ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.04.2004

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1422/2004

HOTĂRÂRE
15.04.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1422/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 432/2003,

pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ,

reclamantul N.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de

Evidență Informatizată a Persoanei, anularea vizei de ieșire nr. 41/1410463 din

10 septembrie 2002 și obligarea pârâtei să-i acorde viza de lungă ședere

prevăzută de art. 49 din O.U.G. nr. 194/2002.

Motivându-și cererea, reclamantul a

arătat că în calitate de cetățean senegalez a intrat legal în România, la data

de 10 iunie 1994, i s-a prelungit viza până la data de 10 septembrie 2002, când

i s-a acordat viza de ieșire.

A precizat că a solicitat

prelungirea vizei, în baza art. 49 din O.U.G. nr. 194/2002, arătând că este

căsătorit cu o persoană, cetățean român, având locuință, proprietate în

București, dar că în mod nejustificat pârâta a refuzat să-i acorde viză de

lungă ședere, pentru cetățeni străini, căsătoriți cu cetățeni români.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 705 din 22 mai 2003, a

respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată. În considerentele hotărârii,

instanța de fond a reținut în primul rând că viza de ieșire contestată este

emisă cu respectarea Legii nr. 123/2001 și a normelor metodologice, iar în al

doilea rând, reclamantul nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 49 din O.U.G.

nr. 194/2002, pentru a obține prelungirea vizei de lungă ședere pentru străinii

căsătoriți, cu cetățeni români, întrucât nu a avut anterior o astfel de viză.

Totodată, reclamantului nu-i poate

fi acordată viza prevăzută de art. 49 din O.U.G. nr. 194/2002, deoarece, deși

căsătorit cu o cetățeancă română din anul 1999, nu a probat că nu se încadrează

în dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. b) și c) din O.U.G. nr. 194/2002.

Împotriva hotărârii astfel

pronunțate a declarat recurs reclamantul N.S., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Recurentul a susținut în esență că

instanța de fond a dat o interpretare restrictivă a dispozițiilor art. 6 lit. c)

din O.U.G. nr. 194/2002 și că a făcut dovada condițiilor corespunzătoare pentru

întreținerea sa și a familiei.

A arătat că este căsătorit cu un

cetățean român; din această căsătorie a rezultat o minoră născută la 1

februarie 2001, iar împreună cu soția, a cumpărat o locuință în București, are

un cont bancar curent de 3.000 dolari SUA, având și mijloacele necesare pentru

întreținerea sa și a familiei sale, că s-a aflat în România, în mod legal, până

la 10 septembrie 2002 și că îndeplinește condițiile art. 49 din O.U.G. nr. 194/2002,

pentru a i se acorda viză de lungă ședere în această țară.

Recursul este fondat, urmând a fi

admis pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 49 din O.U.G.

nr. 194/2002, viza de lungă ședere se asigură străinilor căsătoriți cu cetățeni

români, cu condiția să nu existe una din situațiile de nepermitere a intrării

prevăzute la art. 8, iar căsătoria să nu fie de conveniență, constatată în

condițiile art. 64 din prezenta lege.

În cauză, pe de o parte, nu poate fi

vorba de o căsătorie de conveniență, atâta timp, cât au rezultat doi copii

minori în urma acesteia, iar pe de altă parte, nu s-a constatat una din

situațiile de nepermitere a intrării prevăzute de art. 8 din același act

normativ.

Totodată, reclamantul a prezentat

dovezi în fața instanței prin care să facă dovada existenței unor mijloace

corespunzătoare pentru întreținerea sa și a familiei sale, așa cum menționează art.

6 din O.U.G. nr. 194/2002, motiv pentru care se constată că în mod greșit i-a

fost respinsă cererea, reclamantului, urmând a se admite recursul, a se casa

hotărârea, cu consecința admiterii acțiunii.

Admite recursul declarat de N.S.

împotriva sentinței civile nr. 705 din 22 mai 2003 a Curții de Apel București, secția

de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și în fond,

admite acțiunea formulată de N.S. și anulează viza de ieșire.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 aprilie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-10-05
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7329/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la data de 13 februarie 2003, R.C., cetățean sirian, a chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Gener
ÎCCJ 2003-05-26
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1763/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 18 decembrie 2002, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, sub nr. 2077, reclamantul Z.S. a solicit
ÎCCJ 2005-03-29
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2065/2005
Istambul, valabilă până la 12 august 2002. La 6 august 2002, reclamantul a solicitat prelungirea vizei de ședere, cerere ce i-a fost respinsă, pentru motivul că soția sa nu avea domiciliul în București, motiv pentru care, de altfel, a și fo
ÎCCJ 2003-06-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2324/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul M.K. a chemat în judecată Ministerul de Interne - Direcția pentru Străini și Probleme de Emigrări, solicitând instanței ca în contradictoriu c
ÎCCJ 2004-02-06
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 491/2004
de art. 28 alin. (1) lit. c) și art. 29 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 476/2001 pentru aplicarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.123/2001 privind regimul străinilor în România, în sensul deținerii unui spațiu de locuit și al ve
Sursă