ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4453/2003

Deliberând asupra admisibilității recursului declarat de reclamanta M.S.L. împotriva încheierii nr. 2321 din 2 septembrie 2003 pronunțate de Judecătoria Oradea în dosarul nr. 5607/2003, constată următoarele: Prin încheierea nr. 2321 pronunțată de Judecătoria Oradea la 2 septembrie 2003 în dosarul nr. 5607/2003 a fost respinsă cererea prin care debitoarea M.S.L. solicită suspendarea formelor de executare silită imobiliară efectuate de executorul judecătoresc P.G. și apoi de executorul judecătoresc B.I., la cerea creditorului M.F. În considerentele încheierii s-a reținut că formele de executare silită au fost efectuate în baza unui contract de împrumut încheiat în formă autentică și investit cu formulă executorie, iar obiectul urmăririi silite l-a constituit un imobil aparținând debitoarei și pe care aceasta acceptase să îl ipotecheze în vederea garantării împrumutului.

S-a reținut de asemenea că M.S.L. a formulat o contestație la executare, înregistrată tot pe rolul Judecătoriei Oradea cu numărul de dosar 1392/2003, iar la 21 iulie 2003 a adresat aceleiași instanțe o cerere separată de suspendare a executării silite, cerere care a făcut obiectul cauzei de față. În aceeași ordine de idei instanța a reținut că la data formulării cererii de suspendare formele de urmărire silită fuseseră integral îndeplinite, întrucât ultimele acte procedurale au fost îndeplinite astfel: - la 13 iunie 2003 imobilul a fost scos la licitație cu un preț de pornire de 150 000 000 lei fiind adjudecat în favoarea numitului T.V.I. pentru prețul de 163 200 000 lei , - la 9 iulie 2003 s-a întocmit un act de adjudecare care atestă achitarea integrală a acelui preț de către cumpărător, iar - la 10 iulie 2003 dreptul de proprietate al acestuia din urmă a fost intabulat.

La 22 septembrie 2003 M.S.L. a declarat recurs împotriva deciziei astfel pronunțate, cauza fiind apoi înregistrată pe rolul secției civile a Curții Supreme de Justiție cu numărul de dosar 5366/2003. În motivarea recursului s-a afirmat că formele de executare silită au fost efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în materie.

În acest sens au fost menționate : - lipsa datei poștei si a semnăturii debitoarei pe dovezile de comunicare a somațiilor prealabile de plata datate 29 ianuarie 2003 și 3 februarie 2003; - caracterul inform al publicației de vânzare întocmite la 10 martie 2003 pentru un termen de scoatere la licitație - 14 aprilie 2003 - care nu a fost respectat; - inexistența unui raport de evaluare a imobilului scos la licitație și suplinirea acestuia printr-un proces verbal de situație în care bunul era menționat cu o valoare de trei ori mai mică decât aceea de circulație; - lăsarea în nelucrare a unei contestații la executare și a unei alte cereri de suspendare a executării formulate tot de M.S.L.; - refuzul executorului care a îndeplinit ultimele forme de urmărire silită de a-i permite debitoarei să fie prezentă la licitație pentru a-și apăra interesele precum și - neînmânarea de către același executor a unor copii de pe înscrisurile întocmite în cursul executării la 13 iunie 2003 și 9 iulie 2003. Evocând toate aceste aspecte precum și altele similare recurenta a subliniat că încălcarea sistematica a dispozițiilor legale care guvernează executarea silită era de natură a atrage nulitatea acesteia și că, iar pe de altă parte, interesele sale legitime au fost fraudate prin subevaluarea imobilului.

În raport cu toate aceste aspecte s-a susținut că cererea de suspendare a executării se impunea a fi admisă chiar dacă dreptul de proprietate al adjudecatorului fusese intabulat. În ceea ce îl privește intimatul creditor M.F. nu a formulat întâmpinare. În urma înregistrării recursului pe rolul Curții Supreme de Justiție în cauză s-a făcut aplicarea art. 308 C. proc. civ. stabilindu-se că admisibilitatea acestuia să fie analizată la 31 octombrie 2003. Ca urmare completul secției civile a Curții Supreme de Justiție investit cu analizarea admisibilității recursului a constat, în unanimitate, că respectivul recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 302 1 pct. 4 C. proc. civ.

În acest sens Curtea a avut în vedere că recurenta nu a indicat vreun motiv de legalitate pe care recursul să se fi întemeiat Pe de altă parte Curtea nu a identificat existența unor motive de ordine publică susceptibile de a fi invocate din oficiu și supuse dezbaterii părților conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ. Este de asemenea de reținut că în cauză nu își găsesc aplicare nici dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ. Întrucât argumentele expuse în declarația de recurs, și care ulterior nu au fost dezvoltate de către recurentă, nu corespund nici uneia dintre prevederile art. 304 pct. 1 - 10 C. proc. civ.

Este de menționat astfel că recurenta s-a referit cu totul sporadic la faptul că cererea sa de suspendare a executării a fost formulată la 21 iulie 2003, în condițiile în care ultimul act de executare, intabularea dreptului de proprietate al cumpărătorului adjudecatar, avusese loc la 10 iulie 2003. În speță însă tocmai acest aspect a fost considerat esențial de către prima instanță care a respins respectiva cerere pe considerentul că era lipsită de obiect întrucât executarea avusese loc. În absența unor argumente legale pe care să le opună acestui raționament al instanței recurenta a evocat și a dezvoltat pe larg ideea că formele de executare silită ar fi nule ca urmare a fraudării intereselor sale că și datorită încălcării unor dispoziții legale imperative.

În speță însă instanța nu a fost legal investită spre a analiza aceste aspecte, cadrul procesual fiind acela al unei simple cereri de suspendare a executării. În altă ordine de idei Curtea reține că potrivit afirmațiilor recurentei aceasta a adresat aceleiași instanțe și alte cereri prin care contesta formele de urmărire silită imobiliară solicitând, și cu acel prilej, suspendarea executării. Conform acelorași afirmații respectivele petiții au fost formulate înainte de finalizarea actelor de executare. Distinct de faptul că nu au fost susținute sub aspect probatoriu, Curtea reține că, prin natura lor, aceste aserțiuni sunt irelevante cât privește chestiunea admisibilității recursului declarat în cauza de față.

Pentru considerentele arătate și având în vedere prevederile art. 306 alin. (1) și art. 308 alin. (4) C. proc. civ. Curtea urmează a anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Anulează recursul declarat de reclamanta M.S.L. împotriva încheierii nr. 2321 din 2 septembrie 2003 a Judecătoriei Oradea. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2003.