ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1100/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată, la 25 mai 2000, la Tribunalul Brașov, reclamantul, Liceul N.T. din Brașov, a chemat în judecată pe pârâta SC T.U.T. SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 89.402.860 lei penalități de întârziere aplicate facturilor de consum de energie electrică și termică neachitate la termen. Tribunalul, prin sentința civilă nr. 1347/C din 9 noiembrie 2000, a admis acțiunea precizată a reclamantului și a obligat pe pârâtă la 123.668.723,76 lei penalități de întârziere și la 5.000.000 lei cheltuieli de judecată. Instanța de fond a reținut, în esență, că, raporturile contractuale dintre părți au luat forma simplificată a facturilor acceptate la plată, iar reclamantul este o unitate cu finanțare bugetară căreia i se aplică dispozițiile art. 43 din O.G.

nr. 11/1996, privind plata unei majorări calculate pentru fiecare zi întârziere, astfel încât obligația de plată a majorărilor de întârziere incumbă și pârâtei. Curtea de Apel Brașov, soluționând apelul declarat de pârâtă, prin decizia nr. 197/Ap din 4 mai 2001, a admis cererea și, schimbând în tot sentința atacată, a respins acțiunea reclamantului și l-a obligat la plata sumei de 4.227.561 lei cheltuieli de judecată. Instanța de apel a considerat că lipsa unei convenții, care să cuprindă o clauză penală, precum și lipsa dovezilor că reclamantul a plătit majorările de întârziere, nu-l îndreptățește să ceară sumele de bani cu titlu de daune-interese. Împotriva deciziei astfel pronunțate, reclamantul a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. Astfel, recurentul susține că raporturile contractuale dintre părți au căpătat forma simplificată a facturilor acceptate, situație care nu exonerează pe pârâtă de răspunderile ce-i revin, iar pe de altă parte, fiind unitate cu finanțare bugetară, liceului i se aplică Legea finanțelor publice și Legea finanțelor publice locale, care impun obligația de a urmări și încasa creanțele datorate de debitori, situație consemnată și în controlul efectuat de Curtea de Conturi, în condițiile art. 13 din O.G. nr. 11/1996. Mai susține recurentul că nu a plătit penalități de întârziere, întrucât a achitat la termen facturile de energie termică și electrică.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 1073 C. civ., creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, iar dacă acest lucru nu este cu putință, el are dreptul la desdăunare; aceasta este echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligației. Pentru acordarea daunelor-interese, condiția existenței unui prejudiciu este majoră, lipsa acestui element conducând la respingerea acțiunii creditorului pentru lipsă de interes. Pe de altă parte, penalitățile, în raport cu răspunderea contractuală, fie că aceasta a îmbrăcat forma actului scris, fie că nu, reprezintă o evaluare convențională făcută prin acordul de voință al părților, prin care acestea stabilesc cuantumul despăgubirilor datorate de debitor.

Confuzia creată în conștiința recurentei este determinată de caracterizarea răspunderii legale și a răspunderii contractuale ca fiind de aceeași natură. Dispozițiile speciale ale unor legi sunt de strictă interpretare și au în vedere numai situațiile pentru care au fost adoptate. Incidența prevederilor O.G. nr. 11/1996 în raporturile contractuale, ce au o natură juridică pur civilă sau comercială, nu este posibilă. Actul normativ a fost elaborat în vederea recuperării creanțelor bugetare în raporturile ce capătă o natură juridică qui generis, prin implicarea organelor administrației de stat (Ministerului Finanțelor). În acest mod, interpretarea dispozițiilor sale nu se poate extinde și la celelalte raporturi juridice din viața civilă.

În măsura în care prin aplicarea normei speciale, creditorul suferea un prejudiciu, acesta trebuia recuperat, dar în conformitate cu regulile stabilite de răspunderea contractuală sau delictuală. Plata cu întârziere a datoriei nu putea naște o răspundere pentru daune moratorii, câtă vreme convenția părților nu a prevăzut o clauză penală. Reclamantul, însă, poate fi îndreptățit la daune interese sub forma dobânzilor, cunoscut fiind că, în raporturile comerciale, datoriile lichide și plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile. De aceea, instanța de apel, față de obiectul cererii supus judecății, a considerat întemeiat că pretențiile reclamantului, în forma cerută, nu sunt fondate.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei nr. 197/Ap din 4 mai 2001, pronunțată de Curtea de Apel Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul, Liceul N.T. Brașov împotriva deciziei nr. 197 din 4 mai 2001 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 21 februarie 2003.