ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3261/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 232,

pronunțată la data de 20 februarie 2003 în dosarul nr. 1754/2002, Curtea de

Apel București, secția de contencios administrativ, a respins ca neîntemeiată

acțiunea formulată de A.N.P.I. și de M.N., astfel cum a fost precizată și a admis

cererea de intervenție accesorie formulată în interesul C.N.V.M., de către

intervenienta SC S.I. SA București, în sensul respingerii acțiunii precizate.

Pentru a pronunța această soluție,

curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial

sub nr. 1564/2001 la acea curte, reclamanții A.N.P.I. și M.N. au chemat în

judecată pe pârâta C.N.V.M., cerând obligarea acesteia să le pună la dispoziție

evidența investitorilor F.O.A., precum și suma de 500 milioane lei, în vederea organizării

adunării generale a investitorilor de la F.O.A., precum și obligarea la plata

daunelor produse.

În favoarea C.N.V.M. a formulat

cerere de intervenție accesorie SC S.I. SA București, cerând respingerea

acțiunii.

La data de 24 iunie 2002, reclamanții

și-au precizat acțiunea, în sensul că obiectul unic al cererii este obligarea

C.N.V.M. de a emite o ordonanță prin care, în temeiul art. 6 pct. b, art. 15 și

art. 17 din Legea nr. 52/1994, art. 1 din Legea nr. 29/1990, să dispună

obligarea SC S.I. SA, administrator al F.O.A., să pună la dispoziția

reclamanților următoarele documente și informații:

-evidența investitorilor F.O.A.;

-rapoartele de activitate ale

Consiliului de încredere al F.O.A., bilanțurile contabile ale F.O.A., precum și

rapoartele cenzorului extern independent pe anii 1999, 2000 și 2001;

-în ce mod s-a aprobat acordarea

dividendelor pe anii 1999, 2000 și 2001.

Ca urmare a unor declinări de

competență și încheierii nr. 5887 din 11 octombrie 2002, pronunțată de Curtea

Supremă de Justiție, cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel București,

sub nr. 1754/2002.

Respingând acțiunea, astfel cum a

fost precizată, instanța de fond a reținut că în cauză nu există un refuz

nejustificat din partea C.N.V.M., de rezolvare a unei cereri, iar reclamanții

nu au drepturi recunoscute de lege, care să le fi fost vătămate.

Astfel, a motivat Curtea de apel, la

cererea C.N.V.M., SC S.I. SA a comunicat reclamanților informațiile

regulamentare cu adresa din dosarul nr. 1564/2001.

De asemenea, cu privire la temeiurile

legale invocate de reclamanți, instanța de fond a reținut că Legea nr. 52/1994

și O.U.G. nr. 24/1993 au fost abrogate, iar reglementările actuale nu prevăd că

C.N.V.M. ar avea competență să emită o ordonanță, prin care să oblige

societatea de administrare a fondului, să pună la dispoziția reclamanților

actele solicitate de aceștia.

A mai reținut că reclamanții nu au

drepturi legale care să le fi fost vătămate, drepturile lor fiind ocrotite de

prevederile Regulamentului nr. 9/1996 al C.N.V.M., care a reglementat

raporturile dintre investitori, fondul de investiții și societatea de

administrare a fondului, Consiliul de încredere al investitorilor fiind organul

abilitat să pună la dispoziția acestora informațiile și documentele solicitate.

Împotriva acestei soluții au

formulat recurs A.N.P.I. și M.N., pe care au criticat-o, invocând prevederile

art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., susținând, în esență, următoarele:

-în mod greșit a reținut instanța de

fond că C.N.V.M. ar fi răspuns la cererea reclamanților, răspunsul la care se

referă, fiind trimis de SC S.I. SA;

-în mod greșit a reținut instanța de

fond că prevederile legale, invocate ca temei de drept în acțiune, ar fi fost

abrogate, din moment ce acestea erau în vigoare la data introducerii acțiunii.

C.N.V.M. a formulat întâmpinare,

prin care a combătut motivele de recurs, cerând respingerea acestuia.

Recursul este nefondat.

Obiectul acțiunii, așa cum a fost

precizată la data de 24 iunie 2002, îl constituie cererea de obligare a

C.N.V.M. să emită o ordonanță în temeiul art. 15 din Legea nr. 52/1994, privind

valorile mobiliare și bursele de valori, prin care să dispună obligarea SC S.I

SA, ca administrator al F.O.A., să pună la dispoziția reclamanților, actele și

informațiile cerute, specificate în cererea precizatoare, în scopul organizării

unei adunări generale a investitorilor.

Într-adevăr, potrivit prevederilor

art. 15 din Legea nr. 52/1994, preluate și de art. 9 alin. (2) din Statutul

C.N.V.M., aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002, ordonanțele sunt acte prin care

C.N.V.M. dă dispoziții privind prezentarea de documente, situații și

informații, audieri, impune interdicții sau suspendări de autorizații ori

activități, etc. în scopul realizării atribuțiilor legale.

Susținerile recurenților-reclamanți,

cum că C.N.V.M. are competența să oblige administratorul F.O.A. să le pună la

dispoziție actele și informațiile cerute, sunt lipsite de temei legal.

Potrivit prevederilor legale citate

mai sus, C.N.V.M. poate emite ordonanțe, prin care să dea dispoziții privind prezentarea

de documente, situații, informații, etc., dar numai pentru realizarea

atribuțiilor sale legale.

Astfel fiind, răspunsul transmis

recurenților-reclamanți de către C.N.V.M., cu nr. C/9002 din 9 august 2001, nu

poate fi socotit un refuz nejustificat, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990,

privind contenciosul administrativ, cum în mod judicios a apreciat și instanța

de fond.

Potrivit prevederilor art. 1 din

Legea nr. 29/1990, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră

vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ

sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a-i rezolva

o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței

de judecată.

Cum recurenții-reclamanți nu au un

drept recunoscut de lege, să le permită să ceară C.N.V.M. să emită un act

administrativ care să exceadă atribuțiilor legale, refuzul C.N.V.M. de a emite

un astfel de act, nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul art. 1 din

Legea nr. 29/1990.

În ceea ce privește a doua critică

invocată, referitoare la temeiurile legale ale cererii, Curtea reține că

motivarea instanței de fond privind abrogarea Legii nr. 52/1994 și O.U.G. nr.

24/1993, nu influențează justețea pe fond a soluției pronunțate.

Având în vedere considerentele de mai sus și

constatând că motivele de recurs sunt neîntemeiate, recursul va fi respins ca

atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

A.N.P.I. și de N.M. împotriva sentinței civile nr. 232 din 20 februarie 2003 a

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 octombrie 2003.