ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1013/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la

Tribunalul Alba, sub nr. 2893, la data de 21 iunie 2000, reclamanta SC L.C.P. SRL

București a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta SC C. SA Cugir, instanța

de judecată să pronunțe o hotărâre prin care să dispună obligarea pârâtei la

plata sumei de 12.824 dolari S.U.A., cu titlu de chirie restantă, și a sumei de

12.824 dolari S.U.A., cu titlu de penalități de întârziere, cu cheltuieli de

judecată.

În susținerea pretențiilor deduse judecății,

reclamanta invocă faptul că, între părți, la data de 5 noiembrie 1996, a

intervenit un contract de comision, reclamanta având calitatea de comisionar,

iar pârâta de comitent, și, potrivit actului adițional la acesta, partea în

culpă va plăti penalități de 0,15% pe zi de întârziere în cazul neîndeplinirii

obligațiilor asumate, actul adițional având ca obiect prevederea în baza

căreia, indiferent de volumul afacerilor realizate, comitentul va plăti

comisionarului 400 dolari S.U.A. pe lună pentru spațiul pus la dispoziție

comisionarului de către comitent. Pârâta nu și-a mai îndeplinit obligația de

plată conform actului adițional din luna mai 1998.

Prin sentința nr. 10 din 9 ianuarie 2001, Tribunalul

Alba, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea

reclamantei SC L.C.P. SRL București, cu consecința obligării pârâtei de a plăti

suma de 12.240,17 dolari S.U.A. cu titlu de pretenții și suma de 8.458,8 dolari

S.U.A. cu titlu de penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată în sumă

de 21.600.000 lei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță reține ca

fiind fără relevanță apărarea pârâtei, în sensul că, în luna mai 1998, a predat

spațiul reclamantei.

Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat apel

pârâta SC C. SA Cugir, invocând faptul că nu datorează reclamantei chiria

restantă, contractul fiind încheiat cu o persoană fizică și că nu datorează

comision, întrucât dreptul reclamantei este prescris și pentru că acel contract

de comision se referea la relația Cuba și Croația, nicidecum relația Lituania.

Apelul pârâtei SC C. SA a fost respins, ca nefondat,

prin decizia nr. 624 din 13 iulie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel reține că

pârâta recunoaște datoriile către reclamantă, solicitând, însă, compensarea

lor.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâta SC C. SA

Cugir a declarat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 11 C.

proc. civ.

Recurenta a susținut că hotărârea atacată este lovită

de nulitate absolută, în raport cu dispozițiile art. 261 C. proc. civ., ca

urmare a semnării acesteia de către președintele Curții de Apel Alba-Iulia

pentru cei doi judecători ce au format completul de judecată în apel.

S-a mai susținut că instanțele s-au pronunțat cu

neobservarea dispozițiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la

modificarea cererii de chemare în judecată, în sensul micșorării câtimii

obiectului acesteia.

Totodată, reiterând faptul încheierii contractului cu

o persoană fizică, recurenta a susținut că instanțele nu s-au pronunțat asupra

excepției lipsei calității procesuale active, invocată în termen în fața primei

instanțe și reiterate în apel.

Pe de altă parte, cu referire la respingerea

excepției privind dreptul la acțiune privitor la comisionul pe relația

Lituania, recurenta a arătat că soluția pronunțată este în contradicție cu

materialul probator administrat în cauză.

În concluzie, pârâta a solicitat admiterea și

anularea hotărârilor pronunțate în cauză, iar în subsidiar, modificarea

hotărârilor și, pe fond, respingerea acțiunii.

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate, se

constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată (dosarul de fond)

reclamanta SC L.C.P. SRL București a solicitat ca, prin hotărârea

judecătorească ce se va pronunța în cauză, pârâta, SC C. SA Cugir, să fie

obligată să plătească acesteia 12.824 dolari S.U.A. cu titlu de chirie

restantă, aferentă perioadei mai 1998 – mai 2000 și 12.824 dolari S.U.A. cu

titlu de penalități.

Ca temei legal al pretenției deduse judecății,

reclamanta a invocat dispozițiile art. 2 din actul adițional la contractul de

comision nr. 001/5 din 5 decembrie 1996, potrivit căruia „comitentul,

indiferent de volumul afacerilor realizat, va plăti reprezentantului

comisionarului, lunar, o sumă netă în lei la schimbul oficial, cu suma de 400 dolari

S.U.A.

Totodată, s-au invocat dispozițiile art. 2 alin. (2)

din același act adițional, potrivit căruia „neîndeplinirea obligațiilor asumate

de către oricare parte va duce la plata de penalități de 0,15% pe zi de

întârziere”.

Prin precizarea la acțiune (dosarul de fond)

reclamanta a modificat cererea introductivă de instanță, sub două aspecte:

- chiria restantă este în valoare de 3.224,86 dolari

S.U.A., corespunzător perioadei mai 1997 – mai 1998 și nu mai 1998 – mai 2000.

Penalitățile de întârziere, aferente sumei

reprezentând chirie restantă, sunt în valoare de 4.063,31 dolari S.U.A.

Pârâta mai datorează sumele de 2.478,7 dolari S.U.A.,

reprezentând comision la export Lituania, 2.473,3 dolari S.U.A. cu titlu de

comision import Lituania și 8.458,8 dolari S.U.A. penalități calculate la

sumele menționate.

În consecință, reclamanta a solicitat obligarea

pârâtei la plata sumei de 20.698,97 dolari S.U.A.

Pârâta, prin răspunsul la precizarea de acțiune, s-a

opus modificării peste termen a obiectului cererii de chemare în judecată și a

solicitat ca, prin hotărârea ce se va da în cauză, instanța de judecată să se

pronunțe în limitele sesizării.

Cum prima instanță s-a pronunțat în limitele cererii

modificatoare, fără a se pronunța asupra excepțiilor invocate de către pârâtă,

aceasta din urmă a declarat apel invocând, printre altele, excepția

prescripției dreptului la acțiune, cu referire la chiria aferentă perioadei mai

1997 – mai 1998 și pronunțarea cu referire la sumele reprezentând comision, cu

neobservarea dispozițiilor art. 132 C. proc. civ.

Instanța de apel a înlăturat aceste critici, ca

neîntemeiate, invocând pierderile actului adițional și recunoașterea dreptului

de către pârâtă.

Potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanța

este obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură și a

excepțiilor de fond, care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în

fond a pricinii.

Pe de altă parte, în raport cu dispozițiile art. 129 alin.

(5) și (6) C. proc. civ., temeinicia și legalitatea unei hotărâri este

condiționată, cumulativ, de stabilirea faptelor, aplicarea corectă a legii,

prevenirea oricărei greșeli în aflarea adevărului și pronunțarea acesteia în

limitele pretenției deduse judecății.

Or, atât chiria restantă aferentă perioadei mai 1997

– mai 1998, cât și sumele, reprezentând comision aferent actelor de comerț pe

relația Lituania nu au făcut obiectul cererii introductive de instanță și, ca

atare, exced limitelor sesizării acesteia.

Este adevărat că dispozițiile art. 132 C. proc. civ.

nu au caracter imperativ.

Ca atare, pârâtul poate accepta, expres sau tacit, o

modificare a pretenției deduse judecății, ulterioară primei zile de înfățișare.

Rezultă, așadar, că modificarea acțiunii poate fi

primită și examinată de prima instanță numai în baza consimțământului

pârâtului.

Or, în cauză, pârâtul a manifestat expres, fără

echivoc, opunerea la modificarea obiectului cererii de chemare în judecată.

Așa fiind, în cauză erau incidente dispozițiile art. 129

C. proc. civ., privitoare la interdicția modificării obiectului acțiunii, ce

obligau instanța a se pronunța în limitele sesizării.

În cauză, pretenția dedusă judecății, respectiv,

chiria restantă și penalitățile aferente perioadei mai 1998 – mai 2000, nu este

dovedită, iar celelalte pretenții exced limitelor sesizării.

Ca atare, criticile formulate de către recurentă, sub

acest aspect, se constată a fi întemeiate, așa încât recursul urmează a fi

admis.

Ca urmare, celelalte critici nu au a fi examinate,

acestea fiind nerelevante în condițiile admiterii recursului.

În consecință, pentru considerentele ce preced,

Curtea va admite recursul declarat de către pârâtă și va modifica hotărârea

atacată, în sensul admiterii apelului declarat de către aceeași parte și

schimbării în tot a hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii acțiunii

reclamantei.

Așa fiind, Curtea,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC C. SA Cugir împotriva

deciziei nr. 624 din 13 iulie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ, modifică decizia atacată. Admite

apelul. Schimbă în tot sentința, în sensul că respinge acțiunea precizată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 19 februarie

2003.