ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 108/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la 17 decembrie 2002,  reclamanta Societatea Comercială „C.”

SRL Târgu Mureș a solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâtei

Direcția Generală a Vămilor de a-i recunoaște în termenul de 60 de zile

prevăzut de art.102 din H.G. nr.1114/2001 dreptul de a fi reautorizată în

calitate de comisionar în vamă și să fie obligată pârâta la plata de

despăgubiri în sumă de 546.233.000 lei, reprezentând venituri nerealizate până

la data de 30 iunie 2002.

În

motivarea cererii, reclamanta a arătat că cererea sa de reautorizare  în

calitate de comisionar în vamă nu a fost soluționată în termenul prevăzut  de

lege și din data de 19 ianuarie 2002, a fost în imposibilitate să-și mai

desfășoare activitatea, înregistrând pierderi considerabile pentru care a

solicitat plata de daune.

Curtea

de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios administrativ a

pronunțat sentința nr.44 din 24 februarie 2003 prin care a respins acțiunea ca

nefondată, cu motivarea că la data de 4 aprilie 2002, reclamantei i-a fost

eliberată autorizația de comisionar în vamă, însă depășirea de către pârâtă a

termenului de acordare a autorizației nu este sancționată prin H.G.

nr.1114/2001, astfel încât titularul autorizației nu poate invoca prejudicii

materiale cauzate prin depășirea acestui termen.

Împotriva

acestei sentințe și în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând

casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică.

Recurenta

a susținut că instanța de fond a apreciat eronat probele administrate și a

încălcat prevederile H.G. nr.1114/2001 și ale Legii nr.29/1990, în raport de

care autoritatea vamală avea obligația să-i elibereze autorizația în perioada

19 noiembrie 2001 – 19 ianuarie 2002 și să-i comunice în termen de 30 de zile

soluția dată cererii sale de reautorizare. De asemenea,  recurenta a arătat că

din raportul de verificare nr.19474/P din 14 ianuarie 2002, întocmit de

Direcția Regională Vamală Interjudețeană Cluj,  a rezultat îndeplinirea

cerințelor legale pentru a fi autorizată în calitate de comisionar în vamă,

situație în care intimata este vinovată de întreruperea activității și de

pierderile suportate până la data de 4 aprilie 2002, când a eliberat

autorizația în baza unei documentații complete din luna ianuarie 2002.

Analizând

actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de casare invocate și de

dispozițiile art.304/1 C. proc. civ. Curtea va respinge prezentul recursul ca

nefondat pentru următoarele considerente:

Cu

cererile înregistrate sub nr.693 din 20 decembrie 2001 la Direcția Generală a

Vămilor și sub nr.19473 din 20 decembrie 2001 la Direcția Regională Vamală

Interjudețeană Cluj recurenta a solicitat să fie reautorizată în calitate de

comisionar în vamă în baza art.102 din H.G. nr.1114/2001 și  să-i fie eliberată

dovada prevăzută în art.84 alin.2 lit.e din același act normativ cu privire la

îndeplinirea condițiilor de autorizare.

Potrivit

art.102 din H.G. nr.1114/2001, comisionarii în vamă autorizați în conformitate

cu prevederile H.G. nr.626/1997 au avut dreptul să funcționeze pe o perioadă de

60 de zile de la intrarea în vigoare a noului regulament de aplicare a Codului

vamal și în perioada respectivă urmau să fie autorizați numai cei care

îndeplineau condițiile prevăzute la art.83 alin.2 din acest act normativ.

Recurenta

a fost autorizată în calitate de comisionar în vamă în baza H.G. nr.626/1997 și

conform reglementării menționate anterior, a avut posibilitatea să exercite

activitatea pentru care a fost autorizată și în termenul de 60 de zile de la

intrarea în vigoarea a H.G. nr.1114/2001, respectiv în perioada 19 noiembrie

2001 – 19 ianuarie 2002.

Susținerea

recurentei că în această perioadă a existat un refuz nejustificat al

autorității vamale de a-i elibera o nouă autorizație este nefondată și cererea,

astfel formulată în baza art.1 din Legea nr.29/1990, a fost corectă respinsă de

instanța de fond.

Deși

recurenta a solicitat reautorizarea în termenul de 60 de zile de la intrarea în

vigoare a H.G. nr.1114/2001, se constată că cererea sa nu a fost însoțită de

originalul dovezii prevăzute de art.84 alin. (2) lit. e) din aceeași hotărâre

privind îndeplinirea condițiilor de autorizare, avizată de direcția regională

vamală interjudețeană în a cărei rază de competență este situat biroul vamal pe

lângă care s-a solicitat autorizarea.

Dovada

îndeplinirii condițiilor de autorizare prevăzute de art.83 alin. (2) din H.G.

nr.1114/2001, avizată favorabil de Direcția Regională Vamală Interjudețeană

Cluj a fost obținută de recurentă numai prin întocmirea raportului de

verificare nr.19474 din 14 ianuarie 2002.

Față de

data întocmirii acestui document, neprezentat la instanța de fond și depus ca

act nou în recurs, precum și față de împrejurarea că nu s-a dovedit data

anexării lui în original la Direcția Generală a  Vămilor în dosarul de

autorizare, se constată că este nefondată și susținerea recurentei privind

depășirea termenului de autorizare prevăzut în art.86 din Hotărârea Guvernului

nr.1114/2001. Conform acestei reglementări, autorizația de comisionar în vamă

se acordă în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii complete și a

actelor prevăzute la art.84.

Singura

petiție în care recurenta a menționat obținerea și anexarea dovezii avizate

favorabil în conformitate cu prevederile art.84 alin. (2) lit.e) din H.G.

nr.1114/2001 este reclamația administrativă înregistrată sub nr.10.895 din 25

februarie 2002 la Direcția Generală a Vămilor. Cum această petiție a fost

soluționată prin eliberarea autorizației de comisionar în vamă la data de 4

aprilie 2002, instanța de fond a stabilit judicios că nu a existat un refuz

nejustificat al intimatei de a rezolva în termenul legal cererea recurentei

referitoare la dreptul recunoscut de lege pentru autorizarea activității pe

care o desfășoară.

În

consecință, instanța de fond a constatat corect că nu a  existat un refuz

nejustificat al intimatei în sensul prevăzut de art.1 din Legea nr.29/1990 și

că, în atare situație, nu sunt îndeplinite  condițiile prevăzute în art. 1 și

art. 11 alin. (2) din aceeași lege, pentru a fi acordate recurentei daunele

materiale solicitate.

Susținerile

recurentei privind prejudiciul suportat prin întreruperea activității din 19

ianuarie 2001 și până la data eliberării autorizației de comisionar în vamă,

urmează să fie respinse, întrucât daunele  pretinse nu sunt consecința

activității culpabile a  autorității intimate și nu există temei pentru plata

lor pe calea contenciosului administrativ.

Pentru

considerentele expuse și constatând că, nu există motive de casare sau de

modificare a hotărârii atacate, Curtea va respinge ca nefondat prezentul

recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de S.C. „C.” SRL Târgu Mureș împotriva sentinței civile nr.44

din 24 februarie 2003 a  Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de

contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi  16 ianuarie 2004.