ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4396/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul H.M. a chemat în judecată Ministerul de Interne și U.M. 0368 Grăniceri Constanța, solicitând obligarea la despăgubiri civile constând în: prestație financiară lunară calculată la venitul minim pe economie „contravaloarea unei intervenții chirurgicale de transplant medular”. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în perioada 29.10.1998-15.10.1999 a efectuat stagiul militar, timp în care s-a îmbolnăvit grav din cauza îndeplinirii obligațiilor militare. Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 86 din 20 februarie 2001, a respins ca nefondată acțiunea, reținând în esență că, în speță, nu s-a dovedit existența cumulativă a elementelor necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale, nefiind probată existența unei fapte ilicite săvârșită de către pârâtă.

Prin decizia civilă nr. 98 din 10 septembrie 2002, Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței. S-a reținut de asemenea, că din întregul probatoriu administrat, nu rezultă existența celor două condiții esențiale: vinovăția intimatei și raportul de cauzalitate între starea de boală și fapta pretins ilicită a intimatei. Împotriva acestei decizii a declarat recurs susținând că instanțele au interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, motivele de casare fiind cele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În acest sens, arată recurentul, din probele administrate – expertizele medicale efectuate ce nu contrazic opinia Direcției Generale de Muncă și Protecție Socială Constanța, Casa Județeană de Pensii Constanța, rezultă că boala a fost contractată în timpul și din cauza îndeplinirii serviciului – obligațiilor militare, situație în care greșit s-a apreciat că în speță nu se poate reține culpa intimatei și legătura de cauzalitate între diagnostic și efectuarea stagiului militar. Recursul nu este întemeiat. Sub un prim aspect, este evident faptul că cele invocate în recurs, nu pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., ce urmărește desființarea hotărârii judecătorești atunci când judecătorii au nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ.

potrivit căruia convențiile legal făcute cu putere de lege între părțile contractante, ceea ce în speță, de necontestat, nu este cazul. Ca atare, acest motiv de recurs nu poate ființa. În ce privește motivul de recurs prevăzut de pct. 9 același text invocat de reclamant fără a-l dezvolta și fără a arăta care ar fi temeiul legal de care este lipsită hotărârea atacată, sau care anume normă legală a fost încălcată sau aplicată greșit și acesta este nefondat. Sub acest aspect și în considerarea tocmai a unui asemenea motiv de casare este de reținut că hotărârea atacată este, de necontestat, motivată în drept, corect în ce privește temeiul juridic – art. 998 C. civ., – atunci când s-a analizat dacă și în ce măsură cerințele răspunderii civile delictuale sunt împlinite.

De fapt, recurentul-reclamant, în dezvoltarea motivelor recursului, se referă, esențial, la o apreciere necorespunzătoare a probelor administrate, făcută de instanță, probe din care ar rezulta, în opinia sa, concluzia contrară celei reținute de instanțe în ce privește existența răspunderii civile delictuale. Or, o asemenea susținere nu cade sub incidența motivului de casare invocat, ci constituie mai degrabă o chestiune de netemeinicie a hotărârii, motiv de casare ce este în prezent abrogat. Ca atare, nici acest motiv de recurs nu poate fi primit. De altfel, chiar analizat fiind, raportat la probele administrate, – cu referire specială la expertizele medico-legale, efectuate atât la fond cât și în apel, – respectiv expertiza efectuată de Institutul de Medicină Legală și avizată de Comisia Superioară – ,rezultă, neechivoc, că nu există o legătură de cauzalitate între activitățile efectuate în timpul stagiului militar și apariția bolii respective.

Așa fiind și față de cele arătate, recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamantul H.M. împotriva deciziei nr. 98 C din 10 septembrie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2003.