ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7329/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la data de

13 februarie 2003, R.C., cetățean sirian, a chemat în judecată Ministerul

Administrației și Internelor - Direcția Generală de Evidență Informatizată a

Persoanei (Autoritatea pentru Străini), solicitând să dispună anularea vizei de

ieșire nr. 1547899, aplicată la 16 ianuarie 2002, de către Serviciul de

Evidență Informatizată a Persoanei, ca nelegală.

De asemenea, a cerut obligarea

autorității publice pârâte, să-i prelungească viza de ședere comercială în

România, precum și suspendarea efectelor vizei de ieșire, conform art. 9 din

Legea nr. 29/1990.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că se află în România, din anul 1990, fiind beneficiarul unei vize

comerciale, în calitate de asociat la SC C.I. SRL București. Împreună cu soția sa, S.J., având aceeași cetățenie, deține 100% din capitalul social al

societății.

A precizat că la ultima solicitare

de prelungire a vizei, cererea i-a fost respinsă, deși a făcut dovada, cu

înscrisuri oficiale, că sunt îndeplinite cerințele prevăzute în acest sens, de

Legea nr. 123/2001 și H.G. nr. 476/2001.

Prin sentința civilă nr. 412 din 27

martie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că la data depunerii cererii de prelungire a vizei

comerciale, reclamantul nu îndeplinea cerințele legale, respectiv cele

stabilite de art. 27 alin. (1) lit. e) și art. 29 alin. (1) lit. a) din H.G. nr.

476/2001 și nici cele prevăzute de art. 43 din O.U.G. nr. 194/2002.

Pe de altă parte, R.C. nu a invocat

în ședință publică, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 82

din ordonanța guvernamentală mai sus menționată, iar instanța nu putea pune în

discuția părților, o asemenea excepție.

Cât privește cererea de suspendare a

executării actului administrativ, Curtea a apreciat că nu a fost demonstrată

existența unor motive temeinic justificate și nici iminența producerii unei

pagube care să justifice măsura solicitată de cetățeanul sirian.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, reclamantul R.C.

Recurentul a susținut că instanța de

fond a nesocotit dreptul său la apărare, prin respingerea cererii pentru

încuviințarea probei cu bilanțul contabil al firmei la care este asociat,

pentru anul 2002.

Că, concludența mijlocului de

probațiune rezulta din dezbateri și conținutul său atestă fără echivoc, faptul

că rezultatele financiare obținute sunt suficiente pentru a oferi resursele

necesare întreținerii întregii familii.

Curtea de apel nu a ținut seama nici

măcar de actele depuse în dosarul cauzei și a considerat în mod greșit, că

trebuie avute în vedere datele financiare de la data de 30 iunie 2003.

Recursul este fondat, pentru

considerentele ce se vor expune în continuare.

Din probele cu acte administrate în

cauză, rezultă că reclamantul R.C. se afla în România, din anul 1990, ca

beneficiar al unei vize comerciale și în calitate de acționar în cadrul SC C.I.

SRL București.

El este proprietarul unui apartament

situat în municipiul București și căsătorit cu S.J., de asemenea, cetățean

sirian, iar din căsătoria lor s-au născut 4 copii, dintre care 3 în România.

Formularele de raportare contabilă

la 30 iunie 2002, anexate în dosar, prezentau situația activelor și

capitalurilor proprii, dar în raport cu acestea, prin avocatul său, reclamantul

a cerut instanței, la termenul din 27 martie 2003, încuviințarea probei cu

înscrisuri, anume bilanțul contabil al societății, din 31 iunie 2002 și copia

balanțelor contabile pentru calculul veniturilor asociaților.

Deși utilitatea și concludența

acelor probe rezultă din conținutul acțiunii și dezbateri, instanța a respins

cererea, apreciind în mod eronat că înscrisurile invocate nu sunt necesare

pentru soluționarea litigiului.

Procedând în modul arătat, curtea de

apel a încălcat dreptul reclamantului, la apărare și a pronunțat o soluție, de

natură a-l prejudicia grav.

În recurs, R.C. a atașat în dosar,

ca acte noi, xerocopii după situațiile financiare anuale simplificate la 31

decembrie 2001, certificatul constatator nr. 154240 din 10 iulie 2003, eliberat

de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, precum și

certificatul de atestare fiscală pentru persoane juridice eliberat de

Administrația Finanțelor Publice a sectorului 2 București, la 14 iulie 2003.

Coroborând aceste înscrisuri, cu

probele administrate în fața primei instanțe, Înalta Curte de Casație și

Justiție apreciază că reclamantul îndeplinește cerințele art. 29 lit. a) din H.G.

nr. 476/2001, pentru a cere și obține, din nou, prelungirea vizei de ședere

comercială în România.

Concluzia se impune, de vreme ce s-a

dovedit că rezultatele favorabile înregistrate de societatea comercială, atât

la data depunerii cererii de prelungire, cât și ulterior, au asigurat

reclamantului și soției sale, venituri superioare cuantumului de 500 dolari SUA

pentru fiecare asociat.

Neinvocarea excepției de

neconstituționalitate a dispozițiilor cuprinse în art. 82 din O.U.G. nr. 194

/2002

, menționată în sentință, nu

constituie temei pentru respingerea acțiunii.

Esențială rămâne însă, împrejurarea

că în cauză există elemente suficiente, cu care s-a demonstrat faptul că

rezultatele financiare ale societății comerciale sunt îndestulătoare pentru a

oferi reclamantului și întregii sale familii, mijloacele de întreținere

necesare.

Ținând seama de considerentele

expuse, urmează a se admite recursul și a fi modificată sentința, în sensul

admiterii în parte a acțiunii.

Pe cale de consecință, se va dispune

anularea vizei de ieșire din țară, emisă la 16 ianuarie 2002, de către

Serviciul Independent de Evidență Informatizată a Persoanei, precum și

obligarea pârâtului, să prelungească reclamantului, viza de ședere comercială

în România.

Văzând și dispozițiile art. 304 pct.

9 și 10 C. proc. civ., art. 15 din Legea nr. 29/1990.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de R.C. împotriva

sentinței civile nr. 412 din 27 martie 2003 a Curții de Apel București, secția

de contencios administrativ.

Modifică sentința atacată și în fond,

admite acțiunea formulată de reclamantul R.C.

Anulează viza de ieșire din țară nr.

1547899 din 16 ianuarie 2002, emisă de Serviciul Independent de Evidență

Informatizată a Persoanei și obligă pe pârât, să prelungească reclamantului,

viza de ședere comercială.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 5 octombrie 2004.