ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3987/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3987/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 119/ PI din 26 mai

2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 246 C.

pen., a fost condamnat inculpatul P.V., pentru săvârșirea a două infracțiuni de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, la pedeapsa de câte 6 luni

închisoare, pentru fiecare infracțiune.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C.

pen., au fost contopite pedepsele, în pedeapsa cea mai grea, urmând ca

inculpatul să execute pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 81 și 82 C. pen., s-a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei și s-a stabilit un termen de

încercare de 2 ani și 6 luni.

S-a atras atenția inculpatului asupra

prevederilor art. 83 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit.

d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea aceluiași inculpat pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 248 C. pen.

Au fost respinse pretențiile civile formulate

de părțile civile M.T., M.F., M.M.P. și M.E.

S-a constatat că părțile vătămate R.l. și

Spitalul Clinic Municipal nu s-au constituit părți civile.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de fond a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria

Arad cu nr. 2249/P/2003 din 23 ianuarie 2006 și înregistrat la Judecătoria Arad

sub nr. 2151/2006 la data de 14 februarie 2006, a fost trimis în judecată

inculpatul P.V. pentru săvârșirea infracțiunii de

abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C.

pen., reținându-se, în fapt, că prin încheierea din Camera de Consiliu din data

de 11 februarie 2003 a Judecătoriei Arad a

fost încuviințată executarea silită în

dosarul execuțional nr. 28/2003

al Biroului Executorului judecătoresc P.V.

La data de 13 februarie 2003 în același dosar

a fost emisă somația de executare silită, iar la data de 17 martie 2003 a fost

emisă și publicația de licitație nr. 1 pentru vânzarea cotei de 1/2 din

imobilul situat în Arad

, imobilul

fiind

bun comun al soților M.M.P. și M.E.

Judecătoria Arad, prin sentința civilă nr. 1994

din 23 aprilie 2003, rămasă

irevocabilă

prin decizia civilă nr. 671/R/2003 a Tribunalului Arad, a anulat

formele

de executare silită începute de inculpat, în calitate de executor judecătoresc,

constatând nelegală vânzarea unei cote dintr-un imobil

bun comun al soților pentru datoria doar a unuia dintre soți.

Deși a cunoscut conținutul acestor hotărâri

judecătorești, inculpatul a continuat executarea silită, care s-a finalizat cu

vânzarea

cotei de 1/2 din imobil prin

licitație în favoarea licitatorului O.S.

Ulterior, prin sentința civilă nr. 4510 din 15

octombrie 2003, a Judecătoriei Arad a fost anulată vânzarea la licitație a

cotei menționate, dispunându-se și întoarcerea executării prin stabilirea

dreptului de proprietate comună a părților vătămate.

Prin sentința penală nr.

1078/2007 a Judecătoriei Arad s-a dispus

declinarea competenței de soluționare a cauzei, privind pe inculpatul P.V.,

în favoarea Curții de Apel Timișoara, având în vedere

dispozițiile Legii nr. 79/2007, prin care s-a stabilit competența de

judecarea

infracțiunilor săvârșite de executorii judecătorești în

favoarea curților de apel.

Prin rechizitorul Parchetului de pe lângă

Judecătoria Arad nr. 139/P/2005 din data de 28 martie 2007, înregistrat la Judecătoria

Arad sub nr. 3778/55/2008 la data de 04 aprilie 2007, a fost trimis în judecată

același inculpat, pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor și a unei infracțiuni de abuz în serviciu contra

intereselor publice, prevăzute de art. 246 C.

pen. și art. 248 C. pen.,

reținându-se că, potrivit sentinței penale nr.

329/2004, la cererea

creditorului L.R.,

inculpatul, în calitate de executor judecătoresc,

a început executarea

silită împotriva debitorului R.l.L.

1.

Astfel, la data de 19 mai 2004, inculpatul a

instituit sechestru asigurător și ulterior a vândut prin licitație publică

autoturismul marca Mercedes, deși cunoștea că acestea nu este proprietatea

debitorului, ci a tatălui acestuia R.l.

Prin sentința civilă nr. 6518 din 08

decembrie 2004 pronunțată de Judecătoria Arad a fost admisă contestația la

executare formulată de partea

vătămată R.l.

și pe cale de consecință au fost anulate toate formele

de executare.

2.

La cererea creditoarei

SC Z. SRL Arad, inculpatul a început

executarea silită împotriva debitorilor M.T. și M.F. pentru

recuperarea creanței de 250.000.000 lei,

stabilită conform sentinței civile

nr. 1654/2001 a Judecătoriei Arad,

fiind formate dosarele execuționale nr. 177/2002 și 368/2002.

Fără să ceară instanței încuviințarea

executării silite în dosarul execuțional nr. 177/2002, inculpatul a început

executarea silită asupra imobilului debitorilor situat în Arad, care s-a

finalizat prin vânzarea și adjudecarea de către B.M., la data de 11 februarie 2003,

deși la această dată și înainte de începerea licitației debitorii s-au

prezentat și au predat inculpatului recipisa de pentru achitarea sumei de

240.000.000 și au arătat că vor să achite și diferența de sumă.

n dosarul execuțional nr. 517/2003

înregistrat la Biroul Executorului Judecătoresc P.V., la cererea creditorului

SC O. SA a început executarea silită mobiliară împotriva debitoarei SC D. SRL.

Prin încheierea din data de 14 noiembrie 2003 a fost

încuviințată executarea silită asupra bunurilor mobile, iar prin

încheierea

din data de 17 noiembrie 2003 a Judecătoriei Arad s-a dispus

aplicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile ale debitoarei,

constând în stocător oxigen lichid și vaporizator aflate în incinta Spitalului

Clinic municipal Arad.

Contrar dispoziției instanței, inculpatul a

aplicat sechestru asigurător nu doar asupra instalației de stocare și livrare a

oxigenului lichid, ci și asupra platformei /fundație de beton, proprietatea

Spitalului Municipal Arad pe care era amplasată instalația.

Prin sentința civilă nr. 6091/2003,

pronunțată de Judecătoria Arad a fost admisă cererea de ordonanță președințială

formulată de debitoarea SC D. SRL și dispusă suspendarea executării

silite până la soluționarea contestației la

executare, iar prin sentința civilă

nr. 226/2004 a fost admisă

contestația la executare formulată de debitoare și anulate formele de executare

silită din dosarul execuțional,

Cu toate că hotărârile instanței au fost

cunoscute, inculpatul a continuat executarea asupra bunului imobil constând în

platforma, fundație de beton proprietatea Spitalului Clinic-Municipal, astfel

că, la data de 02 noiembrie 2004, a fost întocmit procesul verbal de licitație

a platformei în favoarea adjudecatarului SC L.G. România SRL.

Prin sentința penală nr. 910/2007,

Judecătoria Arad a declinat

competența în

favoarea Curții de Apel Timișoara, ca instanță competentă

să judece

infracțiunile comise de executorii judecătorești, conform prevederilor art. 28

1

C. proc. pen., cauza fiind înregistrată la această instanță sub nr. 3778/55/2007

la data de 08 mai 2007.

La data de 24 aprilie 2007,

dosarul cu nr. 3778/55/2007, a fost conexat

cu dosarul nr. 16070/55/2006 al Curții de Apel Timișoara

pentru o mai bună înfăptuire a justiției, având în vedere legătura dintre

faptele descrise în cele două rechizitorii.

Analizând actele de la dosar, precum și

declarațiile inculpatului, ale părților vătămate M.T. și declarațiile

martorilor C.G.D., S.M., C.V., O.S.A., instanța de fond a reținut următoarea

situație de fapt:

pronunțată de Judecătoria Arad, partea vătămată M.M.P. a fost obligat să

plătească reclamantei SC E. SRL Arad suma de 138.722.450 lei.

În vederea recuperării debitului stabilit

prin hotărârea judecătorească, creditoarea SC E. SRL s-a adresat inculpatului P.V.,

în calitate de executor judecătoresc, astfel că s-au început formele de

executare silită în dosarul execuțional nr. 28/2003 prin vânzare la licitație a

cotei de 1/2 din imobilul situat în Arad, deși imobilul era bun comun al

soților M.M.P. și M.E., iar debitor al obligației de plată era doar M.M.P.

Cu toate că inculpatul a cunoscut conținutul

hotărârii instanței, a continuat executarea silită asupra imobilului, întocmind

publicații de licitație și organizând licitațiile corespunzătoare, iar la cea

de-a patra licitație, în data de 11 septembrie 2003, a vândut imobilul în cotă

de 1/2 licitantului O.S., întocmind și actul de adjudecare care a fost înscris

în C.F. nr. 22687 Arad.

Ulterior, constatându-se că executarea a fost

continuată nelegal, prin sentința civilă nr. 4510 din 15 octombrie 2003, a

Judecătoriei Arad, a fost anulată vânzarea la licitație publică și actul de

adjudecare și s-a dispus întoarcerea executării silite prin restabilirea dreptului

de proprietate comună a părților vătămate asupra întregului imobil.

Fiind audiat, inculpatul nu a recunoscut

fapta, arătând că la data de 09 septembrie 2003, când a avut loc licitația, s-a

prezentat o doamnă care

susținea că este

avocată, dar fără a prezenta o legitimație în acest sens,

și care a

prezentat o minută a unei hotărâri judecătorești prin care se dispusese

suspendarea executării, dar nu a luat-o în considerare, deoarece nu era

ștampilată și nici autentificată. De asemenea, a mai arătat că, în aceiași zi,

s-a prezentat din partea creditoarei avocata C.V., care i-a prezentat o

hotărâre judecătorească din

care rezulta că

se respinsese o contestație la executare în același dosar

execuțional și

cu privire la același imobil.

Instanța de fond a apreciat că nu pot fi

reținute susținerile inculpatului, având în vedere probele administrate, din

care rezultă

modul abuziv și nelegal în care

a procedat acesta încă de la primele acte

de executare. S-a reținut că,

deși debitorul obligației de plată, potrivit sentinței civile nr. 9004/2002 a

Judecătoriei Arad, care urma să fie pusă în executare, era doar partea vătămată

M.M.P., inculpatul a

început executarea

silită asupra unui imobil care era bun comun al soților

M.M.P. și soția

M.E., proprietatea acestora fiind în devălmășie și nu în cote părți.

S-a mai reținut că,

deși din extrasul de C.F. nr. 2268 Arad rezulta cu claritate această

împrejurare, totuși inculpatul a început executarea silită

asupra unei cote de 1/2 din imobil, stabilită

de el în mod nelegal că ar aparține debitorului asupra imobilului, cu toate că

acesta cunoștea că nu a avut loc o partajare a bunului.

Ulterior, începerii executării silite,

debitorul a formulat o contestație

la

executare, care a fost admisă de către Judecătoria Arad, prin sentința

civilă

nr. 1194/2003 și prin care s-au anulat formele de executare din dosarul

execuțional nr. 28/2003.

Această hotărâre a fost definitivă, conform prevăzută

art. 402 alin. (2) C. proc. civ., la data de 23 aprilie 2003, când a fost

pronunțată, astfel că inculpatul avea obligația de a o respecta și de a nu mai

continua executarea, chiar dacă această hotărâre nu fost irevocabilă și nu s-a

dispus suspendarea executării silite, având în vedere și prevăzută art. 300 C.

proc. civ., potrivit cărora recursul suspendă executarea silită numai în

cauzele privitoare la strămutarea de hotare, desființarea de construcții,

plantații sau a oricăror lucrări având o așezare fixă, precum și în cazurile

prevăzute de lege.

S-a reținut că toate aceste prevederi legale

trebuiau cunoscute de către inculpat, având în vedere natura profesiei,

vechimea și experiența sa în domeniul executărilor silite, iar acesta nu se

poate apăra că nu a cunoscut conținutul sentinței civile nr. 1194/2003,

întrucât în procesul

verbal de licitație

imobiliară din data de 31 iulie 2003 consemnează că ia

dosar există

această sentință civilă, împotriva căreia s-a declarat recurs, cu termen de

judecată la data de 09 septembrie 2003.

De asemenea, s-a mai

reținut că reaua - credință a inculpatului mai

rezultă și din împrejurarea că deși cunoștea că

recursul împotriva sentinței prin care s-a dispus anularea formelor de

executare se judecă

la data de 09

septembrie 2003, fără a se mai informa oficial, procedează, în data

de

11 septembrie 2003, la vânzarea prin licitație a imobilului.

Analizând conținutul procesului - verbal din

data de 11 septembrie 2003, instanța de fond a constatat că inculpatul totuși a

cunoscut soluția pronunțată de Tribunalul Arad, în recursul promovat împotriva

sentinței prin care s-au anulat formele de executare silită, întrucât a făcut

mențiunea că la începutul licitației s-a adus la cunoștința licitanților că la

dosar s-a depus copia minutei deciziei civile nr. 671/R/2003 a

Tribunalului Arad, precum și copia minutei

deciziei civile nr. 684/R/2003,

astfel că nu poate fi reținută apărarea

inculpatului că nu a considerat veridică minuta prezentată de o doamnă care

susținea că este avocată, pe motiv că aceasta nu a prezentat o ștampilă și nu

era autentificată.

S-a mai reținut că,

prin decizia civilă nr. 684/R/2003 a Tribunalului

Arad s-a dispus respingerea cererii de ordonanță

președințială, pentru suspendarea executării silite ce face obiectul dosarului

execuțional nr. 28/2003 al Biroului Executorului Judecătoresc P.V., ca rămasă

fără obiect, tocmai pentru motivul că la același termen de judecată a fost

soluționat recursul privind sentința civilă nr. 1994/2003, prin care s-au

anulat formele de executare silită în același dosar.

săvârșită în dauna părții vătămate R.l.,

instanța de fond a reținut că, prin sentința penală nr. 329 din 16

februarie 2004 a Judecătoriei Arad, debitorul R.l. a fost obligat la plata

sumei de 25.000.000 lei către partea civilă L.R.

La cererea părții civile-creditoare,

inculpatul, în calitate de executor judecătoresc, a început executarea silită

împotriva debitorului pentru recuperarea creanței, fiind format dosarul

execuțional nr. 133/2004.

Astfel, la data de 19

mai 2004, a instituit sechestrul asigurător asupra

autoturismului marca Mercedes, despre care cunoștea

că nu aparține debitorului.

În momentul în care

inculpatul s-a deplasat la domiciliul debitorului,

pentru identificarea unor bunuri care urmau să fie

vândute la licitație, acesta i-a pus în vedere inculpatului că autoturismul nu

îi aparține, aspect consemnat și în procesul-verbal încheiat la data de 19 mai

2004.

Deși inculpatul avea posibilitatea să verifice

susținerile debitorului cu privire la proprietatea autoturismului, solicitând

relații de la poliția rutieră, pentru a stabili cu certitudine cine este

proprietarul acestuia, acesta nu a făcut cercetări în acest sens și la data 05

august 2004 a vândut autoturismul licitatoarei M.E.

În urma demersurilor efectuate de

proprietarul autoturismului, partea vătămată R.l., a fost admisă contestația la

executare și anulate toate formele de executare.

Inculpatul nu a recunoscut nici această faptă

și fiind audiat a declarat că a avut reprezentarea că autoturismul era al

debitorului, întrucât susținea că îi aparține și deși a cerut acestuia să

prezinte actele de proprietate, debitorul i-a spus că nu le are la el.

Instanța de fond a apreciat că susținerea

inculpatului nu poate fi reținută, având în vedere procesul - verbal încheiat

la data de 19 mai 2004 de către inculpat, în care se consemnează susținerea

debitorului că autoturismul nu-i aparține și că este al tatălui său, astfel că

el avea obligația să facă cercetări pentru a stabili cine este proprietarul

autoturismului, având în vedere regimul special al acestor bunuri mobile, ele

fiind în evidența strictă a poliției care are obligația de a

da relații, la cererea executorilor, cu privire

la persoana pe numele căruia

sunt înmatriculate.

părților vătămate M.T. și M.F., s-a reținut că prin sentința civilă nr. 1654/2001

a Judecătoriei Arad părțile vătămate M.T. și M.F. au fost obligați la plata

sumei de 250.000.000 lei, în favoarea creditoarei SC Z. SRL Arad. Sentința a

fost pusă în executare constituindu-se

dosarele

execuționale nr. 177/2002 și 368/2002 ale Biroului Executorului

judecătoresc

P.V.P.

La cererea creditoarei,

inculpatul a început executarea silită asupra

imobilului situat în Arad, proprietatea debitorilor,

întocmind astfel somații și publicații de licitație, executarea fiind

finalizată la data de 11 februarie 2003, când imobilul a fost vândut prin

licitație în favoarea licitatoarei B.M.

Examinând actele de la

dosar, instanța de fond a apreciat că nu se

poate reține că inculpatul nu a respectat procedura

de executare silită prevăzută de Codul de procedură civilă sau că au fost

vătămate interesele legale ale părților vătămate M.T. și M.F., cu prilejul

executării silite asupra imobilului părților acestora.

S-a reținut că părțile vătămate erau

debitorii creditoarei SC Z. SRL Arad, potrivit titlului executoriu pus în

executare. Chiar dacă aceștia

s-au

prezentat, în data de 11 februarie 2003, cu suma de 240.000.000 lei, pentru

a

o preda creditorului, aceasta nu era suficientă pentru acoperirea debitului,

care între timp se majorase cu dobânzile și cheltuielile de executare, ajungând

la suma totală de 321.716.097 lei, conform procesului - verbal încheiat la data

organizării licitației.

Pentru recuperarea debitului s-au întocmit

două dosare execuționale, însă numai pentru dosarul cu nr. 368/2002 s-a

solicitat, de la judecătorie, încheiere de încuviințare a executării silite.

S-a constatat că lipsa unei asemenea încheieri a fost cenzurată de instanța de

judecată, respectiv Judecătoria Arad care, prin sentința nr. 1679/2003, a respins

contestația la executare formulată de debitori, considerând că executarea

silită s-a derulat cu respectarea prevederilor legale și în dosarul execuțional

cu nr. 177/2002.

De asemenea, ulterior, debitorii mai

formulează o contestație la executare care, de asemenea, este respinsă prin

sentința civilă nr. 289/2005 a Judecătoriei Arad, fapt ce demonstrează că lipsa

încheierii

de executare nu constituia un

impediment la continuarea executării silite.

S-a mai reținut că,

potrivit noilor modificări a Codului de procedură civilă, în prezent nu mai

este necesară încuviințarea executării silite de

către instanța de judecată (art. 373

1

C. proc. civ.).

din rechizitoriul nr. 139/P/2005, instanța de fond a reținut, de asemenea, că

inculpatul nu a încălcat prevederile legale care reglementează executarea

silită prevăzute de Codul de procedură civilă.

Astfel, din actele de la dosar s-a reținut

că, în vederea recuperării creanței debitoarei, inculpatul, având calitatea de

executor judecătoresc, în dosarul execuțional nr. 517/2003, a instituit

sechestru asupra unei instalații de stocare și livrare a oxigenului lichid

(compusă din stocător și vaporizator) și asupra unei fundații de beton.

SC D. SRL Oradea a

formulat contestație la executare

împotriva

actelor de executare începute de inculpat și prin sentința civilă nr. 226 din 15

ianuarie 2004 Judecătoria Arad a admis-o și a anulat formele de executare în

dosarul execuțional mai sus menționat.

S-a reținut că, din

motivarea acestei sentințe rezultă că ceea ce s-a

contestat sunt doar stocătorul

de oxigen și vaporizatorul, bunuri care se

aflau în incinta Spitalului municipal Arad.

SC D. SRL Oradea a formulat ulterior o nouă

contestație la executare, cu referire la sechestrarea fundației de beton, care

este respinsă prin sentința civilă nr. 2140 din 22 aprilie 2004, de către

Judecătoria Arad.

După rămânerea

definitivă a acestei hotărâri, inculpatul a organizat

o nouă licitație și la data de 02 noiembrie 2004 a

vândut și adjudecat acest bun în favoarea SC L.G. România SRL.

Instanța de fond a reținut că ceea ce s-a

urmărit și s-a executat a fost o fundație de beton și nu platformă de beton,

cum susținea debitoarea și care, potrivit instanței civile, nu era proprietatea

debitoarei.

Prin urmare, în condițiile în care instanța

de judecată a respins contestația la executare a debitoarei, instanța de fond a

apreciat că nu

mai exista nici un

impediment pentru a proceda la vânzarea fundației de

beton, astfel că

inculpatul era chiar obligat în virtutea sarcinilor sale de serviciu să depună

toate diligentele pentru recuperarea creanței creditoarei.

Astfel, cu privire la ultimele două fapte,

descrise în rechizitorul cu nr. 139/P/2005, instanța de fond a constatat că nu

sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzută de art. 246

și 248 C. pen., lipsind latura obiectivă.

Cât privește faptele săvârșite în dauna

părților vătămate R.l., M.M.P. și M.E., instanța de fond a reținut vinovăția

inculpatului, dispunând condamnarea acestuia, pentru două infracțiuni de abuz

în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

La individualizarea pedepselor, instanța de

fond a avut în vedere criteriile generale de idividualizare a pedepselor, prevăzută

de art. 72 C. pen., respectiv pericolul social al infracțiunilor,

circumstanțele reale și personale ale inculpatului, care nu a recunoscut faptele

și nu este cunoscut cu antecedente penale.

Referitor la latura civilă a cauzei, instanța

de fond a constatat că părțile civile M.M.P. și M.E. s-au constituit părți

civile cu suma de 70.000 lei cu titlu de daune morale și materiale suferite ca

urmare a săvârșirii de către inculpat a faptei, care a avut ca și consecință

vânzarea la licitație a locuinței acestora.

S-a apreciat că cererea este nefondată,

întrucât părțile civile și-au recuperat imobilul prin admiterea contestației la

executare și prin întoarcerea executării, în sensul repunerii părților în

situația anterioară, iar în ceea ce privește alte cheltuieli efectuate de

părțile civile, pentru a reintra în drepturile pierdute asupra imobilului, s-a

constatat că nu sunt dovedite, nefiind dovedit nici un eventual prejudiciu

moral pe care aceștia l-ar fi suferit.

Referitor la părțile vătămate M.T. și M.F.,

s-a constatat că acestea s-au constituit părți civile cu suma de 600.000 lei

daune materiale și la plata sumei de 100.000 lei daune morale, iar ulterior

și-au precizat cererea solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 600

000 lei daune morale și întoarcerea executării silite, cu consecința înscrierii

în C.F. a dreptului de proprietate asupra imobilului care a fost vândut prin

licitație sau, în subsidiar, obligarea inculpatului la plata diferenței dintre

valoarea reală de circulație a imobilului și prețul stabilit de inculpat în

dosarul execuțional, în cuantum de 1.000.000 lei.

Instanța de fond a apreciat că cererea

acestora este nefondată, întrucât părțile civile au fost debitori, potrivit

titlului executor pus în executare, astfel că inculpatul, în calitate de

executor judecătoresc, a procedat la executarea silită asupra imobilului

proprietatea acestora, conform prevederilor legale în materie.

Cu privire la părțile vătămate R.l. și

Spitalul municipal Arad, s-a reținut că acestea nu s-au constituit părți civile

în cauză.

Împotriva hotărârii instanței de fond, în

termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara, inculpatul P.V.P. și părțile civile M.T., M.F., M.M. și M.E.

Prin motivele de recurs formulate, parchetul

a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc.

pen., criticând greșita achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii

de abuz în

serviciu contra intereselor

persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.,

comisă în dauna recurentelor

părți civile M.T. și M.F.

Astfel, s-a învederat că instanța de fond a

apreciat greșit că lipsa încheierii de încuviințare a executării silite, nu

constituia un impediment la continuarea executării, iar față de împrejurarea că

recurentele părți civile consemnaseră la C.E.C. suma datorată, rămânând de

achitat suma de 10 milioane rol și penalitățile de întârziere, recurentul

intimat inculpat avea obligația de a pune în vedere recurentelor părți civile

prevederile

art. 371

4

C. proc.

civ. și de a acorda termen pentru ca aceștia să

contacteze creditorul în

vederea eșalonării restului de plată.

Recurentele părți civile M.T. și M.F. au

solicitat condamnarea inculpatului pentru săvârșirea, în dauna acestora, a

infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 248 C. pen. și admiterea în

totalitate a cererilor pe latura civilă a cauzei, anularea actelor de executare

silită din dosarele execuționale nr. 177/2002 și 368/2002 și întoarcerea

executării silite.

Recurentul inculpat, prin motivele de recurs

formulate, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 1

și 18 C. proc. pen., solicitând, în principal, casarea cu trimitere spre

rejudecare, întrucât sesizarea instanței de fond a fost făcută de către un

procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, care nu avea

competența de a sesiza această instanță.

În subsidiar, inculpatul a solicitat să fie

achitat și pentru celelalte fapte, în baza în baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât, pe de o parte, lipsește

rezultatul cerut de textul legal pentru ca faptele să fie considerate

infracțiune, întrucât părțile nu au fost prejudiciate, iar pe de altă parte

lipsește forma de vinovăție prevăzută de lege, faptele fiind săvârșite din

culpă.

Părțile civile M.M.P. și M.E. nu au transmis

la dosarul cauzei motivele de recurs și nici nu s-au prezentat la instanță,

pentru a-și susține recursurile declarate.

Verificând hotărârea instanței de fond, prin

prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, sub toate aspectele, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta

Curte constată că recursurile sunt nefondate.

Criticile referitoare la greșita achitare a recurentului

inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, contra

intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., în dauna recurentelor

părți civile M.T. și M.F., sunt neîntemeiate.

Instanța de fond a apreciat corect că lipsa încheierii

de încuviințare a executării silite, în dosarul execuțional nr. 177/2002 al

Biroului executorului judecătoresc P.V., nu a produs o vătămare a interesele

legale ale recurentelor părți civile M.T. și M.F., cu prilejul executării

silite asupra imobilului acestora.

În acest sens, este de menționat că

recurentele părți civile aveau calitatea de debitori, conform titlului executor

reprezentat de sentința civilă nr. 1654/2001 a Judecătoriei Arad, rămasă

irevocabilă prin decizia civilă nr. 953/2002 a Curții de Apel Timișoara, pentru

recuperarea sumei înscrise în titlu s-a format dosarul nr. 177/2002 al Biroului

executorului judecătoresc P.V., iar pentru actualizarea creanței și a

cheltuielilor de executare s-a format dosarul nr. 368/2002, care a fost conexat

la primul dosar și pentru care s-a solicitat și obținut de la instanță

încheierea de încuviințare a executării silite.

Prin sentința civilă nr. 1679 din 9 aprilie

2003 pronunțată de Judecătoria Arad, definitivă prin decizia nr. 1/ R din 12

ianuarie 2004 pronunțată de Tribunalul Arad, secția civilă, prin care s-a

respins contestația la executare în dosarul nr. 177/2002 al Biroului

executorului judecătoresc P.V., instanța civilă a stabilit că vânzarea la

licitație s-a desfășurat în condiții de legalitate, vânzarea neputând fi oprită,

nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 371

5

alin. (1) lit.

a) C. proc. civ. și nici cele prevăzute de ari. 523 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte nu poate reține susținerea

parchetului, în sensul că recurentul inculpat avea obligația de a pune în

vedere recurentelor părți civile prevederile art. 371

4

C. proc. civ.

și de a acorda termen, pentru ca aceștia să contacteze creditorul în vederea

eșalonării restului de plată.

Prevederile legale menționate dau

posibilitatea debitorului și creditorului ca, de comun acord, în cursul

executării silite, să eșaloneze plata debitului, însă aceste dispoziții nu

cuprind o normă imperativă a cărei nerespectare să fie imputabilă executorului

judecătoresc.

De altfel, în procesul - verbal din 11

februarie 2007, încheiat cu ocazia vânzării la licitație publică a imobilului

proprietatea părților civile M.T. și M.F., s-a consemnat că aceștia au

solicitat acordarea unui termen de 2 zile, pentru a depune restul sumei, însă creditorul

nu a fost de acord.

Înalta Curte constată că este neîntemeiată

critica recurentului inculpat, invocată în fața instanței de fond și reiterată

prin motivele de recurs, potrivit căreia instanța de fond ar fi fost sesizată

nelegal, întrucât rechizitoriul a fost întocmit de un procuror de la Parchetul

de pe lângă Judecătoria Arad, care nu putea investi legal curtea de apel.

Astfel, în mod corect, prin încheierea din 24

septembrie 2007, dispusă în dosarul de fond, s-a respins excepția invocată în

acest sens de inculpat, în considerentele încheierii reținându-se că nu mai

este necesară refacerea urmării penale de un alt procuror, ca urmare a

modificării art. 28

1

C. proc. pen., conform Legii nr. 79/2007,

întrucât actul normativ menționat nu cuprinde

norme tranzitorii, sesizarea

instanței de fond nefăcându-se de către

procuror, ci prin declinare de competență, conform sentințelor penale nr. 1078

din 8 mai 2007 și 910 din 17 aprilie 2007 pronunțate de Judecătoria Arad.

Criticile formulate de recurentul inculpat cu

privire la greșita sa condamnare, pentru faptele săvârșite în dauna părților

civile R.l., M.M.P. și M.E., sunt neîntemeiate, solicitarea acestuia de a fi

achitat, neputând fi admisă.

Având în vedere că

recurentul inculpat a pus în vânzare un imobil, bun comun al soților M.M.P. și

soția M.E., asupra căruia

nu a

fost stabilită cota indiviză pentru fiecare proprietar, deși debitorul

obligației de plată era doar partea vătămată M.M.P., cunoscând că există o

hotărâre judecătorească definitivă prin care au fost anulate formele de

executare silită și a vândut la licitație un bun care

știa că nu aparține debitorului R.l.L., ci unei terțe persoane,

respectiv

părții vătămate R.l., faptele acestuia întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art.

246 C. pen.

Susținerile recurentului inculpat, în sensul

că lipsește rezultatul cerut de textul legal, pentru ca faptele să fie considerate

infracțiuni, sunt neîntemeiate, întrucât faptele acestuia au produs o vătămare

a dreptului de proprietate al părților civile M.M.P., M.E. și R.l. asupra

bunurilor acestora, care au fost vândute la licitație în mod ilegal.

De asemenea, nu poate fi reținută nici

apărarea recurentului inculpat, în sensul că lipsește forma de vinovăție

prevăzută de lege

pentru infracțiunea

prevăzută de art. 246 C. pen., având în vedere că,

în raport de

obligațiile ce-i incumbau, conform statutului său profesional, și de vechimea

acestuia în domeniu, se poate concluziona că recurentul inculpat a acționat cel

puțin cu intenție indirectă, faptele fiind săvârșite astfel cu forma de

vinovăție prevăzută de lege.

Cu privire la recursurile declarate de

părțile civile M.M.P. și M.E., Înalta Curte constată, de asemenea, că sunt

nefondate, având în vedere că, așa cum a stabilit și instanța de fond,

recurenții nu au făcut dovada suportării vreunui prejudiciu material și nici nu

au invocat un eventual prejudiciu moral, cauzat de fapta săvârșită de

recurentul inculpat.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte, în baza art. 385

15

alin. (1)

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca

nefondate,

recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara,

inculpatul P.V.P. și părțile civile M.T., M.F.,

M.M. și M.E.

împotriva sentinței penale nr. 119/ PI din 26 mai 2008 a Curții de Apel

Timișoara, secția penală.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului parchetului, rămân

în sarcina statului, iar conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții

fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel

Timișoara, inculpatul P.V.P. și părțile

civile M.T., M.F., M.M. și M.E. împotriva

sentinței penale nr. 119/ PI din 26 mai 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția

penală.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea

recursului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara rămân în sarcina

statului.

Obligă recurentul inculpat și recurentele

părți civile la plata sumei de câte 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3

decembrie 2008.