ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3714/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3714/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 301 de la 30 aprilie 2009, Tribunalul Dâmbovița a admis excepția netimbrării cererilor și a anulat ca insuficient timbrate acțiunea principală formulată de reclamanta-pârâtă SC E. SA și cererea reconvențională formulată de pârâta SC D.C.G. SRL, cu motivarea că reclamanta și pârâta nu au timbrat la valoarea inițială a pretențiilor formulate prin acțiune și prin cererea reconvențională, iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit are drept consecință anularea cererilor ca insuficient timbrate.
Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 125 de la data de 20 octombrie 2009, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC E. SA, reținând, în esență, că reclamanta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, situație în care instanța de fond, în mod corect, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (3) din Legea nr. 146/1997. Împotriva acestei decizii, reclamanta SC E. SA a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea dosarului spre rejudecare pe fond în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu cheltuieli de judecată. În argumentarea motivelor de recurs, reclamanta arată că instanța de fond a făcut în mod eronat aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, deoarece instanțele nu au dispus citarea cu mențiunea completării timbrajului.
Înalta Curte, examinând cu prioritate cererea de renunțare la judecata recursului, constată următoarele: Potrivit art. 246 C. proc. civ., reclamantul poate oricând să renunțe la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă (...). Așadar, renunțarea poate interveni inclusiv în recurs, situație în care, în conformitate cu dispozițiile art. 246 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte ia act de renunțarea reclamantei la judecata recursului. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E Ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de reclamanta SC E. SA Titu împotriva deciziei nr. 125 din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 noiembrie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.