ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2324/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul M.K. a chemat în

judecată Ministerul de Interne - Direcția pentru Străini și Probleme de

Emigrări, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâtul și pe calea

contenciosului administrativ să dispună anularea refuzului de prelungire a

vizei de ședere, comunicat cu adresa nr. 64155/IL/S2 din 30 noiembrie 2001.

În motivarea cererii sale,

reclamantul a arătat că este cetățean sirian și se află în România din anul

1992, fiind asociat la SC K.K.E. SRL.

A mai arătat că din anul 1996 este

căsătorit cu o cetățeană română și are pașaport valabil până în anul 2007. De

asemenea, înainte de 29 februarie 2000 a împuternicit o persoană care să-i

efectueze formalitățile de prelungire a vizei de ședere, dar aceasta nu i-a

rezolvat problema.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința nr. 1222 din 16 februarie 2002, a

dispus respingerea excepției lipsei procedurii administrative prealabile și

admiterea acțiunii formulate de reclamant în sensul constatării refuzului

nejustificat al pârâtului de prelungire a vizei de ședere a reclamantului și

anulare a adresei nr. 64155/IL/S2 din 30 noiembrie 2001 emisă de pârât,

obligându-l pe acesta din urmă să aprobe viza de ședere a reclamantului.

Pentru a pronunța această soluție

instanța a reținut că:

- excepția neîndeplinirii procedurii

administrative prealabile este neîntemeiată, întrucât reclamantul s-a adresat

autorității administrative cu o cerere de prelungire a vizei de ședere

înregistrată la 31 octombrie 2001, cerere la care i s-a răspuns negativ;

- singurul motiv invocat de pârâtă

pentru refuzul prelungirii vizei de ședere a reclamantului îl constituie

neprezentarea acestuia în termenul legal la Serviciul de Pașapoarte și

existența unor perioade de ședere fără forme legale.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Direcția Generală de

Evidență Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului de Interne.

Recurenta a susținut că în mod

greșit instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii, datorită

neîndeplinirii procedurii administrative prealabile, întrucât intimatul nu s-a

adresat în termen de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ

autorității emitente sau celei ierarhic superioare.

A mai susținut și că instanța a

ignorat dispozițiile art. 17, art. 18 alin. (1) și art. 21 din Legea nr.

123/2001, precum și ale art. 34 din Normele metodologice de aplicare ale

acesteia aprobate prin H.G. nr. 476/2001, care constituie temeiurile de drept

ce au stat la baza aplicării măsurii contestate.

Recursul este nefondat.

În fapt, intimatul-reclamant,

cetățean sirian, a avut viză de ședere temporară pe teritoriul României care a

expirat la data de 29 februarie 2000.

La 31 octombrie 2001, reclamantul a

solicitat Direcției Generale de Evidență Informatizată a Persoanei prelungirea

dreptului de ședere în România ca urmare a faptului că este căsătorit cu o

cetățeană română, fiind și asociat la SC K.K.E. SRL. Prin adresa nr.

64155/IL/S2 din 30 noiembrie 2001, pârâtul Ministerul de Interne prin Direcția Generală

de Evidență Informatizată a Persoanei i-a comunicat reclamantului că i s-a

respins cererea și că i s-a acordat viză de ieșire din țară.

Potrivit dispozițiile art. 5 alin.

(1) din Legea contenciosului administrativ, înainte de a cere tribunalului anularea

actului administrativ, cel care se consideră vătămat trebuie să se adreseze în

termen de 30 de zile de la data comunicării actului autorității emitente, care

este obligată să rezolve reclamația în termen de 30 de zile de la aceasta.

În cauză, pârâta i-a răspuns

reclamantului în termenul prevăzut de lege. Faptul că autoritatea emitentă i-a

comunicat un răspuns negativ nu poate fi interpretat ca un refuz de a-i

răspunde petentului la cerere.

Acceptarea unui atare punct de

vedere este contrar literei și spiritului Legii nr. 29/1990, întrucât „refuz

nejustificat”, în baza art. 1 al legii este numai „faptul de a nu se răspunde

petiționarului” în termen de 30 de zile nu și „faptul de a nu se răspunde cum

dorește petiționarul”, ceea ce este valabil și în cazul petiției ce face

obiectul acțiunii administrative prealabile prevăzută de art. 5.

Cât privește natura juridică a

termenului de 30 de zile de sesizare a tribunalului, trebuie menționat că

acesta nu este un termen de decădere cum greșit susține recurenta, ci un termen

de prescripție, semnificația acestuia conturând regimul juridic al sesizării

instanțelor de contencios administrativ ca regim de drept comun.

Referitor la fondul cauzei, pârâta a

invocat ca motiv de refuz a prelungirii vizei de ședere în România a

reclamantului, neprezentarea acestuia în termenul prevăzut de lege la Serviciul

de Pașapoarte.

Or, potrivit art. 11 lit. a) din

Legea nr. 123/2001 privind regimul juridic al străinilor în România, „viza

română poate fi refuzată străinului care a desfășurat, desfășoară ori există

indicii temeinice că intenționează să desfășoare activități de natură să pună

în pericol siguranța națională, ordinea, sănătatea sau morala publică,

drepturile și libertățile cetățenilor”.

Cum în cauză, faptele invocate de pârâtă

au caracter contravențional și nu se încadrează în nici una din situațiile

prevăzute de art. 11 din sus-menționatul act normativ, în mod corect instanța

de fond a apreciat că acțiunea este întemeiată, dispunând admiterea acesteia.

Examinând și din oficiu hotărârea

atacată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se

existența nici unui motiv de casare, recursul declarat de Direcția Generală de

Evidență Informatizată a Persoanei urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului

de Interne împotriva sentinței civile nr. 1222 din 16 februarie 2002 a Curții

de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 iunie 2003.