ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 51/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 51/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
S-a luat în examinare recursul
declarat de pârâții M.S.și M.L.împotriva deciziei nr.197 din 8 noiembrie 2001 a
Curții de Apel Cluj – Secția civilă.
La
apelul nominal s-au prezentat: recurenta-pârâtă M.L.personal și asistată de
avocat M.C., precum și intimatul-reclamant B.V., reprezentat de avocat P.I.,
lipsind recurentul-pârât M.S..
Procedura
completă.
Avocat
M.C. solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul
admiterii apelului și respingerea acțiunii sau casarea deciziei cu trimiterea
cauzei spre rejudecarea apelului și obligarea reclamantului la plata
cheltuielilor de judecată.
Avocat
P.I. pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și obligarea
recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentanta
Ministerului Public pune concluzii în sensul respingerii recursului ca
nefondat.
CURTEA,
Asupra
recursului de față:
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
acțiunea înregistrată la Judecătoria Cluj Napoca la 13 aprilie 1999,
reclamantul B.V. din Cluj Napoca str.Crișan nr.15, a chemat în judecată civilă
pe pârâții M.S.și M.L.din aceiași localitate str.Borșa nr.5-7, cerând ca în
contradictoriu cu aceștia să se dispună anularea contractului de întreținere
încheiat între defuncta O.R.pe de o parte și pârâți pe de altă parte la 25
ianuarie 1999, anularea testamentului defunctei O.R.în favoarea acelorași
pârâți autentificat de notarul public la 25 ianuarie 1999, constatându-se ca
valabil testamentul anterior autentificat prin încheierea nr.1677 din 16
februarie 1987.
Reclamantul
a cerut totodată radierea mențiunilor înscrise în C.F. nr.19280 Cluj nr.top
22155/1/1 sub B 9,10, 11 și C 8 în favoarea pârâților și evacuarea acestora din
imobilul situat în Cluj Napoca str.Cîmpului nr.135 – fost proprietate a
defunctei.
În
susținerea acțiunii, reclamantul a afirmat că în calitate de fiu natural al
R.O., deși înfiat cu efecte depline de B.A.și E., a întreținut cu mama firească
relații normale de afecțiune, confirmate și prin instituirea sa ca moștenitor
testamentar asupra întregii averi prin testamentul autentificat sub nr.1677 din
16 februarie 1987.
Reclamantul
a pretins însă că în condițiile îmbolnăvirii în ultimii ani de viață,
diagnosticată cu cancer și posibile meztastaze cerebrale, când se afla în faza
terminală și era lipsită de discernământ a fost condusă de pârâți la notarul
public unde s-au încheiat actele autentice a căror anulare o solicită.
Prin
sentința civilă nr.7205 din 8 septembrie 1999 Judecătoria Cluj Napoca și-a
declinat competența materială în favoarea Tribunalului Cluj, avându-se în
vedere valoarea și obiectul litigiului.
În
fața Tribunalului Cluj, astfel învestit, reclamantul și-a precizat acțiunea
arătând că solicită constatarea nulității absolute a contractului de
întreținere dintre defuncta și pârâți pentru lipsa elementului
aleatoriu, întrucât aceștia din urmă aveau cunoștință la data încheierii despre
iminenta morții părții contractante.
Pârâții
au contestat susținerile reclamantului susținând că defuncta avea
discernământul păstrat la data facerii actelor.
Soluționând
cauza în fond prin sentința civilă nr.157 din 9 aprilie 2001, Tribunalul Cluj –
Secția Civilă a admis acțiunea, a constatat nulitatea absolută a actelor
atacate și valabilitatea testamentului anterior al defunctei în favoarea
reclamantului și a dispus radierea înscrierilor din C.F. pe baza actelor nule
și evacuarea pârâților din imobilul defunctei O.R.
Pentru
a hotărî astfel, instanța de fond a stabilit din probele cu înscrisuri
medicale și medico-legale, declarații de martori ca și din raportul de
expertiză medico-legală efectuat la cererea părților, că la data facerii
contractului de întreținere și al testamentului în favoarea pârâților, anume la
25 ianuarie 1999, O.R.decedată la 13 februarie 1999, suferea de sindrom
psihoorganic survenit în cadrul afecțiunii neoplazice cu metastaze cerebrale în
stadiu terminal, nu avea capacitatea de apreciere critică asupra conținutului
și mai ales asupra consecințelor juridice ce decurg din actele încheiate,
neavînd capacitatea psihică de a face acte de dispoziție, așadar era lipsită de
discernământ.
Curtea
de Apel Cluj – secția civilă a confirmat hotărârea primei instanțe prin decizia
civilă nr.197 din 8 noiembrie 2001, respingând ca nefondat apelul declarat de
pârâții M.S.și M.L.
Pentru
a decide astfel, în raport de motivele apelului, instanța de apel a statuat că
dreptul la acțiunea în nulitatea contractului de întreținere aparține atât
părților contractante cât și succesorilor acestora, sau părților care ar
justifica un interes legitim, așa dar și reclamantului pe care defuncta l-a
desemnat drept legatar universal prin testamentul autentificat sub nr.1677 din
16 februarie 1987, în considerarea calității sale de fiu natural, abandonat și
înfiat de alte persoane, cu care a restabilit ulterior legături firești.
Totodată
s-a considerat că în raport de întregul material probator univoc în dovedirea
lipsei de discernământ al R.O. la facerea actelor atacate, atestarea notarului
public instrumentator în sensul contrar nu are relevanță acesta neavând
calitatea de a stabili discernământul ci numai aceea de a consemna declarația
de voință a părții.
Împotriva
hotărârii de mai sus, au declarat recurs pârâții M.S.și M.L. Invocând aplicarea
greșită a legii, apelanții au susținut în esență că în conformitate cu
dispozițiile art.949 și 953 din C.civ., întrucât partea nu a fost declarată
incapabilă prin lege, consimțământul său nu a fost dat prin eroare, smuls prin
violență sau surprins prin dol, actele de dispoziție ale acesteia sunt pe
deplin valabile.
Totodată
s-a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare
hotărâtor pentru corecta soluționare a pricinii și anume asupra unei
contraexpertize mecdico legale menite să lămurească aspecte esențiale în
legătură cu evoluția sindromului psiho-organic și ale metastazelor cerebrale și
ale consecințelor auspra momentului instalării lipsei de discernământ.
Recursul
nu este fondat.
Capacitatea
de a contracta cât și consimțământul valabil al părții care se obliga, sunt
potrivit dispozițiilor art.948 C.civ. și ale prevederilor explicite din
Decretul nr.31/1954, condiții esențiale pentru valabilitatea actelor juridice,
lipsa oricăreia dintre ele fiind sancționată cu nulitatea.
Așa
fiind în prezenta dovedirii fără echivoc a lipsei discernământului părții la
data facerii actului din cauze de boală, nu se poate concepe existența
consimțământului valabil ca expresie a libertății de voință.
Ori
în cauză, concluzia a fost impusă pe baza constatărilor științifice
medico-legale constante, întemeiate pe acte medicale oficiale întocmite în
succesiunea bolii, analizate și atestate prin Raportul de constatare
medico-legală întocmit de Institutul de Medicină Legală - Laboratorul Exterior
Cluj, prin Expertiza medico-legală psihiatrică eliberată de aceiași instituție
cât și prin Raportul de noua expertiză medico-legală a Institutului de Medicină
Legală „Mina Minovici” București, prin lămurirea tuturor aspectelor referitoare
și la momentul abolirii discernământului bolnavei, plasat oricum înaintea
dataei de 25 ianuarie 1999.
Așa fiind recursul se va respinge ca nefondat cu consecința
obligării recurenților la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs
de către intimatul-reclamant.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul
declarat de pârâții M.S.și M.L.împotriva deciziei nr.197 din 8 noiembrie 2001 a
Curții de Apel Cluj – Secția civilă.
Obligă
pe recurenți la 34.641.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantul B.V.
Irevocabilă.
Pronunțata
în ședință publică, astăzi 15 uanuarie 2003.