ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1338/2003

D E C I Z I A  NR.1338                                                                                                                           DOSAR

NR.431/2003

S-a luat în examinare contestația în anulare

formulată de G.C. împotriva deciziei nr.4006 din 13 noiembrie 2002 a Curții

Supreme de Justiție – Secția Civilă.

La apelul nominal s-au

prezentat contestatorul G.C., personal, precum și intimata S.C.„C.” S.A.

București, reprezentată de consilier juridic E. C.

Procedura completă.

Contestația a fost timbrată

legal (taxă judiciară de timbru în valoare de 85.000 lei consemnată în chitanța

nr.90041 – seria C.F. și timbru judiciar de 3000 lei - file 2 verso și 3 din

dosar).

Contestatorul declară că a

luat cunoștință de întâmpinarea intimatei S.C.”C.” S.A. București.

Neformulându-se alte

cereri, instanța constată că pricina este în stare de judecată și dă cuvântul

părților cu privire la contestație.

Contestatorul G.C. solicită

admiterea contestației în anulare pentru motivele scrise de la dosar.

Reprezentanta intimatei

S.C.”C.” S.A. București solicită respingerea contestației ca inadmisibilă,

referindu-se la motivele din întâmpinare.

C U R T E A

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul G.C. a chemat

în judecată pe pârâta S.C.„C.” București pentru ca prin hotărârea ce se va

pronunța să fie obligată la despăgubiri bănești cu titlu de recompensă pentru

invenția brevetată „Produs ceramic reliefat și colorat, procedeu și instalație

pentru acoperirea colorată a produselor reliefate”.

Într-un al doilea ciclu

procesual, Tribunalul București – Secția a III-a civilă, prin sentința nr.904

din 10 septembrie 2001, a admis acțiunea reclamantului G.C. și a obligat-o pe

pârâta S.C.„C.” București la plata sumei de 41.947.113 lei reprezentând

recompensă decurgând din invenția nr.51.324/1966.

Apelul declarat împotriva

acestei sentințe de pârâta S.C.„C.” București a fost admis de Curtea de Apel

București – Secția a III-a civilă, care, prin decizia nr.542/A din 5 decembrie

2001, a schimbat în tot sentința tribunalului, în sensul că a respins ca

neîntemeiată acțiunea reclamantului G.C.. Prin aceeași decizie a fost respins

ca nefondat apelul reclamantului.

Recursul declarat împotriva

acestei din urmă hotărâri a fost respins ca nefondat prin decizia nr.4006 din

13 noiembrie 2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție – Secția Civilă.

Pentru a decide astfel

instanțele de apel și de recurs au reținut din probele administrate în cauză

(înscrisuri, expertiză tehnică de specialitate) că societatea pârâtă realizează

produse ceramice după un alt procedeu și o tehnologie diferită, mult mai

economicoase și mai fiabile. Utilajele existente la pârâta S.C.”C.” București

au fost realizate în temeiul unui contract din 7 iulie 1962 încheiat cu un

partener străin și nu corespund cu cele descrise de reclamant în invenția sa.

Ambele instanțe,

interpretând, în lumina probelor administrate, prevederile art.66 din Legea

nr.64/1991 și ale Regulei nr.53 din Regulamentul pentru aplicarea acestei legi,

aprobat prin H.G. nr.152/1992, au reținut că nu se pot pretinde sau acorda

drepturi bănești pentru o invenție care nu a fost aplicată și cum în cauză s-a

dovedit, fără echivoc, că societatea pârâtă „C.” București nu a aplicat

niciodată invenția reclamantului, acestuia nu i se cuvin drepturi bănești

pentru o invenție ce nu a fost valorificată ori pusă în aplicare.

La data de 31 ianuarie 2003

reclamantul G.C. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr.4006

din 13 noiembrie 2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție – Secția Civilă,

susținând, în baza art.318 C.proc.civ., că dezlegarea dată recursului este

rezultatul unei greșeli materiale și că instanța, respingând recursul, a omis

să cerceteze motivele de casare formulate de reclamant.

În dezvoltarea contestației

în anulare se susține că: instanța de casare nu s-a pronunțat asupra primului

motiv de recurs prin care reclamantul a invocat neadministrarea unor probe de

către pârâtă; nu a analizat motivul de recurs referitor la interpretarea

greșită a actului juridic dedus judecății, nu au fost cercetate detaliile

tehnice ale invenției în raport cu utilajele deținute de societatea pârâtă; au

fost ignorate înscrisurile ce emană de la I.C.P.M.C. și Centrala Materialelor

de Construcții; greșit a fost însușită expertiza întocmită de ing.P.C.; au fost

eronat interpretate prevederile Legii nr.64/1991.

Printr-o notă separată de

calcul, reclamantul G.C. a cerut admiterea contestației și anularea deciziei

dată în recurs, în sensul obligării societății pârâte, într-o primă variantă,

la plata sumei de 807.433.800.000 lei drepturi bănești, iar într-o variantă

subsidiară, la plata  sumei de 6.748.640.300 lei cu același titlu.

Contestația în anulare nu

este fondată.

Potrivit art.318

C.proc.civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu

contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau

când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din

greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare ori de casare.

Din enumerarea motivelor

contestației în anulare rezultă cu evidență că reclamantul G.C. confundă

greșelile involuntare, de fapt, avute în vedere de textul citat, cu pretinse

greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor ori de interpretare a

unor dispoziții legale, care, chiar dacă ar fi reale, nu deschid reclamantului

dreptul de a provoca rejudecarea căii de atac a recursului.

Pe de altă parte, este de

observat că art.318 C.proc.civ. are în vedere numai omisiunea de a examina unul

ori mai multe din motivele de casare invocate în termen de către reclamant, iar

nu argumentele de fapt sau de drept indicate de acesta, care, oricât de larg au

fost dezvoltate, mai ales sub aspectul detaliilor de ordin tehnic ale

invenției, sunt întotdeauna subsumate motivelor de casare pe care le sprijină.

Se constată în speță că

instanța de recurs a fost în drept să grupeze argumentele folosite de

recurentul-reclamant în dezvoltarea motivelor de casare, pentru a răspunde

printr-un considerent comun și anume că invenția nu a fost aplicată ori

valorificată de societatea pârâtă și că în lipsa unei atari condiții legale,

inventatorul nu este îndreptățit de a pretinde drepturi bănești. Pe cale de

consecință, faptul că instanța de casare nu a răspuns la toate argumentele

reclamantului, în special la cele de ordin tehnic și care contraziceau ori

combăteau expertiza tehnică efectuată în cauză, nu înseamnă că a omis să

cerceteze vreunul din motivele de recurs cu care a fost investită.

Față de cele ce preced,

contestația în anulare formulată de reclamantul G.C. se privește ca nefondată

și va fi respinsă în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare

formulată de G.C. împotriva deciziei nr.4006 din 13 noiembrie 2002 a Curții

Supreme de Justiție – Secția Civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 aprilie 2003.