ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4448/2003

Reclamanta S.C. T. S.A. București, sucursala E.

Iași, a acționat în judecată pe pârâtul G.Ș. C.B. IAȘI pentru obligarea

acestuia la plata sumei de 192.169.870 lei reprezentând majorări de întârziere

cu cheltuieli de judecată.

În motivarea pretențiilor sale reclamanta a

susținut că în baza relațiilor comerciale de furnizare și utilizare energie

termică a livrat pârâtei căldura necesară încălzirii imobilului din Iași dar că

această pârâtă a efectuat plăți cu întârziere ceea ce a determinat-o să

inițieze o acțiune în justiție.

Tribunalul Iași prin sentința nr. 324 din 22

februarie 2001 a respins ca nefondată acțiunea cu motivarea că pârâtul nu a

beneficiat de fondurile bănești necesare spre a putea desfășura în condiții

bune procesul instructiv – educativ al elevilor din această unitate școlară

astfel încât sunt incidente prevederile art. 1082 C. civ. care prevede că

debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune interese sau pentru

neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este

rea credință din partea-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea

provine din o cauză străină care nu-i poate fi imputabilă.

Apelul declarat de reclamantă împotriva

sentinței pronunțată de instanța de fond a fost respins de Curtea de Apel Iași

prin decizia nr. 454 din 17 decembrie 2001. La pronunțarea acestei hotărâri

instanța de apel a avut în vedere concluziile expertizei tehnice care,

coroborate cu actele și lucrările dosarului, au confirmat împrejurarea că de la

bugetul local au fost primite sume insuficiente și cu mare întârziere ceea ce

constituie o cauză străină de voința pârâtei și care nu-i poate fi imputabilă.

Împotriva acestei din urmă hotărâri reclamanta a

declarat recurs și a solicitat desființarea ei ca fiind netemeinică și nelegală

întrucât:

- în mod nejustificat instanța de

apel nu a ținut seama de faptul că expertul a precizat că majorările de

întârziere sunt datorate de pârâtă;

- reclamanta datorită neprimirii

contravalorii energiei furnizate a fost obligată pentru continuarea activității

sale să contracteze credite în lei și valută și să suporte dobânzi

penalizatoare;

- instanța de apel nu a ținut seama

de faptul că la încheierea contractului bilateral pârâta cunoștea

posibilitățile sale de plată și consecințele nerespectării scadențelor

convenite iar instanța de apel trebuia să o oblige la plată pe pârâtă în baza

art. 969 C. civ. iar nu să-i aplice prevederile art. 1082 C. civ.

H.G. nr. 425/1994 nu exceptează de

la plata penalităților de întârziere de 0,2% pe zi unitățile bugetare.

Recursul pârâtei este întemeiat

potrivit celor ce se vor arăta în continuare.

Din analiza actelor și lucrărilor

dosarului rezultă că între părțile în proces s-a încheiat pentru anul 1999

contractul de furnizare de energie termică nr. 42 pentru perioada 1 ianuarie –

31 decembrie 1998.

Potrivit art. 22 alin. (1) din acest

contract pentru neachitarea facturii în termen de 5 zile lucrătoare de la data

înregistrării acesteia la beneficiar, se va percepe o majorare a valorii

facturii de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere cu începere din prima zi a

înregistrării și până la plată.

Cum situația majorărilor la

facturile de energie termică a fost confirmată și de expertiza tehnică

efectuată în apel urmează ca pentru neplata în termen a facturilor emise de

reclamantă să fie stabilită obligația de plată a majorărilor în sarcina

pârâtei. Aserțiunile privind neexecutarea fără rea credință de către pârât a

obligațiilor de plată nu poate constitui motiv de scutire a pârâtei de la

obligația sa de plată.

Clauza penală fiind convenția

accesorie a părților, obligatorie și cu caracter sancționator pentru partea ce

nu-și execută obligațiile contractuale, urmează a se admite recursul

reclamantei împotriva deciziei atacate. Această decizie va fi modificată, se va

admite apelul reclamantei iar în baza dispozițiilor art. 313 C. proc. civ.

sentința se va schimba în tot în sensul că pârâta va fi obligată la plata

majorărilor de întârziere cu cheltuieli de judecată aferente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. T. S.A.,

sucursala E. Iași, împotriva deciziei nr. 454 din 17 decembrie 2001 a Curții de

Apel Iași.

Modifică decizia recurată, admite apelul

reclamantei și schimbă în tot sentința nr. 324/E din 22 februarie 2001 în

sensul că obligă pârâta la plata sumelor de 192.169.870 lei majorări de

întârziere și 11.581.795 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 18 noiembrie 2003.