ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 404/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 404/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
R O M Â N I A
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE
SECȚIA CIVILĂ
D E C I Z I A NR. 404 DOSAR
NR. 2292 / 2002
S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție
împotriva deciziei nr.1524 din 24 mai 2001 a Curții de Apel București – Secția
a III-a civilă.
La apelul nominal s-au
prezentat intimatele-reclamante P.Ș.și T.M., ambele personal și asistate de
avocat M.I.și intimații-pârâți P.N.și P.I. personal și asistați de avocat G.I.
Procedura completă.
Nefiind chestiuni prealabile,
curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului în anulare cu care a fost
investită.
Reprezentanta Ministerului
Public solicită admiterea recursului în anulare, așa cum a fost formulat.
Avocat M.I. solicită
respingerea recursului în anulare.
Avocat G.I. solicită admiterea
recursului în anulare.
C U R T E A
Asupra recursului în anulare
de față;
Din examinarea lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la
22.07.1999, reclamantele P.Ș. și T.M. au chemat în judecată pârâții P.N.și
P.I., solicitând a se dispune rezoluțiunea contractului de întreținere încheiat
între părți la 30.01.1997 pentru neexecutarea de către pârâți a obligațiilor contractuale
și repunerea părților în situația anterioară prin restituirea casei și
terenului predate în temeiul contractului de întreținere.
În termen legal, pârâții au
formulat cerere reconvențională, cerând obligarea reclamantelor la plata sumei
de 15.000.000 lei care reprezintă contravaloarea lucrărilor efectuate în
gospodărie: gard de metal, turnat beton, amenajat grădina și reparat căruța, cu
acordarea dreptului de retenție asupra imobilului până la plata sumei.
Prin sentința civilă nr.2100
din 09.06.2000, Judecătoria Giurgiu a admis acțiunea reclamantelor, s-a dispus
rezoluțiunea contractului de întreținere autentificat sub nr.225 din 30.01.1997
și repunerea părților în situația anterioară.
Totodată, s-a respins cererea
reconvențională și pârâții au fost obligați să plătească reclamantei P.Ș. suma
de 1.537.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această
hotărâre, instanța de fond a reținut că pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile
asumate prin contractul de întreținere, cheltuielile de înmormântare au fost
suportate de reclamantă, care avea bani depuși la CEC și i-a scos cu acel
prilej, iar , după moartea soțului ei, pârâții au izolat-o pe reclamantă într-o
încăpere din imobil, nu i-au acordat întreținere, ea a procurat lemne din
pensia ei și a fost ajutată de vecinii săi, pârâții dezinteresându-se de
reclamantă.
Cu referire la acțiunea
reconvențională, probele au dovedit că gardul metalic nu era necesar, cel anterior
se afla în stare bună, aleea betonată s-a făcut din materiale de calitate
îndoielnică, repararea căruței era necesară pârâților care au folosit-o în
exclusivitate, iar amenajarea grădinii a constat în scoaterea viei și apoi
cultivarea ei cu legume, în folosul pârâților.
Apelul declarat de pârâți
împotriva sentinței a fost admis prin decizia civilă nr.883 din 07.11.2000 a
Tribunalului Giurgiu, care a schimbat în totalitate sentința în sensul
respingerii acțiunii formulate de reclamante; s-a respins și cererea
reconvențională a pârâților, iar intimatele-reclamante au fost obligate să
plătească apelanților-pârâți suma de 2.000.000 lei cheltuieli de judecată în
apel. Instanța de apel, analizând probele administrate, a apreciat că ele
confirmă îndeplinirea obligațiilor contractuale de către apelanții-pârâți atât
față de intimata-reclamantă P.Ș. cât și față de soțul acesteia, P.G., decedat
ulterior încheierii contractului de întreținere.
Curtea de Apel București –
Secția a III-a civilă, prin decizia nr.1524 din 24.05.2001, a admis recursul
reclamantelor, a modificat în tot decizia pronunțată în apel, în sensul
respingerii apelului și a menținerii sentinței instanței de fond.
Pentru a decide astfel,
instanța de recurs a reținut că pârâții au pus la dispoziția reclamantei P.Ș. o
singură cameră din întregul imobil, restul încăperilor fiind încuiate de
pârâți, încălcând prevederile contractului de întreținere potrivit cărora
pârâții urmau să intre în stăpânirea de fapt a imobilului la decesul soților
P.G. și P.Ș.
Martorii audiați la cererea
reclamantelor au confirmat că P.Ș. a suportat cheltuielile de înmormântare ale
soțului ei cu banii personali, dovadă fiind carnetele CEC depuse în instanță
din care rezultă sumele scoase, ceea ce înlătură depoziția martorului P.G..
În baza dovezilor
administrate, curtea de apel a conchis că acțiunea reclamantelor este
întemeiată, admițând recursul și menținând soluția primei instanțe.
Împotriva acestei din urmă
hotărâri, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de
Justiție a declarat recurs în anulare, în temeiul art.330 pct.2 C.proc.civ.,
susținând că hotărârea atacată este vădit netemeinică, situația de fapt
reținută de instanța de recurs este, în mod evident, în neconcordanță cu
probele administrate în cauză.
Obiectul litigiului îl
constituie contractul de întreținere cu pluralitate de părți, în care obligația
de întreținere este indivizibilă atât activ cât și pasiv. Drept urmare,
neexecutarea față de unul dintre creditori poate determina rezoluțiunea
întregului contract.
Reclamantele au încercat să
dovedească faptul că pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile nici față de defunctul
P.G. și nici față de P.Ș.
Cu referire la P.G., decedat
la două zile de la încheierea contractului de întreținere, în sarcina pârâților
revenea doar obligația suportării cheltuielilor de înmormântare. Privitor la
acest aspect, depozițiile martorilor sunt contradictorii, iar din libretele CEC
depuse la dosar rezultă că la 3 februarie 1997 pârâtul P.N.a ridicat suma de
950.000 lei și reclamanta P.Ș.suma de 250.000 lei, deci nu se poate susține că
aceasta din urmă a suportat în întregime cheltuielile de înmormântare.
În ce privește întreținerea
datorată reclamantei P.Ș., instanța a apreciat eronat probele administrate
atunci când a considerat că acțiunea trebuie admisă.
În primul rând, aspectele
privind accesul reclamantei în camerele imobilului, lucrările de amenajare a
terenului, modul de valorificare a unor bunuri mobile nu au nici o legătură cu
obligația de întreținere, atâta timp cât reclamanta și-a păstrat dreptul de
uzufruct asupra acestora. Ele pot fi rezolvate pe calea unei acțiuni separate,
întemeiată pe acest drept, acțiune a cărei soluționare nu poate avea nici un
efect asupra contractului de întreținere.
Singurele probe concludente,
dintre cele administrate în cauză, sunt trei declarații de martori, dar numai
cea a martorului P.G.confirmă parțial susținerile reclamantei, fără a se
corobora cu alte probe, ceea ce impune concluzia că acțiunea în rezoluțiunea
contractului trebuia respinsă ca nefondată.
Interesul major în cauză și
implicit în admiterea acțiunii îl are reclamanta T.M., care urmărește
redobândirea dreptului său de proprietate asupra terenului, la care a renunțat
odată cu semnarea contractului de întreținere.
Criticile formulate împotriva
hotărârii atacate prin recursul în anulare sunt nefondate.
Prin contractul încheiat la 30
ianuarie 1997, soții P.G. și Ș. împreună cu T.M., coproprietară cu P.G. asupra
terenului de 2500 mp, au înstrăinat în favoarea pârâților P.N.și I., imobilul
constând în 2500 mp teren și casă de locuit compusă din două camere, antreu,
două verande, bucătărie cu dependințe, situat în comuna Copăceni satul Dărăști
Vlașca, județul Giurgiu, grevat cu dreptul de uzufruct în favoarea
înstrăinătorilor. Dobânditorii s-au obligat, prin același contract, să
întrețină pe soții P.G. și Ș. cu toate cele necesare traiului și să-i
înmormânteze.
La data de 2 februarie 1997 a
decedat P.G.. Suportarea cheltuielilor de înmormântare revenea pârâților P.N.și
I. și ei erau datori să își asume în exclusivitate această obligație la care
s-au angajat prin contract. Nepreluarea în întregime a sarcinii suportării cheltuielilor
de înmormântare prin acceptarea contribuției reclamantei P.Ș.echivalează cu
neîndeplinirea îndatoririi ce le incumba, de altfel singura, față de defunctul
P.G., decedat la două zile de la încheierea contractului de întreținere.
Cu referire la neexecutarea
obligațiilor contractuale față de reclamanta P.Ș., declarația martorului P.G.nu
este singulară. Ea se coroborează cu declarațiile lui I.G.și S.N., audiați ca
martori în dosarul nr.4581/2000 al Judecătoriei Giurgiu, într-un alt litigiu,
între aceleași părți (filele 19-21 din dosarul de recurs).
Din relatările acestora
rezultă că în luna februarie 1998, ca și în iernile următoare 1999 și 2000,
reclamanta nu avea lemne de foc, folosea cocenii de la vite, martorii i-au
procurat la cererea ei lemne din depozitul de la Singureni și le-au transportat
la domiciliu, plata fiind făcută de reclamantă. Cu acele ocazii reclamanta și-a
exprimat nemulțumirea față de pârâți care i-au lăsat în folosință o singură
cameră, celelalte fiind încuiate, ea se gospodărea singură, uneori era ajutată
cu mâncare de vecini și nu i se îngăduia accesul la grădina de legume.
Conținutul noțiunii de
întreținere trebuie să fie cuprinzător, interpretat în sens larg, care include
tot ceea ce este necesar traiului unei persoane, iar întreținerea este datorată
chiar dacă creditorul obligației de întreținere are mijloace materiale
suficiente pentru a se întreține.
În cauză, reclamanta este
beneficiara unei pensii și titulara dreptului de uzufruct asupra imobilului
înstrăinat, dar acestea nu îi exonerează pe pârâți de obligația de a-i asigura
mijloacele necesare de trai, cu atât mai mult condiții corespunzătoare de
locuit și să nu o oblige, cum rezultă din motivarea recursului în anulare, la
promovarea unei acțiuni confesorii împotriva pârâților pentru a-și apăra
dreptul de uzufruct.
Sunt într-adevăr străine
cauzei aspectele relativ la modul de valorificare a unor bunuri mobile și
amenajarea unui teren, dar probele administrate în instanță, coroborate cu
declarațiile martorilor evocați, chiar audiați într-un alt litigiu decât cel
prezent, conduc la concluzia neîndeplinirii de către pârâți a îndatoririlor
contractuale, celor deja amintite li se adaugă aceea că, potrivit specificării
exprese din contract, ei urmau „să intre în stăpânirea de fapt” a imobilului la
decesul înstrăinătorilor, iar ei ocupă imobilul încă din luna februarie 1997.
Interesul reclamantei T.M. în
admiterea acțiunii este pe deplin justificat față de calitatea ei de
coproprietară asupra 1/2 parte din teren, mai ales că ea nu a fost și nu este
beneficiara întreținerii.
În baza acestor considerente,
urmează a se respinge recursul în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul în anulare declarat de
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție
împotriva deciziei nr.1524 din 24 mai 2001 a Curții de Apel București – Secția
a III-a civilă
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2003.