ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3382/2003

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta V.M.E.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții RA „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” București, Consiliul General al Municipiului București și Ministerul Finanțelor Publice, restituirea imobilului situat în București, fosta parcelă „Parcul Jianu”, compus din teren în suprafață de 702 m.p. și construcția aflată pe el, susținând că acesta a fost proprietatea autorilor săi, E. și I.R. și trecut în proprietatea statului, fără titlu, în anul 1946. Prin sentința nr. 533l din 24 mai 2001, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV – a civilă, a fost respinsă acțiunea, ca inadmisibilă.

Apelul declarat de reclamantă a fost admis, prin decizia nr. 481 din 9 octombrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV – a civilă, a fost anulată sentința tribunalului și a fost reținută cauza, pentru soluționarea acțiunii pe fond, motivându-se că, în speță, nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001, de ale cărei prevederi reclamanta nu a înțeles să beneficieze. În fond, prin decizia nr. 342 din 24 septembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV – a civilă, a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut că vechea construcție a fost demolată, iar pe terenul revendicat se află o stație de hidrofoare apă potabilă, situație în care, nu poate fi dispusă restituirea în natură.

Împotriva susmenționatei decizii a declarat recurs reclamanta, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și 10 din C. proc. civ. Prin motivele de casare, recurenta a susținut, în esență, că în mod nelegal și-a întemeiat curtea de apel decizia atacată pe prevederile Legii nr. 10/2001, împotriva considerentelor deciziei prin care aceeași instanță a reținut cauza pentru a soluționa fondul litigiului, față de împrejurarea că acțiunea a fost înregistrată la data de 3 iunie 1998, anterior intrării în vigoare a acestei legi și că instanța a omis a se pronunța cu privire la expertiza tehnică, din care rezultă că imobilul a fost doar parțial demolat și că suprafața de 364 m.p. teren este liberă, situația în care se impunea a-i fi restituit în natură terenul neocupat, iar pentru restul imobilului revendicat, a-i fi acordate despăgubiri.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor urma. Este adevărat că în considerentele deciziei atacate instanța a făcut referire la prevederile Legii nr. 10/2001, care nu sunt aplicabile în speță, față de împrejurarea că acțiunea a fost înregistrată la data de 3 iunie 1998, când legea nu era în vigoare, însă această greșeală de motivare nu este de natură a schimba soluția pronunțată, pe fond. Din raportul de expertiză tehnică efectuat la instanța de apel, cu ocazia rejudecării, de către expertul P.I., rezultă că, după anul 1961, construcția a fost demolată, că subsolul a fost extins pentru edificarea stației de hidrofoare apă potabilă, terenul și construcția aflându-se în administrarea RA Administrația Patrimoniului și Protocolului de Stat, că din suprafața de teren de 702 m.p., 280 m.p.

sunt ocupați cu această construcție, 58 m.p. sunt afectați de rețele subterane, iar 364 m.p. este suprafața liberă, care însă nu poate fi restituită în natură, cum în mod corect s-a stabilit prin decizia atacată, deoarece face parte din ansamblul imobilului. În ceea ce privește neacordarea despăgubirilor pentru restul imobilului, instanțele nu au fost investite cu un astfel de capăt de cerere. În consecință, conform art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta V.M.E.V. împotriva deciziei nr. 342 din 24 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV – a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2003.