ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4201/2003

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4201/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra

recursurilor de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin

acțiunea înregistrată la 8 iulie 1999 reclamanții C.M. și C.M.S. au chemat în

judecată pe pârâtul Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Cluj

Napoca, ulterior și pe pârâții R.M. și M.R., solicitând ca prin  hotărârea ce

se va pronunța să se constate nulitatea titlului și a înscrierii dreptului de

proprietate al Statului Român în temeiul Decretului nr. 223/1974 asupra

apartamentului nr.2 situat în Cluj-Napoca,  înscris în c.f. colectivă nr.131564

cu nr.top 11055/1, cartea individuală nr.131565 cu nr.top 11055/1/II, compus

din 4 camere și dependințe, cu cota de 45,07/100 din părțile indivize comune.

Reclamanții

au mai solicitat ca pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca să fie

obligat să le recunoască dreptul de proprietate asupra apartamentului de mai

sus și să se dispună rectificarea înscrierilor în cartea funciară colectivă și

individuală în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului român și

reînscrierii dreptului lor, prin cumpărare, ca bun comun.

Au mai

cerut reclamanții să se  constate nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare intervenit între pârâții Consiliul Local al Municipiului

Cluj-Napoca și R.M. și M.R., prin radierea dreptului lor de proprietate și

restabilirea situației anterioare.

In

motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au fost proprietarii

apartamentului nr. 2 din Cluj-Napoca   și întrucât nu au revenit în România la

expirarea termenului prevăzut pentru o excursie în străinătate, Statul Român a

preluat apartamentul printr-o decizie emisă în baza Decretului nr. 223/1974.

Acest act normativ nu constituia un titlu valabil, era în dezacord cu

Constituția din acea vreme, care în art. 36 și art. 37 garanta și ocrotea

dreptul de proprietate personală, situație în care nu se poate considera că

reclamanții și-au pierdut dreptul de proprietate asupra apartamentului, ce

urmează să le fie restituit.

Cu

referire la pârâții R.M. și M.R., chiriași în apartamentul aflat în litigiu,

deși au fost notificați la 3 mai 1996 în sensul de a nu cumpăra apartamentul,

ei au încheiat contractul de vânzare-cumpărare.

În

drept, reclamanții au invocat  prevederile art. 480 C. civ., art. 36, art. 37,

art. 12, art. 13 și art. 17 din Constituția României din 1965 și art. 34 din

Legea nr. 115/1938.

Din actele

dosarului instanța a reținut temeinicia acțiunii reclamanților. Aceștia au

dobândit prin cumpărare în 1977 apartamentul care ulterior a fost trecut în

proprietatea Statului Român prin decizia nr. 289 din  25 august 1987 în baza

Decretului nr. 223/1974, pentru  că reclamanții, plecați  în străinătate în

excursie, nu s-au înapoiat în țară la expirarea termenului stabilit.

Statul

român și-a intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară.

Apartamentul

a fost închiriat la 11 martie 1988 pârâților R.M. și M.R., contract reînnoit în

1992, ei având calitatea de chiriași la data intrării în vigoare a Legii nr.

112/1995 și cu toate că reclamanții le-au trimis la 2 mai 1996 o notificare

prin executorul judecătoresc prin care îi atenționau să nu cumpere apartamentul,

întrucât au inițiat procedura de retrocedare a imobilului, aceștia au încheiat

la 9 ianuarie  1997 contractul de vânzare-cumpărare prin S.C. C. SA, în

calitate de mandatar al Consiliului Local Cluj-Napoca și s-au intabulat în

cartea funciară.

Instanța

de fond a analizat, conform art. 6 din Legea nr. 213/1998, titlul în baza

căruia statul a preluat apartamentul și a constatat că Decretul nr. 223/1974 nu

reprezenta un titlu valabil pentru că nu a fost emis cu respectarea

Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a

legilor în vigoare la data preluării. Dispozițiile Decretului nr. 223/1974 erau

în flagrantă contradicție cu Constituția adoptată în 1965 care, în art. 12,

art. 13, art. 36 și art. 37  garanta și ocrotea dreptul de proprietate

personală, prevedea exproprierea numai pentru lucrări de interes obștesc și cu

plata unei juste despăgubiri, garanta exercitarea deplină a drepturilor

cetățenești și dreptul de liberă circulație.

Prevederile

Decretului nr. 223/1974 intrat în vigoare la 6 decembrie 1974 erau în dezacord

și cu dispozițiile Decretului nr. 212/31 octombrie 1974 prin  care s-a

ratificat Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, iar

art. 12 din decret prevedea dreptul oricărei persoane de a părăsi țara și a se

afla pe teritoriul altui stat, drept îngrădit în mod flagrant prin Decretul nr.

223/1974.

În

consecință, prin sentința civilă nr. 449 din 22 noiembrie 2001, Tribunalul

Cluj, secția civilă, a admis acțiunea, a constatat că apartamentul nr. 2 situat

în Cluj-Napoca, a fost preluat fără titlu valabil în proprietatea statului.

S-a

dispus rectificarea în c.f. 131564 colectivă Cluj, c.f.131566 nr.top 11055/2 și

c.f. individuală 131565 Cluj, prin radierea dreptului de proprietate al Statului

român asupra apartamentului nr. 2 și reînscrierea dreptului de proprietate al

reclamanților, cu titlu de cumpărare, ca bun comun, inclusiv asupra cotei din

părțile indivize comune ce au fost evidențiate în c.f. colectivă 3443 Cluj.

A fost

obligat pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca să le recunoască

reclamanților dreptul de proprietate asupra imobilului de mai sus.

S-a

constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între

S.C. C. S.A. și pârâții R.M. și M.R., înregistrat sub nr.32271/9 ianuarie 1997,

având ca obiect apartamentul nr. 2 situat în Cluj-Napoca  și identificat sub

nr. top 11055/1/II.

S-a

dispus rectificarea în c.f. 137263 Cluj, nr.top 11055/1/II prin radierea

dreptului de proprietate al pârâților R. și înscrierea dreptului de proprietate

în favoarea reclamanților.

Au fost

obligați pârâții să plătească reclamanților cheltuieli de judecată, astfel :

pârâții R.M. și M. în sumă de 4.000.000 lei și pârâtul Consiliul Local al

Municipiului Cluj Napoca în sumă de 4.000.000 lei.

Împotriva

sentinței au declarat apel pârâții R.M. și M.R., precum și pârâtul Consiliul

Local al Municipiului Cluj Napoca.

Prin

decizia nr. 51/11 aprilie 2002, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, a respins

ca nefondate apelurile.

Răspunzând

criticilor apelanților R.M. și M.R., instanța de apel a învederat că tribunalul

a reținut corect preluarea abuzivă a apartamentului de către stat, instanța

avea competența să stabilească valabilitatea titlului de proprietate conform

art. 6 alin. (3) din  Legea nr. 213/1998 și a conchis  întemeiat asupra

trecerii la stat a imobilului fără titlu valabil cu consecința constatării

nulității contractului de vânzare-cumpărare, statul nefiind proprietar nu putea

dispune  de apartament prin înstrăinare.

Cu

referire la apelul pârâtului Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca,

curtea de apel a respins critica acestuia privind lipsa de calitate a instanței

de a cenzura neconstituționalitatea Decretului nr. 223/1974, învederând că în

prerogativa de  a analiza dacă bunurile dobândite de stat în perioada

6.03.1945-22.12.1989 au intrat în proprietatea acestuia cu titlu valabil  sau

fără titlu valabil, se include și examinarea actului normativ în temeiul căruia

s-a făcut preluarea, inclusiv a concordanței prevederilor lui cu Constituția,

tratatele internaționale ratificate de România și legile în vigoare la data

preluării, cum  arată expres art. 6 alin. (1) - (3) din Legea nr. 213/1998.

Decizia

instanței de apel a fost atacată cu recurs de pârâți.

Prin

recursul introdus de pârâții R.M. și M.R.  se  cere în principal casarea

deciziei și a sentinței cu trimiterea cauzei pentru rejudecare în vederea

introducerii în proces a  vânzătorului S.C. C. SA prin lichidator, litigiul

fiind soluționat în lipsa acestei părți. Se invocă și excepția necompetenței

materiale a tribunalului care a judecat în primă instanță, deși valoarea

apartamentului din litigiu este de 44.566.301 lei menționată în contractul de

vânzare-cumpărare, ceea ce determină soluționarea cauzei de Judecătoria

Cluj-Napoca, căreia urmează a i se trimite dosarul.

În

subsidiar, recurenții-pârâți solicită casarea deciziei atacate, admiterea

apelului lor și schimbarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii

introduse de  intimații reclamanți.

Greșit au

reținut instanțele, susțin  recurenții, că Decretul nr. 223/1974 nu a

constituit un titlu valabil pentru preluarea de către stat a apartamentului, el

a produs efecte juridice de la data adoptării lui - 3.12.1974 până la data

abrogării – 31.12.1989, iar abrogarea nu avea efect retroactiv și decizia de

trecere la stat nu s-a putut comunica cu intimații reclamanți pentru că aceștia

nu au făcut cunoscut domiciliul lor din străinătate.

De

altfel, art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 11/1997 prevede că Decretul nr. 223/1974

este considerat printre actele normative ca o preluare cu titlu.

De

asemenea, reaua-credință a recurenților a fost eronat stabilită, ei  s-au

conformat dispozițiilor legale în vigoare, au depus diligențele necesare

interesându-se la șeful oficiului de vânzarea locuințelor care i-a asigurat că

foștii proprietari nu au dreptul decât la despăgubiri, așadar nu există nici un

temei pentru constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare.

Consiliul

local al Municipiului Cluj-Napoca solicită prin recursul său casarea deciziei

atacate, admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței prin respingerea

acțiunii intimaților reclamanți.

În

motivarea recursului se învederează că decizia de trecere în proprietatea

statului a apartamentului în baza Decretului nr. 223/1974 era constitutivă de

drepturi, în momentul emiterii ei s-a stins dreptul de proprietate al

intimaților reclamanți și bunul a trecut în proprietatea statului.

Necomunicarea deciziei cu intimații nu produce nici un efect juridic privitor

la dobândirea dreptului de proprietate de către stat, intimații, dacă erau

nemulțumiți de  măsura luată, puteau să introducă plângere la instanță, conform

art. 4 alin. (2) din decret, dar nu au făcut-o.

Decretul

nr. 223/1974, arată recurentul, nu era neconstituțional în raport cu

Constituția din 1965, iar instanțele nu pot cenzura și declara neconstituțional

un act normativ.

Criticile

aduse de recurenți deciziei atacate sunt ntemeinice.

Cu

referire la recursul declarat de pârâțiii R.M.  și M.R., casarea cu trimitere a

deciziei nu se impune, S.C. C. SA a încheiat contractul de vânzare-cumpărare al

apartamentului în baza protocolului nr. 28871/30 iulie 1996 încheiat cu

Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, aspect ce rezultă din cuprinsul

contractului de vânzare-cumpărare nr. 32271/9.01.1997, mandat care i s-a

retras, rolul mandatarului a încetat, iar mandantul – consiliul local – este

parte în prezentul litigiu.

Nici

excepția necompetenței materiale a tribunalului nu poate fi acceptată. Cu toate

că în contractul de vânzare-cumpărare prețul locuinței este 44.566.301 lei, la

termenul de judecată din  1 noiembrie 2001, în fața primei instanțe,

reprezentantul intimaților a declarat că valoarea litigiului era de peste 150

milioane  la data sesizării instanței - 8.07.1999 – valoare la care a aderat și

reprezentantul recurenților și care ar fi fost confirmată dacă se admitea

efectuarea expertizei de evaluare, așadar competența aparținea tribunalului

conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.în redactarea avută până la

modificarea survenită prin O.U.G. nr.138/2000.

În ce

privește preluarea apartamentului de către stat, el (statul) avea calitatea de

vânzător și transmiterea ar fi fost legală dacă titlul de preluare de la

intimați era un titlu valabil, atât prin  respectarea prevederilor cuprinse în

actul normativ de preluare cât și a respectării Constituției, a tratatelor

internaționale la  care România a aderat și a legilor în vigoare la acea dată.

Concluzia se desprinde din prevederile art. 1 și art. 9 din Legea nr. 112/1995,

art. 1 din H.G. nr. 11/1997 și art. 6 din Legea nr. 213/1998 și chiar dacă

Decretul nr. 223/1974 este enumerat printre actele normative în baza cărora a

operat preluarea el, pentru a fi titlu valabil, trebuie să întrunească

cerințele mai sus enunțate.

Dezacordul

dintre prevederile Decretului nr. 223/1974 și actele normative mai sus arătate

a fost pus în evidență în considerentele hotărârii primei instanțe, care a

făcut o analiză corectă și completă, la care se adaugă încălcarea prevederii

art. 4 alin. (2) din Decretul nr. 223/1974, prin necomunicarea deciziei

administrative, chiar la vechea adresă a reclamanților, dacă cea nouă nu era

cunoscută.

Temeiul

constatării nulității contractului de vânzare-cumpărare constă în încălcarea

dispozițiilor Legii nr. 112/1995, care permit vânzarea către chiriași numai a

imobilelor trecute la stat cu titlu valabil, iar dacă titlul nu este valabil,

situație existentă în prezentul litigiu, înstrăinarea este lovită de nulitate.

Reaua-credință

a recurenților este demonstrată nu numai de faptul că nu s-au informat complet

de la persoane competente privind situația apartamentului dar, avertizați prin

notificarea trimisă la 2 mai 1996 prin  executorul judecătoresc de intimați

asupra pretențiilor acestora de a li se retroceda imobilul, recurenții l-au

cumpărat la 9 ianuarie 1997, ignorând și cartea funciară, în care, la acea

vreme, figurau ca proprietari intimații reclamanți, statul nu își intabulase

încă dreptul de proprietate.

Referitor

la recursul introdus de Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, contrar

susținerii recurentului, necomunicarea deciziei emisă în baza Decretului nr.

223/1974 face ca efectul constitutiv de drepturi să nu opereze, omisiunea

încalcă chiar prevederile decretului, pe lângă dezacordul actului normativ cu

Constituția și tratatele internaționale la care România era parte, aspect

analizat de prima instanță, cu precizarea că, potrivit art. 6 alin. (3) din

Legea nr. 213/1998 instanțele judecătorești sunt competente să stabilească  valabilitatea

titlului, inclusiv să examineze titlul în baza căruia bunurile au trecut la

stat și dacă el este în concordanță cu Constituția, tratatele internaționale

semnate de România și celelalte acte normative în vigoare la data preluării

bunurilor.

Pentru

considerente exprese, urmează a respinge recursurile declarate și prin

dispozitivul deciziei a obliga recurenții pârâți R.M. și M.R. să plătească

sumele datorate cu titlu de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar

aferente apelului, în baza art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997,

dispozitivul constituind titlu executoriu.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții R.M.,

M.R. și, respectiv Consiliul  local al Municipiului Cluj Napoca împotriva

deciziei nr. 51 din 11 aprilie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția  civilă.

În

temeiul art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, astfel cum a fost modificată

prin O.G. nr. 34/2001, obligă pe recurenții R.M. și M.R. să plătească 1.659.489

lei taxă judiciară de timbru și 15.000 lei timbru judiciar aferente apelului,

dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2003.