- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 29 aprilie 2010
Decizia nr. 1482/2010 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 209/2009 a Curții de Apel Ploiești
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 209 din 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea în anularea hotărârii nr. 3 din 30 iunie 2009 a Comisiei de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița formulată de
SC L.G.R. SRL
Timișoara. Împotriva acestei sentințe reclamanta a formulat recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., și a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat. Recurenta a fost citată pentru termenul de judecată din 29 aprilie 2010, cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în sumă de 2.313,34 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 5 lei, obligație pe care însă nu a îndeplinit-o corespunzător întrucât a depus la dosarul cauzei un extras de cont reprezentând plata taxei judiciare de timbru în sumă de 2.413,85 lei (fila 18 dosar recurs), fără a face dovada timbrului judiciar în valoare de 5 lei. Or, este de reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 20 pct. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 9 alin. (2) din O.G.
nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru datorată și/sau timbrul judiciar, cererea părții se anulează ca netimbrată. Constatând că recurenta reclamantă, deși a fost citată cu mențiunea de a timbra recursul, nu și-a îndeplinit obligația de a timbra cererea cu timbrul judiciar în valoare de 5 lei, Curtea urmează a anula recursul ca insuficient timbrat .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Anulează recursul declarat de reclamanta SC L.G.R. SRL Timișoara împotriva Sentinței nr. 209 din 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca insuficient timbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2010.