ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7481/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 16 septembrie 2003, SC T.I. SRL a solicitat ca în contradictoriu cu Direcția Generală a Vămilor, să se dispună anularea deciziei nr. 1345 din 2 septembrie 2003, prin care pârâta a stabilit că încetează autorizația de concesionare în vamă nr. 98 din 18 ianuarie 2002, având ca titular pe reclamantă, ca nelegală. Prin sentința civilă nr. 1593 din 14 octombrie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea, ca inadmisibilă, reținând că reclamanta nu s-a conformat prevederilor art. 5 din Legea nr. 29/1990, privitoare la procedura administrativă prealabilă, adresându-se pentru apărarea dreptului său, direct instanței de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamanta SC T.I. SRL. Recurenta a susținut că în mod eronat, prima instanță a soluționat cauza, pe baza excepției de inadmisibilitate a acțiunii, întrucât prin dispozițiile art. 100 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, s-a instituit în materie, o procedură derogatorie de la dreptul comun reprezentat de Legea nr. 29/1990, pentru contestarea unui act administrativ. Textul menționat este imperativ și nu permite alte interpretări privind modul de exercitare a căii de atac împotriva actului administrativ, de anulare a autorizației de comisionar vamal, care trebuie îndreptată la instanța de contencios administrativ competentă. S-a cerut admiterea recursului și casarea sentinței atacate, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

Critica este întemeiată. Potrivit art. 100 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin H.G. nr. 1114/2002, decizia de anulare a autorizației de comisionar în vamă, precum și decizia de suspendare a acesteia, pot fi atacate la instanța de contencios administrativ competentă. Norma juridică are indiscutabil, un caracter procedural și imperativ, care nu permite alte interpretări privind calea de urmat pentru soluționarea acțiunii îndreptate împotriva unei asemenea decizii. Ea a instituit o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, reprezentat de Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, pentru controlul jurisdicțional al actelor administrative de autoritate.

În aceste condiții, în mod greșit prima instanță a considerat că reclamanta trebuia să urmeze calea recursului administrativ prevăzută de art. 5 al legii organice și nu a aplicat dispozițiile legii speciale, care dispensa societatea comercială de această obligație. Soluționând cauza, pe baza unei excepții de procedură, reținută din oficiu și respingând acțiunea, ca inadmisibilă, instanța a pronunțat o hotărâre, cu încălcarea esențială a legii, de natură a prejudicia grav pe reclamantă. Față de considerentele expuse, urmează a se admite recursul și a fi casată sentința, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași curte de apel. Văzând și dispozițiile art. 313 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC T.I. SRL împotriva sentinței civile nr. 1593 din 14 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2004.