ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1411/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

M.M., în contradictoriu cu

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor București a solicitat

anularea Ordinului nr. 169 din 28 martie 2001, reintegrarea în funcția deținută

anterior, cu plata drepturilor bănești cuvenite,de la data schimbării în funcție,

până la achitarea integrală a acestora, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că a fost numit director al Oficiului Județean pentru Protecția

Consumatorilor Maramureș, prin Ordinul nr. 212 din 29 septembrie 2000, după ce

a promovat examenul de atestare pe post, conform H.G. nr. 452/2000, iar prin

Ordinul nr. 169 din 28 martie 2000 a fost eliberat din funcție, fără să-i fie

aduse la cunoștință motivele.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 215 din 18 iunie

2001, a respins acțiunea, reținând că reclamantul nu a realizat procedura

prealabilă prevăzută la art. 5 din Legea nr. 29/1990.

Curtea Supremă de Justiție, secția

de contencios administrativ, prin decizia nr. 1144 din 26 martie 2002, a admis

recursul și a casat sentința, cu trimitere spre rejudecare, la aceiași

instanță, reținând că reclamantul a introdus acțiunea în termenul de 30 de zile

prevăzut de art. 95 din Legea nr. 188/1999.

În fond după casare, reclamantul

și-a precizat acțiunea, în sensul că a solicitat anularea Ordinului nr. 169 din

21 august 2001 emis de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor

București și pe cale de consecință, anularea deciziei nr. 385 din 17 iulie

2001, emisă de Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor Maramureș,

reîncadrarea în funcția avută anterior și anume, aceea de inspector de

specialitate în gradul de consilier, categoria A, clasa 1 și gr. 2 și obligarea

pârâtei la plata drepturilor salariale de aproximativ 15.000.000 lei, pentru

perioada 28 iulie 2001 – 8 noiembrie 2001.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că a deținut funcția de director al Oficiului pentru Protecția

Consumatorului Maramureș, începând cu 1 iulie.1997, iar în baza concursului

organizat în anul 2000, după intrarea în vigoare a Legii nr. 188/1999, a

devenit funcționar public – consilier, categoria A, clasa 1, gr. 2.

În baza H.G. nr. 166/2001, i s-a

cerut restructurarea activității oficiului, prin reducerea de personal, până la

nivelul a 12 posturi, reducere ce trebuia efectuată până la 28 februarie 2001.

Întrucât reorganizarea oficiilor

județene presupune ca acestea să nu mai fie conduse de directori, ci de

inspectori-șefi, susține că la 1 martie 2001, a devenit inspector șef al

Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorului Maramureș. Cu toate acestea,

prin Ordinul nr. 169 s-a dispus eliberarea lui din funcția de director și

trecerea pe funcție de execuție, deținând această funcție până la 28 iulie

2001, când prin decizia nr. 385 din 17 iulie 2001, i s-a desfăcut contractul de

muncă, în baza art. 130 lit. a) C. muncii, fără a ține cont de dispozițiile

art. 92 lit. d) și art. 93 din Legea nr. 188/1999 și fără a i se comunica

dreptul de a face contestație și la instanța competentă.

Mai precizează că nici una din

situațiile reglementate de art. 92 din Legea nr. 188/1999, nu îi este

aplicabilă.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 429 din 16

octombrie 2002, a respins acțiunea, reținând legalitatea ordinului și deciziei

emise în cauză.

Considerând hotărârea netemeinică și

nelegală, reclamantul a declarat recurs și a solicitat admiterea, casarea

hotărârii, arătând că soluția este nemotivată, or lui i s-a desfăcut contractul

de muncă pe baza unei legi care nu-i este aplicabilă – art. 130 lit. a) C.

muncii.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 261 C.

proc. civ., hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și

de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-a

înlăturat cererile părților.

Din examinarea hotărârii atacate se

constată că instanța a respectat aceste cerințe, astfel că critica din recurs

nu poate fi primită.

Din probe a rezultat și instanța a

reținut că reclamantul a deținut funcția de director al fostului Oficiu

Județean pentru Protecția Consumatorilor Maramureș.

Prin art. 16 din O.U.G. nr. 2/2001

s-a înființat Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, prin

reorganizarea Oficiului pentru Protecția Consumatorilor.

H.G. nr. 166/2001, privind

organizarea și funcționarea acestei autorități publice, în art. 6, prevede că

în subordinea Autorității funcționează, ca unitate cu personalitate juridică,

Oficii județene pentru protecția consumatorilor, iar prin ordin al președintelui

Autorității, se stabilesc normativele de personal, criteriile de constituire a

compartimentelor și statele de funcții pentru unitățile subordonate și

atribuțiile acestora.

Prin Ordinul nr. 71 din 1 martie

2001 a președintelui Autorității, s-a dispus ca de la 1 martie 2001, posturile

de director, director adjunct și șef serviciu din cadrul Oficiilor Județene

pentru Protecția Consumatorilor se desființează, cu aceeași dată înființându-se

posturile de inspector-șef, inspector- șef adjunct, aplicarea urmând a se face

cu începere de la 1 aprilie 2001.

Reclamantului M.M. i s-a emis

Ordinul nr. 169 din 28 martie 2001, prin care a fost eliberat din funcția de

director al Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorilor Maramureș, și a

fost trecut pe funcție publică de execuție, începând cu 1 aprilie 2001.

Postul deținut de reclamant s-a

desființat, iar pentru noul post înființat, vacant, s-a organizat concurs, la

care reclamantul nu a participat.

În consecință, actele contestate

sunt legale, astfel că soluția instanței, de respingere a acțiunii, este

întemeiată și legală, fapt ce duce la respingerea recursului ca nefondat, în

baza art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.M.,

împotriva sentinței civile nr. 429 din 16 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj,

secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 aprilie 2003.