ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3600/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3600/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
La
data de 22 aprilie 2003 s-a luat în examinare recursul în anulare declarat de
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție
împotriva sentinței civile nr.6271 din 16 mai 2001 a Judecătoriei Constanța și
deciziei civile nr.1344 din 27 iulie 2001 a Tribunalului Constanța.
Dezbaterile
au fost consemnate în încheierea cu data de 22 aprilie 2003, care face parte
integrantă din prezenta decizie, iar pronunțarea s-a amânat la 6 mai 2003, la
14 mai 2003, apoi la 21 mai 2003.
C U R T E A
Asupra
recursului în anulare de față:
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
cererea înregistrată la data de 4 decembrie 2000 sub nr.12029 pe rolul
Judecătoriei Constanța, reclamanții M.E.C., D.D., T.V., C.M., M.G., C.C., D.D.,
M.M., C.C.E., C.A., M.A., G.M.I., S.D.T., C.L.N., T.M.L., B.L.M., V.M.O., C.C.,
G.A., C.V., T.C., T.A.V., S.D., C.P., M.C.M., B.R., S.M.au chemat în judecată
Tribunalul Constanța, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor, Casa
asigurărilor de sănătate a apărării ordinii publice, a siguranței naționale și
autorității judecătorești, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va
pronunța să dispună obligarea pârâților:
-
să acorde drepturile salariale cuvenite în funcție de coeficientul de
ierarhizare de 1.140.800 lei, astfel cum a fost modificat prin Legea 76/2000,
pe perioada mai – octombrie 2000, reactualizat în funcție de indicele de
inflație;
-
să restituie sumele reținute din salariu cu titlu de impozit asupra sumelor
acordate pentru decontarea chiriei lunare, pe perioada ianuarie – octombrie
2000, reactualizată în funcție de indicele de inflație, iar în subsidiar
solicită recalcularea drepturilor salariale pe această perioadă prin aplicarea
impozitului diferențiat pe sumele reprezentând venituri salariale și cele acordate
pentru decontarea chiriilor, cu actualizarea în funcție de indicele de
inflație;
-
să restituie sumele reținute cu titlu de primă de asigurare pentru sănătate
începând cu luna ianuarie 2000 până în prezent, reactualizată în funcție de
indicele de inflație, precum și obligarea pârâților ca în viitor să nu mai
rețină această contribuție.
În
motivarea acțiunii reclamanții au arătat că în perioada mai – octombrie 2000
valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr.154/1996 pentru
funcțiile de demnitate publică alese sau numite, a fost stabilită prin art.12
alin.4 din Legea 76 din 4 mai 2000, la suma de 1.140.800 lei.
Se
mai arată cu privire la această problemă că prin art.1 din O.U.G. nr.134/1999
s-a stabilit că coeficientul 1 de ierarhizare a salariilor de bază a
magistraților este egal cu valoarea de referință sectorială, astfel cum a fost
stabilită prin art.12 alin.4 din Legea 76/2000.
Referitor
la cel de al doilea capăt de cerere, reclamanții au susținut că măsura
compensării chiriei din fondurile bugetare constituie o formă de sprijin cu
destinație specială, astfel încât aceste sume fac parte din categoria prevăzută
la art.5 lit.a din O.G. 73/1999, nefiind venituri impozabile.
Cu
privire la cel de al treilea capăt de cerere, reclamanții consideră nelegală
măsura reținerii din drepturile salariale a contribuției lunare pentru
constituirea fondului pentru asigurările sociale de sănătate, prevăzute de
Legea 145/1997, în condițiile în care, conform art.99 din Legea nr.92/1992
republicată, se instituie gratuitatea asistenței medicale pentru magistrați și
familiile acestora.
La
data de 7 februarie 2001 reclamantele I.M.G., A.C., A.M.și C.C.au declarat că
renunță la judecarea acțiunii, instanța luând act conform art.246 C. proc. civ.
de aceste declarații.
Ministerul
Justiției a formulat o întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii ca
neîntemeiată.
Casa
asigurărilor de sănătate a apărării, ordinii publice a siguranței naționale și
autorității judecătorești, prin întâmpinare, a invocat excepția necompetenței
materiale de soluționare a cauzei de către Judecătoria Constanța, iar pe fond a
solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Totodată,
a formulat o cerere de chemare în garanție a pârâtului Ministerului Justiției,
solicitând instanței ca în situația în care va cădea în pretenții, acesta să
fie obligat să plătească contribuția pentru asigurările sociale de sănătate
către reclamanți.
Judecătoria
Constanța, prin sentința civilă nr.6271 din 16 mai 2001, a respins excepția
necompetenței materiale de soluționare a cauzei formulată de
C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., ca nefondată.
A
admis în parte acțiunea formulată de către reclamanți și a obligat pe pârâtul
Ministerul de Justiție la plata sumei de 254.571.214 lei reprezentând diferență
drepturi bănești aferente perioadei mai-octombrie 2000, reactualizate în
funcție de indicele de inflație astfel: M.E.C. 14.561.788 lei, D.D.10.666.032
lei, T.V. 15.689.262 lei, C.M. 11.216.747 lei, M.G.13.989.481 lei,
C.M.11.062.812 lei, D.D. 11.526.394 lei, M.M. C. 10.076.466 lei, C.C.E.
12.522.445 lei, D.D.T.12.522.445 lei, C.L.N. 2.850.208 lei, T.M.L. 11.770.718
lei, B.L.M.12.676.740 lei, V.M.O. 11.663.914 lei, G.A. E. 8.148.267 lei,
C.V.9.487.283 lei, T.C. 9.014.733 lei, T.A. V.na 9.205.990 lei, S.D. 13.382.448
lei, P.C.M.12.500.169 lei, M.C.4.983.657 lei, B.R. 10.012.628 lei și
S.M.10.530.554 lei.
A
respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției la
plata diferenței de drepturi salariale aferente perioadei mai-octombrie 2000
formulată de către reclamanta E.C., ca nefondat.
A
respins capetele de cerere privind obligarea pârâtelor la restituirea sumelor
reținute cu titlu de impozit asupra drepturilor acordate pentru plata chiriilor
și cererea de recalculare a drepturilor bănești prin aplicarea impozitului
diferențiat pe sumele reprezentând venituri salariale și cele acordate pentru
plata chiriilor.
A
respins capătul de cerere privind restituirea sumelor actualizate reținute cu
titlu de primă de asigurare pentru sănătate.
A
respins cererea de chemare în garanție formulată de Casa Asigurărilor de
Sănătate a apărării, ordinii publice, siguranței naționale și autorității
judecătorești.
A
obligat Ministerul Justiției
la plata
sumei de 1.500.000
lei cheltuieli de judecată.
Pentru
a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut cu privire la primul
capăt al acțiunii, că prin O.G. nr.134/1999 s-a stabilit că valoarea
coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din
organele autorității judecătorești este egală cu valoarea de referință sectorială
prevăzută de Legea nr.154/1998, iar prin Legea nr.76/2000, această valoare de
referință sectorială, a fost modificată la suma de 1.140.800 lei.
A
reținut, de asemenea, că întrucât art.12 alin.5 din Legea nr.76/2000 nu
modifică dispozițiile O.U.G. nr.134/1999 și nici nu interzice stabilirea
indemnizațiilor sau a salariilor de bază prevăzute de alte acte normative,
cererea reclamanților cu privire la acordarea acestor drepturi este întemeiată.
Instanța
de fond a mai reținut că dreptul la compensarea chiriilor este un avantaj
acordat magistraților, dar impozabil, în sensul art.4 pct.4 din Normele
Metodologice pentru aplicarea O.G. nr.73/1999 aprobată prin H.G. nr.1066/1999,
întrucât sunt cheltuieli necesare aferente activității desfășurate în instituția
care le acordă.
Prevederile
art.5 lit.a din O.U.G. nr.73/1999 nu sunt aplicabile, a mai reținut instanța,
întrucât acest drept al magistraților nu este o “formă de sprijin”, scopul său
fiind de a asigura funcționarea activității jurisdicționale.
Cu
privire la cererea de restituiere a sumelor reținute cu titlu de contribuție
la asigurările sociale de sănătate, a reținut că reclamanții nu beneficiază de
calitatea de asigurat fără plata contribuției la fondul de asigurări de
sănătate, ci de o gratuitate a asistenței medicale, medicamentelor și
protezelor acordate de instituțiile unde activează în condițiile Legii
145/1997, adică cu plata contribuțiilor la constituirea fondurilor sociale de
sănătate.
Împotriva
acestei sentințe au formulat recurs atât reclamanții, cât și Ministerul
Justiției, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie.
Tribunalul
Constanța, prin decizia civilă nr.1344 din 27 iulie 2001, a respins ca nefondat
recursul declarat de către pârâtul Ministerul Justiției și a admis recursul
declarat de către recurenții-reclamanți.
A
casat în parte sentința recurată, în sensul că a mai obligat Ministerul
Justiției și la plata către reclamanți a sumelor reținute din salariu, cu titlu
de impozit asupra sumelor acordate pentru decontarea chiriei lunare pe
perioada ianuarie – octombrie 2000 actualizată astfel: M.E.C. 2.037.806 lei, D.
D. 7.142.397 lei, T. V. 8.199.667 lei, C.M. 14.457.746 lei, M.G.10.934.472 lei,
C.M.12.027.704 lei, D.D. 13.623.025 lei, M.M.C.5.941.365 lei, C.C.E. 83.429
lei, S.D.T. 6.088.792 lei, C.L.N. 18.594.851 lei, T.M.L. 11.729.789 lei,
B.L.M.7.648.627 lei, V.M.O. 14.893.834 lei, G.A. E. 15.079.635 lei,
C.V.10.748.846 lei, T.C. 7.447.776 lei, T.A.V. 7.985.923 lei, S.D. 4.625.856
lei, P.C.M.12.083.776 lei, M.C.3.598.901 lei, B.R. 8.863.836 lei, S.M.7.358.626
lei și E.C. 12.438.628 lei.
A
menținut celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Pentru a pronunța această decizie
instanța de recurs a reținut că drepturile acordate conform art.40 alin.1 din
Legea nr.50/1996 completată și modificată, referitoare la compensarea valorii
chiriei, nu intră în categoria veniturilor impozabile, nefiind indemnizații din
activități desfășurate ca urmare a unei funcții de demnitate publică.
Astfel,
aceste drepturi au caracter social și nu sunt supuse impozitării fiind incluse
în categoria veniturilor neimpozabile conform art.5 lit.a din O.G. nr.73/1999.
În
ceea ce privește restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuție la
asigurările sociale de sănătate, s-a reținut că prin H.G. nr.409 din 23 iulie
1998 dată în aplicarea art.99 din Legea nr.92/1992 s-a stabilit modalitatea
concretă în care magistrații beneficiază, în mod gratuit, de servicii de
asistență medicală, medicamente și proteze, respectiv prin decontarea
contribuțiilor suportate pentru furnizarea de servicii medicale și
achiziționarea de medicamente și nu prin gratuitatea serviciilor medicale.
Referitor
la sumele reprezentând diferența de drepturi bănești aferentă perioadei mai –
octombrie 2000, reactualizată, instanța de recurs a menținut dispozițiile
sentinței recurate, având în vedere aceleași considerente ca și instanța de
fond.
În
conformitate cu prevederile art.27 lit.f din Legea nr.92/1992 și ale art.330
pct.2 din C.proc.civ., Procurorul General de pe lângă Curtea Supremă de
Justiție a declarat recurs în anulare împotriva acestor hotărâri, considerând
că acestea au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a
determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.
Se
susține cu privire la acordarea drepturilor salariale în funcție de valoarea
coeficientului de ierarhizare, că prin O.U.G. nr.134/1999 valoarea
coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului
autorității judecătorești este egală cu valoarea de referință sectorială
prevăzută în anexa 1 la Legea nr.154/1998 pentru funcțiile de demnitate
publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și
locală.
Se
arată, în motivarea recursului, că art.2 din această O.U.G. a modificat și
numărul curent 9-13 din anexa II/2 din Legea nr.154/1998, respectiv
coeficientul de multiplicare pentru unele funcții de la Curtea Supremă de
Justiție și Parchetul de pe lângă aceasta.
Iar,
conform art.12 alin.4 din Legea nr.76/2000, privind bugetul de stat pe anul
2000, începând cu luna mai 2000 s-a modificat valoarea de referință universală
și indicatorul de priorități intersectoriale pentru activitățile prevăzute în
anexa nr.1, pct.1, 2, 3 corespunzător funcțiilor din anexele nr.II/1, II/2 și
III ale Legii nr.154/1998, pentru funcțiile de demnitate publică, alese, numite
sau asimilate.
Se
mai arată, în motivarea recursului în anulare, că în alineatul 5 al art.12 din
același act normativ se prevede expres că valoarea de referință universală
prevăzută la alineatul 4, se utilizează numai la stabilirea drepturilor
salariale ale personalului prevăzut în anexele nr.II/1, II/2 și III ale Legii
nr.154/1998, care nu includ și pe magistrați.
Pe
de altă parte se mai susține, în motivarea recursului în anulare, că în
conformitate cu dispozițiile art.4 din O.U.G. nr.134/1999, corelarea
salarizării personalului din organele autorității judecătorești cu prevederile
Legii nr.154/1998 urmează să se realizeze printr-un act normativ distinct.
În
consecință, se concluzionează cu privvire la această problemă, plata
drepturilor salariale în funcție de valoarea coeficientului de ierarhizare de
1.140.800 lei, nu se putea acorda reclamanților decât de la data de 1
noiembrie 2000, data aplicării O.G. nr.83/2000 și nu de la data de 1 mai 2000.
Cu
privire la impozitarea sumelor primite pentru compensarea chiriei se susține că
aceste sume sunt venituri din salarii, astfel cum au fost definite în art.22
din O.G. nr.73/1999 și că, în conformitate cu art.9 din acest act normativ,
care dispune că orice avantaj și/sau în natură primit de o persoană fizică este
supus impozitului pe venit.
Se
susține, cu privire la acest aspect, că fiind avantaje în bani și nu o formă de
protecție socială, compensarea chiriilor acordate magistraților în temeiul Legii
nr.50/1996, până la data aplicării O.G. nr.83/2000, este supusă impozitării.
Deci,
cu privire la modul de soluționare a acestei cereri, se conchide în recursul în
anulare că admițând această cerere instanța de apel a dat o interpretare
greșită prevederilor legale mai înainte menționate.
Motivele
invocate în recursul în anulare sunt întemeiate în parte, în sensul
considerentelor ce urmează:
În
ceea ce privește drepturile salariale cuvenite reclamanților în funcție de
valoarea coeficientului de ierarhizare, pe perioada mai-octombrie 2000,
reactualizate în funcție de indicele de inflație, urmează a constata că
instanțele de fond și recurs au făcut o aplicare corectă a prevederilor legale
pronunțând hotărâri legale și temeinice.
În
acest sens, este de reținut că salarizarea personalului din organele
autorității judecătorești era reglementată de Legea nr.50/1996 până la data
intrării în vigoare a Legii nr.154/1998 privind sistemul de salarizare în
sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de
conducere.
Prin
Legea nr.154/1998 a fost reglementat un nou sistem de stabilire a salariilor
de bază din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă
funcții de demnitate publică.
Elementele
principale de stabilire a salariului de bază, conform acestei legi sunt:
valoarea de referință universală, indicatorii de prioritate intersectorială și
valoarea de referință sectorială.
Datorită
faptului că nu s-a elaborat un act normativ care să reglementeze salarizarea
personalului organelor autorității judecătorești în acord cu principiile
stabilite în Legea nr.154/1998 și întrucât se impune, în mod necesar conform
principiilor constituționale, corelarea salariilor magistraților și a celuilalt
personal al autorității judecătorești, cu salariile autorităților legislative
și executive, Guvernul a adoptat O.G. nr.134/1999 privind unele măsuri
referitoare la salarizarea magistraților și celelalte categorii de personal din
organele autorității judecătorești (publicată în M.O. la data de 20 septembrie
1999).
Conform
art.1 din această ordonanță valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a
salariilor de bază a personalului organelor autorității judecătorești, este
egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr.154/1998
pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru
administrația publică centrală și locală (art.1 alin.1).
La
intrarea în vigoare a O.G. nr.134/1999 valoarea de referință sectorială era de
685.872 lei, având la bază valoarea de referință universală de 1.242.040 lei și
indicatorul de prioritate intersectorială de 0,55.
Așa
fiind, începând cu luna septembrie 1999 coeficientul de ierarhizare a
salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești are
aceeași valoare cu cea de referință sectorială prevăzută de Legea nr.154/1998.
Conform
art.1 alin.1 teza II din această lege, această valoare se corectează periodic
în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de
prevederile legale în sectorul bugetar.
Prin
art.12 alin.4 din Legea bugetului de stat nr.76/2000, a fost modificată atât
valoarea de referință universală, cât și indicatorul de prioritate
intersectorială prevăzute în anexa 1 pct.1, 2 și 3 din Legea nr.154/1998.
Conform
textului de lege mai înainte invocat, valoarea de referință universală, în
vederea determinării valorii de referință sectorială și respectiv a salariilor
de bază pentru personalul prevăzut în anexele nr.II/1, II/2 și III la Legea
nr.154/1998, se stabilește la 1.840.000 lei, iar indicatorul de prioritate
intersectorială prevăzut la anexa nr.I pct.1, 2 și 3 se stabilește la 0,62.
Întrucât
prin O.U.G. nr.134/1999 s-a stabilit valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a
salariilor personalului din organele autorității judecătorești, egală cu
valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr.154/1998, în urma
modificărilor aduse prin art.12 alin.4 din Legea nr.76/2000, s-a stabilit suma
de 1.140.800 lei începând cu luna mai 2000.
Invocarea
în recursul în anulare a prevederilor art.12 pct.5 din Legea nr.76/2000 în
sensul că valoarea de referință universală prevăzută la alin .4 se utilizează
numai la stabilirea drepturilor salariale ale personalului prevăzute în anexele
II/1, II/2 și III din Legea nr.154/1998, susținându-se că acestea nu includ
magistrații, nu este fondată.
În
acest sens este de reținut că salarizarea magistraților era reglementată
printr-o lege specială (Legea nr.50/1996) care era concepută pe alte principii
decât Legea 154/1999 din care s-a “împrumutat” doar noțiunea de valoare de
referință sectorială ca un criteriu pentru stabilirea valorii coeficientului
de ierarhizare din Legea 50/1996.
La
acea dată Legea nr.50/1996 era depășită, fiind singura lege care mai utiliza
noțiunea de coeficient de ierarhizare și la o valoare care nu mai era folosită
pentru salarizarea altor categorii.
Alin.5
al articolului 12 din Legea 76/2000 a exceptat deci alte categorii de persoane
decât cele din anexele indic ate, dar care erau salarizate pe principii
asemănătoare (militari, diplomați), în timp ce sistemul prevăzut de Legea
nr.50/1996 era total diferit iar rațiunea O.U.G. 134/1999 a fost de a stabili
un criteriu de actualizare periodică a coeficientului de ierarhizare.
Că
aceasta a fost voința legiuitorului s-a văzut ulterior când a fost adoptată
O.G. nr.83 din 29 august 2000 pentru modificarea și completarea Legii
nr.50/1996 care a recunoscut expres valoarea stabilită prin Legea nr.76/2000 ca
fiind aplicabilă magistraților.
Astfel
fiind, având în vedere considerentele mai înainte arătate, acest prim motiv
invocat în recursul în anulare nu este fondat.
Cu
privire la impozitarea sumelor primite pentru compensarea chiriei, urmează a
reține că în conformitate cu prevederile art.39 pct.3 din Legea nr.50 din 21
iunie 1996 (forma inițială) “ în cazul în care nu se poate asigura locuință de
serviciu, mutarea în altă localitate a magistraților se face cu compensarea
chiriei stabilite pe bază de contract de închiriere încheiat în condițiile
legii, până la asigurarea un ei locuințe”.
Art.9
din O.G. nr.73/1999 dispune ca în categoriile ce se supun impozitului pe venit
“ se cuprind și orice avantaje în bani și/sau în natură primite de o persoană
fizică, cu titlu gratuit sau plată parțială.
Aceeași
ordonanță, în art.5, arată care nu sunt venituri impozabile și nu se
impozitează, enumerându-le la literele a-n; în aceste categorii de venituri
sunt reprezentate fie forme de protecție socială, fie moduri de despăgubire a
persoanelor aflate în dificultate.
În
con secință, sumele primite pentru compensarea chiriilor acordate în temeiul
Legii nr.50/1996 “avantaje în bani” și nu o formă de protecție socială, deci
sunt sume impozabile.
Instanța
de recurs a interpretat greșit prevederile legale mai înainte menționate,
considerând că aceste sume sunt incluse în categoria veniturilor neimpozabile.
În
acest fel, decizia pronunțată de Tribunalul Constanța privind acest aspect este
dată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluțion are greșită
a cauzei pe fon d cu privire la această cerere a reclamanților.
Astfel
fiind, în temeiul art.314 C.proc.civ., urmează a admite recursul în anulare
împotriva deciziei pronunțate de Tribunalul Constanța, pe care o va modifica,
în sensul că respinge ca nefondat și recursul declarat de către reclamanți
împotriva sentinței Judecătoriei Constanța.
Urmează
a menține celelalte dispoziții ale deciziei Tribunalului Constanța.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite
recursul în anulare declarat de Procurorul general al
Parchetului de pe
lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr.1344 din 27 iulie
2001 a Tribunalului Constanța, pe care o modifică în sensul că respinge, ca
nefondat, și recursul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr.6271
din 16 mai 2001 a Judecătoriei Constanța.
Menține
celelalte dispoziții ale acestei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 21 mai 2003.