ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1427/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 5 aprilie 2002 reclamanta SC I. SRL a chemat în judecată pe pârâta Direcția

Generală a Vămilor solicitând anularea Deciziei nr. 2314 din 27 februarie 2002

emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită autorizația de comisionar în

vamă pentru societatea reclamantă, în conformitate cu dispozițiile art. 83

alin. (2) din H.G. nr. 1114/2001.

În motivarea cererii reclamanta a

arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 83 alin. (2) pct. f din H.G. nr.

1114/2001 și-a schimbat denumirea din SC In. SRL în SC I. SRL.

Sub fosta denumire, a fost

autorizată în calitate de comisionar în vamă, pe o durată nelimitată, în baza

autorizației nr. 231 din 21 septembrie 2000, iar în temeiul art. 102 din H.G.

nr. 1114/2001 a întocmit documentația necesară pentru reautorizare, dar pârâta

a refuzat în mod nejustificat emiterea autorizației, în baza unor criterii

subiective și lipsite de relevanță pentru activitatea desfășurată de

reclamantă.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința nr. 949 din 17 octombrie 2002 a respins

acțiunea formulată de reclamanta SC I. SRL, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că reclamanta nu are în cauză un drept vătămat recunoscut de

lege, iar actul contestat este legal.

H.G. nr. 1114/2001 nu prevede expres

criteriile legale în baza căreia autoritatea pârâtă autoriza sau reautoriza

comisionarii în vamă.

Iar cum pârâta, care are competență

exclusivă de apreciere a considerat că reclamanta în raport cu volumul activității

pe anul 2001, 626 declarații vamale și patru angajați nu îndeplinește

criteriile pentru a fi reautorizată, a respins corect cererea de reautorizare.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamanta SC I. SRL.

Recurenta a criticat sentința ca

vădit netemeinică și esențial nelegală.

A susținut că actul administrativ

este un răspuns nejustificat de a acorda autorizarea pentru că acest act nu are

o motivare care să se sprijine pe lege.

Numărul de declarații vamale nu

numai că nu este un criteriu de obținere a autorizației de comisionar în vamă

prevăzut de H.G. nr. 1114/2001, dar este și inexact, în realitate numărul de

declarații vamale depuse de societate fiind mai mare.

A arătat că societatea își

desfășoară activitatea din 12 iunie 2000, are obiect unic de activitate

„servicii de comisionar în vamă”, are personal calificat autorizat și în

același timp este conectată la sistemul informațional vamal.

Pentru aceste motive consideră că

îndeplinește condițiile prevăzute de art. 83 alin. (2) din același act

normativ, pentru a fi reautorizată în calitate de comisionar în vamă.

Curtea, analizând actele și

lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale

aplicabile constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Reclamanta SC I. SRL a fost

autorizată în calitate de comisionar în vamă pe lângă Biroul vamal Târguri și

Expoziții prin Autorizația nr. 291 din 21 septembrie 2000 emisă în baza H.G.

nr. 626/1997.

O dată cu aprobarea noului

regulament de aplicare a Codului Vamal prin H.G. nr. 1114/2001 comisionarii în

vamă au fost obligați să obțină o nouă autorizație în termen de 60 de zile de

la intrarea în vigoare a acestuia, în condițiile art. 82 și 83.

Art. 83 alin. (1) din H.G. nr.

1114/2001 atribuie în competența Direcției Generale a Vămilor stabilirea

numărului de societăți vamale în calitate de comisionar în vamă pentru fiecare

birou vamal în parte în funcție de volumul activității și de personalul

acestuia.

Eliberarea autorizației de

comisionar în vamă se face solicitantului care îndeplinește condițiile

prevăzute de alin. (2) al art. 83, respectiv:

a)are incluse în obiectul de

activitate operațiunile prevăzute pentru comisionarii în vamă;

b)deține sau are închiriat un spațiu

de depozitare de cel puțin 500 m.p., situat în zona de supraveghere a biroului

vamal de interior pentru care se solicită autorizare;

c)deține echipamente necesare

descărcării, încărcării, manipulării, ambalării, dezambalării și prezentării

mărfurilor în vederea vămuirii, precum și personalul specializat pentru

efectuarea acestor operațiuni.

d)are asigurat spațiul de birou și

birotică necesară situat în zona de supraveghere a biroului vamal de interior

sau de frontieră, pentru care solicită autorizarea;

e)este dotat cu echipamente necesare

utilizării sistemului informatic vamal, care să fie conectate la acestea;

f)nu are în denumirea societății

expresii similare cu cele ale autorității vamale nici în limba română și nici

în altă limbă străină.

În aceste condiții chiar dacă

Direcția Generală a Vămilor stabilește numărul de societăți autorizate în

calitate de comisionar în vamă selecția acestor societăți nu poate avea

caracter arbitrar.

În cauză se observă, însă, că

organul abilitat în acest sens nu a motivat soluția de respingere a cererii de

autorizare pe criterii obiective.

Instanța de fond de asemenea a

menținut soluția organului administrativ fără a administra vreo probă din care

să rezulte că societatea nu îndeplinește condițiile art. 83 alin. (2) din H.G.

nr. 1114/2001 sau că are un volum de activitate cu mult inferior altor

societăți care au fost autorizate pentru efectuarea de operațiuni vamale.

Hotărând astfel instanța de fond a

încălcat dispozițiile art. 129 C. proc. civ. potrivit căruia judecătorii au

îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice

greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și

prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice

și legale.

Pentru aceste considerente recursul

va fi admis cu consecința casării hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre

rejudecare.

Pentru o bună soluționare a pricinii

se impune completarea probatoriilor cu acte și expertiză care să stabilească

volumul de activitate al reclamantei (număr de declarații vamale procesate) în

raport și cu volumul de activitate a celorlalte societăți care au fost

autorizate în calitate de comisionar în vamă pe lângă Biroul Vamal subordonat.

Totodată expertul va verifica toate

criteriile obiective care au fost avute în vedere de către pârâtă la

respingerea cererii de autorizare a reclamantei, precum și îndeplinirea

condițiilor prevăzute de art. 83 alin. (2) din H.G. nr. 1114/2001.

Cu ocazia rejudecării instanța de

fond va avea în vedere și celelalte motive de recurs ca apărări de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de SC I. SRL București împotriva

sentinței nr. 949 din 17 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția de

contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare

aceleași instanțe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 aprilie 2003.