ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4009/2003

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 25 noiembrie 1998

reclamantul B.E.R. a chemat în judecată Consiliul General al Municipiului

București, pentru ca prin sentința ce instanța va pronunța să oblige pârâtul

să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în

București, compus din teren în suprafață de 725 m

2

și construcțiile

edificate pe acest teren: corpul A cu demisol, parter și etaj; corpul B cu 2

magazii și garaj și să dispună anularea deciziei nr. 1404 din 19 septembrie

1977 emisă de fostul Consiliu Popular al Municipiului București.

În

motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este proprietarul imobilului mai

sus individualizat, în calitate de moștenitor al defuncților B.A. și B.R.P. și

că imobilul, a trecut în proprietatea statului, ca efect al aplicării

Decretului nr. 223/1974 prin decizia nr. 1404/1977, cu încălcarea dreptului de

proprietate.

În

drept au fost invocate dispozițiile art. 480 din C. civ.

După

două cicluri procesuale, în care cauza a fost trimisă spre rejudecare, prin

sentința civilă nr. 608 pronunțată la 30 aprilie 2002, Tribunalul București,

secția a III-a civilă, a admis în parte acțiunea, a constatat nulitatea

deciziei nr. 1404/1977 a fostului Consiliu Popular al Municipiului București și

a  dispus  obligarea pârâtului să lase reclamantei în deplină proprietate și

liniștită posesie imobilul, cu excepția apartamentului nr. 1 și astfel cum

acesta din urmă  este individualizat în contractul de vânzare-cumpărare nr.

3000/26875 din 21 ianuarie 1997.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că imobilul revendicat aparținea în

proprietate autorului R.P.B. decedat la 10 mai 1992, succedându-i la moștenire

reclamantul și mama acestuia, B.A. (decedată la 16 august 1995) și că

reclamantul s-a legitimat procesual, făcând dovada titlului de proprietate

asupra imobilului și că acesta a fost preluat în mod abuziv de către stat, în

baza Decretului nr. 223/197, conform deciziei nr. 1404/1977.

Cum

decizia menționată nu reprezintă un titlu valabil în înțelesul art. 6 din Legea

nr. 213/1998, s-a constatat nulitatea acestuia.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel, pârâtul Municipiul București, prin Primarul

General, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În

acest sens apelanta a arătat că statul are un titlu valid, fiind respectate

dispozițiile legale de preluare a imobilului în temeiul Decretului nr.

223/1974.

Prin

decizia nr. 379 din 16 octombrie 2002, Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, a respins ca nefondat apelul cu motivarea că Tribunalul București a

reținut corect situația de fapt și că actul normativ de preluare în

proprietatea statului a imobilului, respectiv Decretul nr. 223/1974 contravine

flagrant dispozițiilor constituționale de la acea vreme precum și convențiilor

internaționale la care România a aderat.

Și

această decizie a făcut obiectul  criticilor, prin exercitarea de către aceeași

parte, Consiliul General al Municipiului București,  reprezentat legal  de

Primarul General a căii extraordinare de atac a recursului, prin prisma

motivelor cirumscrise art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. în sensul unei greșite

aplicări a legii.

Recursul

este nefondat  și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Instanțele

judecătorești au un drept de jurisdicție generală care le conferă competența de

a judeca toate conflictele, litigiile deduse judecății și, evident, orice

acțiune având ca obiect reclamarea, încălcării în orice mod a dreptului de

proprietate.

Această

jurisdicție operează în puterea legii, are caracter obligatoriu și își găsește

reglementarea în dispozițiile art. 21 din Constituție și art. 2 din Legea nr.

92/1992 pentru organizarea judecătorească.

În

acest cadru, acțiunea în revendicare este caracterizată ca o acțiune reală, în

care proprietarul neposesor se îndreaptă împotriva posesorului neproprietar și

pe această cale reclamă readucerea bunului în patrimoniul proprietarului de

drept, atingându-și scopul în situațiile în care dreptul de proprietate a fost

uzurpat.

Astfel,

titularii dreptului de proprietate pot solicita în justiție restabilirea

echității, în sensul recunoașterii dreptului lor de proprietate asupra

bunurilor imobile și restituirii acestora.

În

cauza dedusă judecății, potrivit dreptului comun, în cadrul petitoriului și temeiului

de drept sub care reclamantul și-a calificat, conform principiului

disponibilității – acțiunea este de precizat că, în mod corect instanța de fond

a apreciat că reclamantul și-a dovedit legitimarea procesuală ca titular al

dreptului de  proprietate transmis prin succesiune de la autorul inițial R.R.B.

cu privire la imobilul individualizat ca fiind situat în București, compus din

teren în suprafață de 723,35 m

2

și construcția compusă din demisol,

parter, etajul 1 în corpul A, garaj și magazie în corpul B.

Pentru

imobilul mai sus individualizat, raportul juridic a fost corect analizat de

instanța de fond, care a admis în parte acțiunea reclamantului, a constatat

nulitatea deciziei de trecere în proprietatea statului și a obligat pârâtul să

lase reclamantului în deplină proprietate și poesie imobilul situat în

București, compus din teren în suprafață de 725,35 mp. și construcția compusă

din demisol parter, etaj 1 în corpul A și 2 magazii în corpul B, cu excepția

apart. nr. 1 așa cum este individualizat în contractul de vânzare-cumpărare nr.

3000/26875 din 21 ianuarie 1997 cu motivarea expresă în considerentele

sentinței civile nr.608/30 aprilie 2002 a Tribunalului București, secția a

III-a civilă.

Obiectul

acțiunii în revendicare îl constituie imobilul astfel cum a fost evidențiat și

individualizat.

În mod corect, instanța de fond a apreciat că imobilul în

individualizarea mai sus expusă este apt de a reintra în patrimoniul

reclamantului.

Exclus

de la revendicare este însă apartamentul nr.1 situat la parterul imobilului din

București, asupra căruia sunt proprietari în temeiul Legii nr. 112/1995,

F.M.A.V. și F.M.L.  conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 3000/26875

din 21 ianuarie 1997.

Pentru

considerentele mai sus expuse, recursul declarat de Municipiul București,

reprezentat legal de Primarul General prin prisma motivelor încadrate în art.

304 pct. 9 din C. proc. civ. este nefondat și urmează a fi respins, în temeiul

art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul

București, reprezentat legal de Primarul General împotriva deciziei nr. 379 din

16 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 14 octombrie  2003.