ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2870/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2870/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2511/2004,
Curtea de Apel București a admis acțiunea reclamantului T.C., în contradictoriu
cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție; a constatat dreptul reclamantului la actualizarea pensiei de serviciu,
la data de 1 ianuarie 2002 și 1 octombrie 2002, prin aplicarea prevederilor art.
13 alin. (1) din Legea nr. 216/2001 și art. 103 alin. (5) din Legea nr. 29/1990,
republicată și a obligat pârâtul să comunice Casei Naționale de Pensii,
cuantumul actualizat al pensiei de serviciu, la data de 1 ianuarie 2002 și 1
octombrie 2002, în vederea plății diferențelor cuvenite reclamantului, pentru
anul 2002.
Pentru a se pronunța astfel,
instanța de fond a reținut că reclamantul este beneficiar al unei pensii de
serviciu care, conform art. 103 din Legea nr. 92/1992, cu modificările
ulterioare, se actualizează cu salariile de bază ale magistraților în
activitate.
S-a apreciat de prima
instanță, că răspunsul dat reclamantului de autoritatea administrativă, prin
adresa nr. 1003/2004, reprezintă un refuz nejustificat de a-i soluționa cererea
referitoare la un drept recunoscut de lege, respectiv dreptul de actualizare a
pensiei de serviciu prevăzut de Legea nr. 92/1992, coroborat cu art. 13 din
Legea nr. 216/2001.
Împotriva acestei sentințe a
formulat recurs, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât instanța
de fond a apreciat ca eronată, cererea reclamantului, în raport cu dispozițiile
legale în materie. S-a motivat recursul, în sensul că s-au avut în vedere de
către autoritatea administrativă, dispozițiile art. 103 din Legea nr. 92/1992, O.G.
nr. 83/2000, cât și O.U.G. nr. 187/2001.
Recursul este nefondat și va
fi respins.
Din analiza actelor și
lucrărilor dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:
Obiectul cererii inițiale îl
constituie recunoașterea dreptului de actualizare a pensiei de serviciu, la 1
ianuarie 2002 și 1 octombrie 2002, conform art. 103 din Legea nr. 29/1992, în
raport cu indemnizația de încadrare lunară a magistraților în activitate,
calculată ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 216/2001.
Fără posibilitate de tăgadă
este faptul că pe acest aspect, aplicarea dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 216/2001
a fost soluționată de instanță, în mod irevocabil, însă obiectul acțiunii de
față este neaplicarea de către recurent, a art. 103 din Legea nr. 92/1992, și
nu dacă se aplică sau nu, art. 13 din Legea nr. 216/2001.
Referirile recurentului la O.U.G. nr. 187/2001 și O.G. nr. 42/2002, nu au relevanță în speță, întrucât se referă la alte
aspecte care nu au legătură cu cauza de față.
De necontestat este și
faptul că recurentul-pârât avea obligația de a comunica din oficiu actualizarea
la Casa Națională de Pensii, în vederea actualizării pensiei de serviciu a
intimatului, în raport cu noile indemnizații ale magistraților în activitate și
conform dispozițiilor art. 103 din Legea nr. 92/1992, cu modificările
ulterioare.
Astfel, corect instanța de
fond a constatat că răspunsul dat intimatului-reclamant, prin adresa nr. 1003/2004,
reprezintă un refuz nejustificat de a-i soluționa o cerere referitoare la un
drept recunoscut de lege.
Coroborând dispozițiile art.
103 din Legea nr. 92/1992, O.G. nr. 83/2000 și ale art. 13 din Legea nr. 216/2001,
în mod legal prin sentința atacată, Curtea de Apel București a admis acțiunea
reclamantului-intimat.
Față de aceste considerente,
se apreciază că hotărârea nr. 2511/2004 este legală și temeinică, motiv pentru
care se va respinge, ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ., recursul
declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație
și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție împotriva sentinței civile nr. 2511 din 3 noiembrie 2004, a Curții de
Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 9 mai 2005.