ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1964/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

19 septembrie 2001, reclamanta SC R. SRL Timișoara a chemat în judecată pe

pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Vămilor, Direcția

Regională Vamală Interjudețeană Oradea, Direcția Regională Vamală Interjudețeană

Timișoara, Biroul Vamal de Control și Vămuire la Interior Oradea și Brigada de

Supraveghere și Control Vamal Timișoara, solicitând anularea actelor

constatatoare nr. 871-1113 din 14 mai 2001 și a deciziei nr. 1342 din 4.09.2001

și obligarea pârâților la restituirea sumei de 1.617.887.897 lei reprezentând

taxe vamale și T.V.A.

În motivarea cererii, reclamanta a

învederat că încadrarea tarifară ulterioară efectuată de organele vamale la

unele produse este greșită, neținându-se seama de totalitatea elementelor

enumerate ca ingrediente în certificatul de inspecție emis de R. SA București.

Astfel, societatea a arătat că la produsele „iaurt cu aromă de fructe”,

„frișcă”, „budinci”, „cremă desert”, „cremă desert Puddis” și „lapte pentru

cafea”, încadrarea tarifară corectă este cea inițială, acceptată de organele

vamale la data importului, astfel încât nu sunt datorate diferențele de taxe

vamale și T.V.A. stabilite la controlul vamal ulterior.

Ulterior, reclamanta și-a precizat

acțiunea, solicitând numai anularea acelor acte constatatoare prin care au fost

stabilite diferențe de drepturi de import în valoare totală de 958.455.642 lei.

Prin sentința civilă nr. 210 din 25

iunie 2002, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis acțiunea, astfel cum a fost precizată, a anulat parte

din actele constatatoare emise la 14.05.2001, precum și decizia nr. 1342 din 4

septembrie 2001 și a obligat pârâții să restituie reclamantei suma de

958.455.642 lei taxe vamale și să-i plătească 75.000.000 lei cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a avut în vedere faptul că prin actele constatatoare în temeiul cărora

au fost calculate diferențe de drepturi de import pentru produsele „fișcă doză

spray”, „cremă de smântână și iaurt”, „budincă de ciocolată pulbere”, „spumă

stracciatella”, „cremă fină de ciocolată” și „cremă fină cu vanilie și rom”,

s-a făcut o greșită încadrare tarifară a produselor.

Întrucât prin noua încadrare

tarifară au fost nelegal interpretate regulile generale ale Sistemului

Armonizat de Denumire și Codificare a Mărfurilor, instanța a constatat că s-au

încasat în plus de la societate drepturi de import de 958.455.642 lei.

Împotriva sentinței au declarat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Ministerul Finanțelor

Publice și Direcția Generală a Vămilor, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Astfel, parchetul a învederat că

dispozitivul sentinței este confuz și nu se poate executa, întrucât au fost

anulate parte din actele constatatoare, dar și decizia emisă de Ministerul

Finanțelor Publice care se referă nu numai la obligația achitării unor

diferențe de taxe vamale, dar și a T.V.A., în total 1.617.887.897 lei. S-a

invocat în acest sens motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc.

civ., existența unui plus petita.

De asemenea, parchetul a arătat că

nu au fost defalcate obligațiile fiscale după natura lor și nici nu au fost

indicați care sunt pârâții ce urmează a restitui sumele, considerent pentru

care dispozitivul hotărârii nu se poate executa.

Pe fondul cauzei, recursul

parchetului s-a menționat că la încadrările tarifare ulterioare s-au avut în

vedere concluziile expertizelor efectuate de R. SA.

Referitor la raportul de expertiză

efectuat în instanță, s-a precizat că expertul și-a depășit mandatul, calculul

contabil al diferențelor de taxe vamale și T.V.A., nefiind domeniul său de

specialitate.

În recursul declarat de Ministerul

Finanțelor Publice se critică sentința, întrucât și-a însușit raportul de

expertiză care, însă, nu este în concordanță cu dispozițiile legale aplicabile

în materie.

Astfel, încadrarea tarifară a

produselor în discuție s-a făcut în conformitate cu expertizele tehnice puse la

dispoziție de R. SA, fiind corect stabilită de către organele vamale, în funcție

de compoziția produselor, luându-se în considerare poziția tarifară cea mai

specifică, aceasta având prioritate față de pozițiile cu un domeniu de

aplicabilitate mai general.

Și în recursul declarat de Direcția

Generală a Vămilor se critică hotărârea atacată întrucât s-a bazat exclusiv pe

raportul de expertiză efectuat în cauză care, a analizat din punct de vedere

chimic compoziția produselor importate, concluziile lucrării nefiind

argumentate pe regulile de încadrare tarifară prevăzute de Legea nr. 98/1996,

ci doar pe specificațiile de produs emise de furnizorul extern care, din punct

de vedere legal nu sunt relevante, expertiza nefiind efectuată pe probele

martor.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea

nr. 141/1997, bunurile introduse în țară se vămuiesc conform caracteristicilor

proprii evidențiate prin expertize tehnice când este cazul, care prevalează

asupra datelor înscrise în documentele externe.

Având în vedere expertizele tehnice

efectuate de R. S.A, produsele „frișcă doză spray”, „budincă de ciocolată

pulbere”, „spumă stracciatella”, „cremă fină de ciocolată” și „cremă fină cu

vanilie și rom” au fost încadrate incorect la poziția 19.01., iar produsul

„cremă de smântână și iaurt” a fost, de asemenea, greșit încadrat la poziția

04.03. în loc de 04.02.

Examinând cauza în raport de

motivele invocate și având în vedere prevederile art. 304 și 304

1

C.

proc. civ., Curtea va constata că recursurile declarate sunt nefondate, urmând

a fi respinse ca atare.

Astfel, nu poate fi primită critica

privind caracterul confuz al dispozitivului sentinței și nici susținerea că

instanța ar fi acordat mai mult decât s-a cerut.

Dacă inițial, reclamanta a solicitat

restituirea sumei de 1.617.887.897 lei, ulterior și-a restrâns pretențiile la

suma de 958.455.642 lei, instanța admițând acțiunea, astfel cum a fost

precizată, în care sens a indicat actele constatatoare pe care le-a anulat și a

menționat că suma de restituit reprezintă taxe vamale.

Împrejurarea că instanța a dispus

desființarea deciziei emise de Ministerul Finanțelor Publice prin care se

respinsese contestația societății, fără a specifica expres că anularea nu

privește toate actele constatatoare și întreaga sumă contestată inițial nu are

relevanță asupra soluției, din dispozitivul hotărârii rezultând în mod clar actele

constatatoare anulate și valoarea de restituit, într-o sumă globală,

reprezentând taxe vamale.

Așadar, decizia contestată a fost

menținută pentru T.V.A. de 294.689.452 lei și pentru taxele vamale reprezentând

diferența între suma calculată de organul de control, de 1.323.198.355 lei și

cea stabilită a fi restituită de 958.455.642 lei.

Cât privește faptul că nu au fost

indicați pârâții ce au fost obligați la restituire, acesta nu este de natură a

atrage nelegalitatea hotărârii, cât timp, fiind vorba de taxe vamale încasate

de autoritățile vamale, aceste instituții urmează a le înapoia societății.

Apare nefondat și motivul de recurs

privind luarea în considerare a raportului de expertiză judiciară, efectuat cu

depășirea mandatului expertului.

Astfel cum rezultă din actele

dosarului, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize de către un specialist

în domeniul chimiei alimentare, având ca obiective stabilirea încadrării

tarifare corecte a produselor importate și determinarea taxelor vamale

aferente, expertul I.I., având pregătirea de specialitate necesară.

Pe fondul cauzei, Curtea constată că

sentința pronunțată este legală și temeinică, fiind conformă probelor

administrate.

Raportul de expertiză pe care

instanța și-a fundamentat soluția a luat în considerare și expertizele tehnice

întocmite de R. SA, precum și actele emise de autoritățile vamale.

În lucrarea efectuată de expert se

arată că mențiunile cuprinse în expertizele tehnice Romcontrol nu sunt

concludente, întrucât acestei societăți i s-a solicitat numai identificarea

produselor, fără a fi analizată compoziția fizico-chimică a mărfurilor. Aceste

expertize conțin afirmații generale, nefiind elocvente în lipsa buletinelor de

analiză a probelor prelevate care să conțină datele tehnico-științifice necesare

despre produsele în litigiu.

În aceste împrejurări, unica probă

științifică concludentă este expertiza tehnică judiciară care a avut în vedere

atât constatările sumare ale R. SA, cât și datele conținând caracteristicile

fizico-chimice, microbiologice și tehnologice din specificațiile tehnice de

produs primite de la furnizor.

Potrivit expertizei, instanța de

fond a reținut în mod justificat faptul că, la un număr de 7 produse,

încadrarea stabilită de autoritățile vamale în urma controlului ulterior prin actele

constatatoare, a fost greșită, încadrarea tarifară corectă fiind cea stabilită

la data efectuării importului.

Încadrarea tarifară corectă a

produselor „fișcă doză spray”, „cremă de smântână și iaurt”, „budincă de

ciocolată pulbere”, „spumă stracciatella”, „cremă fină de ciocolată” și „cremă

fină cu vanilie și rom”, a fost menționată în considerentele sentinței în care

se detaliază și argumentele avute în vedere, având la bază constatările și

concluziile raportului de expertiză.

Așadar, criticile exprimate în comun

în cele trei recursuri privind împărtășirea concluziilor expertizei tehnice

judiciare sunt nefondate, cât timp expertul a respectat regulile generale de

interpretate a Sistemului Armonizat de Denumire și Codificare a Mărfurilor,

stabilind încadrarea tarifară prin luarea în considerare a caracterului

esențial al produselor și a poziției tarifare cu numărul cel mai mare și nu

potrivit titlurilor secțiunilor, capitolelor sau subcapitolelor.

În raport de cele expuse, Curtea

constată că instanța de fond a reținut, în mod justificat, că prin încadrarea

tarifară greșită a unor produse, s-au încasat în plus de la reclamantă taxe

vamale în valoare de 958.455.642 lei, soluția de obligare a autorităților

vamale la restituirea sumei fiind legală și temeinică.

Având în vedere considerentele de

mai sus, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.

Văzând și dispozițiile art. 274 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Direcția Generală a Finanțelor

Publice a județului Timiș, în numele Ministerului Finanțelor Publice; Direcția

Regională Vamală Interjudețeană Timișoara, în numele Direcției Generale a

Vămilor, împotriva sentinței civile nr. 210 din 25 iunie 2002 a Curții de Apel

Timișoara, secția comercială și contencios administrativ, ca nefondat.

Obligă pe recurenții Ministerul

Finanțelor Publice și Direcția Generală a Vămilor la 45.000.000 lei cheltuieli

de judecată către reclamanta SC R. SRL Timișoara.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 mai 2003.