ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2261/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 24 mai 2001, reclamanta SC R.O.P. SRL Timișoara a chemat în judecată Biroul

Vamal Vărșand, Direcția Regională Vamală Interjudețeană Arad, Direcția Generală

a Vămilor și Ministerul Finanțelor Publice solicitând:

- anularea declarațiilor vamale de import nr.

I-483/01.02.1999; I-1010/28.02.1999; I-133/14.03.1999; I-1677/29.03.1999;

I-1821/02.04.1999; I-1822/02.04.1999; I-3280/31.05.1999; I-3720/18.06.1999;

I-4759/31.07.1999; I-6020/24.09.1999; I.6314/03.10.1999; I-7611/18.11.1999;

I-7930/29.11.1999; I-8362/14.12.1999; I-8699/25.12.1999; I-311/24.01.2000;

I-763/15.02.2000; I-1366/14.03.2000; I-1656/27.03.2000;I-1800/03.04.2000;

I-2128/14.04.2000; I-2311/21.04.2000; I-2600/08.05.2000; I-2807/14.05.2000;

I-3012/22.05.2000; I-4350/08.07.2000; I-6201/26.09.2000 și I-7254/14.11.2000;

- anularea deciziei nr. 700/17 mai

2001 emisă de Ministerul Finanțelor Publice București prin care a fost respinsă

contestația formulată în temeiul O.G. nr. 13/26.01.2001;

- obligarea pârâtelor mai sus menționate

la restituirea către societatea reclamantă a sumei de 758.874.287 lei, din care

taxe vamale în valoare de 629.664.822 lei și T.V.A. în valoare de 129.209.465

lei;

- obligarea pârâtelor la plata către

societatea reclamantă, cu titlu de daune materiale civile, a sumei de

335.027.036 lei ce reprezintă cuantumul inflației de la data efectuării

importurilor la care a făcut referire și până în prezent, conform situației

privind rata inflației;

- obligarea acelorași pârâte la

plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat, în esență, că Brigada de Supraveghere și Control Vamal Timișoara a

verificat legalitatea operațiunilor de import efectuate de către societate în

perioada octombrie 1995 – decembrie 1998 și a stabilit că o parte din

importurile efectuate în perioada sus-amintită au fost încadrate tarifar

incorect, ceea ce a condus la diminuarea taxelor vamale.

A mai arătat reclamanta că a

efectuat mai multe importuri de bunuri, esență de lămâie, esență de rom, esență

de unt, de vanilie și esență de migdale, care au fost încadrate tarifar în mod

eronat și pentru care s-au perceput taxe vamale mai mari decât cele datorate,

motiv pentru care pentru importul bunurilor menționate mai sus, societatea are

de încasat de la autoritatea vamală suma de 758.074.287 lei, sumă de bani pe

care a achitat-o de la data efectuării importurilor.

Deși bunurile amintite au fost

importate prin mai multe birouri vamale, în speță Biroul Vamal Timișoara,

Biroul Vamal Oradea și Biroul Vamal Vărșand, numai acesta din urmă a refuzat

restituirea taxelor vamale achitate în plus, celelalte două birouri demarând

deja procedura de restituire a taxelor vamale, aspect ce rezultă, spre exemplu,

din conținutul actelor constatatoare nr. 1112-1117/3 mai 2000 emis de Biroul Vamal

Timișoara.

La data de 25 septembrie 2001

reclamanta a formulat o precizare de acțiune în sensul că renunță la capetele

de cerere privind: anularea declarațiilor vamale, anularea deciziei emisă de

Ministerul Finanțelor și obligarea la plata unor daune materiale în sumă de

335.027.036 lei; menține celelalte capete ale acțiunii principale, solicitând

obligarea pârâților, Biroul Vamal Vărșand, Direcția Regională Vamală

Interjudețeană Arad și Direcția Generală a Vămilor, la restituirea către

societate a sumei de 758.874.287 lei din care taxe vamale în valoare de

629.664.822 lei și T.V.A. în valoare de 129.209.465 lei, sumă pe care a

achitat-o ca urmare a efectuării unor importuri în perioada februarie 1999 –

noiembrie 2000, constatându-se ulterior că este nedatorată. Totodată,

reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată

și a arătat că în raport cu precizarea acțiunii ridică excepția necompetenței

materiale a Curții de Apel Timișoara în soluționarea acțiunii și a solicitat a se

dispune declinarea competenței soluționării pricinii în favoarea Judecătoriei

Arad.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 374 din 9

octombrie 2001, a luat act de renunțarea la capetele de cerere arătate în

precizarea la acțiune și, considerând că obiectul acțiunii în forma precizată

este obligarea la restituirea unei sume reprezentând despăgubiri, a admis

excepția invocată și a declinat competența de soluționare a cererii reclamantei

privind restituirea sumei de 758.874.287 lei în favoarea Judecătoriei

Timișoara.

Prin sentința civilă nr. 3855 din 4

martie 2002, Judecătoria Timișoara, în raport cu precizările de acțiune depuse

la dosar la 4 martie 2002 și susținute în ședința publică (potrivit cărora

reclamanta revine asupra tuturor precizărilor ulterioare cererii introductive

și reiterează toate capetele inițiale ale cererii), precum și cu excepția

necompetenței materiale a judecătoriei invocată de aceasta, a declinat

competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara în baza

art. 3 pct. 1 și art. 158 alin. (3) C. proc. civ.

La data de 25 martie 2002 SC R.O.P.

SRL a formulat din nou acțiune în contencios administrativ la Curtea de Apel

Timișoara împotriva pârâților din acțiunea inițială, solicitând:

2778/26.03.2001 emisă de Biroul Vamal de Control și Vămuire la frontiera

Vărșand, privind refuzul restituirii sumei de 629.664.822 lei taxe vamale și

129.209.465 lei T.V.A.;

numerele: I-483/01.02.1999; I-1010/28.02.199; I-133/14.03.1999;

I-1677/29.03.1999; I-1821/02.04.1999; I-1822/02.04.1999; I-3280/31.05.1999;

I-3720/18.06.1999; I-4759/31.07.1999; I-6020/24.09.1999; I-6314/03.10.1999;

I-7611/18.11.1999; I-7930/29.11.1999; I-8362/14.12.1999; I-8699/25.12.1999;

I-311/24.01.2000; I-763/15.02.2000; I-1366/14.03.2000; I-1656/27.03.2000;

I-1800/03.04.2000; I-2128/14.04.2000; I-2311/21.04.2000; I-2600/08.05.2000;

I-2807/14.05.2000; I-3012/22.05.2000; I-4350/08.07.2000; I-6201/26.09.2000 și

I-7254/14.11.2000;

2001 emisă de Ministerul Finanțelor Publice București, dată în soluționarea

contestației nr. 1219/03.04.2001, înregistrată la Biroul Vamal Vărșand sub nr.

3046/03.04.2001;

menționate la restituirea către societatea reclamantă a sumei de bani în

valoare de 758.874.287 lei, constând în 629.664.822 lei taxe vamale în valoare

plătite în plus pe baza declarațiilor vamale de import de mai sus și 129.209.465

lei T.V.A.;

sumei de 335.027.036 lei ce reprezintă valoarea actualizării cu rata inflației

a taxelor vamale plătite în plus, valoare socotită de la data efectuării

fiecărui import până în prezent;

plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii

recurenta-reclamantă a arătat că, deși prin adresa nr. 657 din 25 ianuarie 2001

a solicitat Biroului Vamal Vărșand restituirea taxelor vamale plătite în plus,

totuși acesta, prin adresa nr. 2778/26 martie 2001, a refuzat plata solicitată,

încălcând dispozițiile art. 62 alin. (3) și (4) din Legea nr. 141/1997 C. vam.,

motiv pentru care a formulat contestație cu valoare de reclamație

administrativă în sensul art. 5 din Legea nr. 29/1990 (nr. 1219/3 aprilie 2001,

respectiv nr. 3046/3 aprilie 2001).

A mai arătat recurenta-reclamantă

că, prin decizia nr. 700 din 17 mai 2001, Ministerul Finanțelor Publice s-a

desesizat cu privire la soluționarea acestei contestații și considerând că nu

are competență materială a trimis-o Biroului Vamal Vărșand, iar acesta nu i-a

dat nici un răspuns, motiv pentru care înainte de expirarea termenului de 1 an

prevăzut de art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990, se adresează instanței de

contencios administrativ.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 87 din 9

aprilie 2002, a soluționat acțiunea înregistrată, pe de o parte, ca urmare a

depunerii acesteia de către reclamantă, iar, pe de altă parte, în urma sesizării

de către Judecătoria Timișoara.

La termenul din 9 aprilie 2002 s-a

pus în discuție excepția neîndeplinirii procedurii prealabile de către

reclamantă și reținând că aceasta nu s-a conformat procedurii prevăzută de art.

166-174 C. vam. al României privind procedurile de contestare a actelor vamale,

instanța de fond a admis excepția ca întemeiată și constatând că neîndeplinirea

procedurii prealabile constituie fine de neprimire, a respins acțiunea

agentului economic.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs SC R.O.P. SRL Timișoara, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9

și 10 C. proc. civ.

Printr-un prim motiv de recurs,

recurenta-reclamantă susține că, în mod greșit, instanța de fond a reținut

lipsa procedurii prealabile în raport cu obiectul acțiunii sale, acela de a se

fi constatat refuzul nejustificat al Biroului Vamal Vărșand de a-i restitui

taxele vamale plătite în plus cu ocazia importurilor de produse enumerate în

acțiune, denumite generic „esențe”.

În opinia recurentei-reclamante,

instanța de fond trebuia să rețină că acțiunea sa a fost introdusă în baza art.

1 din Legea nr. 29/1990, la ale cărui prevederi a și făcut referire, mai ales

că cererea sa nu a avut la bază un act de control sau de impunere a cărui

contestare să urmeze calea prevăzută de O.U.G.nr. 13/2001.

Totodată, recurenta recunoaște că a

solicitat și anularea declarațiilor vamale de import, însă consideră că acest

capăt de cerere nici n-ar fi trebuit formulat în condițiile în care obiectul

acțiunii l-a constituit refuzul nejustificat al restituirii taxelor vamale

plătite în plus.

Printr-un al doilea motiv de recurs

se susține că în raport cu obiectul acțiunii sale mai sus arătat, instanța de

fond, în mod greșit, a reținut ca neîndeplinită procedura prealabilă

administrativă prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, fără a se pronunța

asupra înscrisurilor care dovedesc tocmai îndeplinirea acesteia cum ar fi:

adresa nr. 657/25 ianuarie 2001 înregistrată la Biroul Vamal Vărșand prin care

s-a solicitat restituirea taxelor vamale plătite în plus, adresa de răspuns nr.

2778/26 martie 2001 ce conține refuzul autorității sesizate de a face această

plată, precum și contestația cu nr. 1219 din 3 aprilie 2001 înregistrată la

autoritatea vamală cu nr. 3046 din aceeași dată, contestație care în opinia

recurentei-reclamante are valoare de reclamație administrativă în sensul

prevederilor art. 5 din Legea nr. 29/1990 și care a fost înaintată Ministerului

Finanțelor Publice.

De asemenea, recurenta arată că prin

decizia nr. 700 din 17 mai 2001 Ministerul Finanțelor Publice s-a desesizat și

a dispus trimiterea reclamației la Biroul Vamal Vărșand care, însă, nu i-a dat

nici un răspuns, motiv pentru care s-a adresat instanței de contencios

administrativ.

Examinând sentința atacată în raport

cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză și cu dispozițiile

legale incidente pricinii se constată că recursul este fondat pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 129 C.

proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele

legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe

baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii în scopul

pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Totodată, cu privire la situația de

fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor

și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte

explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice

împrejurări de fapt ori de drept.

Rolul activ al judecătorului, în

sensul art. 129, precum și al art. 114 C. proc. civ. se manifestă în primul

rând cu privire la verificarea acțiunii și clarificarea obiectului pricinii.

În cauză, se constată că instanța de

fond nu a procedat în sensul dispozițiilor mai sus arătate, deși, pe de o

parte, reclamanta a manifestat o poziție oscilantă referitor la obiectul

acțiunii sale și părțile în litigiu.

Pe de altă parte, se constată că

prin sentința atacată s-a soluționat atât acțiunea reclamantei înregistrată în

anul 2002, cât și acțiunea înregistrată în anul 2001 (trimisă aceleiași curți

prin declinare de competență), fără însă a se avea în vedere că aceste acțiuni

nu sunt identice nici în ceea ce privește capetele de cerere, nici în ceea ce privește

conținutul motivării lor.

Prin urmare, instanța de fond avea

obligația, în raport cu această situație, ca, înainte să pășească la

soluționarea pricinii (chiar pe cale de excepție), să pună în vedere

reclamantei să-și precizeze obiectul acțiunii.

Neprocedând în sensul mai sus arătat

se constată că instanța de fond a pronunțat o sentință netemeinică și nelegală.

Prin urmare, constatându-se că

recursul este fondat, acesta va fi admis și în consecință se va casa sentința

atacată și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării, după

stabilirea fără echivoc a obiectului acțiunii, instanța de fond va păși la

soluționarea cauzei, pe excepție sau pe fond, având în vedere probatoriul

administrat, apărările părților, precum și dispozițiile legale incidente

pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC R.O.P. SRL Timișoara

împotriva sentinței civile nr. 87 din 9 aprilie 2002 a Curții de Apel

Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 iunie 2003.