ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 312/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată și

înregistrată la Curtea de Apel Constanța, reclamantul B.V. a solicitat

instanței, ca în contradictoriu cu Ministerul Sănătății și Familiei, să dispună

suspendarea executării Ordinului nr. R. 190 din 20 septembrie 2002, până la

soluționarea dosarului în care s-a formulat acțiunea, având ca obiect anularea

acestui ordin.

În motivarea cererii de suspendare,

reclamantul a arătat că punerea în executare a ordinului prin care a fost

revocat din funcția de director general al spitalului, echivalează practic cu

pierderea locului de muncă.

În drept, cererea a fost întemeiată

pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 209/1990.

Curtea de Apel Constanța, prin sentința civilă nr. 149/2002,

a respins cererea de suspendare, ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute

de art. 9 din Legea nr. 29/1990, în sensul că revocarea reclamantului din

funcția de director general al spitalului, nu echivalează cu pierderea locului

de muncă, deoarece prin ordinul atacat nu s-a dispus, și încetarea calității de

medic chirurg a acestuia.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamantul.

În motivarea recursului,

recurentul-reclamant a susținut în esență că:

- a făcut dovada introducerii acțiunii,

prin care a solicitat anularea Ordinului nr. R. 190/2002, ordin prin care s-a

dispus revocarea sa din funcția de Director general al Spitalului municipal

Constanța;

- menținerea ordinului contestat

echivalează cu pierderea locului de muncă, deoarece nu a fost emisă o decizie

prin care să-și reia postul de medic chirurg, deținut anterior.

Analizând recursul formulat prin

prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile art. 304 și ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea îl va admite, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 9 din

Legea nr. 29/1990, „în cazuri bine justificate și pentru a se preveni

producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere tribunalului, să

dispună suspendarea executării actului administrativ, până la soluționarea

acțiunii”.

În cauza dedusă judecății,

recurentul-reclamant a făcut dovada introducerii acțiunii, prin care a

solicitat anularea Ordinului nr. R. 190/2002, invocând motive de nelegalitate

la emiterea lui, ordinul fiind emis pentru revocarea sa din funcția de Director

general al Spitalului municipal Constanța.

Rezultă, deci, că prima condiție

prevăzută în textul de lege mai sus citat, respectiv „cazuri bine justificate”

este îndeplinită, deoarece contestarea unui ordin (act administrativ) pentru

nelegalitate, reprezintă un caz bine justificat, pentru a se solicita

suspendarea executării sale.

Cât privește cea de-a doua condiție,

care vizează prevenirea producerii „unei pagube iminente”, Curtea apreciază că

și aceasta este îndeplinită, în raport cu natura juridică și cu consecințele

deciziei, prin care, inițial, recurentul a fost numit în funcția de Director

general al spitalului (decizia nr. 211 din 6 martie 2001), decizie ce a fost

urmată de încheierea unui contract de administrare cu Direcția de Sănătate

Publică Constanța.

Astfel, așa cum rezultă din

adeverința nr. 394 din 15 ianuarie 2003, emisă de Spitalul Clinic de Urgență,

recurentul, medic primar chirurgie generală, a fost anngajat la această

instituție, până la data de 6 martie 2001, când prin decizia nr. 211 din 6

martie 2001 a fost numit în funcția de director general al Spitalului Clinic

Constanța.

Ulterior emiterii Ordinului nr. R.

190/2002, prin care a fost revocat din această funcție, nu s-a procedat la

reintegrarea sa pe postul deținut anterior, respectiv de medic chirurg.

Este evident că în aceste condiții, susținerea

recurentului-reclamant, în sensul că executarea ordinului contestat echivalează

cu pierderea locului de muncă, este întemeiată, instanța de fond apreciind

greșit că nu sunt întrunite condițiile art. 9 din Legea nr. 29/1990.

În consecință, în baza dispozițiilor

art. 312 și 314 C. proc. civ., recursul va fi admis, sentința casată și în

fond, acțiunea admisă, în sensul suspendării executării Ordinului nr. R.

190/2002, până la soluționarea dosarului nr. 1618/CA/2002, înregistrat pe rolul

Curții de Apel Constanța, în prezent strămutat la Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de B.V.,

împotriva sentinței civile nr. 149/CA din 7 noiembrie 2002 a Curții de Apel

Constanța, secția comercială și de contencios administrativ, dosar nr.

1618/CA/2002.

Casează sentința atacată și în fond,

admite cererea de suspendare a actului administrativ atacat, respectiv Ordinul

nr. R. 190 din 20 septembrie 2002, emis de Ministerul Sănătății, până la

soluționarea dosarului nr. 1618/2002 al Curții de Apel Constanța, în prezent

strămutat la Curtea de Apel București.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 ianuarie 2003.