ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3073/2010

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală penală nr. 72/PI din 15

martie 2010 Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 198 alin. (3)

C. proc. pen., a aplicat avocatului G.A.A., din cadrul Baroului București,

amendă judiciară în sumă de 1.000 RON.

În baza art. 403

alin. (3) C. proc. pen., a respins cererea condamnatului P.V.P. privind

revizuirea Sentinței penale nr. 119 din 26 mai 2008 a Curții de Apel Timișoara.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., a obligat condamnatul-revizuent la 100 RON cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a dispune

astfel, instanța, a reținut următoarele: Cu referatul nr. 837/III/6/2009 din 15

septembrie 2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara,

înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr. 1072/59/2009 din 18 septembrie

2009,a fost înaintată cererea condamnatului P.V.P. privind revizuirea Sentinței

penale nr. 119 din 26 mai 2008 a Curții de Apel Timișoara.

În motivarea cererii,

condamnatul a arătat că anumite împrejurări nu au fost cunoscute instanței care

a pronunțat condamnarea sa, respectiv că intabularea actului de adjudecare a

cotei de 1/2 din imobilul aparținând soților M. în cartea funciară a fost

eronată, deoarece actul de adjudecare a fost intabulat cu Încheierea nr. 14835

la poz. A dar intabularea s-a făcut la poz. B, unde figurează alte persoane

decât soții M. (care figurează la C), condiții în care actul juridic al

intabulării nu a putut produce efectele prevăzute de art. 518 alin. (2) C.

proc. civ. prin dobândirea dreptului de a dispune de imobilul cumpărat potrivit

regulilor de carte funciară încât părțile vătămate nu au fost lipsite de

dreptul de a dispune de imobilul comun în integralitatea sa și, cum

infracțiunea de abuz în serviciu este una de rezultat, condamnarea lui este

netemeinică. În drept, au fost invocate disp. art. 394 alin. (1) lit. a) și

alin. (2) C. proc. pen.

A fost atașat Dosarul

nr. 16070/55/2006 din 21 mai 2007 al Curții de Apel Timișoara, în care s-a

pronunțat sentința a cărei revizuire s-a solicitat.

Analizând actele și

lucrările dosarului, instanța a constatat că cererea de revizuire este

nefondată, pentru considerentele care au urmat.

Prin sentința a cărei

revizuire se solicită, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3987 din 03

decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, revizuentul a fost condamnat

în temeiul art. 246 C pen., pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, la pedepse de câte 6 luni închisoare,

aplicându-se o pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare.

Prin aceeași sentință

a fost achitat pentru comiterea altor două infracțiuni prev. de art. 246 C

pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) Cod proc. pen.

Pentru a dispune

condamnarea sa, instanța a reținut următoarea stare de fapt:

Prin Sentința civilă

nr. 9004/2002 a Judecătoriei Arad, partea vătămată M.M.P. a fost obligat să

plătească creditoarei SC E. SRL Arad suma de 138.722.450 ROL.

În vederea executării

silite a sentinței, creditoarea s-a adresat Biroului Executorului Judecătoresc

„P.V.P.", formându-se Dosarul de executare nr. 28/2003. Pentru recuperarea

creanței stabilite prin titlul executoriu, s-a dispus de către executor

urmărirea silită imobiliară a cotei de 1/2 din imobilul situat în Arad, str. M.

La data de 11

septembrie 2003, cota de1/2 din imobil a fost adjudecată de către O.S., actul

de adjudecare fiind înscris în C.F. Arad la data de 18 septembrie 2003.

Constatând că

imobilul era bun comun al soților M., iar debitor al obligației era numai soțul

M.M.P., Judecătoria Arad a anulat formele de executare ale imobilului și a

dispus întoarcerea executării silite prin restabilirea dreptului de proprietate

comună a părților vătămate asupra întregului imobil.

civile L.R., adresată Biroului Executorului Judecătoresc „P.V.P.", a fost

format Dosarul execuțional nr. 133/2004 în vederea recuperării creanței de

25.000.000 ROL, stabilită prin sentința penală nr. 329 DIN 16 februarie 2004 a

Judecătoriei Arad, de la debitorul R.l.L.

La data de 19 mai

2004 a fost instituit sechestrul asigurător asupra autoturismului marca M.

Debitorul a afirmat

că, la momentul deplasării la domiciliul său pentru identificarea bunurilor

supuse executării silite, a adus la cunoștința executorului judecătoresc faptul

că autoturismul aparținea de drept tatălui său și, cu toate acestea, la data de

05 august 2004, autoturismul a fost vândut la licitație numitei M.E.

Ulterior a fost

admisă contestația la executare formulată de partea vătămată R.l. și au fost

anulate toate formele de executare.

Potrivit art. 394

alin. (1) lit. a) C proc. pen., revizuirea unei hotărâri penale se poate cere

când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță

la soluționarea cauzei.

Cazul invocat de

revizuent, constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor

noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a

procesului penal ori de condamnare. Pe calea revizuirii trebuie să se

învedereze împrejurări noi care nu au fost cunoscute de instanță la momentul

soluționării cauzei și care sunt apte să conducă la o soluție diametral opusă

(în spețĂ, achitarea sau încetarea procesului penal).

Referitor la

solicitarea de revizuire în ceea ce privește condamnarea pentru prima

infracțiune de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor descrisă de revizuent,

s-a observat că împrejurarea pe care se întemeiată cererea de revizuire nu este

una nouă.

Astfel, revizuentul a

invocat în motivarea cererii de revizuire intabularea eronată a actului de

adjudecare a cotei de 1/2 din imobilul aparținând soților M. în cartea

funciară, ceea ce în opinia sa lipsește această înscriere de efecte juridice,

consecința fiind lipsa oricărei vătămări a intereselor părții vătămate. După

cum s-a putut observa din examinarea C.F. Arad în extenso, înscrierea pretins

eronată a fost făcută la data de 18 septembrie 2003, anterior judecării cauzei,

neconstituind o împrejurare nouă, în sensul art. 394 alin. (1) lit. a) C proc.

pen.

Totodată, în

literatura juridică s-a precizat că necunoașterea faptelor sau împrejurărilor

de către instanță nu trebuie înțeleasă în mod absolut, în sensul că despre

faptele sau împrejurările respective nu s-a amintit nimic în actele și

lucrările dosarului, ci în sensul că ele nu au putut fi luate în considerare la

soluționarea cauzei din lipsa posibilității dovedirii lor. Or, pretinsa

înscriere eronată a actului de adjudecare putea fi invocată în cursul

judecății.

Referitor la

solicitarea de revizuire în ceea ce privește condamnarea pentru cea de a doua

infracțiune de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor descrisă de

revizuent, s-a observat, de asemenea, că împrejurarea invocată în motivarea

cererii de revizuire nu este una nouă, în înțelesul legii, care să nu fi fost

cunoscută de către instanță la judecarea cauzei.

Astfel, faptul că

autoturismul supus vânzării silite se afla în posesia debitorului, deși în

realitate aparținea tatălui acestuia, a fost avut în vedere de către instanță

la soluționarea cauzei, mențiune despre aceasta împrejurare fiind făcuta în

chiar sentința penală atacată.

Având în vedere

aceste considerente, instanța a respins cererea condamnatului P.V.P. privind

revizuirea Sentinței penale nr. 119 din 26 mai 2008 a Curții de Apel Timișoara.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, revizuentul condamnat P.V.P., a declarat recurs, fără

a-l motiva.

La termenul de astăzi

8 septembrie 2010, deși legal citat acesta nu s-a prezentat la instanță pentru

a-și susține recursul și nici nu a depus înscrisuri la dosar.

Examinând recursul

declarat de revizuentul condamnat, Înalta Curte, apreciază că acesta este

nefondat, pentru considerentele ce vor urma.

Astfel, cazurile de

revizuire sunt prevăzute strict și limitativ de dispozițiile art. 394 C. proc.

pen., acestea vizând descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost

cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; săvârșirea infracțiunii de

mărturie mincinoasă, în cauza a cărei revizuire se cere, de către un martor, un

expert sau un interpret; declararea ca fiind fals a unui înscris care a servit

ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, sau un membru al completului

de judecată, procurorul și persoana care a efectuat acte de cercetare penală să

fi comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; când

două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

În cauză,

solicitările revizuentului condamnat de a se proceda la reaprecierea

materialului probator administrat în cauză cât și a modului și a condițiilor în

care a fost săvârșită fapta, considerând că intabularea eronată a actului de

adjudecare a cotei de 1/2 din imobilul aparținând soților M. în cartea

funciară, nu ar produce efecte juridice, consecința fiind lipsa oricărei

vătămări a intereselor părții vătămate, precum și faptul că autoturismul supus

vânzării silite se afla în posesia debitorului, deși în realitate aparținea

tatălui acestuia, au fost avute în vedere de către instanță la soluționarea

cauzei, mențiune despre aceasta împrejurare fiind făcuta în sentința penală

atacată.).

Aceste susțineri nu

pot conduce la înfrângerea principiului autorității de lucru judecat fără a se

tinde la prelungirea probatoriului, astfel încât aceste apărări nu pot fi

primite.

Înalta Curte, a

apreciat că, și în situația în care aceste împrejurări nu ar fi fost cunoscute

de instanță, acestea nu sunt de natură să influențeze soluția, pentru că nu

conturează o nouă și diferită situație de fapt.

Pentru aceste

considerente, cum aspectele invocate nu se încadrează în cazurile de revizuire

prevăzute de art. 394 C. proc. pen., văzând și prevederile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge ca nefondat recursul

revizuentului condamnat.

În baza prev. art.

192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul revizuent condamnat la

cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat P.V.P. împotriva Sentinței

penale nr. 72/PI din 15 martie  2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul

revizuent condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 08 septembrie 2010.