ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1338/2003

D E C I Z I A NR.1338 DOSAR NR.431/2003 S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de G.C. împotriva deciziei nr.4006 din 13 noiembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție – Secția Civilă. La apelul nominal s-au prezentat contestatorul G.C., personal, precum și intimata S.C.„C.” S.A. București, reprezentată de consilier juridic E. C. Procedura completă. Contestația a fost timbrată legal (taxă judiciară de timbru în valoare de 85.000 lei consemnată în chitanța nr.90041 – seria C.F. și timbru judiciar de 3000 lei - file 2 verso și 3 din dosar). Contestatorul declară că a luat cunoștință de întâmpinarea intimatei S.C.”C.” S.A. București. Neformulându-se alte cereri, instanța constată că pricina este în stare de judecată și dă cuvântul părților cu privire la contestație.

Contestatorul G.C. solicită admiterea contestației în anulare pentru motivele scrise de la dosar. Reprezentanta intimatei S.C.”C.” S.A. București solicită respingerea contestației ca inadmisibilă, referindu-se la motivele din întâmpinare. C U R T E A Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul G.C. a chemat în judecată pe pârâta S.C.„C.” București pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la despăgubiri bănești cu titlu de recompensă pentru invenția brevetată „Produs ceramic reliefat și colorat, procedeu și instalație pentru acoperirea colorată a produselor reliefate”. Într-un al doilea ciclu procesual, Tribunalul București – Secția a III-a civilă, prin sentința nr.904 din 10 septembrie 2001, a admis acțiunea reclamantului G.C.

și a obligat-o pe pârâta S.C.„C.” București la plata sumei de 41.947.113 lei reprezentând recompensă decurgând din invenția nr.51.324/1966. Apelul declarat împotriva acestei sentințe de pârâta S.C.„C.” București a fost admis de Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă, care, prin decizia nr.542/A din 5 decembrie 2001, a schimbat în tot sentința tribunalului, în sensul că a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului G.C.. Prin aceeași decizie a fost respins ca nefondat apelul reclamantului. Recursul declarat împotriva acestei din urmă hotărâri a fost respins ca nefondat prin decizia nr.4006 din 13 noiembrie 2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție – Secția Civilă. Pentru a decide astfel instanțele de apel și de recurs au reținut din probele administrate în cauză (înscrisuri, expertiză tehnică de specialitate) că societatea pârâtă realizează produse ceramice după un alt procedeu și o tehnologie diferită, mult mai economicoase și mai fiabile.

Utilajele existente la pârâta S.C.”C.” București au fost realizate în temeiul unui contract din 7 iulie 1962 încheiat cu un partener străin și nu corespund cu cele descrise de reclamant în invenția sa. Ambele instanțe, interpretând, în lumina probelor administrate, prevederile art.66 din Legea nr.64/1991 și ale Regulei nr.53 din Regulamentul pentru aplicarea acestei legi, aprobat prin H.G. nr.152/1992, au reținut că nu se pot pretinde sau acorda drepturi bănești pentru o invenție care nu a fost aplicată și cum în cauză s-a dovedit, fără echivoc, că societatea pârâtă „C.” București nu a aplicat niciodată invenția reclamantului, acestuia nu i se cuvin drepturi bănești pentru o invenție ce nu a fost valorificată ori pusă în aplicare.

La data de 31 ianuarie 2003 reclamantul G.C. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr.4006 din 13 noiembrie 2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție – Secția Civilă, susținând, în baza art.318 C.proc.civ., că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale și că instanța, respingând recursul, a omis să cerceteze motivele de casare formulate de reclamant. În dezvoltarea contestației în anulare se susține că: instanța de casare nu s-a pronunțat asupra primului motiv de recurs prin care reclamantul a invocat neadministrarea unor probe de către pârâtă; nu a analizat motivul de recurs referitor la interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, nu au fost cercetate detaliile tehnice ale invenției în raport cu utilajele deținute de societatea pârâtă; au fost ignorate înscrisurile ce emană de la I.C.P.M.C.

și Centrala Materialelor de Construcții; greșit a fost însușită expertiza întocmită de ing.P.C.; au fost eronat interpretate prevederile Legii nr.64/1991. Printr-o notă separată de calcul, reclamantul G.C. a cerut admiterea contestației și anularea deciziei dată în recurs, în sensul obligării societății pârâte, într-o primă variantă, la plata sumei de 807.433.800.000 lei drepturi bănești, iar într-o variantă subsidiară, la plata sumei de 6.748.640.300 lei cu același titlu. Contestația în anulare nu este fondată. Potrivit art.318 C.proc.civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare ori de casare.

Din enumerarea motivelor contestației în anulare rezultă cu evidență că reclamantul G.C. confundă greșelile involuntare, de fapt, avute în vedere de textul citat, cu pretinse greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor ori de interpretare a unor dispoziții legale, care, chiar dacă ar fi reale, nu deschid reclamantului dreptul de a provoca rejudecarea căii de atac a recursului. Pe de altă parte, este de observat că art.318 C.proc.civ. are în vedere numai omisiunea de a examina unul ori mai multe din motivele de casare invocate în termen de către reclamant, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de acesta, care, oricât de larg au fost dezvoltate, mai ales sub aspectul detaliilor de ordin tehnic ale invenției, sunt întotdeauna subsumate motivelor de casare pe care le sprijină.

Se constată în speță că instanța de recurs a fost în drept să grupeze argumentele folosite de recurentul-reclamant în dezvoltarea motivelor de casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun și anume că invenția nu a fost aplicată ori valorificată de societatea pârâtă și că în lipsa unei atari condiții legale, inventatorul nu este îndreptățit de a pretinde drepturi bănești. Pe cale de consecință, faptul că instanța de casare nu a răspuns la toate argumentele reclamantului, în special la cele de ordin tehnic și care contraziceau ori combăteau expertiza tehnică efectuată în cauză, nu înseamnă că a omis să cerceteze vreunul din motivele de recurs cu care a fost investită. Față de cele ce preced, contestația în anulare formulată de reclamantul G.C.

se privește ca nefondată și va fi respinsă în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de G.C. împotriva deciziei nr.4006 din 13 noiembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție – Secția Civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2003.