ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 221/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 135

pronunțată în dosar nr. 1424/A/1999 la data de 26 aprilie 2002, Curtea de Apel

Craiova, secția contencios administrativ a respins ca nefondată acțiunea

formulată de reclamanta SC L.F. SA Craiova pentru anularea certificatului de atestare

a dreptului de proprietate asupra terenului seria M. 07 nr. 1656/26 august 1996

eliberat de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor în favoarea SC

A. SA Craiova.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta

a cerut anularea parțială a certificatului de mai sus, susținând în esență, că

în acest act a fost inclusă și suprafața de 8.786 m.p. care face parte din

patrimoniul său.

Judecătoria Craiova, prin sentința

civilă nr. 1322/15 septembrie 1999 și-a declinat competența de soluționare în

favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ.

În considerentele soluției de

respingere a acțiunii, instanța de fond a motivat, în esență, că reclamanta nu

și-a dovedit dreptul recunoscut de lege care i-ar fi fost vătămat prin emiterea

actului administrativ atacat, nefiind aplicabile prevederile art. 1 din Legea

nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat recurs reclamanta susținând, în esență, că instanța de fond a reținut

în mod greșit că nu ar fi dovedit dreptul vătămat, ignorând actul depus la

dosar: sentința civilă nr. 1465/2000 pronunțată de Tribunalul Dolj.

Recursul este fondat.

Într-adevăr, la dosarul nr.

9140/CIV/1999 al Curții de Apel Craiova se află depusă sentința civilă nr.

1465/ 02 noiembrie 2000 pronunțată de Tribunalul Dolj prin care a fost admisă

acțiunea formulată și precizată de SC L.F. SA Craiova, în contradictoriu cu

Consiliul Local al municipiului Craiova și SC A. SA Craiova și s-a constatat că

reclamanta este titulara unui drept de administrare asupra terenului în

suprafață de 10.673,82 m.p.

Or, instanța de fond a reținut în

mod greșit că reclamanta nu a făcut dovada dreptului pretins încălcat, ignorând

acest mijloc de probă care ar putea fi hotărâtor pentru dezlegarea pricinii,

pronunțând astfel o hotărâre casabilă în condițiile art. 304 pct. 10 C. proc.

civ.

Astfel, potrivit art. 129 alin. (5)

C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele

legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, în

scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Deci, instanța de fond era datoare

să verifice dacă hotărârea respectivă era definitivă și irevocabilă și, numai

în raport cu aceasta, să se pronunțe în legătură cu aplicabilitatea

prevederilor art. 1 din Legea nr. 29/1990, știut fiind că dreptul de

administrator este un drept recunoscut de lege, cu consecința aplicării

prevederilor Legii nr. 15/1990 și ale H.G. nr. 834/1991.

În concluzie, recursul va fi admis,

sentința atacată va fi casată, iar dosarul va fi trimis pentru rejudecare

potrivit dezlegărilor date mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de SC L.F.

SA Craiova împotriva sentinței nr. 135 din 26 aprilie 2002 a Curții de Apel

Craiova, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată cu

trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 ianuarie 2003.