ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3987/2008

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 119/ PI din 26 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 246 C. pen., a fost condamnat inculpatul P.V., pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, la pedeapsa de câte 6 luni închisoare, pentru fiecare infracțiune. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele, în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare. În baza art. 81 și 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei și s-a stabilit un termen de încercare de 2 ani și 6 luni.

S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 248 C. pen. Au fost respinse pretențiile civile formulate de părțile civile M.T., M.F., M.M.P. și M.E. S-a constatat că părțile vătămate R.l. și Spitalul Clinic Municipal nu s-au constituit părți civile. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad cu nr. 2249/P/2003 din 23 ianuarie 2006 și înregistrat la Judecătoria Arad sub nr. 2151/2006 la data de 14 februarie 2006, a fost trimis în judecată inculpatul P.V.

pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., reținându-se, în fapt, că prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 11 februarie 2003 a Judecătoriei Arad a fost încuviințată executarea silită în dosarul execuțional nr. 28/2003 al Biroului Executorului judecătoresc P.V. La data de 13 februarie 2003 în același dosar a fost emisă somația de executare silită, iar la data de 17 martie 2003 a fost emisă și publicația de licitație nr. 1 pentru vânzarea cotei de 1/2 din imobilul situat în Arad , imobilul fiind bun comun al soților M.M.P. și M.E. Judecătoria Arad, prin sentința civilă nr. 1994 din 23 aprilie 2003, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 671/R/2003 a Tribunalului Arad, a anulat formele de executare silită începute de inculpat, în calitate de executor judecătoresc, constatând nelegală vânzarea unei cote dintr-un imobil bun comun al soților pentru datoria doar a unuia dintre soți.

Deși a cunoscut conținutul acestor hotărâri judecătorești, inculpatul a continuat executarea silită, care s-a finalizat cu vânzarea cotei de 1/2 din imobil prin licitație în favoarea licitatorului O.S. Ulterior, prin sentința civilă nr. 4510 din 15 octombrie 2003, a Judecătoriei Arad a fost anulată vânzarea la licitație a cotei menționate, dispunându-se și întoarcerea executării prin stabilirea dreptului de proprietate comună a părților vătămate. Prin sentința penală nr. 1078/2007 a Judecătoriei Arad s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei, privind pe inculpatul P.V., în favoarea Curții de Apel Timișoara, având în vedere dispozițiile Legii nr. 79/2007, prin care s-a stabilit competența de judecarea infracțiunilor săvârșite de executorii judecătorești în favoarea curților de apel.

Prin rechizitorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad nr. 139/P/2005 din data de 28 martie 2007, înregistrat la Judecătoria Arad sub nr. 3778/55/2008 la data de 04 aprilie 2007, a fost trimis în judecată același inculpat, pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și a unei infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 248 C. pen., reținându-se că, potrivit sentinței penale nr. 329/2004, la cererea creditorului L.R., inculpatul, în calitate de executor judecătoresc, a început executarea silită împotriva debitorului R.l.L. 1. Astfel, la data de 19 mai 2004, inculpatul a instituit sechestru asigurător și ulterior a vândut prin licitație publică autoturismul marca Mercedes, deși cunoștea că acestea nu este proprietatea debitorului, ci a tatălui acestuia R.l.

Prin sentința civilă nr. 6518 din 08 decembrie 2004 pronunțată de Judecătoria Arad a fost admisă contestația la executare formulată de partea vătămată R.l. și pe cale de consecință au fost anulate toate formele de executare. 2. La cererea creditoarei SC Z. SRL Arad, inculpatul a început executarea silită împotriva debitorilor M.T. și M.F. pentru recuperarea creanței de 250.000.000 lei, stabilită conform sentinței civile nr. 1654/2001 a Judecătoriei Arad, fiind formate dosarele execuționale nr. 177/2002 și 368/2002.

Fără să ceară instanței încuviințarea executării silite în dosarul execuțional nr. 177/2002, inculpatul a început executarea silită asupra imobilului debitorilor situat în Arad, care s-a finalizat prin vânzarea și adjudecarea de către B.M., la data de 11 februarie 2003, deși la această dată și înainte de începerea licitației debitorii s-au prezentat și au predat inculpatului recipisa de pentru achitarea sumei de 240.000.000 și au arătat că vor să achite și diferența de sumă. 3. Î n dosarul execuțional nr. 517/2003 înregistrat la Biroul Executorului Judecătoresc P.V., la cererea creditorului SC O. SA a început executarea silită mobiliară împotriva debitoarei SC D. SRL.

Prin încheierea din data de 14 noiembrie 2003 a fost încuviințată executarea silită asupra bunurilor mobile, iar prin încheierea din data de 17 noiembrie 2003 a Judecătoriei Arad s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile ale debitoarei, constând în stocător oxigen lichid și vaporizator aflate în incinta Spitalului Clinic municipal Arad. Contrar dispoziției instanței, inculpatul a aplicat sechestru asigurător nu doar asupra instalației de stocare și livrare a oxigenului lichid, ci și asupra platformei /fundație de beton, proprietatea Spitalului Municipal Arad pe care era amplasată instalația.

Prin sentința civilă nr. 6091/2003, pronunțată de Judecătoria Arad a fost admisă cererea de ordonanță președințială formulată de debitoarea SC D. SRL și dispusă suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, iar prin sentința civilă nr. 226/2004 a fost admisă contestația la executare formulată de debitoare și anulate formele de executare silită din dosarul execuțional, Cu toate că hotărârile instanței au fost cunoscute, inculpatul a continuat executarea asupra bunului imobil constând în platforma, fundație de beton proprietatea Spitalului Clinic-Municipal, astfel că, la data de 02 noiembrie 2004, a fost întocmit procesul verbal de licitație a platformei în favoarea adjudecatarului SC L.G.

România SRL. Prin sentința penală nr. 910/2007, Judecătoria Arad a declinat competența în favoarea Curții de Apel Timișoara, ca instanță competentă să judece infracțiunile comise de executorii judecătorești, conform prevederilor art. 28 1 C. proc. pen., cauza fiind înregistrată la această instanță sub nr. 3778/55/2007 la data de 08 mai 2007. La data de 24 aprilie 2007, dosarul cu nr. 3778/55/2007, a fost conexat cu dosarul nr. 16070/55/2006 al Curții de Apel Timișoara pentru o mai bună înfăptuire a justiției, având în vedere legătura dintre faptele descrise în cele două rechizitorii. Analizând actele de la dosar, precum și declarațiile inculpatului, ale părților vătămate M.T. și declarațiile martorilor C.G.D., S.M., C.V., O.S.A., instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: 1. Prin sentința civilă nr. 9004/2002 pronunțată de Judecătoria Arad, partea vătămată M.M.P.

a fost obligat să plătească reclamantei SC E. SRL Arad suma de 138.722.450 lei. În vederea recuperării debitului stabilit prin hotărârea judecătorească, creditoarea SC E. SRL s-a adresat inculpatului P.V., în calitate de executor judecătoresc, astfel că s-au început formele de executare silită în dosarul execuțional nr. 28/2003 prin vânzare la licitație a cotei de 1/2 din imobilul situat în Arad, deși imobilul era bun comun al soților M.M.P. și M.E., iar debitor al obligației de plată era doar M.M.P. Cu toate că inculpatul a cunoscut conținutul hotărârii instanței, a continuat executarea silită asupra imobilului, întocmind publicații de licitație și organizând licitațiile corespunzătoare, iar la cea de-a patra licitație, în data de 11 septembrie 2003, a vândut imobilul în cotă de 1/2 licitantului O.S., întocmind și actul de adjudecare care a fost înscris în C.F.

nr. 22687 Arad. Ulterior, constatându-se că executarea a fost continuată nelegal, prin sentința civilă nr. 4510 din 15 octombrie 2003, a Judecătoriei Arad, a fost anulată vânzarea la licitație publică și actul de adjudecare și s-a dispus întoarcerea executării silite prin restabilirea dreptului de proprietate comună a părților vătămate asupra întregului imobil. Fiind audiat, inculpatul nu a recunoscut fapta, arătând că la data de 09 septembrie 2003, când a avut loc licitația, s-a prezentat o doamnă care susținea că este avocată, dar fără a prezenta o legitimație în acest sens, și care a prezentat o minută a unei hotărâri judecătorești prin care se dispusese suspendarea executării, dar nu a luat-o în considerare, deoarece nu era ștampilată și nici autentificată.

De asemenea, a mai arătat că, în aceiași zi, s-a prezentat din partea creditoarei avocata C.V., care i-a prezentat o hotărâre judecătorească din care rezulta că se respinsese o contestație la executare în același dosar execuțional și cu privire la același imobil. Instanța de fond a apreciat că nu pot fi reținute susținerile inculpatului, având în vedere probele administrate, din care rezultă modul abuziv și nelegal în care a procedat acesta încă de la primele acte de executare. S-a reținut că, deși debitorul obligației de plată, potrivit sentinței civile nr. 9004/2002 a Judecătoriei Arad, care urma să fie pusă în executare, era doar partea vătămată M.M.P., inculpatul a început executarea silită asupra unui imobil care era bun comun al soților M.M.P.

și soția M.E., proprietatea acestora fiind în devălmășie și nu în cote părți. S-a mai reținut că, deși din extrasul de C.F. nr. 2268 Arad rezulta cu claritate această împrejurare, totuși inculpatul a început executarea silită asupra unei cote de 1/2 din imobil, stabilită de el în mod nelegal că ar aparține debitorului asupra imobilului, cu toate că acesta cunoștea că nu a avut loc o partajare a bunului. Ulterior, începerii executării silite, debitorul a formulat o contestație la executare, care a fost admisă de către Judecătoria Arad, prin sentința civilă nr. 1194/2003 și prin care s-au anulat formele de executare din dosarul execuțional nr. 28/2003. Această hotărâre a fost definitivă, conform prevăzută art. 402 alin. (2) C. proc.

civ., la data de 23 aprilie 2003, când a fost pronunțată, astfel că inculpatul avea obligația de a o respecta și de a nu mai continua executarea, chiar dacă această hotărâre nu fost irevocabilă și nu s-a dispus suspendarea executării silite, având în vedere și prevăzută art. 300 C. proc. civ., potrivit cărora recursul suspendă executarea silită numai în cauzele privitoare la strămutarea de hotare, desființarea de construcții, plantații sau a oricăror lucrări având o așezare fixă, precum și în cazurile prevăzute de lege.

S-a reținut că toate aceste prevederi legale trebuiau cunoscute de către inculpat, având în vedere natura profesiei, vechimea și experiența sa în domeniul executărilor silite, iar acesta nu se poate apăra că nu a cunoscut conținutul sentinței civile nr. 1194/2003, întrucât în procesul verbal de licitație imobiliară din data de 31 iulie 2003 consemnează că ia dosar există această sentință civilă, împotriva căreia s-a declarat recurs, cu termen de judecată la data de 09 septembrie 2003. De asemenea, s-a mai reținut că reaua - credință a inculpatului mai rezultă și din împrejurarea că deși cunoștea că recursul împotriva sentinței prin care s-a dispus anularea formelor de executare se judecă la data de 09 septembrie 2003, fără a se mai informa oficial, procedează, în data de 11 septembrie 2003, la vânzarea prin licitație a imobilului.

Analizând conținutul procesului - verbal din data de 11 septembrie 2003, instanța de fond a constatat că inculpatul totuși a cunoscut soluția pronunțată de Tribunalul Arad, în recursul promovat împotriva sentinței prin care s-au anulat formele de executare silită, întrucât a făcut mențiunea că la începutul licitației s-a adus la cunoștința licitanților că la dosar s-a depus copia minutei deciziei civile nr. 671/R/2003 a Tribunalului Arad, precum și copia minutei deciziei civile nr. 684/R/2003, astfel că nu poate fi reținută apărarea inculpatului că nu a considerat veridică minuta prezentată de o doamnă care susținea că este avocată, pe motiv că aceasta nu a prezentat o ștampilă și nu era autentificată.

S-a mai reținut că, prin decizia civilă nr. 684/R/2003 a Tribunalului Arad s-a dispus respingerea cererii de ordonanță președințială, pentru suspendarea executării silite ce face obiectul dosarului execuțional nr. 28/2003 al Biroului Executorului Judecătoresc P.V., ca rămasă fără obiect, tocmai pentru motivul că la același termen de judecată a fost soluționat recursul privind sentința civilă nr. 1994/2003, prin care s-au anulat formele de executare silită în același dosar. 2. Cu privire la fapta săvârșită în dauna părții vătămate R.l., instanța de fond a reținut că, prin sentința penală nr. 329 din 16 februarie 2004 a Judecătoriei Arad, debitorul R.l. a fost obligat la plata sumei de 25.000.000 lei către partea civilă L.R.

La cererea părții civile-creditoare, inculpatul, în calitate de executor judecătoresc, a început executarea silită împotriva debitorului pentru recuperarea creanței, fiind format dosarul execuțional nr. 133/2004. Astfel, la data de 19 mai 2004, a instituit sechestrul asigurător asupra autoturismului marca Mercedes, despre care cunoștea că nu aparține debitorului. În momentul în care inculpatul s-a deplasat la domiciliul debitorului, pentru identificarea unor bunuri care urmau să fie vândute la licitație, acesta i-a pus în vedere inculpatului că autoturismul nu îi aparține, aspect consemnat și în procesul-verbal încheiat la data de 19 mai 2004. Deși inculpatul avea posibilitatea să verifice susținerile debitorului cu privire la proprietatea autoturismului, solicitând relații de la poliția rutieră, pentru a stabili cu certitudine cine este proprietarul acestuia, acesta nu a făcut cercetări în acest sens și la data 05 august 2004 a vândut autoturismul licitatoarei M.E.

În urma demersurilor efectuate de proprietarul autoturismului, partea vătămată R.l., a fost admisă contestația la executare și anulate toate formele de executare. Inculpatul nu a recunoscut nici această faptă și fiind audiat a declarat că a avut reprezentarea că autoturismul era al debitorului, întrucât susținea că îi aparține și deși a cerut acestuia să prezinte actele de proprietate, debitorul i-a spus că nu le are la el.

Instanța de fond a apreciat că susținerea inculpatului nu poate fi reținută, având în vedere procesul - verbal încheiat la data de 19 mai 2004 de către inculpat, în care se consemnează susținerea debitorului că autoturismul nu-i aparține și că este al tatălui său, astfel că el avea obligația să facă cercetări pentru a stabili cine este proprietarul autoturismului, având în vedere regimul special al acestor bunuri mobile, ele fiind în evidența strictă a poliției care are obligația de a da relații, la cererea executorilor, cu privire la persoana pe numele căruia sunt înmatriculate. 3. Referitor la fapta săvârșită în dauna părților vătămate M.T. și M.F., s-a reținut că prin sentința civilă nr. 1654/2001 a Judecătoriei Arad părțile vătămate M.T.

și M.F. au fost obligați la plata sumei de 250.000.000 lei, în favoarea creditoarei SC Z. SRL Arad. Sentința a fost pusă în executare constituindu-se dosarele execuționale nr. 177/2002 și 368/2002 ale Biroului Executorului judecătoresc P.V.P. La cererea creditoarei, inculpatul a început executarea silită asupra imobilului situat în Arad, proprietatea debitorilor, întocmind astfel somații și publicații de licitație, executarea fiind finalizată la data de 11 februarie 2003, când imobilul a fost vândut prin licitație în favoarea licitatoarei B.M. Examinând actele de la dosar, instanța de fond a apreciat că nu se poate reține că inculpatul nu a respectat procedura de executare silită prevăzută de Codul de procedură civilă sau că au fost vătămate interesele legale ale părților vătămate M.T.

și M.F., cu prilejul executării silite asupra imobilului părților acestora. S-a reținut că părțile vătămate erau debitorii creditoarei SC Z. SRL Arad, potrivit titlului executoriu pus în executare. Chiar dacă aceștia s-au prezentat, în data de 11 februarie 2003, cu suma de 240.000.000 lei, pentru a o preda creditorului, aceasta nu era suficientă pentru acoperirea debitului, care între timp se majorase cu dobânzile și cheltuielile de executare, ajungând la suma totală de 321.716.097 lei, conform procesului - verbal încheiat la data organizării licitației. Pentru recuperarea debitului s-au întocmit două dosare execuționale, însă numai pentru dosarul cu nr. 368/2002 s-a solicitat, de la judecătorie, încheiere de încuviințare a executării silite.

S-a constatat că lipsa unei asemenea încheieri a fost cenzurată de instanța de judecată, respectiv Judecătoria Arad care, prin sentința nr. 1679/2003, a respins contestația la executare formulată de debitori, considerând că executarea silită s-a derulat cu respectarea prevederilor legale și în dosarul execuțional cu nr. 177/2002. De asemenea, ulterior, debitorii mai formulează o contestație la executare care, de asemenea, este respinsă prin sentința civilă nr. 289/2005 a Judecătoriei Arad, fapt ce demonstrează că lipsa încheierii de executare nu constituia un impediment la continuarea executării silite. S-a mai reținut că, potrivit noilor modificări a Codului de procedură civilă, în prezent nu mai este necesară încuviințarea executării silite de către instanța de judecată (art. 373 1 C. proc.

civ.). 4. Referitor la fapta prevăzută la punctul 3 din rechizitoriul nr. 139/P/2005, instanța de fond a reținut, de asemenea, că inculpatul nu a încălcat prevederile legale care reglementează executarea silită prevăzute de Codul de procedură civilă. Astfel, din actele de la dosar s-a reținut că, în vederea recuperării creanței debitoarei, inculpatul, având calitatea de executor judecătoresc, în dosarul execuțional nr. 517/2003, a instituit sechestru asupra unei instalații de stocare și livrare a oxigenului lichid (compusă din stocător și vaporizator) și asupra unei fundații de beton. SC D. SRL Oradea a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare începute de inculpat și prin sentința civilă nr. 226 din 15 ianuarie 2004 Judecătoria Arad a admis-o și a anulat formele de executare în dosarul execuțional mai sus menționat.

S-a reținut că, din motivarea acestei sentințe rezultă că ceea ce s-a contestat sunt doar stocătorul de oxigen și vaporizatorul, bunuri care se aflau în incinta Spitalului municipal Arad. SC D. SRL Oradea a formulat ulterior o nouă contestație la executare, cu referire la sechestrarea fundației de beton, care este respinsă prin sentința civilă nr. 2140 din 22 aprilie 2004, de către Judecătoria Arad. După rămânerea definitivă a acestei hotărâri, inculpatul a organizat o nouă licitație și la data de 02 noiembrie 2004 a vândut și adjudecat acest bun în favoarea SC L.G. România SRL. Instanța de fond a reținut că ceea ce s-a urmărit și s-a executat a fost o fundație de beton și nu platformă de beton, cum susținea debitoarea și care, potrivit instanței civile, nu era proprietatea debitoarei.

Prin urmare, în condițiile în care instanța de judecată a respins contestația la executare a debitoarei, instanța de fond a apreciat că nu mai exista nici un impediment pentru a proceda la vânzarea fundației de beton, astfel că inculpatul era chiar obligat în virtutea sarcinilor sale de serviciu să depună toate diligentele pentru recuperarea creanței creditoarei. Astfel, cu privire la ultimele două fapte, descrise în rechizitorul cu nr. 139/P/2005, instanța de fond a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzută de art. 246 și 248 C. pen., lipsind latura obiectivă. Cât privește faptele săvârșite în dauna părților vătămate R.l., M.M.P. și M.E., instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului, dispunând condamnarea acestuia, pentru două infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

La individualizarea pedepselor, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de idividualizare a pedepselor, prevăzută de art. 72 C. pen., respectiv pericolul social al infracțiunilor, circumstanțele reale și personale ale inculpatului, care nu a recunoscut faptele și nu este cunoscut cu antecedente penale. Referitor la latura civilă a cauzei, instanța de fond a constatat că părțile civile M.M.P. și M.E. s-au constituit părți civile cu suma de 70.000 lei cu titlu de daune morale și materiale suferite ca urmare a săvârșirii de către inculpat a faptei, care a avut ca și consecință vânzarea la licitație a locuinței acestora.

S-a apreciat că cererea este nefondată, întrucât părțile civile și-au recuperat imobilul prin admiterea contestației la executare și prin întoarcerea executării, în sensul repunerii părților în situația anterioară, iar în ceea ce privește alte cheltuieli efectuate de părțile civile, pentru a reintra în drepturile pierdute asupra imobilului, s-a constatat că nu sunt dovedite, nefiind dovedit nici un eventual prejudiciu moral pe care aceștia l-ar fi suferit. Referitor la părțile vătămate M.T. și M.F., s-a constatat că acestea s-au constituit părți civile cu suma de 600.000 lei daune materiale și la plata sumei de 100.000 lei daune morale, iar ulterior și-au precizat cererea solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 600 000 lei daune morale și întoarcerea executării silite, cu consecința înscrierii în C.F.

a dreptului de proprietate asupra imobilului care a fost vândut prin licitație sau, în subsidiar, obligarea inculpatului la plata diferenței dintre valoarea reală de circulație a imobilului și prețul stabilit de inculpat în dosarul execuțional, în cuantum de 1.000.000 lei. Instanța de fond a apreciat că cererea acestora este nefondată, întrucât părțile civile au fost debitori, potrivit titlului executor pus în executare, astfel că inculpatul, în calitate de executor judecătoresc, a procedat la executarea silită asupra imobilului proprietatea acestora, conform prevederilor legale în materie. Cu privire la părțile vătămate R.l. și Spitalul municipal Arad, s-a reținut că acestea nu s-au constituit părți civile în cauză.

Împotriva hotărârii instanței de fond, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, inculpatul P.V.P. și părțile civile M.T., M.F., M.M. și M.E. Prin motivele de recurs formulate, parchetul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., criticând greșita achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., comisă în dauna recurentelor părți civile M.T. și M.F. Astfel, s-a învederat că instanța de fond a apreciat greșit că lipsa încheierii de încuviințare a executării silite, nu constituia un impediment la continuarea executării, iar față de împrejurarea că recurentele părți civile consemnaseră la C.E.C.

suma datorată, rămânând de achitat suma de 10 milioane rol și penalitățile de întârziere, recurentul intimat inculpat avea obligația de a pune în vedere recurentelor părți civile prevederile art. 371 4 C. proc. civ. și de a acorda termen pentru ca aceștia să contacteze creditorul în vederea eșalonării restului de plată. Recurentele părți civile M.T. și M.F. au solicitat condamnarea inculpatului pentru săvârșirea, în dauna acestora, a infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 248 C. pen. și admiterea în totalitate a cererilor pe latura civilă a cauzei, anularea actelor de executare silită din dosarele execuționale nr. 177/2002 și 368/2002 și întoarcerea executării silite. Recurentul inculpat, prin motivele de recurs formulate, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 1 și 18 C. proc.

pen., solicitând, în principal, casarea cu trimitere spre rejudecare, întrucât sesizarea instanței de fond a fost făcută de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, care nu avea competența de a sesiza această instanță. În subsidiar, inculpatul a solicitat să fie achitat și pentru celelalte fapte, în baza în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât, pe de o parte, lipsește rezultatul cerut de textul legal pentru ca faptele să fie considerate infracțiune, întrucât părțile nu au fost prejudiciate, iar pe de altă parte lipsește forma de vinovăție prevăzută de lege, faptele fiind săvârșite din culpă. Părțile civile M.M.P. și M.E.

nu au transmis la dosarul cauzei motivele de recurs și nici nu s-au prezentat la instanță, pentru a-și susține recursurile declarate. Verificând hotărârea instanței de fond, prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, sub toate aspectele, în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate. Criticile referitoare la greșita achitare a recurentului inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., în dauna recurentelor părți civile M.T. și M.F., sunt neîntemeiate. Instanța de fond a apreciat corect că lipsa încheierii de încuviințare a executării silite, în dosarul execuțional nr. 177/2002 al Biroului executorului judecătoresc P.V., nu a produs o vătămare a interesele legale ale recurentelor părți civile M.T.

și M.F., cu prilejul executării silite asupra imobilului acestora. În acest sens, este de menționat că recurentele părți civile aveau calitatea de debitori, conform titlului executor reprezentat de sentința civilă nr. 1654/2001 a Judecătoriei Arad, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 953/2002 a Curții de Apel Timișoara, pentru recuperarea sumei înscrise în titlu s-a format dosarul nr. 177/2002 al Biroului executorului judecătoresc P.V., iar pentru actualizarea creanței și a cheltuielilor de executare s-a format dosarul nr. 368/2002, care a fost conexat la primul dosar și pentru care s-a solicitat și obținut de la instanță încheierea de încuviințare a executării silite.

Prin sentința civilă nr. 1679 din 9 aprilie 2003 pronunțată de Judecătoria Arad, definitivă prin decizia nr. 1/ R din 12 ianuarie 2004 pronunțată de Tribunalul Arad, secția civilă, prin care s-a respins contestația la executare în dosarul nr. 177/2002 al Biroului executorului judecătoresc P.V., instanța civilă a stabilit că vânzarea la licitație s-a desfășurat în condiții de legalitate, vânzarea neputând fi oprită, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 371 5 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. și nici cele prevăzute de ari. 523 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte nu poate reține susținerea parchetului, în sensul că recurentul inculpat avea obligația de a pune în vedere recurentelor părți civile prevederile art. 371 4 C. proc.

civ. și de a acorda termen, pentru ca aceștia să contacteze creditorul în vederea eșalonării restului de plată. Prevederile legale menționate dau posibilitatea debitorului și creditorului ca, de comun acord, în cursul executării silite, să eșaloneze plata debitului, însă aceste dispoziții nu cuprind o normă imperativă a cărei nerespectare să fie imputabilă executorului judecătoresc. De altfel, în procesul - verbal din 11 februarie 2007, încheiat cu ocazia vânzării la licitație publică a imobilului proprietatea părților civile M.T. și M.F., s-a consemnat că aceștia au solicitat acordarea unui termen de 2 zile, pentru a depune restul sumei, însă creditorul nu a fost de acord.

Înalta Curte constată că este neîntemeiată critica recurentului inculpat, invocată în fața instanței de fond și reiterată prin motivele de recurs, potrivit căreia instanța de fond ar fi fost sesizată nelegal, întrucât rechizitoriul a fost întocmit de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, care nu putea investi legal curtea de apel. Astfel, în mod corect, prin încheierea din 24 septembrie 2007, dispusă în dosarul de fond, s-a respins excepția invocată în acest sens de inculpat, în considerentele încheierii reținându-se că nu mai este necesară refacerea urmării penale de un alt procuror, ca urmare a modificării art. 28 1 C. proc. pen., conform Legii nr. 79/2007, întrucât actul normativ menționat nu cuprinde norme tranzitorii, sesizarea instanței de fond nefăcându-se de către procuror, ci prin declinare de competență, conform sentințelor penale nr. 1078 din 8 mai 2007 și 910 din 17 aprilie 2007 pronunțate de Judecătoria Arad.

Criticile formulate de recurentul inculpat cu privire la greșita sa condamnare, pentru faptele săvârșite în dauna părților civile R.l., M.M.P. și M.E., sunt neîntemeiate, solicitarea acestuia de a fi achitat, neputând fi admisă. Având în vedere că recurentul inculpat a pus în vânzare un imobil, bun comun al soților M.M.P. și soția M.E., asupra căruia nu a fost stabilită cota indiviză pentru fiecare proprietar, deși debitorul obligației de plată era doar partea vătămată M.M.P., cunoscând că există o hotărâre judecătorească definitivă prin care au fost anulate formele de executare silită și a vândut la licitație un bun care știa că nu aparține debitorului R.l.L., ci unei terțe persoane, respectiv părții vătămate R.l., faptele acestuia întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

Susținerile recurentului inculpat, în sensul că lipsește rezultatul cerut de textul legal, pentru ca faptele să fie considerate infracțiuni, sunt neîntemeiate, întrucât faptele acestuia au produs o vătămare a dreptului de proprietate al părților civile M.M.P., M.E. și R.l. asupra bunurilor acestora, care au fost vândute la licitație în mod ilegal. De asemenea, nu poate fi reținută nici apărarea recurentului inculpat, în sensul că lipsește forma de vinovăție prevăzută de lege pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., având în vedere că, în raport de obligațiile ce-i incumbau, conform statutului său profesional, și de vechimea acestuia în domeniu, se poate concluziona că recurentul inculpat a acționat cel puțin cu intenție indirectă, faptele fiind săvârșite astfel cu forma de vinovăție prevăzută de lege.

Cu privire la recursurile declarate de părțile civile M.M.P. și M.E., Înalta Curte constată, de asemenea, că sunt nefondate, având în vedere că, așa cum a stabilit și instanța de fond, recurenții nu au făcut dovada suportării vreunui prejudiciu material și nici nu au invocat un eventual prejudiciu moral, cauzat de fapta săvârșită de recurentul inculpat. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, inculpatul P.V.P. și părțile civile M.T., M.F., M.M. și M.E. împotriva sentinței penale nr. 119/ PI din 26 mai 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului parchetului, rămân în sarcina statului, iar conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, inculpatul P.V.P. și părțile civile M.T., M.F., M.M. și M.E. împotriva sentinței penale nr. 119/ PI din 26 mai 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara rămân în sarcina statului. Obligă recurentul inculpat și recurentele părți civile la plata sumei de câte 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 decembrie 2008.