alteia. Faptul că, ulterior, chematul în
garanție a menționat pe același înscris că împrumutul s-a făcut pentru sine, nu
poate produce efecte față de reclamant. Pârâta și chematul în garanție au fost
obligați la restituirea sumei de 13.310 USD, deoarece s-a constatat că suma de
1.000 USD a fost restituită reclamantului anterior promovării procesului.
Împotriva
deciziei dată în apel au declarat recurs pârâta C.M.și chematul în garanție
M.V.
Cu privire
la termenul în care a fost declarat recursul pârâtei, se constată că hotărârea
instanței de apel a fost comunicată pârâtei C.M.la data de 29 martie 2001
(dovada de la fila 35 dosar apel), iar recursul a fost promovat, conform datei
poștei (fila 19 dosar recurs), la 17 aprilie 2001, ultima zi în care putea fi
promovat recursul fiind 16 aprilie 2001 care a căzut într-o luni, deci într-o
zi lucrătoare a săptămânii.
Întrucât
recursul pârâtei C.M.a fost exercitat peste termenul defipt de art.301 Cod
procedură civilă, el se privește ca tardiv și va fi soluționat în consecință.
Prin
recursul chematului în garanție M.V., declarat și motivat în termen, s-au adus
deciziei dată în apel următoarele critici: decizia este nelegală și netemeinică
deoarece nu au fost analizate toate probele administrate în cauză; nu s-a ținut
seama că negocierea sumei și acordarea împrumutului s-a stabilit verbal între
reclamant și chematul în garanție, actul sub semnătură privată nefăcând decât
să probeze cuantumul sumei ce trebuia restituită; suma împrumutată a fost numai
de 5.000 USD, restul, până la concurența sumei de 14.310 USD reprezentând
dobândă; reclamantul nu a făcut dovada că a ridicat din contul personal suma de
14.310 USD; greșit s-a apreciat că între pârâtă și chematul în garanție a
existat un mandatar fără reprezentare, contractul de împrumut fiind încheiat
între reclamant și chematul în garanție, suma de 1.000 USD fiind restituită de
acesta din urmă și nu de pârâtă reclamantului.
Recursul
chematului în garanție este nefondat.
Din
înscrisul intitulat “Adeverință”, încheiat la data de 17 martie 1995 rezultă că
pârâta C.M.a primit de la reclamantul S.T.suma de 14.310 USD, cu obligația de
restituire a sumei la 12 aprilie 1995. Actul doveditor a fost scris de pârâtă
și a fost semnat atât de către aceasta, cât și de reclamant.
Suma de
bani primită de pârâtă a fost predată recurentului-chemat în garanție M.V..
Acesta a semnat și scris pe actul doveditor următoarele: “Am primit de la D-na
C.M.suma trimisă de Directorul Băncii “I.Ț.” D-nul S.T.conform înțelegerii pe
care le-am avut cu dânsul.
Oradea
la 18 martie 95”
(fila 18 – dosar nr.926/1999 al Tribunalului Bihor Oradea). Prin întâmpinarea
din 8 septembrie 1999 (fila 8 același dosar) chematul în garanție M.V.a
susținut că: “numita C.M.a cerut împrumutul în numele subsemnatului și pentru
mine, fapt pe care l-am atestat și prin mențiunea făcută pe verso-ul
chitanței”, din conținutul întâmpinării rezultând, fără echivoc, că M.V.a
primit suma în cuantumul specificat în chitanță, înscris doveditor intitulat de
reclamant și pârâtă “Adeverință”.
Împrejurarea
că prin întâmpinarea depusă în cauză și prin răspunsul la interogatoriu
chematul în garanție recunoaște că suma a fost împrumutată în beneficiul său,
pârâta fiind doar o simplă mandatara, nu este de natură a produce efecte în
contra reclamantului, deoarece s-ar ajunge, contrar dispozițiilor art.1204 C.
civ., ca mărturisirea chematului în garanție să nu producă efecte împotriva
lui, ci împotriva altuia, anume a reclamantului, ceea ce nu este de admis.
Nu este de
primit susținerea că obligația de restituire a împrumutului și dobânzilor
trebuie stabilită direct între reclamant și chematul în garanție, omitând-o pe
pârâtă, sub cuvânt că între aceștia nu există un raport de obligație distinct.
În realitate, așa cum rezultă din înscrisul doveditor, raporturile juridice
s-au stabilit, pe de o parte, între reclamant și pârâtă și între pârâtă și
chematul în garanție, pe de altă parte.
Întrucât
recursul pârâtei C.M.se constată a fi tardiv, situație care împiedică
exercitarea controlului judiciar asupra modului în care instanța de apel a
rezolvat și a stabilit natura juridică a raporturilor dintre pârâtă și
reclamant și cum s-a dovedit că suma stipulată în înscrisul intitulat
“Adeverință” a fost primită de la pârâtă de către chematul în garanție,
recursul acestuia din urmă se privește ca nefondat și va fi soluționat ca
atare.
Văzând și
dispozițiile art.274 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge
ca tardiv recursul declarat de pârâta C.M.împotriva deciziei nr.32 din 2
februarie 2001 a Curții de Apel Cluj, Secția civilă.
Respinge
ca nefondat recursul declarat de chematul în garanție M.V.împotriva aceleiași
decizii.
Obligă pe
recurenți la 10.000.000 lei, cheltuieli de judecată către reclamantul S.T.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 7 mai 2003.