ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4448/2003

Reclamanta S.C. T. S.A. București, sucursala E. Iași, a acționat în judecată pe pârâtul G.Ș. C.B. IAȘI pentru obligarea acestuia la plata sumei de 192.169.870 lei reprezentând majorări de întârziere cu cheltuieli de judecată. În motivarea pretențiilor sale reclamanta a susținut că în baza relațiilor comerciale de furnizare și utilizare energie termică a livrat pârâtei căldura necesară încălzirii imobilului din Iași dar că această pârâtă a efectuat plăți cu întârziere ceea ce a determinat-o să inițieze o acțiune în justiție. Tribunalul Iași prin sentința nr. 324 din 22 februarie 2001 a respins ca nefondată acțiunea cu motivarea că pârâtul nu a beneficiat de fondurile bănești necesare spre a putea desfășura în condiții bune procesul instructiv – educativ al elevilor din această unitate școlară astfel încât sunt incidente prevederile art. 1082 C. civ.

care prevede că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune interese sau pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea credință din partea-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină care nu-i poate fi imputabilă. Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a fost respins de Curtea de Apel Iași prin decizia nr. 454 din 17 decembrie 2001. La pronunțarea acestei hotărâri instanța de apel a avut în vedere concluziile expertizei tehnice care, coroborate cu actele și lucrările dosarului, au confirmat împrejurarea că de la bugetul local au fost primite sume insuficiente și cu mare întârziere ceea ce constituie o cauză străină de voința pârâtei și care nu-i poate fi imputabilă.

Împotriva acestei din urmă hotărâri reclamanta a declarat recurs și a solicitat desființarea ei ca fiind netemeinică și nelegală întrucât: - în mod nejustificat instanța de apel nu a ținut seama de faptul că expertul a precizat că majorările de întârziere sunt datorate de pârâtă; - reclamanta datorită neprimirii contravalorii energiei furnizate a fost obligată pentru continuarea activității sale să contracteze credite în lei și valută și să suporte dobânzi penalizatoare; - instanța de apel nu a ținut seama de faptul că la încheierea contractului bilateral pârâta cunoștea posibilitățile sale de plată și consecințele nerespectării scadențelor convenite iar instanța de apel trebuia să o oblige la plată pe pârâtă în baza art. 969 C. civ.

iar nu să-i aplice prevederile art. 1082 C. civ. H.G. nr. 425/1994 nu exceptează de la plata penalităților de întârziere de 0,2% pe zi unitățile bugetare. Recursul pârâtei este întemeiat potrivit celor ce se vor arăta în continuare. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că între părțile în proces s-a încheiat pentru anul 1999 contractul de furnizare de energie termică nr. 42 pentru perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 1998. Potrivit art. 22 alin. (1) din acest contract pentru neachitarea facturii în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia la beneficiar, se va percepe o majorare a valorii facturii de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere cu începere din prima zi a înregistrării și până la plată.

Cum situația majorărilor la facturile de energie termică a fost confirmată și de expertiza tehnică efectuată în apel urmează ca pentru neplata în termen a facturilor emise de reclamantă să fie stabilită obligația de plată a majorărilor în sarcina pârâtei. Aserțiunile privind neexecutarea fără rea credință de către pârât a obligațiilor de plată nu poate constitui motiv de scutire a pârâtei de la obligația sa de plată. Clauza penală fiind convenția accesorie a părților, obligatorie și cu caracter sancționator pentru partea ce nu-și execută obligațiile contractuale, urmează a se admite recursul reclamantei împotriva deciziei atacate. Această decizie va fi modificată, se va admite apelul reclamantei iar în baza dispozițiilor art. 313 C. proc.

civ. sentința se va schimba în tot în sensul că pârâta va fi obligată la plata majorărilor de întârziere cu cheltuieli de judecată aferente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta S.C. T. S.A., sucursala E. Iași, împotriva deciziei nr. 454 din 17 decembrie 2001 a Curții de Apel Iași. Modifică decizia recurată, admite apelul reclamantei și schimbă în tot sentința nr. 324/E din 22 februarie 2001 în sensul că obligă pârâta la plata sumelor de 192.169.870 lei majorări de întârziere și 11.581.795 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2003.