ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1294/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la data de 5 aprilie 2002, SC I. SRL București a chemat în judecată Direcția Generală a Vămilor, solicitând să se dispună anularea deciziei nr. 2314 din 27 februarie 2002, emisă de această autoritate publică, ca nelegală. De asemenea, a cerut obligarea pârâtei să-i elibereze autorizația de comisionar în vamă, conform art. 83 alin. (2) din H.G. nr. 1114/2001. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că anterior a funcționat sub denumirea de SC I.N. SRL și a fost autorizată în calitate de comisionar în vamă, pe lângă Biroul Vamal Târguri și Expoziții București, având adresa de conectare la sistemul informatizat IP 172.28.17.A.

Totodată, dispune de un punct de lucru în municipiul București, compus din spații pentru birou și depozite, precum și de un alt punct de lucru în Portul Constanța, pe baza contractelor de închiriere încheiate, inclusiv de aparatura necesară pentru desfășurarea acestei activități specifice. Deși îndeplinește toate condițiile legale pentru reautorizare și a înregistrat un volum de activitate corespunzător, cererea depusă pentru reautorizare i-a fost respinsă în mod nejustificat. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, reînvestită cu soluționarea litigiului, ca urmare a casării cu trimitere a unei hotărâri anterioare, prin sentința civilă nr. 189 din 3 februarie 2004, a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată.

Instanța a reținut că reclamanta SC I. SRL București s-a conformat dispozițiilor art. 84 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 1114/2001, privind documentele ce trebuie depuse pentru eliberarea autorizației de comisionar în vamă, obținând avize favorabile de la Direcția Regională Vamală București și Direcția Regională Vamală Constanța. Că, omisiunea de prezentare a unor copii legalizate a două acte adiționale și a actului constitutiv al societății, nu justifică măsura luată de pârâtă, care o prejudiciază grav. În sprijinul concluziei respective au fost invocate constatările expertului contabil potrivit cărora, pârâta a reautorizat comisionari vamali, cu un număr de declarații vamale procesate, mai mici decât cel obținut de reclamantă.

Împotriva sentinței a declarat recurs, Autoritatea Națională a Vămilor. Recurenta a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta nu a depus la autoritatea vamală, copiile legalizate a celor două acte adiționale, care sunt importante, de vreme ce aduc completări ale datelor ce caracterizează și definesc persoana juridică. Pe de altă parte, instanța de fond și-a însușit concluziile expertului contabil, omițând să ia în considerare faptul că societățile în cauză au fost autorizate la intervale de timp diferite „și ca atare, pentru fiecare dintre ele, activitatea de derulare a operațiunilor vamale s-a desfășurat pe intervale mai mari sau mai mici de timp, după caz”.

Recursul este nefondat. Prin decizia nr. 1427 din 8 aprilie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a admis recursul declarat de reclamanta SC I. SRL București și a casat sentința civilă nr. 949 din 17 octombrie 2002, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță. S-a dat îndrumarea instanței de trimitere, să dispună completarea probelor, cu acte și o expertiză care să stabilească volumul de activitate al reclamantei (numărul de declarații vamale procesate), în raport cu volumul de activitate al celorlalte societăți comerciale, care au fost autorizate în calitate de comisionar în vamă, pe lângă birourile vamale.

Conformându-se acestei îndrumări, curtea de apel a încuviințat în fond după casare, cererea reclamantei, desemnând ca expert contabil, pe I.D. Pe baza înscrisurilor existente în dosarul cauzei și a documentației depuse în dosarul autorității vamale nr. 2314/2002, inclusiv a legislației aplicabile în materie, expertul a stabilit că la Biroul Vamal Târguri și Expoziții București există societăți comerciale care au procesat un număr de declarații vamale mai mic decât reclamanta. A precizat, totodată, că reclamanta a obținut avizele nr. 42019 din 16 ianuarie 2002 și nr. 909 din 17 ianuarie 2002, din partea Direcțiilor Regionale Vamale București și respectiv, Constanța, din care rezultă că societatea comercială îndeplinește cerințele art. 83 alin. (2) din Regulamentul de aplicare al Codului vamal, aprobat prin H.G.

nr. 1114/2001, pentru funcționarea în calitate de comisionar vamal. În sfârșit, s-a arătat că Direcția Generală a Vămilor (actualmente Autoritatea Națională a Vămilor), nu a emis nici o dispoziție cu caracter intern, prin care să se stabilească criteriile de autorizare sau reautorizare a societăților, în această calitate. Având în vedere concluziile lipsite de echivoc ale expertului contabil, care nu au fost combătute de partea adversă, prin administrarea altor probe concludente, înscrisurile probatorii anexate în dosarul de reautorizare (între care se regăsește și actul constitutiv al societății comerciale) și desigur, prevederile art. 83 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin H.G.

nr. 1114/2001, se apreciază că legal și temeinic, prima instanță a admis acțiunea. În consecință și ținând seama de inexistența unor motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor împotriva sentinței civile nr. 189 din 3 februarie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2005.