ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2196/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 29 din 14 martie 2002 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtele A.V.A.B. și SC A.H. SA București, iar pe fond a fost respinsă acțiunea formulată de SC E.F. SA din Eforie Nord, prin care solicitase constatarea nulității absolute a procesului-verbal de licitație întocmit la 21 noiembrie 2001, cu ocazia desfășurării licitației organizate de A.V.A.B. în vederea vânzării Complexului E. din Eforie Nord, proprietatea SC E.T. SA, precum și a tuturor actelor încheiate în cadrul executării silite, acțiune formulată în contradictoriu și cu SC B.A.

SA. În esență, instanța de fond a apreciat, în temeiul dispozițiilor art. 84 C. proc. civ., că acțiunea reclamantei este o contestație la executare silită pornită de A.V.A.B., executare ce se desfășoară în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 51/1998, modificată prin Legea nr. 409/2001. În litigiul dedus judecății, debitoarea A.V.A.B. a fost acționară la SC E.T.

SA din Eforie Nord, societate la care este acționară și reclamanta de față, care a avut o cotă de participare la constituirea capitalului social al debitoarei de 49,06%, constând în aportul în natură al Complexului E., format din hotel și restaurant, împreună cu mijloacele fixe, bun ce a făcut obiectul licitației din 21 noiembrie 2001. S-a reținut că reclamanta a invocat în contestația sa un drept de proprietate propriu asupra bunurilor supuse executării, precum și că obiectul vânzării la licitație l-a constituit Complexul E. din Eforie Nord, compus din clădire hotel - restaurant, piscină, parcare, alee, dale beton drum interior și împrejurimi stâlpi, exclusiv terenul în suprafață de 29.547 mp, teren care, în mod cu totul nejustificat, reclamanta a susținut că a făcut obiectul vânzării.

Întrucât reclamanta a pierdut dreptul de proprietate asupra bunurilor aduse drept aport la constituirea capitalului social al SC E.T. SA, bunurile devenind proprietatea acesteia, acțiunea reclamantei a fost respinsă, apreciindu-se că aceasta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor supuse executării, deci nici a calității procesuale active. Nemulțumită de această sentință, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea ei pentru netemeinicie și nelegalitate. Recurenta critică soluția de fond pentru că instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, calificând și interpretând greșit natura aportului recurentei la constituirea capitalului social al SC E.T. SA din Eforie Nord.

În realitate, recurenta a contribuit la constituirea capitalului social cu Complexul E. alcătuit din hotel și restaurant, nicidecum și cu piscina și parcarea complexului, bunuri ce au rămas în proprietatea ei. De asemenea, instanța a reținut eronat că temeiul executării silite l-a constituit numai convenția de avalizare nr. 6646/1998, nu și contractul de vânzare-cumpărare obligațiuni nr. 51/1999, precum și contractul de ipotecă încheiat între SC B.A. SA și SC E.T. SA, cum era corect. Recurenta critică instanța de fond pentru obligarea ei la plata unei cauțiuni, aceasta făcând o greșită aplicare a dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 409/2001, SC E.F. SA neavând calitatea de debitoare, ci de terț contestator al executării silite.

De asemenea, recurenta susține că, pentru termenul din 14 martie 2002, când s-a judecat pricina, procedura de citare a fost nelegal îndeplinită față de SC 2 E.T. SA, fiind îndeplinită prin afișare, contrar dispozițiilor art. 92 1 C. proc. civ. Prin ultima critică, recurenta impută instanței de fond nepronunțarea asupra unei dovezi hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, respectiv, asupra Ordinului Ministerului Turismului nr. 154/1991, care atestă că reclamanta este proprietara parcării și piscinei E., precum și asupra certificatului emis de C.C.I.N.A., care atestă același lucru. Cât privește rechizitoriul întocmit președintelui Consiliului de Administrație al debitoarei, instanța a apreciat greșit că nu are legătură cu cauza dedusă judecății.

În consecință, recurenta apreciază că ea este terț față de executarea silită pornită de A.V.A.B., că și-a dovedit calitatea procesuală activă, respectiv, că bunurile ce au format obiectul executării sunt proprietatea sa. În finalul recursului, recurenta susține cererea de suspendare până la soluționarea definitivă a cauzei penale privitoare la inculpatul P.V., cerere pe care, însă, nu a mai susținut-o pe parcursul soluționării recursului. Intimata SC A.H. SA a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului ca nefondat, atașând întâmpinării „Protocolul de predare – primire a Complexului E. din 1 august 1996 de către SC E.F. SA către SC E.T. SA. Intimata A.V.A.B. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul reclamantei este neîntemeiat, pentru considerentele ce se vor arăta. Din actele dosarului rezultă că obiectul vânzării, la licitația din 21 noiembrie 2001, l-a constituit „Complexul hotelier E. situat în Eforie Nord, compus din clădire hotel – restaurant, piscină, parcare, alee dale beton drum interior, împrejmuiri stâlpi, exclusiv teren în suprafață de 29.547 mp”, după cum rezultă din procesul-verbal de licitație (dosar fond) a cărei anulare a solicitat-o reclamanta, după cum corect a reținut și instanța de fond. Unul dintre motivele pentru care reclamanta a solicitat anularea acestei licitații a fost vânzarea unor bunuri proprietatea ei, respectiv, a piscinei, parcării, aleei dale, drumului interior și împrejmuiri stâlpi (pct. B din acțiune) bunuri ce nu au fost aduse drept aport la capitalul social al debitoarei SC E.T.

SA- Instanța de fond, în raport cu excepția lipsei calității procesuale active invocate de A.V.A.B. și SC A.H. SA, s-a pronunțat asupra cauzei în raport cu această excepție, analizând acțiunea reclamantei numai din acest punct de vedere, nu și al celorlalte motive invocate de reclamantă în acțiunea sa. Cât privește calificarea acțiunii și interpretarea eronată a actului dedus judecății invocate de recurentă, Curtea apreciază critica drept nefondată, deoarece instanța a avut în vedere dispozițiile art. 84 C. proc. civ. și dispozițiile art. 19 18 din Legea nr. 409/2001 și art. 399 C. proc. civ., raportate la art. 129 alin. (3) C. proc.

civ., atunci când a calificat acțiunea reclamantei drept o contestație la executare silită, ea fiind învestită cu anularea actului de executare ce finalizează procedura de executare silită pornită de A.V.A.B., precum și a tuturor actelor încheiate în aceeași procedură, procesul-verbal de licitație din 21 noiembrie 2001, fiind un act de executare silită reglementat de legea specială (art. 19 48 din Legea nr. 409/2001). Chiar dacă în recurs, recurenta invocă noi apărări, care n-au fost invocate la fond, respectiv, justificarea nulității procesului-verbal de licitație în considerarea valorii acestuia de titlu de proprietate, Curtea nu le va analiza, deoarece aceste noi apărări încalcă art. 19 22 din Legea nr. 409/2001.

În ceea ce privește dreptul reclamantei asupra bunurilor aportate la capitalul social al debitoarei, Curtea apreciază că instanța de fond a reținut corect că toate utilitățile din dotarea complexului hotelier au devenit proprietatea SC E.T. SA, procesul-verbal de predare primire din 1 august 1996 (dosar recurs) probând fără tăgadă acest fapt, o asemenea interpretare fiind și în concordanță cu dispozițiile art. 65 alin. (1) din Legea nr. 31/1999. Din acest înscris, emanând chiar de la reclamantă, rezultă că odată cu hotelul și restaurantul E. s-au aportat și parcarea, piscina și celelalte obiecte de inventar din anexa B (dosar recurs), toate acestea fiind cuprinse în categoria „mijloacelor fixe”, aduse drept aport la capitalul social de reclamantă, așa încât nejustificat recurenta susține că mai este proprietara acestora.

Cum instanța de fond a analizat contestația numai din punctul de vedere al calității procesuale, nu și al temeiurilor și titlurilor în baza cărora s-a făcut executarea, critica recurentei pe acest aspect este nejustificată. În ceea ce privește obligarea ei la plata unei cauțiuni de către instanța de fond, Curtea apreciază că instanța a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 409/2001, nici o contestație asupra executării silite, pornite în temeiul acestei legi speciale, neputându-se soluționa decât cu plata unei cauțiuni, contestația formulată vizând și alte motive decât cel soluționat pe cale de excepție de către instanță. Neîntemeiată este și critica privind nelegala citare a SC E.T.

SA pentru termenul din 14 martie 2002, deoarece recurenta nu a probat vătămarea pricinuită ei prin citarea prin afișare a unei alte părți din dosar, așa cum prevăd dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Câtă vreme instanța a reținut pierderea dreptului de proprietate al reclamantei asupra bunurilor aduse drept aport la capitalul social în 1996, când s-a constituit SC E.T. SA, nejustificat recurenta impută instanței omisiunea de a se pronunța asupra titlului său de proprietară conferit prin Ordinul Ministrului Turismului din 1991, nefiind contestat dreptul de proprietate al reclamantei anterior anului 1996 asupra complexului hotelier. De asemenea, nu se poate imputa instanței nesuspendarea judecății pricinii în temeiul art. 244 C. proc.

civ., deoarece luarea unei asemenea măsuri este facultativă pentru instanță. În consecință, Curtea apreciază că soluția instanței de fond este legală și temeinică, ea fiind susținută și de actele noi depuse în recurs de intimata SC A.H. SA, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul reclamantei SC E.F. SA Eforie Nord, împotriva sentinței nr. 29 din 14 martie 2001 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 9 aprilie 2003.