ÎCCJ, decizie (scj.ro #85307)

Act administrativ de încetare a funcției unui medic chirurug de director al unui spital. Suspendarea executării actului În situația în care, prin ordinal de încetare a funcției de director, nu s-a prevăzut reintegrarea pe postul deținut anterior de medic chirurg – ceea ce echivalează cu pierderea locului de muncă – sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.9 din Lgeea nr.29/1990 pentru suspendarea executării ordinului până la soluționarea acțiunii de anulare a acestui act administrativ Secția de contencios administrativ, decizia nr.312 din 28 ianuarie 2003 Reclamantul B.V. a solicitat, să se suspende executarea Ordinului nr.R.190/20 septembrie 2002, al Ministerului Sănătății și Familiei, până la soluționarea dosarului în care s-a formulat acțiunea având ca obiect anularea acestui ordin.

În motivarea cererii, fondată pe art.9 din Legea nr.29/1990, reclamantul a arătat că punerea în executare a ordinului, prin care a fost revocat din funcția de director general al spitalului, echivalează, cu pierderea locului de muncă. Curtea de Apel Constanța, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr.149/2002, a respins cererea ca nefondată. S-a reținut că nu sunt întrunite condițiile prevăzute în art.9 din Legea nr.29/1990, pentru că revocarea reclamantului din funcția de director general al spitalului nu echivalează cu pierderea locului de muncă, deoarece prin ordinul atacat nu s-a dispus și încetarea calității de medic chirurg a acestuia. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant a susținut în esență că: - a făcut dovada introducerii acțiunii prin care a solicitat anularea Ordinului nr.R.190/2002, ordin prin care s-a dispus revocarea sa din funcția de director general al Spitalului Municipal Constanța; - menținerea ordinului contestat echivalează cu pierderea locului de muncă deoarece nu a fost emisă o decizie prin care să-și reia postul de medic chirurg deținut anterior. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea îl va admite pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art.9 din Legea nr.29/1990 “în cazuri bine justificate și pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere să se dispună suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea acțiunii”.

În cauza dedusă judecății, recurentul-reclamant a făcut dovada introducerii acțiunii prin care a solicitat anularea Ordinului nr.R.190/2002, invocând motive de nelegalitate la emiterea lui, ordinul fiind emis pentru revocarea sa din funcția de director general al Spitalului Municipal Constanța ( dosar nr.1618/2002 al Curții de Apel Constanța). Rezultă deci că prima condiție prevăzută în textul de lege mai sus citat, respectiv “cazuri bine justificate” este îndeplinită, deoarece contestarea unui ordin (act administrativ) pentru nelegalitate reprezintă un caz bine justificat pentru a se solicita suspendarea executării sale.

Cât privește cea de-a doua condiție, care vizează prevenirea producerii “unei pagube iminente” Curtea apreciază că și aceasta este îndeplinită în raport de natura juridică și de consecințele deciziei prin care inițial recurentul a fost numit în funcția de director general al Spitalului ( decizia nr.211/ 6 martie 2001), decizie ce a fost urmată de încheierea unui contract de administrare cu Direcția de Sănătate Publică Constanța. Astfel, așa cum rezultă din Adeverința nr.394/15 ianuarie 2003 emisă de Spitalul Clinic de Urgență, recurentul-medic primar chirurgie generală – a fost anngajat la această instituție până la data de 6 martie 2001, când prin decizia nr.211/6 martie 2001 a fost numit în funcția de director general al Spitalului Clinic Constanța.

Ulterior emiterii Ordinului nr.R.190/2002 prin care a fost revocat din această funcție nu s-a procedat la reintegrarea sa pe postul deținut anterior, respectiv de medic chirurg. În aceste condiții, susținerea recurentului-reclamant în sensul că executarea ordinului contestat echivalează cu pierderea locului de muncă este întemeiată, instanța de fond apreciind greșit că nu sunt întrunite condițiile art.9 din Legea nr.29/1990. În consecință, recursul a fost admis, sentința casată și în fond acțiunea s-a admis.