ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2690/2003

S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul S.V. și de pârâtul Consiliul General al Municipiului București împotriva deciziei nr.42 din 1.02.2002 a Curții de Apel București – secția a IV-a Civilă. La apelul nominal s-au prezentat: recurentul-reclamant S.V.personal și asistat de avocat A.U., recurentul-pârât Consiliul General al Municipiului București prin consilier juridic O.O., lipsind intimatul pârât S.C. „T.A.” – S.A. București. Procedura completă. Avocat A.U. a solicitat admiterea recursului și respingerea recursului declarat de pârâtul C.G.M.B. – cu precizarea că imobilul este vechea construcție, că este una și aceeași construcție, reclamantul având calitate procesuală activă atestată de certificatele depuse în dosar.

Consilier juridic O.O. arată că este o altă construcție, motiv pentru care solicită admiterea recursului optând pentru casarea cu trimitere. Pentru recursul reclamantului pune concluzii în sensul că lasă aprecierea instanței măsura ce se va lua. CURTEA, Asupra recursurilor civile de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în revendicare adresată Judecătoriei sectorului 3 la data de 8 mai 2000, reclamantul S.V.a chemat în judecată pârâții Consiliul General al Municipiului București și S.C. „T.A.” S.A., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora de a-i lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, str.Matei Basarab nr.54 (fostă Labirint nr.66), sector 3 compus din construcție și teren în suprafață de 361 m.p.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că este proprietarul imobilului, care a fost trecut în proprietatea statului fără titlu. La termenul de judecată de la 11 octombrie 2000, Primăria sectorului 3, reprezentată prin primar, a formulat cerere de intervenție în interes propriu, arătând că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu, putând fi solicitat pe cale administrativă. Ulterior, la 10 ianuarie 2001, intervenienta a renunțat la cererea formulată, motivând că s-a aflat în eroare cu privire la identificarea fizică a imobilului revendicat. Examinând probatoriile cu înscrisuri și expertiză tehnică administrate, Judecătoria sectorului 3, prin sentința civilă nr.3767 din 2 mai 2001, a reținut că imobilul revendicat fusese expropriat prin Decretul Consiliului de Stat nr.112/1989, astfel încât în baza prevederilor art.2 pct.1 lit.e C.proc.civ.

și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București. La Tribunalul București, secția a III-a civilă, cauza a fost înregistrată cu nr.5478 din 13 iulie 20021. Această instanță, prin sentința civilă nr.987 din 27 septembrie 2001, a respins acțiunea ca neîntemeiată și a luat act de renunțare la cererea de intervenție în interes propriu. S-a motivat că reclamantul nu a făcut dovada identității dintre imobilul revendicat și cel asupra căruia poartă dreptul său de proprietate. Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr.42 din 1 februarie 2002 a Curții de Apel București - secția a IV-a civilă. A fost schimbată sentința în sensul admiterii în parte a acțiunii în revendicare, dispunându-se obligarea pârâților de a-i lăsa reclamantului în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 361 m.p.

situat în București, str.Matei Basarab nr.58 (fostă Labirint nr.66) sector 3, individualizat conform schiței – anexă la raportul de expertiză efectuată de ing.G.C., schiță ce face parte integrantă din decizie pentru identificarea imobilului. Instanța de apel a reținut în esență că: - reclamantul nu are calitate procesuală activă, fiind unicul moștenitor al proprietarilor originari; - imobilul a fost rexpropriat în baza Decretului Consiliului de Stat nr.112/1989; - nu s-a putut stabili cu certitudine dacă și în ce măsură construcția existentă în prezent pe teren este aceeași cu cea expropriată dar s-a considerat că acest aspect este subsidiar, bunul principal fiind terenul; - scopul exproprierii, acela ca imobilul să fie folosit în interes public, nu a fost realizat, dat fiind că terenul a rămas în aceleași limite spațiale, nefiind sistematizat.

Împotriva acestei decizii au declarat recursuri reclamantul și pârâtul Consiliul General al Municipiului București, reprezentat de Primarul General. În recursul său, reclamantul a criticat decizia în sensul prevederilor art.304 pct.9 și 10 C.proc.civ., susținând în mod greșit insntanța de apel nu i-a admis acțiunea în totalitate, deci inclusiv cu privire la construcție. A arătat că vechea casă nu a fost demolată, astfel încât nu există nici un temei ca ea să nu fie retrocedată. Pârâta Consiliul General al Municipiului București a formulat două motive de recurs, arătând în primul rând că reclamantul nu și-a dovedit calitatea procesuală activă, nefiind stabilite toate transcrieriile succesorale.

Pe fondul cauzei s-a arătat că greșit a fost admisă acțiunea în revendicare, în condițiile în care pe teren se află o altă construcție decât cea expropriată iar instanța de apel, în acest mod, a acordat mai mult decât s-a cerut, considerându-l pe reclamant proprietar prin accesiune asupra edificiului. Reclamantul recurent a formulat întâmpinare, solicitând ca recursul declarat de pârâtă să fie respins ca nefondat. Examinând actele și lucrările dosarului în lumina criticilor formulate, Curtea reține următoarele: Insntanța de apel a stabilit în mod corect că imobilul revendicat a fost expropriat prin Decretul Consiliului de Stat nr.112/1989, că acesta se află în str.Matei Basarab nr.58 (fostă Labirint nr.66) sector 3, fiind compus din teren în suprafață de 361 m.p.

și o construcție și că reclamantul are calitate procesuală activă. Astfel, din Jurnalul nr.9618 din 28 mai 1929 al Tribunalului Ilfov – secția a III-a civilă – condiționat (f.84 dosar fond) rezultă că de pe urma defunctului S.I.(I.), cel care dobândise terenul în anul 1988, au rămas ca moiștenitori cei trei fii ai săi, A., A. și V.S. Din procesul-verbal din 12 decembrie 1938 întocmit de Administrația sectorului III Negru – circa a IV-a fiscală (fila 87 dosar fond) rezulztă că de pe urma lui A.I.S., decedat la data de 28 iunie 1938, cu ultimul domiciliu în str.Labirint nr.66, au rămas ca moștenitori frații săi, A. și V.I.S. În fine, ca urmare a decesului lui A.S. la 28 mai 1945, V. (V.) S. a fost trimis în posesia întregii averi rămase de pe urma acestuia, în calitate de unic moștenitor (fila 85 dosar fond).

Or, în mod necontestat și probat, reclamantul este unicul succesor al lui S.V., astfel încât critica formulată prin primul motiv de recurs al pârâtei C.G.M.B. este nefondat. Pe fondul cauzei însă, recursurile sunt întemeiate, modul de soluționare a acțiunii în revendicare fiind greșit din mai multe puncte de vedere. Astfel, stabilind că în cauză este vorba despre o expropriere, instanțele (și îndeosebi cea de apel, care a reținut identitatea fizică între imobilul revendicat și cel trecut în proprietatea statului) trebuiau să verifice dacă și în ce măsură dispozițiile art.481 C.civ.au fost respectate la acel moment. Curtea de Apel nici nu a menționat acest text, referindu-se doar la dispozițiile art.480 C.civ.și nu s-a preocupat dacă: - a existat o justă și prealabilă despăgubire; - scopul exproprierii – utilitatea publică, a fost atins.

Sub acest din urmă aspect Curtea de apel trage concluzia că utilitatea publică nu a fost realizată, întrucât „terenul revendicat se află îngrădit între aceleași limite existente înainte de predarea lui”, ceea ce este evident un argument insuficient. Mai mult însă, așa cum rezultă din expertiza tehnică, pe teren se află actualmente o altă construcție și anume sediul S.C. Compania „C.” S.A., persoană juridică nechemată în judecată și în legătură cu care Curtea de Apel a dispus practic prin decizie, admițând acțiunea reclamantului. În fine, soluția recurată prezintă o gravă deficiență și sub un alt aspect: acțiunea în revendicare este admisă numai în parte, cu privire la teren. Ar rezulta, per a contrario, că în ceea ce privește construcția, solicitarea reclamantului este respinsă.

Totuși, din motivare: „terenul este bunul principal”, pare a se desprinde ideea că reclamantul este îndreptățit să primească și construcția (aparținând unui terț nechemat în judecată), deși insntanța nu se referă în mod explicit la instituția accesiunii imobilului. Această soluționare greșită a cauzei pe fond impune admiterea recursurilor, casarea deciziei Curții de Apel și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului declarat de reclamant împotriva sentinței tribunalului. Așa cum s-a arătat, instanța de trimitere urmează să verifice, prin completarea probatoriilor (inclusiv suplimentarea expertizei tehnice), dacă au fost în mod cumulativ întrunite condițiile prevăzute de art.481 C.civ.și care este situația juridică a construcției edificate pe terenul în litigiu.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de reclamantul S.V.și de pârâtul Consiliul General al Municipiului București împotriva deciziei civile nr.42 din 1 februarie 2002 a Curții de Apel București – secția a IV-a civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului declarat de reclamant împotriva sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2003.