ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3750/2003

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 3 aprilie 2002, reclamanta SC M.S. SRL a chemat în judecată Direcția Generală a Vămilor, solicitând obligarea acesteia să-i elibereze autorizația de comisionar în vamă pe lângă Biroul Vamal de Control și Vămuire la Interior Arad, precum și anularea refuzului comunicat cu adresele 9114 din 19 februarie 2001 și 14337 din 18 martie 2002. În motivarea cererii sale, reclamanta a susținut că a funcționat ca și comisionar vamal, având autorizație în acest sens, sub altă denumire. Cu toate acestea, ulterior intrării în vigoare a H.G. nr. 1114/2001, i-a fost refuzată eliberarea autorizației, deși a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 83 alin. (2) din acest act normativ.

Prin sentința civilă nr. 129 din 28 mai 2002, Curtea de Apel Timișoara a admis acțiunea, a anulat adresele contestate de reclamantă și a obligat pârâta Direcția Generală Vamală să emită autorizație de comisionar în vamă pe lângă Biroul Vamal de Control și Vămuire de Interior Arad. Totodată, a obligat pârâta la 2.000.000 lei, cheltuieli de judecată. S-a reținut că pârâta și-a motivat refuzul exclusiv pe dispozițiile art. 83 alin. (1) din H.G. nr.1114/2001, în sensul dreptului său exclusiv de a stabili numărul de societăți autorizate, în calitate de comisionar în vamă, fără a putea dovedi dacă criteriile avute în vedere au fost cele legale, respectiv volumul de activitate și personal al Biroului Vamal Arad.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală a Vămilor, prin Direcția Regională Vamală Interjudețeană Arad, susținând că instanța fondului a respins greșit excepția tardivității formulării acțiunii în contencios, față de data comunicării deciziei nr. 9114/2002, respectiv 1 martie 2002; că reclamanta nu a făcut dovada dreptului recunoscut de lege, ce i-ar fi fost vătămat în sensul dispozițiilor Legii nr. 29/1990, întrucât dreptul de comisionar în vamă i-a încetat de drept la expirarea celor 60 de zile calculate după intrarea în vigoare a H.G. nr. 1114/2001; că potrivit art. 83 din H.G.

nr. 1114/2001 se recunoaște dreptul exclusiv al Direcției Generale a Vămilor, de a stabili numărul de societăți autorizate în calitate de comisionar în vamă, ceea ce înseamnă ca hotărârea Curții de Apel Timișoara, încalcă această dispoziție și permite instanței să se substituie autorității vamale și în fine, că practic nu s-a observat că cererea de autorizare formulată de reclamantă, nu era însoțită și de dovada din care să rezulte că sunt îndeplinite condițiile impuse prin art. 83 alin. (2), avizată de Direcția Regională Interjudețeană. Analizând legalitatea și temeinicia sentinței pronunțate, în raport cu criticile formulate, urmează a se reține că acestea nu se justifică.

În ce privește excepția tardivității formulării acțiunii, în mod corect a fost respinsă de instanța fondului, termenul de sesizare al instanței de contencios, fiind calculat de la primirea răspunsului la plângerea prealabilă, formulată în condițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990 și nu de la comunicarea actului ce face obiectul contestației. Referitor la celelalte critici, urmează a se reține că SC M.S. SRL Arad a funcționat în calitate de comisionar vamal pe lângă Biroul Vamal Arad, sub o altă denumire și în baza autorizației nr. 272/2000, emisă în temeiul H.G. nr. 626/1997. O dată cu aprobarea noului Regulament Vamal prin H.G. nr. 1114/2001, în conformitate cu dispozițiile art. 82, reclamanta a formulat cerere de autorizare, în sensul noilor reglementări, la 7 decembrie 2001, cerere însoțită de avizul favorabil al Direcției Regionale Vamale Interjudețene, dreptul său recunoscut de lege, fiind cel conferit de dispozițiile H.G.

nr. 1114/2001. Împrejurarea că potrivit dispozițiilor art. 83 alin. (1) H.G. nr. 1114/2001, Direcția Generală a Vămilor este abilitată să stabilească numărul de societăți care pot funcționa ca și comisionar în vamă, nu înseamnă dreptul discreționar, necenzurabil al autorității vamale, întrucât potrivit acelorași dispoziții ea trebuie să aibă în vedere în mod obligatoriu volumul de activitate și numărul de personal pentru fiecare birou vamal în parte. Cum în cauză pârâta nu a putut justifica motivul refuzului de autorizare al reclamantei, în mod corect instanța a dispus obligarea la eliberarea acestei autorizații. De altfel, la 16 mai 2003, pârâta a revenit asupra acestui refuz și a eliberat reclamantei autorizația de comisionar în vamă, nr. 289, cu termen de valabilitate nelimitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de formulată de Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția Regională Vamală Interjudețeană Arad, împotriva sentinței civile nr. 129 P I/CA din 28 mai 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică astăzi 7 noiembrie 2003.