ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 857/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de C.E. împotriva sentinței civile nr.1128 din 21 noiembrie 2002 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ. La apelul nominal s-au prezentat recurentul reclamant C.E. și intimatul pârât Ministerul Public Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție reprezentat de procurorul A.B. Procedura completă. Recurentul a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, detaliind motivele de casare expuse în scris. Reprezentanta intimatului a formulat oral concluzii în sensul respingerii recursului ca nefondat, sentința atacată fiind legală și temeinică. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 4 noiembrie 2002, reclamantul C.E.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, obligarea pârâtului – să-i actualizeze pensia de serviciu în conformitate cu prevederile art.103 alin.1 și 5 din Legea nr.92/1992, ale Diciziei nr.752 din 26 februarie 2002 a Curții Supreme de Justiție, ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.187/2001 și ale Hotărârii Guvernului nr.403/2001 și să comunice Casei Naționale de Pensii noul cuantum al pensiei de serviciu la datele de 1 aprilie 2001 și 1 ianuarie 2002, pentru efectuarea plății diferențelor pentru perioada de la 1 aprilie 2001 până la zi. In motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că, în conformitate cu Ordonanța Guvernului nr.83/2000, pârâtul a actualizat pensiile de serviciu ale procurorilor începând cu data de 1 noiembrie 2000. Actualizarea s-a făcut însă numai în raport cu indemnizația de bază lunară de încadrare, fără a se avea în vedere și sporurile legale prevăzute la acea dată.

Prin decizia civilă nr.752/2002 a Curții Supreme de Justiție – i s-a admis acțiunea, fiind obligat Ministerul Public să includă la calculul pensiei de serviciu și adaosul pentru vechimea în magistratură în procent de 20%, începând de la 1 noiembrie 2000. Pentru executarea acestei hotărâri, s-a adresat pârâtului care i-a comunicat cuantumul pensiei, calculat corect numai pentru data de 1 noiembrie 2000, nu și în continuare. Curtea de Apel București – Secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr.1128 din 21 noiembrie 2002, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – Secția aVIIIa, în baza art.155 din Legea nr.19/2000 și art.2 pct.1 lit.b/1 din Codul de procedură civilă.

Impotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, reclamantul C.E. Recurentul a susținut, în esență, ca principal motiv de casare, nelegalitatea sentinței, bazată pe aplicarea greșită a legii, precizând că Legea nr.92/1992 este o lege specială, dispozițiile art.103 din lege fiind derogatorii de la legislația generală în materie de pensie, că nu s-a judecat în contradictoriu cu Casa de Pensii București – neavând de formulat acesteia nici o cerere. Analizând criticile formulate în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu reglementările legale incidente, Curtea constată că recursul este fondat. Pentru delimitarea pe verticală pe linie ierarhică, între instanțele de grad diferit sau între instanțele de drept comun și instanțele speciale în vederea stabilirii competenței de soluționare a pricinii, trebuie avute în vedere normele de competență stabilite atât sub aspect funcțional, cât și sub aspect procesual.

Astfel, sub aspect procesual și în conformitate cu principiul disponibilității, care guvernează procesul civil,reclamantul recurent a stabilit cadrul procesual, determinând limitele cererii sale, obiectul acțiunii și persoana chemată în judecată. Intemeindu-și acțiunea pe dispozițiile Legii nr.29/1990 și ale art.103 din Legea nr.92/1992, recurentul reclamant a solicitat recunoașterea unui drept, obligarea pârâtului să actualizeze corect pensia sa de serviciu conform unor norme legale pe care le-a indicat și să execute o hotărâre judecătorească, ceea ce se încadrează în condițiile de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ, prevăzute de dispozițiile art.1 din Legea nr.29/2990.

Instanța este ținută de cererea reclamantului, astfel cum a fost formulată, neputându-i depăși limitele, deoarece obligația sa este de a se pronunța numai cu privire la ceea ce s-a cerut (art.129 alin.3 din codul de procedură civilă), ca o garanție a aplicării principiului disponibilității, amintit. Prin urmare, instanța fondului a apreciat greșit natura litigiului și obiectul cererii deduse judecății, față de modul în care a fost formulată și susținută acțiunea, aceasta nefiind una tipică de stabilire a pensiei ci o acțiune de contencios administrativ, prin care se solicită obligarea unei autorități administrative la recunoașterea și acordarea unui drept. Dată fiind și calitatea pârâtului de autoritate publică centrală, competența materială de soluționare a cauzei sub aspect funcțional este atrasă – în conformitate cu dispozițiile art.4 alin.1 teza a II-a din Codul de procedură civilă – în favoarea Curții de Apel București- Secția de contencios administrativ.

Intrucât această instanță s-a dezinvestit în mod nelegal, Curtea va admite recursul, va casa sentința și, în temeiul prevederilor art.312 alin.1 teza 1 și ale art.313 teza 1 din Codul de procedură civilă, va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul C.E. împotriva sentinței civile nr.1128 din 21 noiembrie 2002 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2003.