ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1676/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1676/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a luat în examinare recursul declarat de M.A.R. împotriva sentinței civile nr.960 din 21 octombrie 2002 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ. La apelul nominal s-a prezentat intimatul-pârât Ministerul de Interne – Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei reprezentat de consilierul juridic, lipsind intimatul-reclamant MAR. Procedura completă. Magistratul asistent a făcut referatul cauzei arătând că recursul a fost insuficient timbrat cu 2000 taxă judiciară de timbru, recurentul citat cu mențiunea timbrării. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 2 august 2001 reclamantul MAR a solicitat anularea vizei de ieșire ce i-a fost acordată și anularea deciziei nr.225654/IL/S2 din 10.07.2001 prin care i s-a respins cererea administrativă de anulare a vizei de ieșire.
Curtea de Apel București – Secția de contencios administrativ prin sentința civilă nr.960 din 21 octombrie 2002 a respins acțiunea reclamantului, ca nefondată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs la Curtea Supremă de Justiție – Secția de contencios administrativ reclamantul MAR. În prealabil, se constată că recursul a fost insuficient timbrat. Conform dispozițiilor art.3 lit.”m” și cele ale art.11 alin.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum au fost actualizate prin Hotărârea Guvernului nr.1278 din 13 noiembrie 2002 publicată în Monitorul Oficial nr.875 din 4 decembrie 2002, recursul declarat în cauză trebuia timbrat cu 17.000 lei taxă judiciară de timbru.
În cauză, recurentul a fost citat cu mențiunea completării taxei judiciare de timbru cu 2.000 lei, dar acesta nu și-a îndeplinit respectiva obligație. Prin urmare se impune aplicarea dispozițiilor art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, potrivit cărora neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii. În consecință, urmează a se anula recursul ca insuficient timbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de MAR sentinței civile nr.960 din 21 octombrie 2002 a Curții de Apel București – Secția de Contencios Administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.