ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1144/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1144/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 403, pronunțată la data de 26 martie 2010, în dosarul nr. 3538/120/2009, Tribunalul Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC H. SRL, în contradictoriu cu pârâții SC M.P. SRL Târgoviște și S P. România SRL; a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. 924212 din 6 noiembrie 2007, încheiat între reclamantă și pârâta SC M.P. SRL; a dispus repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare și a obligat pârâții, în solidar, la plata sumei de 4885 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu expert, către reclamantă.
Împotriva acestei sentințe, cât și împotriva încheierilor de ședință din data de 3 noiembrie 2009 și, respectiv, din 15 decembrie 2009, au declarat apel, în termen, pârâta SC M.P. SRL Târgoviște și, respectiv, pârâta S P. România SRL București. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ-fiscal, prin decizia nr. 87, pronunțată la data de 22 septembrie 2010, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâții SC M.P. SRL împotriva încheierii din data de 03 noiembrie 2009 și a sentinței nr. 403 din 26 martie 2010, pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ, și S P. România SRL București împotriva încheierii din 15 decembrie 2009 și sentinței nr. 403 din 26 martie 2010, pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC H. SRL.
Împotriva deciziei nr. 87 din 22 septembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ-fiscal, a declarat recurs, în termen, pârâta SC M.P. SRL Târgoviște. Cum recurenta nu a timbrat anticipat recursul, aceasta a fost legal citată pentru termenul din 16 martie 2011 (fila 11 dosar recurs) cu mențiunea de a timbra recursul cu 1971,86 lei taxă judiciară de timbru și 5,15 lei timbru judiciar, obligație căreia nu s-a conformat. Or, prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.
Potrivit prevederilor art. 9 din Ordonanța nr. 32/1995 a Guvernului României, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și/sau timbrul judiciar, cererea părții se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată. Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația pentru termenul de judecată din 16 martie 2011, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală – personală sau ca obiect – de obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art.20 pct. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a legii și să dispună anularea, ca netimbrat, a recursului pârâtei.
Așa fiind,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează recursul declarat de pârâta SC M.P. SRL Târgoviște împotriva deciziei nr. 87 din 22 septembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ-fiscal, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 16 martie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.