ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1294/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la

data de 5 aprilie 2002, SC I. SRL București a chemat în judecată Direcția

Generală a Vămilor, solicitând să se dispună anularea deciziei nr. 2314 din 27

februarie 2002, emisă de această autoritate publică, ca nelegală.

De asemenea, a cerut

obligarea pârâtei să-i elibereze autorizația de comisionar în vamă, conform art.

83 alin. (2) din H.G. nr. 1114/2001.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că anterior a funcționat sub denumirea de SC I.N. SRL și a

fost autorizată în calitate de comisionar în vamă, pe lângă Biroul Vamal

Târguri și Expoziții București, având adresa de conectare la sistemul informatizat

IP 172.28.17.A.

Totodată, dispune de un

punct de lucru în municipiul București, compus din spații pentru birou și depozite,

precum și de un alt punct de lucru în Portul Constanța, pe baza contractelor de

închiriere încheiate, inclusiv de aparatura necesară pentru desfășurarea

acestei activități specifice.

Deși îndeplinește toate

condițiile legale pentru reautorizare și a înregistrat un volum de activitate

corespunzător, cererea depusă pentru reautorizare i-a fost respinsă în mod

nejustificat.

Curtea de Apel București,

secția de contencios administrativ, reînvestită cu soluționarea litigiului, ca

urmare a casării cu trimitere a unei hotărâri anterioare, prin sentința civilă nr.

189 din 3 februarie 2004, a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată.

Instanța a reținut că

reclamanta SC I. SRL București s-a conformat dispozițiilor art. 84 alin. (1) și

(2) din H.G. nr. 1114/2001, privind documentele ce trebuie depuse pentru

eliberarea autorizației de comisionar în vamă, obținând avize favorabile de la Direcția Regională Vamală București și Direcția Regională Vamală Constanța. Că, omisiunea de

prezentare a unor copii legalizate a două acte adiționale și a actului

constitutiv al societății, nu justifică măsura luată de pârâtă, care o

prejudiciază grav.

În sprijinul concluziei

respective au fost invocate constatările expertului contabil potrivit cărora,

pârâta a reautorizat comisionari vamali, cu un număr de declarații vamale

procesate, mai mici decât cel obținut de reclamantă.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, Autoritatea Națională a Vămilor.

Recurenta a susținut că

hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece din probele

administrate în cauză rezultă că reclamanta nu a depus la autoritatea vamală,

copiile legalizate a celor două acte adiționale, care sunt importante, de vreme

ce aduc completări ale datelor ce caracterizează și definesc persoana juridică.

Pe de altă parte, instanța

de fond și-a însușit concluziile expertului contabil, omițând să ia în

considerare faptul că societățile în cauză au fost autorizate la intervale de

timp diferite „și ca atare, pentru fiecare dintre ele, activitatea de derulare

a operațiunilor vamale s-a desfășurat pe intervale mai mari sau mai mici de

timp, după caz”.

Recursul este nefondat.

Prin decizia nr. 1427 din 8

aprilie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a

admis recursul declarat de reclamanta SC I. SRL București și a casat sentința

civilă nr. 949 din 17 octombrie 2002, a Curții de Apel București, secția de

contencios administrativ, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași

instanță.

S-a dat îndrumarea instanței

de trimitere, să dispună completarea probelor, cu acte și o expertiză care să

stabilească volumul de activitate al reclamantei (numărul de declarații vamale

procesate), în raport cu volumul de activitate al celorlalte societăți

comerciale, care au fost autorizate în calitate de comisionar în vamă, pe lângă

birourile vamale.

Conformându-se acestei

îndrumări, curtea de apel a încuviințat în fond după casare, cererea

reclamantei, desemnând ca expert contabil, pe I.D.

Pe baza înscrisurilor

existente în dosarul cauzei și a documentației depuse în dosarul autorității

vamale nr. 2314/2002, inclusiv a legislației aplicabile în materie, expertul a

stabilit că la Biroul Vamal Târguri și Expoziții București există societăți

comerciale care au procesat un număr de declarații vamale mai mic decât

reclamanta.

A precizat, totodată, că

reclamanta a obținut avizele nr. 42019 din 16 ianuarie 2002 și nr. 909 din 17

ianuarie 2002, din partea Direcțiilor Regionale Vamale București și respectiv,

Constanța, din care rezultă că societatea comercială îndeplinește cerințele art.

83 alin. (2) din Regulamentul de aplicare al Codului vamal, aprobat prin H.G.

nr. 1114/2001, pentru funcționarea în calitate de comisionar vamal.

În sfârșit, s-a arătat că

Direcția Generală a Vămilor (actualmente Autoritatea Națională a Vămilor), nu a

emis nici o dispoziție cu caracter intern, prin care să se stabilească

criteriile de autorizare sau reautorizare a societăților, în această calitate.

Având în vedere concluziile

lipsite de echivoc ale expertului contabil, care nu au fost combătute de partea

adversă, prin administrarea altor probe concludente, înscrisurile probatorii

anexate în dosarul de reautorizare (între care se regăsește și actul

constitutiv al societății comerciale) și desigur, prevederile art. 83 alin. (2)

din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin H.G. nr.

1114/2001, se apreciază că legal și temeinic, prima instanță a admis acțiunea.

În consecință și ținând

seama de inexistența unor motive de ordine publică care ar putea fi invocate

din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., recursul urmează a fi

respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor împotriva sentinței civile nr. 189

din 3 februarie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 martie 2005.