ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3261/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 232, pronunțată la data de 20 februarie 2003 în dosarul nr. 1754/2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de A.N.P.I. și de M.N., astfel cum a fost precizată și a admis cererea de intervenție accesorie formulată în interesul C.N.V.M., de către intervenienta SC S.I. SA București, în sensul respingerii acțiunii precizate. Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin acțiunea înregistrată inițial sub nr. 1564/2001 la acea curte, reclamanții A.N.P.I. și M.N. au chemat în judecată pe pârâta C.N.V.M., cerând obligarea acesteia să le pună la dispoziție evidența investitorilor F.O.A., precum și suma de 500 milioane lei, în vederea organizării adunării generale a investitorilor de la F.O.A., precum și obligarea la plata daunelor produse.

În favoarea C.N.V.M. a formulat cerere de intervenție accesorie SC S.I. SA București, cerând respingerea acțiunii. La data de 24 iunie 2002, reclamanții și-au precizat acțiunea, în sensul că obiectul unic al cererii este obligarea C.N.V.M. de a emite o ordonanță prin care, în temeiul art. 6 pct. b, art. 15 și art. 17 din Legea nr. 52/1994, art. 1 din Legea nr. 29/1990, să dispună obligarea SC S.I.

SA, administrator al F.O.A., să pună la dispoziția reclamanților următoarele documente și informații: -evidența investitorilor F.O.A.; -rapoartele de activitate ale Consiliului de încredere al F.O.A., bilanțurile contabile ale F.O.A., precum și rapoartele cenzorului extern independent pe anii 1999, 2000 și 2001; -în ce mod s-a aprobat acordarea dividendelor pe anii 1999, 2000 și 2001. Ca urmare a unor declinări de competență și încheierii nr. 5887 din 11 octombrie 2002, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel București, sub nr. 1754/2002. Respingând acțiunea, astfel cum a fost precizată, instanța de fond a reținut că în cauză nu există un refuz nejustificat din partea C.N.V.M., de rezolvare a unei cereri, iar reclamanții nu au drepturi recunoscute de lege, care să le fi fost vătămate.

Astfel, a motivat Curtea de apel, la cererea C.N.V.M., SC S.I. SA a comunicat reclamanților informațiile regulamentare cu adresa din dosarul nr. 1564/2001. De asemenea, cu privire la temeiurile legale invocate de reclamanți, instanța de fond a reținut că Legea nr. 52/1994 și O.U.G. nr. 24/1993 au fost abrogate, iar reglementările actuale nu prevăd că C.N.V.M. ar avea competență să emită o ordonanță, prin care să oblige societatea de administrare a fondului, să pună la dispoziția reclamanților actele solicitate de aceștia. A mai reținut că reclamanții nu au drepturi legale care să le fi fost vătămate, drepturile lor fiind ocrotite de prevederile Regulamentului nr. 9/1996 al C.N.V.M., care a reglementat raporturile dintre investitori, fondul de investiții și societatea de administrare a fondului, Consiliul de încredere al investitorilor fiind organul abilitat să pună la dispoziția acestora informațiile și documentele solicitate.

Împotriva acestei soluții au formulat recurs A.N.P.I. și M.N., pe care au criticat-o, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., susținând, în esență, următoarele: -în mod greșit a reținut instanța de fond că C.N.V.M. ar fi răspuns la cererea reclamanților, răspunsul la care se referă, fiind trimis de SC S.I. SA; -în mod greșit a reținut instanța de fond că prevederile legale, invocate ca temei de drept în acțiune, ar fi fost abrogate, din moment ce acestea erau în vigoare la data introducerii acțiunii. C.N.V.M. a formulat întâmpinare, prin care a combătut motivele de recurs, cerând respingerea acestuia. Recursul este nefondat. Obiectul acțiunii, așa cum a fost precizată la data de 24 iunie 2002, îl constituie cererea de obligare a C.N.V.M.

să emită o ordonanță în temeiul art. 15 din Legea nr. 52/1994, privind valorile mobiliare și bursele de valori, prin care să dispună obligarea SC S.I SA, ca administrator al F.O.A., să pună la dispoziția reclamanților, actele și informațiile cerute, specificate în cererea precizatoare, în scopul organizării unei adunări generale a investitorilor. Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 15 din Legea nr. 52/1994, preluate și de art. 9 alin. (2) din Statutul C.N.V.M., aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002, ordonanțele sunt acte prin care C.N.V.M. dă dispoziții privind prezentarea de documente, situații și informații, audieri, impune interdicții sau suspendări de autorizații ori activități, etc. în scopul realizării atribuțiilor legale.

Susținerile recurenților-reclamanți, cum că C.N.V.M. are competența să oblige administratorul F.O.A. să le pună la dispoziție actele și informațiile cerute, sunt lipsite de temei legal. Potrivit prevederilor legale citate mai sus, C.N.V.M. poate emite ordonanțe, prin care să dea dispoziții privind prezentarea de documente, situații, informații, etc., dar numai pentru realizarea atribuțiilor sale legale. Astfel fiind, răspunsul transmis recurenților-reclamanți de către C.N.V.M., cu nr. C/9002 din 9 august 2001, nu poate fi socotit un refuz nejustificat, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ, cum în mod judicios a apreciat și instanța de fond.

Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 29/1990, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a-i rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței de judecată. Cum recurenții-reclamanți nu au un drept recunoscut de lege, să le permită să ceară C.N.V.M. să emită un act administrativ care să exceadă atribuțiilor legale, refuzul C.N.V.M. de a emite un astfel de act, nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990. În ceea ce privește a doua critică invocată, referitoare la temeiurile legale ale cererii, Curtea reține că motivarea instanței de fond privind abrogarea Legii nr. 52/1994 și O.U.G.

nr. 24/1993, nu influențează justețea pe fond a soluției pronunțate. Având în vedere considerentele de mai sus și constatând că motivele de recurs sunt neîntemeiate, recursul va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.P.I. și de N.M. împotriva sentinței civile nr. 232 din 20 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2003.