ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1308/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1308/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 970 din 2 octombrie 2001, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de pârâta S.C. C.E.P. S.A. Câmpina împotriva sentinței nr. 654 din 27 aprilie 2001, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția comercială, în dosarul nr. 9240/2000, în conformitate cu art. 20 din Legea nr. 146/1997, modificată. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. C.E.P. S.A. Câmpulung. Cererea de recurs nu a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în sumă de 30.000 lei, ci numai cu timbru judiciar în sumă de 1.500 lei, recurenta încălcând astfel prevederile art. 11 din Legea nr. 146/1997, modificată și completată.
Cum, potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997 și art. 35 alin. (1) – (3) din Normele metodologice din 10 august 1999, taxa judiciară de timbru se plătește anticipat și cum recurenta, deși a fost încunoștințată de cuantumul taxei de timbru pentru termenul din 4 martie 2003, recurenta nu și-a îndeplinit obligația fiscală, Curtea, în baza textului menționat, va anula cererea de recurs ca insuficient timbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Anulează, ca insuficient timbrat, recursul declarat de pârâta S.C. C.E.P. S.A. Câmpina, împotriva deciziei nr. 970 din 2 octombrie 2001 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.