ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 51/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții M.S.și M.L.împotriva deciziei nr.197 din 8 noiembrie 2001 a Curții de Apel Cluj – Secția civilă. La apelul nominal s-au prezentat: recurenta-pârâtă M.L.personal și asistată de avocat M.C., precum și intimatul-reclamant B.V., reprezentat de avocat P.I., lipsind recurentul-pârât M.S.. Procedura completă. Avocat M.C. solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului și respingerea acțiunii sau casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. Avocat P.I. pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii în sensul respingerii recursului ca nefondat. CURTEA, Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Cluj Napoca la 13 aprilie 1999, reclamantul B.V. din Cluj Napoca str.Crișan nr.15, a chemat în judecată civilă pe pârâții M.S.și M.L.din aceiași localitate str.Borșa nr.5-7, cerând ca în contradictoriu cu aceștia să se dispună anularea contractului de întreținere încheiat între defuncta O.R.pe de o parte și pârâți pe de altă parte la 25 ianuarie 1999, anularea testamentului defunctei O.R.în favoarea acelorași pârâți autentificat de notarul public la 25 ianuarie 1999, constatându-se ca valabil testamentul anterior autentificat prin încheierea nr.1677 din 16 februarie 1987. Reclamantul a cerut totodată radierea mențiunilor înscrise în C.F.

nr.19280 Cluj nr.top 22155/1/1 sub B 9,10, 11 și C 8 în favoarea pârâților și evacuarea acestora din imobilul situat în Cluj Napoca str.Cîmpului nr.135 – fost proprietate a defunctei. În susținerea acțiunii, reclamantul a afirmat că în calitate de fiu natural al R.O., deși înfiat cu efecte depline de B.A.și E., a întreținut cu mama firească relații normale de afecțiune, confirmate și prin instituirea sa ca moștenitor testamentar asupra întregii averi prin testamentul autentificat sub nr.1677 din 16 februarie 1987. Reclamantul a pretins însă că în condițiile îmbolnăvirii în ultimii ani de viață, diagnosticată cu cancer și posibile meztastaze cerebrale, când se afla în faza terminală și era lipsită de discernământ a fost condusă de pârâți la notarul public unde s-au încheiat actele autentice a căror anulare o solicită.

Prin sentința civilă nr.7205 din 8 septembrie 1999 Judecătoria Cluj Napoca și-a declinat competența materială în favoarea Tribunalului Cluj, avându-se în vedere valoarea și obiectul litigiului. În fața Tribunalului Cluj, astfel învestit, reclamantul și-a precizat acțiunea arătând că solicită constatarea nulității absolute a contractului de întreținere dintre defuncta și pârâți pentru lipsa elementului aleatoriu, întrucât aceștia din urmă aveau cunoștință la data încheierii despre iminenta morții părții contractante. Pârâții au contestat susținerile reclamantului susținând că defuncta avea discernământul păstrat la data facerii actelor. Soluționând cauza în fond prin sentința civilă nr.157 din 9 aprilie 2001, Tribunalul Cluj – Secția Civilă a admis acțiunea, a constatat nulitatea absolută a actelor atacate și valabilitatea testamentului anterior al defunctei în favoarea reclamantului și a dispus radierea înscrierilor din C.F.

pe baza actelor nule și evacuarea pârâților din imobilul defunctei O.R. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a stabilit din probele cu înscrisuri medicale și medico-legale, declarații de martori ca și din raportul de expertiză medico-legală efectuat la cererea părților, că la data facerii contractului de întreținere și al testamentului în favoarea pârâților, anume la 25 ianuarie 1999, O.R.decedată la 13 februarie 1999, suferea de sindrom psihoorganic survenit în cadrul afecțiunii neoplazice cu metastaze cerebrale în stadiu terminal, nu avea capacitatea de apreciere critică asupra conținutului și mai ales asupra consecințelor juridice ce decurg din actele încheiate, neavînd capacitatea psihică de a face acte de dispoziție, așadar era lipsită de discernământ.

Curtea de Apel Cluj – secția civilă a confirmat hotărârea primei instanțe prin decizia civilă nr.197 din 8 noiembrie 2001, respingând ca nefondat apelul declarat de pârâții M.S.și M.L. Pentru a decide astfel, în raport de motivele apelului, instanța de apel a statuat că dreptul la acțiunea în nulitatea contractului de întreținere aparține atât părților contractante cât și succesorilor acestora, sau părților care ar justifica un interes legitim, așa dar și reclamantului pe care defuncta l-a desemnat drept legatar universal prin testamentul autentificat sub nr.1677 din 16 februarie 1987, în considerarea calității sale de fiu natural, abandonat și înfiat de alte persoane, cu care a restabilit ulterior legături firești.

Totodată s-a considerat că în raport de întregul material probator univoc în dovedirea lipsei de discernământ al R.O. la facerea actelor atacate, atestarea notarului public instrumentator în sensul contrar nu are relevanță acesta neavând calitatea de a stabili discernământul ci numai aceea de a consemna declarația de voință a părții. Împotriva hotărârii de mai sus, au declarat recurs pârâții M.S.și M.L. Invocând aplicarea greșită a legii, apelanții au susținut în esență că în conformitate cu dispozițiile art.949 și 953 din C.civ., întrucât partea nu a fost declarată incapabilă prin lege, consimțământul său nu a fost dat prin eroare, smuls prin violență sau surprins prin dol, actele de dispoziție ale acesteia sunt pe deplin valabile.

Totodată s-a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare hotărâtor pentru corecta soluționare a pricinii și anume asupra unei contraexpertize mecdico legale menite să lămurească aspecte esențiale în legătură cu evoluția sindromului psiho-organic și ale metastazelor cerebrale și ale consecințelor auspra momentului instalării lipsei de discernământ. Recursul nu este fondat. Capacitatea de a contracta cât și consimțământul valabil al părții care se obliga, sunt potrivit dispozițiilor art.948 C.civ. și ale prevederilor explicite din Decretul nr.31/1954, condiții esențiale pentru valabilitatea actelor juridice, lipsa oricăreia dintre ele fiind sancționată cu nulitatea.

Așa fiind în prezenta dovedirii fără echivoc a lipsei discernământului părții la data facerii actului din cauze de boală, nu se poate concepe existența consimțământului valabil ca expresie a libertății de voință.

Ori în cauză, concluzia a fost impusă pe baza constatărilor științifice medico-legale constante, întemeiate pe acte medicale oficiale întocmite în succesiunea bolii, analizate și atestate prin Raportul de constatare medico-legală întocmit de Institutul de Medicină Legală - Laboratorul Exterior Cluj, prin Expertiza medico-legală psihiatrică eliberată de aceiași instituție cât și prin Raportul de noua expertiză medico-legală a Institutului de Medicină Legală „Mina Minovici” București, prin lămurirea tuturor aspectelor referitoare și la momentul abolirii discernământului bolnavei, plasat oricum înaintea dataei de 25 ianuarie 1999. Așa fiind recursul se va respinge ca nefondat cu consecința obligării recurenților la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs de către intimatul-reclamant.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții M.S.și M.L.împotriva deciziei nr.197 din 8 noiembrie 2001 a Curții de Apel Cluj – Secția civilă. Obligă pe recurenți la 34.641.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantul B.V. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 15 uanuarie 2003.