ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1933/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

16 octombrie 2001 și, ulterior precizată, reclamanta Asociația Națională pentru

Protecția Investitorilor (A.N.P.I.) a chemat în judecată Guvernul României și a

solicitat anularea parțială a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.

333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecințelor încetării

răscumpărării de unități de fond de către F.N.I., respectiv anularea art. 6.2

pct. b, c, e, art. 7, 8 și art. 9 alin. (1) și (2), la acesta din urmă

înlăturarea sintagmei „obligațiile CEC” din H.G. nr. 742/2001 (M. Of., nr.

451/09.08.2001). S-a solicitat de asemenea suspendarea executării actului

atacat în baza art. 9 din Legea nr. 29/1990.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

reclamanta este o asociație înființată în anul 1996 în scopul de a proteja

micii investitori.

Potrivit scopurilor stabilite prin

Statutul A.N.P.I. acesta a sesizat autoritățile competente în momentul

declanșării crizei F.N.I. (C.N.V.M., Parlament, Ministerul Public, instanțe

judecătorești).

A apreciat reclamanta că prin Legea

nr. 333/2001 (M. Of., nr. 360/04.07.2001), Guvernul nu a prevăzut o despăgubire

satisfăcătoare a tuturor investitorilor, ci doar despăgubiri parțiale pentru un

număr mic de investitori, prin instituirea unor criterii arbitrare. Prin

aceeași lege s-a prevăzut includerea printre resursele de constituire a

„fondului de ajutoare” prevăzut a fondurilor rămase în conturile F.N.I. și

blocate de către stat. Totodată, s-a prevăzut și subrogarea A.V.A.B. atât în

drepturile investitorilor prin atribuirea către această instituție a dreptului

de a organiza Adunarea generală și auditul la F.N.I., cât și în drepturile și

obligațiile C.E.C.

Reclamanta a mai arătat că prin

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2001 se aduce atingere

drepturilor și intereselor A.N.P.I., reclamanta subliniind următoarele aspecte:

1) prin art. 6 pct. c,

investitorilor le-a fost refuzat accesul la propriile fonduri pentru a se putea

apăra în instanță, iar prin pct. e al aceluiași articol se creează o portiță

pentru o folosire necontrolată a banilor investitorilor F.N.I. de către un

terț;

2) prin art. 7 și 8 se atribuie

A.V.A.B. drepturi pe care aceasta nu le poate prelua, fiind în atribuțiile

exclusive ale investitorilor F.N.I., or nici o lege nouă nu poate transfera drepturile

proprietarilor privați în atribuțiile unei instituții a statului;

3) prin art. 9.1., mai precis

sintagma „obligațiile C.E.C.” este neavenită, aceasta referindu-se la

subrogarea A.V.A.B., fără plată, în obligațiile C.E.C. față de investitorii

F.N.I.; aceste obligații derivă din contractul de fidejusiune (cauțiune)

încheiat între C.E.C. - S.O.V. Invest și F.N.I. în beneficiul investitorilor

F.N.I., obligații care nu se pot transmite altei persoane juridice fără acordul

creditorilor. Prin art. 9.1 din norme se încalcă drepturi și libertăți

prevăzute de Constituție – art. 41 alin. (1), (2) și (3), art. 16, art. 134

pct. 2 a, art. 135 alin. (6).

Prin sentința civilă nr. 1011/29

octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ,

acțiunea a fost respinsă reținându-se în esență că Normele, a căror anulare

parțială s-a solicitat, au fost emise în baza Legii nr. 333/2001 pentru

aplicarea prevederilor acestei legi și nu contravin dispozițiilor legale.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs în termen reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului s-a arătat

că în mod greșit instanța a apreciat: că intervenientul Ministerul Finanțelor

Publice nu trebuie să timbreze cererea; că cererea formulată în baza art. 9 din

Legea nr. 29/1990 nu ar fi întemeiată; că în mod eronat curtea de apel a

respins cererea A.N.P.I. ca pârâtul să depună avizul C.N.V.M. privind

încadrarea organizării de către A.V.A.B. a A.G.I. F.N.I. în reglementările

legale speciale.

În ce privește fondul cauzei

recurenta a precizat că s-au încălcat drepturile de informare și de proprietate

ale investitorilor F.N.I., A.N.P.I. solicitând să fie recunoscut dreptul

prevăzut de art. 39 din O.G. nr. 24/1993 și de Regulamentul nr. 9/1996 de a

organiza singuri A.G.I. și de a se informa temeinic înainte de a vota. S-a

arătat că investitorii care nu au citit presa în ziua publicării convocatorului

nu au putut beneficia de buletine de vot, iar acest mod de a face consultarea a

distrus încrederea investitorilor în corectitudinea consultării și i-a

îndepărtat pe investitori de la vot. Recurenta a menționat că, în ceea ce

privește alegerea C.I., A.V.A.B. a refuzat să recunoască alegerea

reprezentanților A.N.P.I. în acest organism de reprezentare a fondului, iar

instanța nu s-a pronunțat asupra acestor fapte.

S-a precizat că recurenta a acuzat

faptul că A.V.A.B. a devenit un investitor cu drepturi speciale prin care are

acces la dreptul de organizare exclusivă a A.G.I. F.N.I. fără contribuția

reprezentanților celorlalți investitori, deși se cunoștea că reprezintă o parte

interesată; că art. 6 din Norme are o formulare confuză care permite

interpretări cu privire la sursele de constituire ale fondului de ajutorare; că

investitorii nu pot accede la proprii bani, întrucât conturile au fost

sechestrate în procesul penal; că recurenta nu a pretins, astfel cum a reținut

instanța, că prin organizarea A.G.I. F.N.I. de către A.V.A.B. nu se transferă

dreptul de proprietate al investitorilor F.N.I. în favoarea A.V.A.B., ci a

susținut că s-a reușit ocolirea reprezentanților legali ai investitorilor în

organizarea A.G.I. cu scopul de a manipula rezultatul votului; că este ilegală

subrogarea A.V.A.B. în obligațiile C.E.C. față de investitorii F.N.I. deoarece

nu a existat acordul creditorilor.

A.N.P.I. a mai precizat că punerea

în practică a prevederilor din Norme a dovedit caracterul vătămător asupra

drepturilor investitorilor F.N.I. a aplicării Legii nr. 333/2001; că A.V.A..B.

i-a împiedicat pe investitori să verifice realitatea votării și că instanța a

reținut incorect faptul că actele emise de A.V.A.B. în aplicarea Normelor nu

prezintă importanță la judecarea legalității acestui act administrativ de

autoritate.

Verificând cauza în funcție de

motivarea recursului făcută în lumina dispozițiile art. 304

1

C.

proc. civ., Curtea reține următoarele:

La art. 6 alin. (2) pct. b, c, e din

Norme se prevede că Fondul pentru ajutor financiar al unor investitori la

F.N.I., constituit conform art. 7 din Legea nr. 333/2001, va fi utilizat și

pentru avansarea cheltuielilor pentru consultarea investitorilor și efectuarea

auditului activității F.N.I.; pentru plata serviciilor de asistență juridică în

legătură cu drepturile și obligațiile preluate de A.V.A.B. de la C.E.C.,

conform art. 14 din Legea nr. 333/2001; pentru alte cheltuieli necesare în

vederea desfășurării activității de aplicare a dispozițiilor Legii nr.

333/2001.

Art. 7 din aceleași Norme precizează

că în vederea consultării investitorilor la F.N.I., A.V.A..B. va utiliza baza

de date a F.N.I., iar organizarea consultării deținătorilor de titluri și

validarea rezultatelor se vor face conform reglementărilor C.N.V.M.

La art. 8 se menționează că în

vederea efectuării auditului complet al activității F.N.I., A.V.A.B. va încheia

un contract cu o societate de cenzori externi independenți, înregistrată la

C.N.V.M.; că în contract se vor prevedea îndatoririle și responsabilitățile

cenzorilor în concordanță cu normele legale în vigoare; că alegerea cenzorului

extern independent se va face în urma solicitării și analizării A.V.A.B. a cel

puțin 3 oferte, cheltuielile urmând să fie avansate din Fondul pentru ajutor

financiar al unor investitori la F.N.I., urmând să fie recuperate din activele

fondului, respectiv din sumele obținute prin lichidarea acestuia, dacă

investitorii hotărăsc lichidarea.

În art. 9 din Norme se prevede la

alin. (1) că, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 333/2001,

A.V.A.B. preia toate drepturile și obligațiile C.E.C., decurgând din actele

juridice prevăzute la art. 14 alin. (1) din lege, încheiate de aceasta cu

F.N.I. și/sau cu S.O.V. Invest. La alin. (2) se prevede: C.E.C. poartă

răspunderea pentru remiterea către A.V.A.B. a tuturor documentelor și datelor

pe care le deține cu privire la actele menționate la alin. (1) și la litigiile

în legătură cu acestea.

H.G. nr. 742/2001 pentru aprobarea

Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2001 privind unele măsuri

pentru diminuarea consecințelor încetării răscumpărării de unități de fond de

către F.N.I. a fost dată în executarea Legii nr. 333/2001.

Articolele contestate nu contravin

dispozițiilor Legii nr. 333/2001 și nici nu adaugă la aceasta.

Art. 6, 7 și 8 din Norme se referă

la art. 9-11 din Legea nr. 333/2001, iar art. 9 a fost emis în temeiul art. 14

alin. (1) din Legea nr. 333/2001, care prevede că A.V.A.B. preia fără plată

toate drepturile și obligațiile C.E.C., rezultate din actele juridice încheiate

de acesta cu F.N.I. și/sau cu S.O.V. Invest.

Prin Decizia nr. 335/2001 a Curții

Constituționale a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 1-3, art. 7, art. 9-13 și art. 14 din Legea nr. 333/2001,

excepție ridicată de A.N.P.I. ș.a. în dosarul nr. 18518/2000 al Judecătoriei

sectorului 2 București.

Față de aceste constatări Curtea

apreciază că actul administrativ normativ de autoritate atacat este legal și,

în mod corect instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Argumentele recurentei din cuprinsul

acțiunii și reiterate în motivarea recursului referitor la fondul cauzei, se

regăsesc în parte și în motivarea excepției de neconstituționalitate a art.

1-3, art. 7, art. 9-13 și art. 14 din Legea nr. 333/2001, argumente care au

fost analizate și respinse prin Decizia nr. 335/2001 a Curții Constituționale.

Susținerile recurentei exprimă în realitate nemulțumirea acesteia față de

dispozițiile Legii nr. 333/2001, situație care nu poate fi analizată de

instanța de contencios administrativ, aceasta fiind cercetată numai de Curtea

Constituțională, care a emis Decizia nr. 335/2001.

Invocarea de către

recurenta-reclamantă a unor fapte și acte ulterioare emiterii Normelor

contestate nu poate conduce la anularea acestora pentru că nu exprimă condiția

de ilegalitate a hotărârilor de guvern atacate față de legea în baza căreia au

fost emise Normele.

Referitor la motivul de recurs

privind netimbrarea cererii de intervenție de către Ministerul Finanțelor

Publice se constată că în temeiul dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997,

modificată, cererea formulată de această autoritate nu se timbrează.

În ce privește cererea petentei,

formulată în baza art. 9 din Legea nr. 29/1990, aceasta nu poate fi admisă

având în vedere soluția de respingere a acțiunii principale.

În legătură cu motivul de recurs

referitor la respingerea de către curtea de apel a cererii reclamantei ca

pârâtul să depună avizul C.N.V.M. privind încadrarea organizării de către

A.V.A.B. a A.G.I. F.N.I. în reglementările legale speciale, Curtea constată că

în mod corect instanța de fond a respins această cerere întrucât nu are

legătură cu analizarea legalității actului contestat.

Pentru considerentele expuse

recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând motive de recurs de

ordine publică în conformitate cu dispozițiile art. 316 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de A.N.P.I. împotriva sentinței

civile nr. 1011 din 29 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția de

contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 mai 2003.