ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 404/2003

R O M Â N I A

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

SECȚIA CIVILĂ

D E C I Z I A NR. 404 DOSAR NR. 2292 / 2002 S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr.1524 din 24 mai 2001 a Curții de Apel București – Secția a III-a civilă. La apelul nominal s-au prezentat intimatele-reclamante P.Ș.și T.M., ambele personal și asistate de avocat M.I.și intimații-pârâți P.N.și P.I. personal și asistați de avocat G.I. Procedura completă. Nefiind chestiuni prealabile, curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului în anulare cu care a fost investită. Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea recursului în anulare, așa cum a fost formulat. Avocat M.I. solicită respingerea recursului în anulare.

Avocat G.I. solicită admiterea recursului în anulare. C U R T E A Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 22.07.1999, reclamantele P.Ș. și T.M. au chemat în judecată pârâții P.N.și P.I., solicitând a se dispune rezoluțiunea contractului de întreținere încheiat între părți la 30.01.1997 pentru neexecutarea de către pârâți a obligațiilor contractuale și repunerea părților în situația anterioară prin restituirea casei și terenului predate în temeiul contractului de întreținere. În termen legal, pârâții au formulat cerere reconvențională, cerând obligarea reclamantelor la plata sumei de 15.000.000 lei care reprezintă contravaloarea lucrărilor efectuate în gospodărie: gard de metal, turnat beton, amenajat grădina și reparat căruța, cu acordarea dreptului de retenție asupra imobilului până la plata sumei.

Prin sentința civilă nr.2100 din 09.06.2000, Judecătoria Giurgiu a admis acțiunea reclamantelor, s-a dispus rezoluțiunea contractului de întreținere autentificat sub nr.225 din 30.01.1997 și repunerea părților în situația anterioară. Totodată, s-a respins cererea reconvențională și pârâții au fost obligați să plătească reclamantei P.Ș. suma de 1.537.000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de întreținere, cheltuielile de înmormântare au fost suportate de reclamantă, care avea bani depuși la CEC și i-a scos cu acel prilej, iar , după moartea soțului ei, pârâții au izolat-o pe reclamantă într-o încăpere din imobil, nu i-au acordat întreținere, ea a procurat lemne din pensia ei și a fost ajutată de vecinii săi, pârâții dezinteresându-se de reclamantă.

Cu referire la acțiunea reconvențională, probele au dovedit că gardul metalic nu era necesar, cel anterior se afla în stare bună, aleea betonată s-a făcut din materiale de calitate îndoielnică, repararea căruței era necesară pârâților care au folosit-o în exclusivitate, iar amenajarea grădinii a constat în scoaterea viei și apoi cultivarea ei cu legume, în folosul pârâților. Apelul declarat de pârâți împotriva sentinței a fost admis prin decizia civilă nr.883 din 07.11.2000 a Tribunalului Giurgiu, care a schimbat în totalitate sentința în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamante; s-a respins și cererea reconvențională a pârâților, iar intimatele-reclamante au fost obligate să plătească apelanților-pârâți suma de 2.000.000 lei cheltuieli de judecată în apel.

Instanța de apel, analizând probele administrate, a apreciat că ele confirmă îndeplinirea obligațiilor contractuale de către apelanții-pârâți atât față de intimata-reclamantă P.Ș. cât și față de soțul acesteia, P.G., decedat ulterior încheierii contractului de întreținere. Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă, prin decizia nr.1524 din 24.05.2001, a admis recursul reclamantelor, a modificat în tot decizia pronunțată în apel, în sensul respingerii apelului și a menținerii sentinței instanței de fond. Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că pârâții au pus la dispoziția reclamantei P.Ș. o singură cameră din întregul imobil, restul încăperilor fiind încuiate de pârâți, încălcând prevederile contractului de întreținere potrivit cărora pârâții urmau să intre în stăpânirea de fapt a imobilului la decesul soților P.G.

și P.Ș. Martorii audiați la cererea reclamantelor au confirmat că P.Ș. a suportat cheltuielile de înmormântare ale soțului ei cu banii personali, dovadă fiind carnetele CEC depuse în instanță din care rezultă sumele scoase, ceea ce înlătură depoziția martorului P.G.. În baza dovezilor administrate, curtea de apel a conchis că acțiunea reclamantelor este întemeiată, admițând recursul și menținând soluția primei instanțe. Împotriva acestei din urmă hotărâri, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, în temeiul art.330 pct.2 C.proc.civ., susținând că hotărârea atacată este vădit netemeinică, situația de fapt reținută de instanța de recurs este, în mod evident, în neconcordanță cu probele administrate în cauză.

Obiectul litigiului îl constituie contractul de întreținere cu pluralitate de părți, în care obligația de întreținere este indivizibilă atât activ cât și pasiv. Drept urmare, neexecutarea față de unul dintre creditori poate determina rezoluțiunea întregului contract. Reclamantele au încercat să dovedească faptul că pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile nici față de defunctul P.G. și nici față de P.Ș. Cu referire la P.G., decedat la două zile de la încheierea contractului de întreținere, în sarcina pârâților revenea doar obligația suportării cheltuielilor de înmormântare. Privitor la acest aspect, depozițiile martorilor sunt contradictorii, iar din libretele CEC depuse la dosar rezultă că la 3 februarie 1997 pârâtul P.N.a ridicat suma de 950.000 lei și reclamanta P.Ș.suma de 250.000 lei, deci nu se poate susține că aceasta din urmă a suportat în întregime cheltuielile de înmormântare.

În ce privește întreținerea datorată reclamantei P.Ș., instanța a apreciat eronat probele administrate atunci când a considerat că acțiunea trebuie admisă. În primul rând, aspectele privind accesul reclamantei în camerele imobilului, lucrările de amenajare a terenului, modul de valorificare a unor bunuri mobile nu au nici o legătură cu obligația de întreținere, atâta timp cât reclamanta și-a păstrat dreptul de uzufruct asupra acestora. Ele pot fi rezolvate pe calea unei acțiuni separate, întemeiată pe acest drept, acțiune a cărei soluționare nu poate avea nici un efect asupra contractului de întreținere. Singurele probe concludente, dintre cele administrate în cauză, sunt trei declarații de martori, dar numai cea a martorului P.G.confirmă parțial susținerile reclamantei, fără a se corobora cu alte probe, ceea ce impune concluzia că acțiunea în rezoluțiunea contractului trebuia respinsă ca nefondată.

Interesul major în cauză și implicit în admiterea acțiunii îl are reclamanta T.M., care urmărește redobândirea dreptului său de proprietate asupra terenului, la care a renunțat odată cu semnarea contractului de întreținere. Criticile formulate împotriva hotărârii atacate prin recursul în anulare sunt nefondate. Prin contractul încheiat la 30 ianuarie 1997, soții P.G. și Ș. împreună cu T.M., coproprietară cu P.G. asupra terenului de 2500 mp, au înstrăinat în favoarea pârâților P.N.și I., imobilul constând în 2500 mp teren și casă de locuit compusă din două camere, antreu, două verande, bucătărie cu dependințe, situat în comuna Copăceni satul Dărăști Vlașca, județul Giurgiu, grevat cu dreptul de uzufruct în favoarea înstrăinătorilor.

Dobânditorii s-au obligat, prin același contract, să întrețină pe soții P.G. și Ș. cu toate cele necesare traiului și să-i înmormânteze. La data de 2 februarie 1997 a decedat P.G.. Suportarea cheltuielilor de înmormântare revenea pârâților P.N.și I. și ei erau datori să își asume în exclusivitate această obligație la care s-au angajat prin contract. Nepreluarea în întregime a sarcinii suportării cheltuielilor de înmormântare prin acceptarea contribuției reclamantei P.Ș.echivalează cu neîndeplinirea îndatoririi ce le incumba, de altfel singura, față de defunctul P.G., decedat la două zile de la încheierea contractului de întreținere. Cu referire la neexecutarea obligațiilor contractuale față de reclamanta P.Ș., declarația martorului P.G.nu este singulară.

Ea se coroborează cu declarațiile lui I.G.și S.N., audiați ca martori în dosarul nr.4581/2000 al Judecătoriei Giurgiu, într-un alt litigiu, între aceleași părți (filele 19-21 din dosarul de recurs). Din relatările acestora rezultă că în luna februarie 1998, ca și în iernile următoare 1999 și 2000, reclamanta nu avea lemne de foc, folosea cocenii de la vite, martorii i-au procurat la cererea ei lemne din depozitul de la Singureni și le-au transportat la domiciliu, plata fiind făcută de reclamantă. Cu acele ocazii reclamanta și-a exprimat nemulțumirea față de pârâți care i-au lăsat în folosință o singură cameră, celelalte fiind încuiate, ea se gospodărea singură, uneori era ajutată cu mâncare de vecini și nu i se îngăduia accesul la grădina de legume.

Conținutul noțiunii de întreținere trebuie să fie cuprinzător, interpretat în sens larg, care include tot ceea ce este necesar traiului unei persoane, iar întreținerea este datorată chiar dacă creditorul obligației de întreținere are mijloace materiale suficiente pentru a se întreține. În cauză, reclamanta este beneficiara unei pensii și titulara dreptului de uzufruct asupra imobilului înstrăinat, dar acestea nu îi exonerează pe pârâți de obligația de a-i asigura mijloacele necesare de trai, cu atât mai mult condiții corespunzătoare de locuit și să nu o oblige, cum rezultă din motivarea recursului în anulare, la promovarea unei acțiuni confesorii împotriva pârâților pentru a-și apăra dreptul de uzufruct.

Sunt într-adevăr străine cauzei aspectele relativ la modul de valorificare a unor bunuri mobile și amenajarea unui teren, dar probele administrate în instanță, coroborate cu declarațiile martorilor evocați, chiar audiați într-un alt litigiu decât cel prezent, conduc la concluzia neîndeplinirii de către pârâți a îndatoririlor contractuale, celor deja amintite li se adaugă aceea că, potrivit specificării exprese din contract, ei urmau „să intre în stăpânirea de fapt” a imobilului la decesul înstrăinătorilor, iar ei ocupă imobilul încă din luna februarie 1997. Interesul reclamantei T.M. în admiterea acțiunii este pe deplin justificat față de calitatea ei de coproprietară asupra 1/2 parte din teren, mai ales că ea nu a fost și nu este beneficiara întreținerii.

În baza acestor considerente, urmează a se respinge recursul în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr.1524 din 24 mai 2001 a Curții de Apel București – Secția a III-a civilă Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2003.