ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3750/2003

Asupra contestației în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 3 aprilie

2002, reclamanta SC M.S. SRL a chemat în judecată Direcția Generală a Vămilor,

solicitând obligarea acesteia să-i elibereze autorizația de comisionar în vamă

pe lângă Biroul Vamal de Control și Vămuire la Interior Arad, precum și

anularea refuzului comunicat cu adresele 9114 din 19 februarie 2001 și 14337

din 18 martie 2002.

În motivarea cererii sale,

reclamanta a susținut că a funcționat ca și comisionar vamal, având autorizație

în acest sens, sub altă denumire. Cu toate acestea, ulterior intrării în

vigoare a H.G. nr. 1114/2001, i-a fost refuzată eliberarea autorizației, deși a

făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 83 alin. (2) din acest

act normativ.

Prin sentința civilă nr. 129 din 28

mai 2002, Curtea de Apel Timișoara a admis acțiunea, a anulat adresele

contestate de reclamantă și a obligat pârâta Direcția Generală Vamală să emită

autorizație de comisionar în vamă pe lângă Biroul Vamal de Control și Vămuire

de Interior Arad. Totodată, a obligat pârâta la 2.000.000 lei, cheltuieli de

judecată.

S-a reținut că pârâta și-a motivat

refuzul exclusiv pe dispozițiile art. 83 alin. (1) din H.G. nr.1114/2001, în

sensul dreptului său exclusiv de a stabili numărul de societăți autorizate, în

calitate de comisionar în vamă, fără a putea dovedi dacă criteriile avute în

vedere au fost cele legale, respectiv volumul de activitate și personal al

Biroului Vamal Arad.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs Direcția Generală a Vămilor, prin Direcția Regională Vamală

Interjudețeană Arad, susținând că instanța fondului a respins greșit excepția

tardivității formulării acțiunii în contencios, față de data comunicării

deciziei nr. 9114/2002, respectiv 1 martie 2002; că reclamanta nu a făcut

dovada dreptului recunoscut de lege, ce i-ar fi fost vătămat în sensul

dispozițiilor Legii nr. 29/1990, întrucât dreptul de comisionar în vamă i-a

încetat de drept la expirarea celor 60 de zile calculate după intrarea în

vigoare a H.G. nr. 1114/2001; că potrivit art. 83 din H.G. nr. 1114/2001 se

recunoaște dreptul exclusiv al Direcției Generale a Vămilor, de a stabili

numărul de societăți autorizate în calitate de comisionar în vamă, ceea ce

înseamnă ca hotărârea Curții de Apel Timișoara, încalcă această dispoziție și permite

instanței să se substituie autorității vamale și în fine, că practic nu s-a

observat că cererea de autorizare formulată de reclamantă, nu era însoțită și

de dovada din care să rezulte că sunt îndeplinite condițiile impuse prin art.

83 alin. (2), avizată de Direcția Regională Interjudețeană.

Analizând legalitatea și temeinicia

sentinței pronunțate, în raport cu criticile formulate, urmează a se reține că

acestea nu se justifică.

În ce privește excepția tardivității

formulării acțiunii, în mod corect a fost respinsă de instanța fondului,

termenul de sesizare al instanței de contencios, fiind calculat de la primirea

răspunsului la plângerea prealabilă, formulată în condițiile art. 5 alin. (1)

din Legea nr. 29/1990 și nu de la comunicarea actului ce face obiectul

contestației.

Referitor la celelalte critici,

urmează a se reține că SC M.S. SRL Arad a funcționat în calitate de comisionar

vamal pe lângă Biroul Vamal Arad, sub o altă denumire și în baza autorizației

nr. 272/2000, emisă în temeiul H.G. nr. 626/1997. O dată cu aprobarea noului

Regulament Vamal prin H.G. nr. 1114/2001, în conformitate cu dispozițiile art.

82, reclamanta a formulat cerere de autorizare, în sensul noilor reglementări,

la 7 decembrie 2001, cerere însoțită de avizul favorabil al Direcției Regionale

Vamale Interjudețene, dreptul său recunoscut de lege, fiind cel conferit de

dispozițiile H.G. nr. 1114/2001.

Împrejurarea că potrivit

dispozițiilor art. 83 alin. (1) H.G. nr. 1114/2001, Direcția Generală a Vămilor

este abilitată să stabilească numărul de societăți care pot funcționa ca și

comisionar în vamă, nu înseamnă dreptul discreționar, necenzurabil al

autorității vamale, întrucât potrivit acelorași dispoziții ea trebuie să aibă

în vedere în mod obligatoriu volumul de activitate și numărul de personal

pentru fiecare birou vamal în parte.

Cum în cauză pârâta nu a putut

justifica motivul refuzului de autorizare al reclamantei, în mod corect

instanța a dispus obligarea la eliberarea acestei autorizații.

De altfel, la 16 mai 2003, pârâta a

revenit asupra acestui refuz și a eliberat reclamantei autorizația de

comisionar în vamă, nr. 289, cu termen de valabilitate nelimitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

formulată de Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția Regională Vamală

Interjudețeană Arad, împotriva sentinței civile nr. 129 P I/CA din 28 mai 2002

a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică astăzi

7 noiembrie 2003.