ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1975/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 22 mai 2002, la Tribunalul Mureș, trimisă prin declinare de competență, la Curtea de Apel Târgu Mureș, reclamanta SC I. SRL Târgu Mureș a chemat în judecată Direcția

Generală a Vămilor, solicitând obligarea acesteia de a-i recunoaște dreptul în

exercitarea activității de comisionar în vamă și să fie obligată la eliberarea

autorizației de comisionar în vamă, pentru o perioadă de 99 de ani, pe lângă

Biroul Vamal de Control și Vămuire la Interior Târgu Mureș.

În motivarea acțiunii,

reclamanta arată că i s-a respins cererea pentru eliberarea autorizației de

comisionar în vamă, cu toate că îndeplinește integral condițiile legale, dar au

fost autorizate alte două societăți pe criterii subiective, dintre care SC C.

SRL este nou înființată.

Ulterior își precizează

acțiunea, cerând și anularea actului nr. 17920 din 15 aprilie 2002 și obligarea

la plata a 1,1 miliarde lei daune și câte 100 milioane lei lunar, despăgubiri.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 59 din 13 martie

2003, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Instanța reține că

reclamanta nu legitimează un drept recunoscut de lege care să-i fie vătămat

prin refuzul autorizării, autoritatea vamală având competența de a verifica

bonitatea solicitantului, iar pârâta, de a stabili numărul de societăți

autorizate în calitate de comisionar în vamă pentru fiecare birou vamal,

instanța neavând astfel de competențe.

Reclamanta a declarat recurs

împotriva sentinței, susținând că este netemeinică și nelegală.

Consideră că autoritatea

vamală s-a comportat abuziv, subiectiv, respingând cererea sa de eliberare a

autorizației de comisionar în vamă, cu toate că îndeplinește condițiile impuse

de lege în acest sens, dar a eliberat autorizație altor două societăți, din

care una este nou înființată.

Menționează că s-au încălcat

principii de drept fundamentale, printre care cel al liberei concurențe și că

prin respingerea cererii de autorizare, a suferit grave prejudicii, din cauză

că a făcut investiții considerabile, în vederea desfășurării acestei activități

și a încheiat contracte ferme cu terții.

Intimata-pârâtă Autoritatea

Națională a Vămilor a formulat întâmpinare, în care susține că recursul a fost

promovat tardiv, iar pe fond, consideră că este neîntemeiat, pentru că prin

cererea de recurs se modifică valoarea prejudiciului, care, însă, nici nu este

dovedit, pentru că beneficiul nerealizat pretins nu este cert și pentru că

recurenta nu a făcut dovada încălcării unui drept care să-i fie recunoscut de

lege.

Susține și că, potrivit art.

83 din H.G. nr. 1114/ 2001, are competență exclusivă în stabilirea numărului de

societăți autorizate în calitate de comisionar în vamă, pentru fiecare birou

vamal, în funcție de volumul activității și de personalul acestuia, ținându-se

cont și de anumite criterii obiective.

Recursul va fi admis, în

sensul și pentru considerentele care se vor menționa mai jos.

Nu se contestă că recurenta

îndeplinește toate condițiile prevăzute de art. 83 din Regulamentul de aplicare

a Codului vamal, aprobat prin H.G. nr. 1114/2001, însă exercitarea atribuțiilor

de comisionar în vamă se poate realiza numai după obținerea autorizației de

comisionar.

Conform prevederilor art. 83

alin. (1) din același regulament, Direcția Generală a Vămilor este autoritatea

administrativă care stabilește numărul de societăți autorizate de a funcționa

în calitate de comisionari pentru fiecare birou vamal și care apoi eliberează

autorizațiile.

Dar acest număr trebuie

determinat în baza analizării situației de fapt existentă la fiecare birou

vamal, în special în funcție de volumul activității și de personalul acestora,

analiză ce se impunea a fi făcută anterior depunerii cererilor de autorizare, ceea

ce nu s-a dovedit că s-a realizat.

Pentru foștii comisionari

vamali, art. 102 din regulament prevede că autorizarea este condiționată numai

de îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 83 alin. (2), recurenta fiind

anterior comisionar vamal și îndeplinind și în prezent, condițiile respective.

Nu este admisibil a se avea

în vedere că autoritatea vamală are un drept de decizie discreționar în

stabilirea numărului de comisionari vamali și, mai ales, în ce privește

alegerea comisionarilor.

Trebuie ținut cont de

criteriile prevăzute de regulament, dar și de o transparență deplină în

selecționarea societăților care să fie autorizate în calitate de comisionari

vamali, iar intimata nu a făcut dovada asupra modului în care a eliberat

autorizațiile pentru Biroul Vamal de Control și Vămuire la Interior Târgu Mureș, pentru ca instanța să poată aprecia în cunoștință de cauză dacă s-au

respectat sau nu cerințele legale prevăzute în acest sens.

Recurenta a fost verificată

de șeful serviciului regimuri vamale din cadrul Direcției Regionale Vamale

Interjudețene Cluj, care a constatat că îndeplinește toate condițiile stipulate

în art. 83 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal și a avizat

favorabil cererea recurentei de a fi autorizată în continuare să îndeplinească

atribuția de comisionar vamal.

La sesizarea recurentei,

Consiliul Concurenței i-a comunicat că prin stabilirea administrativă a

numărului de competitori, se intervine pe piața serviciilor de comisionare

vamală, încălcându-se art. 9 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, a concurenței și

că a solicitat Guvernului, să modifice prevederile contrare Legii concurenței

nr. 21/1996.

Intimata a respins cererea

recurentei de reautorizare în calitate de comisionar vamal și pentru că aceasta

a depus doar 287 declarații vamale în anul 2001, dar, așa cum susține

recurenta, în anul 2001 a funcționat în această calitate, numai 7 luni, iar una

dintre societățile autorizate era nou înființată, neavând anterior nici un fel

de activitate de comisionar în vamă, ceea ce dovedește că a existat un anumit

arbitrariu în ce privește selectarea comisionarilor vamali.

Pentru considerentele

arătate mai sus, reținând că recurenta a dovedit că nejustificat i s-a refuzat

un drept recunoscut de lege, în sensul prevederilor art. 1 din Legea nr. 29/1990

și că are un interes legitim în obținerea autorizației de comisionar în vamă,

se va admite recursul, va fi casată sentința și se va admite acțiunea, în

sensul obligării pârâtei să-i elibereze autorizația solicitată.

În ce privește pretențiile

materiale ale acesteia, nu s-au făcut dovezi cu privire la existența și

întinderea lor, astfel că nu pot fi admise, recurenta având posibilitatea ca în

viitor, printr-o altă cerere, să le solicite.

Văzând și prevederile art. 312

și 314 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC

I. SRL Târgu Mureș, împotriva sentinței nr. 59 din 13 martie 2003 a Curții de

Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și

pe fond, admite acțiunea. Obligă autoritatea pârâtă să elibereze reclamantei,

autorizația de comisionar în vamă, pe lângă Biroul Vamal de Control și Vămuire la Interior Târgu Mureș.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 martie 2005.