ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1931/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 176 din 19 decembrie 2002 a Curții de Apel Suceava, a fost respinsă ca nefondată acțiunea introdusă de reclamanta G.P., împotriva deciziei nr. R 16684 din 23 ianuarie 2002, a Direcției Generale de Muncă și Solidaritate Socială, cu care i s-a respins cererea de înscriere în prevederile Decretului-lege nr. 118/1990, în calitate de moștenitoare a soțului său G.I., pe motiv că acesta ar fi desfășurat activitate legionară. Temeiul de drept al soluției adoptate, astfel cum a fost reținut, atât prin decizia organului de pensii, cât și prin sentința pronunțată, îl constituie dispozițiile art. 12 din actul normativ mai sus citat.

Sentința a fost recurată de către reclamantă. Prin motivele de casare formulate în scris, recurenta a criticat hotărârea de fond pentru următoarele considerente: 1.Competența de judecată a pricinii aparține, conform art. I pct. 2 din O.U.G. nr. 59/2001, Tribunalului Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, competența curților de apel, fiind restrânsă numai cu privire la actele administrative ale autorităților și instituțiilor centrale. 2.Soțul său a fost condamnat la muncă silnică pe viață pentru activitate legionară, deoarece fiind elev în clasa VII-a la Liceul Ștefan cel Mare din Suceava, a făcut parte din Organizația de Tineret Frăția de Cruce. A executat o parte din pedeapsă, 2 ani și o lună și 17 zile, după care a fost grațiat și apoi a fost reîncarcerat în anul 1958, pentru aceleași fapte, executând încă 6 ani, până la o nouă grațiere.

Drepturile recunoscute soțului său, a susținut recurenta, cât timp acesta a fost în viață, au fost menținute, constituind drepturi câștigate, iar drepturile acordate soției după moartea acestuia, trebuiau, de asemenea, păstrate. Recursul este parțial fondat. 1.În conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, privind aprobarea O.G. nr. 105/1999, pentru modificarea și completarea Decretului-lege nr. 118/1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate pe motive politice, de dictatura instaurată, cu începere de la 6 martie 1945, precum și cele deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare, împotriva hotărârii date de Comisia de specialitate din cadrul Direcției Generale de muncă și Protecție (solidaritate) Socială, persoana interesată poate face contestație la curtea de apel.

Prin urmare, critica adusă de recurentă în primul motiv de recurs, este nefondată. 2.Referitor la cel de al doilea motiv de casare, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale, în ceea ce privește exceptarea soțului reclamantei de la aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990, în legătură cu timpul de detenție executată în temeiul condamnării penale. Pe cale de consecință, dispare și beneficiul legii recunoscut recurentei, neputând subzista un drept născut dintr-o cauză ilicită. Ținând seama, însă, că defunctul soț al reclamantei a avut și o perioadă de detenție administrativă aplicată, fără ca la baza ei să se fi aflat vreo hotărâre judecătorească, urmează ca pentru perioada respectivă să i se recunoască drepturile prevăzute de lege, interdicția neputându-se extinde și cu privire la măsuri administrative abuzive, străine de condamnare și cu privire la care nu s-a făcut dovada existenței temeiurilor de exceptare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de G.P., împotriva sentinței civile nr. 176 din 19 decembrie 2002 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și admite, în parte, acțiunea. Anulează decizia nr. R 16684 din 23 ianuarie 2000 a Direcției de Muncă și Solidaritate Socială Suceava – Comisia pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990. Obligă pe pârâtă să emită o decizie prin care să i se recunoască reclamantei beneficiul dispozițiilor Decretului-lege nr. 118/1990, pentru perioada în care soțul reclamantei G.P. a fost deținut administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2003.