ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1100/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată, la 25 mai 2000, la

Tribunalul Brașov, reclamantul, Liceul N.T. din Brașov, a chemat în judecată pe

pârâta SC T.U.T. SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 89.402.860

lei penalități de întârziere aplicate facturilor de consum de energie electrică

și termică neachitate la termen.

Tribunalul, prin sentința civilă nr. 1347/C din 9

noiembrie 2000, a admis acțiunea precizată a reclamantului și a obligat pe

pârâtă la 123.668.723,76 lei penalități de întârziere și la 5.000.000 lei

cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut, în esență, că,

raporturile contractuale dintre părți au luat forma simplificată a facturilor

acceptate la plată, iar reclamantul este o unitate cu finanțare bugetară căreia

i se aplică dispozițiile art. 43 din O.G. nr. 11/1996, privind plata unei

majorări calculate pentru fiecare zi întârziere, astfel încât obligația de

plată a majorărilor de întârziere incumbă și pârâtei.

Curtea de Apel Brașov, soluționând apelul declarat de

pârâtă, prin decizia nr. 197/Ap din 4 mai 2001, a admis cererea și, schimbând

în tot sentința atacată, a respins acțiunea reclamantului și l-a obligat la plata

sumei de 4.227.561 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de apel a considerat că lipsa unei convenții,

care să cuprindă o clauză penală, precum și lipsa dovezilor că reclamantul a

plătit majorările de întârziere, nu-l îndreptățește să ceară sumele de bani cu

titlu de daune-interese.

Împotriva deciziei astfel pronunțate, reclamantul a

declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Astfel, recurentul susține că raporturile

contractuale dintre părți au căpătat forma simplificată a facturilor acceptate,

situație care nu exonerează pe pârâtă de răspunderile ce-i revin, iar pe de

altă parte, fiind unitate cu finanțare bugetară, liceului i se aplică Legea

finanțelor publice și Legea finanțelor publice locale, care impun obligația de

a urmări și încasa creanțele datorate de debitori, situație consemnată și în

controlul efectuat de Curtea de Conturi, în condițiile art. 13 din O.G. nr. 11/1996.

Mai susține recurentul că nu a plătit penalități de

întârziere, întrucât a achitat la termen facturile de energie termică și

electrică.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru

următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 1073 C. civ., creditorul

are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, iar dacă acest lucru

nu este cu putință, el are dreptul la desdăunare; aceasta este echivalentul

prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare

a obligației.

Pentru acordarea daunelor-interese, condiția

existenței unui prejudiciu este majoră, lipsa acestui element conducând la

respingerea acțiunii creditorului pentru lipsă de interes.

Pe de altă parte, penalitățile, în raport cu răspunderea

contractuală, fie că aceasta a îmbrăcat forma actului scris, fie că nu,

reprezintă o evaluare convențională făcută prin acordul de voință al părților,

prin care acestea stabilesc cuantumul despăgubirilor datorate de debitor.

Confuzia creată în conștiința recurentei este

determinată de caracterizarea răspunderii legale și a răspunderii contractuale

ca fiind de aceeași natură.

Dispozițiile speciale ale unor legi sunt de strictă

interpretare și au în vedere numai situațiile pentru care au fost adoptate.

Incidența prevederilor O.G. nr. 11/1996 în

raporturile contractuale, ce au o natură juridică pur civilă sau comercială, nu

este posibilă. Actul normativ a fost elaborat în vederea recuperării creanțelor

bugetare în raporturile ce capătă o natură juridică

qui generis,

prin

implicarea organelor administrației de stat (Ministerului Finanțelor). În acest

mod, interpretarea dispozițiilor sale nu se poate extinde și la celelalte raporturi

juridice din viața civilă.

În măsura în care prin aplicarea normei speciale,

creditorul suferea un prejudiciu, acesta trebuia recuperat, dar în conformitate

cu regulile stabilite de răspunderea contractuală sau delictuală.

Plata cu întârziere a datoriei nu putea naște o

răspundere pentru daune moratorii, câtă vreme convenția părților nu a prevăzut

o clauză penală. Reclamantul, însă, poate fi îndreptățit la daune interese sub

forma dobânzilor, cunoscut fiind că, în raporturile comerciale, datoriile

lichide și plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile.

De aceea, instanța de apel, față de obiectul cererii

supus judecății, a considerat întemeiat că pretențiile reclamantului, în forma

cerută, nu sunt fondate.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei nr.

197/Ap din 4 mai 2001, pronunțată de Curtea de Apel Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul, Liceul N.T. Brașov

împotriva deciziei nr. 197 din 4 mai 2001 a Curții de Apel Brașov, secția

comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 21 februarie

2003.