ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4201/2003

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin acțiunea înregistrată la 8 iulie 1999 reclamanții C.M. și C.M.S. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca, ulterior și pe pârâții R.M. și M.R., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea titlului și a înscrierii dreptului de proprietate al Statului Român în temeiul Decretului nr. 223/1974 asupra apartamentului nr.2 situat în Cluj-Napoca, înscris în c.f. colectivă nr.131564 cu nr.top 11055/1, cartea individuală nr.131565 cu nr.top 11055/1/II, compus din 4 camere și dependințe, cu cota de 45,07/100 din părțile indivize comune.

Reclamanții au mai solicitat ca pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca să fie obligat să le recunoască dreptul de proprietate asupra apartamentului de mai sus și să se dispună rectificarea înscrierilor în cartea funciară colectivă și individuală în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului român și reînscrierii dreptului lor, prin cumpărare, ca bun comun. Au mai cerut reclamanții să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare intervenit între pârâții Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca și R.M. și M.R., prin radierea dreptului lor de proprietate și restabilirea situației anterioare. In motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au fost proprietarii apartamentului nr. 2 din Cluj-Napoca și întrucât nu au revenit în România la expirarea termenului prevăzut pentru o excursie în străinătate, Statul Român a preluat apartamentul printr-o decizie emisă în baza Decretului nr. 223/1974.

Acest act normativ nu constituia un titlu valabil, era în dezacord cu Constituția din acea vreme, care în art. 36 și art. 37 garanta și ocrotea dreptul de proprietate personală, situație în care nu se poate considera că reclamanții și-au pierdut dreptul de proprietate asupra apartamentului, ce urmează să le fie restituit. Cu referire la pârâții R.M. și M.R., chiriași în apartamentul aflat în litigiu, deși au fost notificați la 3 mai 1996 în sensul de a nu cumpăra apartamentul, ei au încheiat contractul de vânzare-cumpărare. În drept, reclamanții au invocat prevederile art. 480 C. civ., art. 36, art. 37, art. 12, art. 13 și art. 17 din Constituția României din 1965 și art. 34 din Legea nr. 115/1938.

Din actele dosarului instanța a reținut temeinicia acțiunii reclamanților. Aceștia au dobândit prin cumpărare în 1977 apartamentul care ulterior a fost trecut în proprietatea Statului Român prin decizia nr. 289 din 25 august 1987 în baza Decretului nr. 223/1974, pentru că reclamanții, plecați în străinătate în excursie, nu s-au înapoiat în țară la expirarea termenului stabilit. Statul român și-a intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară. Apartamentul a fost închiriat la 11 martie 1988 pârâților R.M. și M.R., contract reînnoit în 1992, ei având calitatea de chiriași la data intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995 și cu toate că reclamanții le-au trimis la 2 mai 1996 o notificare prin executorul judecătoresc prin care îi atenționau să nu cumpere apartamentul, întrucât au inițiat procedura de retrocedare a imobilului, aceștia au încheiat la 9 ianuarie 1997 contractul de vânzare-cumpărare prin S.C.

C. SA, în calitate de mandatar al Consiliului Local Cluj-Napoca și s-au intabulat în cartea funciară. Instanța de fond a analizat, conform art. 6 din Legea nr. 213/1998, titlul în baza căruia statul a preluat apartamentul și a constatat că Decretul nr. 223/1974 nu reprezenta un titlu valabil pentru că nu a fost emis cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării. Dispozițiile Decretului nr. 223/1974 erau în flagrantă contradicție cu Constituția adoptată în 1965 care, în art. 12, art. 13, art. 36 și art. 37 garanta și ocrotea dreptul de proprietate personală, prevedea exproprierea numai pentru lucrări de interes obștesc și cu plata unei juste despăgubiri, garanta exercitarea deplină a drepturilor cetățenești și dreptul de liberă circulație.

Prevederile Decretului nr. 223/1974 intrat în vigoare la 6 decembrie 1974 erau în dezacord și cu dispozițiile Decretului nr. 212/31 octombrie 1974 prin care s-a ratificat Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, iar art. 12 din decret prevedea dreptul oricărei persoane de a părăsi țara și a se afla pe teritoriul altui stat, drept îngrădit în mod flagrant prin Decretul nr. 223/1974. În consecință, prin sentința civilă nr. 449 din 22 noiembrie 2001, Tribunalul Cluj, secția civilă, a admis acțiunea, a constatat că apartamentul nr. 2 situat în Cluj-Napoca, a fost preluat fără titlu valabil în proprietatea statului. S-a dispus rectificarea în c.f. 131564 colectivă Cluj, c.f.131566 nr.top 11055/2 și c.f.

individuală 131565 Cluj, prin radierea dreptului de proprietate al Statului român asupra apartamentului nr. 2 și reînscrierea dreptului de proprietate al reclamanților, cu titlu de cumpărare, ca bun comun, inclusiv asupra cotei din părțile indivize comune ce au fost evidențiate în c.f. colectivă 3443 Cluj. A fost obligat pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca să le recunoască reclamanților dreptul de proprietate asupra imobilului de mai sus. S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între S.C. C. S.A. și pârâții R.M. și M.R., înregistrat sub nr.32271/9 ianuarie 1997, având ca obiect apartamentul nr. 2 situat în Cluj-Napoca și identificat sub nr. top 11055/1/II.

S-a dispus rectificarea în c.f. 137263 Cluj, nr.top 11055/1/II prin radierea dreptului de proprietate al pârâților R. și înscrierea dreptului de proprietate în favoarea reclamanților. Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților cheltuieli de judecată, astfel : pârâții R.M. și M. în sumă de 4.000.000 lei și pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca în sumă de 4.000.000 lei. Împotriva sentinței au declarat apel pârâții R.M. și M.R., precum și pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca. Prin decizia nr. 51/11 aprilie 2002, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, a respins ca nefondate apelurile. Răspunzând criticilor apelanților R.M.

și M.R., instanța de apel a învederat că tribunalul a reținut corect preluarea abuzivă a apartamentului de către stat, instanța avea competența să stabilească valabilitatea titlului de proprietate conform art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 și a conchis întemeiat asupra trecerii la stat a imobilului fără titlu valabil cu consecința constatării nulității contractului de vânzare-cumpărare, statul nefiind proprietar nu putea dispune de apartament prin înstrăinare.

Cu referire la apelul pârâtului Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, curtea de apel a respins critica acestuia privind lipsa de calitate a instanței de a cenzura neconstituționalitatea Decretului nr. 223/1974, învederând că în prerogativa de a analiza dacă bunurile dobândite de stat în perioada 6.03.1945-22.12.1989 au intrat în proprietatea acestuia cu titlu valabil sau fără titlu valabil, se include și examinarea actului normativ în temeiul căruia s-a făcut preluarea, inclusiv a concordanței prevederilor lui cu Constituția, tratatele internaționale ratificate de România și legile în vigoare la data preluării, cum arată expres art. 6 alin. (1) - (3) din Legea nr. 213/1998. Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de pârâți.

Prin recursul introdus de pârâții R.M. și M.R. se cere în principal casarea deciziei și a sentinței cu trimiterea cauzei pentru rejudecare în vederea introducerii în proces a vânzătorului S.C. C. SA prin lichidator, litigiul fiind soluționat în lipsa acestei părți. Se invocă și excepția necompetenței materiale a tribunalului care a judecat în primă instanță, deși valoarea apartamentului din litigiu este de 44.566.301 lei menționată în contractul de vânzare-cumpărare, ceea ce determină soluționarea cauzei de Judecătoria Cluj-Napoca, căreia urmează a i se trimite dosarul. În subsidiar, recurenții-pârâți solicită casarea deciziei atacate, admiterea apelului lor și schimbarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii introduse de intimații reclamanți.

Greșit au reținut instanțele, susțin recurenții, că Decretul nr. 223/1974 nu a constituit un titlu valabil pentru preluarea de către stat a apartamentului, el a produs efecte juridice de la data adoptării lui - 3.12.1974 până la data abrogării – 31.12.1989, iar abrogarea nu avea efect retroactiv și decizia de trecere la stat nu s-a putut comunica cu intimații reclamanți pentru că aceștia nu au făcut cunoscut domiciliul lor din străinătate. De altfel, art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 11/1997 prevede că Decretul nr. 223/1974 este considerat printre actele normative ca o preluare cu titlu. De asemenea, reaua-credință a recurenților a fost eronat stabilită, ei s-au conformat dispozițiilor legale în vigoare, au depus diligențele necesare interesându-se la șeful oficiului de vânzarea locuințelor care i-a asigurat că foștii proprietari nu au dreptul decât la despăgubiri, așadar nu există nici un temei pentru constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare.

Consiliul local al Municipiului Cluj-Napoca solicită prin recursul său casarea deciziei atacate, admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței prin respingerea acțiunii intimaților reclamanți. În motivarea recursului se învederează că decizia de trecere în proprietatea statului a apartamentului în baza Decretului nr. 223/1974 era constitutivă de drepturi, în momentul emiterii ei s-a stins dreptul de proprietate al intimaților reclamanți și bunul a trecut în proprietatea statului. Necomunicarea deciziei cu intimații nu produce nici un efect juridic privitor la dobândirea dreptului de proprietate de către stat, intimații, dacă erau nemulțumiți de măsura luată, puteau să introducă plângere la instanță, conform art. 4 alin. (2) din decret, dar nu au făcut-o.

Decretul nr. 223/1974, arată recurentul, nu era neconstituțional în raport cu Constituția din 1965, iar instanțele nu pot cenzura și declara neconstituțional un act normativ. Criticile aduse de recurenți deciziei atacate sunt ntemeinice. Cu referire la recursul declarat de pârâțiii R.M. și M.R., casarea cu trimitere a deciziei nu se impune, S.C. C. SA a încheiat contractul de vânzare-cumpărare al apartamentului în baza protocolului nr. 28871/30 iulie 1996 încheiat cu Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, aspect ce rezultă din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nr. 32271/9.01.1997, mandat care i s-a retras, rolul mandatarului a încetat, iar mandantul – consiliul local – este parte în prezentul litigiu.

Nici excepția necompetenței materiale a tribunalului nu poate fi acceptată. Cu toate că în contractul de vânzare-cumpărare prețul locuinței este 44.566.301 lei, la termenul de judecată din 1 noiembrie 2001, în fața primei instanțe, reprezentantul intimaților a declarat că valoarea litigiului era de peste 150 milioane la data sesizării instanței - 8.07.1999 – valoare la care a aderat și reprezentantul recurenților și care ar fi fost confirmată dacă se admitea efectuarea expertizei de evaluare, așadar competența aparținea tribunalului conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.în redactarea avută până la modificarea survenită prin O.U.G. nr.138/2000.

În ce privește preluarea apartamentului de către stat, el (statul) avea calitatea de vânzător și transmiterea ar fi fost legală dacă titlul de preluare de la intimați era un titlu valabil, atât prin respectarea prevederilor cuprinse în actul normativ de preluare cât și a respectării Constituției, a tratatelor internaționale la care România a aderat și a legilor în vigoare la acea dată. Concluzia se desprinde din prevederile art. 1 și art. 9 din Legea nr. 112/1995, art. 1 din H.G. nr. 11/1997 și art. 6 din Legea nr. 213/1998 și chiar dacă Decretul nr. 223/1974 este enumerat printre actele normative în baza cărora a operat preluarea el, pentru a fi titlu valabil, trebuie să întrunească cerințele mai sus enunțate.

Dezacordul dintre prevederile Decretului nr. 223/1974 și actele normative mai sus arătate a fost pus în evidență în considerentele hotărârii primei instanțe, care a făcut o analiză corectă și completă, la care se adaugă încălcarea prevederii art. 4 alin. (2) din Decretul nr. 223/1974, prin necomunicarea deciziei administrative, chiar la vechea adresă a reclamanților, dacă cea nouă nu era cunoscută. Temeiul constatării nulității contractului de vânzare-cumpărare constă în încălcarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, care permit vânzarea către chiriași numai a imobilelor trecute la stat cu titlu valabil, iar dacă titlul nu este valabil, situație existentă în prezentul litigiu, înstrăinarea este lovită de nulitate.

Reaua-credință a recurenților este demonstrată nu numai de faptul că nu s-au informat complet de la persoane competente privind situația apartamentului dar, avertizați prin notificarea trimisă la 2 mai 1996 prin executorul judecătoresc de intimați asupra pretențiilor acestora de a li se retroceda imobilul, recurenții l-au cumpărat la 9 ianuarie 1997, ignorând și cartea funciară, în care, la acea vreme, figurau ca proprietari intimații reclamanți, statul nu își intabulase încă dreptul de proprietate.

Referitor la recursul introdus de Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, contrar susținerii recurentului, necomunicarea deciziei emisă în baza Decretului nr. 223/1974 face ca efectul constitutiv de drepturi să nu opereze, omisiunea încalcă chiar prevederile decretului, pe lângă dezacordul actului normativ cu Constituția și tratatele internaționale la care România era parte, aspect analizat de prima instanță, cu precizarea că, potrivit art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului, inclusiv să examineze titlul în baza căruia bunurile au trecut la stat și dacă el este în concordanță cu Constituția, tratatele internaționale semnate de România și celelalte acte normative în vigoare la data preluării bunurilor.

Pentru considerente exprese, urmează a respinge recursurile declarate și prin dispozitivul deciziei a obliga recurenții pârâți R.M. și M.R. să plătească sumele datorate cu titlu de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar aferente apelului, în baza art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, dispozitivul constituind titlu executoriu.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții R.M., M.R. și, respectiv Consiliul local al Municipiului Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 51 din 11 aprilie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. În temeiul art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 34/2001, obligă pe recurenții R.M. și M.R. să plătească 1.659.489 lei taxă judiciară de timbru și 15.000 lei timbru judiciar aferente apelului, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2003.