ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2690/2003

S-au luat în examinare recursurile

declarate de reclamantul  S.V. și de pârâtul Consiliul General al Municipiului

București împotriva deciziei nr.42 din 1.02.2002 a Curții de Apel București –

secția a IV-a Civilă.

La apelul nominal s-au prezentat:

recurentul-reclamant S.V.personal și asistat de avocat A.U., recurentul-pârât

Consiliul General al Municipiului București prin consilier juridic O.O.,

lipsind intimatul  pârât S.C. „T.A.” – S.A. București.

Procedura completă.

Avocat A.U. a solicitat admiterea

recursului și respingerea recursului declarat de pârâtul C.G.M.B. – cu precizarea

că imobilul este vechea construcție, că este una și aceeași construcție,

reclamantul având calitate procesuală activă atestată de certificatele depuse

în dosar.

Consilier juridic O.O. arată că

este o altă construcție, motiv pentru care solicită admiterea recursului optând

pentru casarea cu trimitere. Pentru recursul reclamantului pune concluzii în

sensul că lasă aprecierea instanței măsura ce se va lua.

CURTEA,

Asupra recursurilor civile de

față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea în revendicare adresată Judecătoriei sectorului 3 la data de 8 mai

2000, reclamantul S.V.a chemat  în judecată pârâții Consiliul General al

Municipiului București și S.C. „T.A.” S.A., solicitând ca prin sentința ce se

va pronunța să se dispună obligarea acestora de a-i lăsa în deplină proprietate

și posesie imobilul situat în București, str.Matei Basarab nr.54 (fostă

Labirint nr.66), sector 3 compus din construcție și  teren în suprafață de 361

m.p.

În

motivarea acțiunii reclamantul a arătat că este proprietarul imobilului, care a

fost trecut în proprietatea statului fără titlu.

La

termenul de judecată de la 11 octombrie 2000, Primăria sectorului 3,

reprezentată prin primar, a formulat cerere de intervenție în interes propriu,

arătând că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu, putând fi

solicitat pe cale administrativă. Ulterior, la 10 ianuarie 2001, intervenienta

a renunțat la cererea formulată, motivând că s-a aflat în eroare cu privire la

identificarea fizică a imobilului revendicat.

Examinând

probatoriile cu înscrisuri și expertiză tehnică administrate, Judecătoria

sectorului 3,  prin sentința civilă nr.3767 din 2 mai 2001, a reținut că

imobilul revendicat fusese expropriat prin Decretul  Consiliului de Stat nr.112/1989,

astfel încât în baza prevederilor art.2 pct.1 lit.e C.proc.civ. și-a declinat

competența în favoarea Tribunalului București.

La

Tribunalul București, secția a III-a civilă, cauza a fost înregistrată cu

nr.5478 din 13 iulie 20021.

Această

instanță, prin sentința civilă nr.987 din 27  septembrie 2001, a respins

acțiunea ca neîntemeiată și a luat act de renunțare la cererea de intervenție

în interes propriu.

S-a

motivat că reclamantul nu a făcut dovada identității dintre imobilul revendicat

și cel asupra căruia poartă dreptul său de proprietate.

Apelul

declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia

civilă nr.42 din 1 februarie 2002 a Curții de Apel București  - secția a IV-a

civilă.

A

fost schimbată  sentința în sensul admiterii în parte a acțiunii în

revendicare, dispunându-se obligarea pârâților de a-i lăsa reclamantului în

deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 361 m.p. situat în

București, str.Matei Basarab nr.58 (fostă Labirint nr.66) sector 3, individualizat

conform schiței – anexă la raportul de expertiză efectuată de ing.G.C., schiță

ce face parte integrantă din decizie pentru identificarea imobilului.

Instanța

de apel a reținut în esență că:

-

reclamantul nu are calitate procesuală activă, fiind unicul moștenitor al

proprietarilor originari;

-

imobilul a fost rexpropriat în baza Decretului Consiliului de Stat nr.112/1989;

-

nu s-a putut stabili cu certitudine dacă și în ce măsură construcția existentă

în prezent pe teren este aceeași cu cea expropriată dar s-a considerat că acest

aspect este subsidiar, bunul principal  fiind terenul;

-

scopul exproprierii, acela ca imobilul să fie folosit în interes public, nu a

fost realizat, dat fiind că terenul a rămas în aceleași limite spațiale,

nefiind sistematizat.

Împotriva

acestei decizii au declarat recursuri reclamantul și pârâtul Consiliul General

al Municipiului București, reprezentat de Primarul General.

În

recursul său, reclamantul a criticat decizia în sensul prevederilor art.304

pct.9 și 10 C.proc.civ., susținând în mod greșit insntanța de apel nu i-a admis

acțiunea în totalitate, deci inclusiv cu privire la construcție. A arătat că

vechea casă nu a fost demolată, astfel încât nu există nici un temei ca ea să

nu fie retrocedată.

Pârâta

Consiliul General al Municipiului București a formulat două motive de recurs,

arătând în primul rând că reclamantul nu și-a dovedit calitatea procesuală

activă, nefiind stabilite toate transcrieriile succesorale.

Pe fondul cauzei s-a arătat că  greșit a fost admisă acțiunea în

revendicare, în condițiile în care pe teren se află o altă construcție decât

cea expropriată iar instanța de apel, în acest mod, a acordat mai mult decât

s-a cerut,  considerându-l pe reclamant proprietar prin accesiune asupra

edificiului.

Reclamantul

recurent a formulat întâmpinare, solicitând ca recursul declarat de pârâtă  să

fie respins ca nefondat.

Examinând

actele și lucrările dosarului în lumina criticilor formulate, Curtea reține

următoarele:

Insntanța

de apel a stabilit în mod corect că imobilul revendicat a fost expropriat prin

Decretul Consiliului de Stat nr.112/1989, că acesta se află în str.Matei

Basarab nr.58 (fostă Labirint nr.66) sector 3, fiind compus din teren în

suprafață de 361 m.p. și o construcție și că reclamantul are calitate

procesuală activă.

Astfel,

din Jurnalul nr.9618 din 28 mai 1929 al Tribunalului Ilfov – secția a III-a

civilă – condiționat (f.84 dosar fond) rezultă că de pe urma defunctului

S.I.(I.), cel care dobândise terenul în anul 1988, au rămas ca moiștenitori cei

trei fii ai săi, A., A. și V.S.

Din

procesul-verbal din 12 decembrie 1938 întocmit de Administrația sectorului III

Negru – circa a IV-a fiscală (fila 87 dosar fond) rezulztă că de pe urma lui

A.I.S., decedat la data de 28 iunie 1938, cu ultimul domiciliu în str.Labirint

nr.66, au rămas ca moștenitori frații săi, A. și V.I.S.

În

fine, ca urmare a decesului lui A.S. la 28 mai 1945, V. (V.) S. a fost trimis

în posesia întregii averi rămase de pe urma acestuia, în calitate de unic

moștenitor (fila 85 dosar fond). Or, în mod necontestat și probat, reclamantul

este unicul succesor al lui S.V., astfel încât critica formulată prin primul

motiv de recurs al pârâtei C.G.M.B. este nefondat.

Pe

fondul cauzei însă, recursurile sunt întemeiate, modul de soluționare a

acțiunii în revendicare fiind greșit din mai multe puncte de vedere.

Astfel,

stabilind că în cauză este vorba despre o expropriere, instanțele (și îndeosebi

cea de apel, care a reținut identitatea fizică între imobilul revendicat și cel

trecut în proprietatea statului) trebuiau să verifice dacă și în ce măsură

dispozițiile art.481 C.civ.au fost respectate la acel moment. Curtea de Apel

nici nu a menționat acest text, referindu-se doar la dispozițiile art.480

C.civ.și nu s-a preocupat dacă:

-

a existat o justă și prealabilă despăgubire;

-

scopul exproprierii – utilitatea publică, a fost atins.

Sub

acest din urmă aspect Curtea de apel trage concluzia că utilitatea publică nu a

fost realizată, întrucât „terenul revendicat se află îngrădit între aceleași

limite existente înainte de predarea lui”, ceea ce este evident un argument

insuficient.

Mai

mult însă, așa cum rezultă din expertiza tehnică, pe teren se află actualmente

o altă construcție și anume sediul S.C. Compania „C.” S.A., persoană juridică

nechemată în judecată și în legătură cu care Curtea de Apel a dispus practic

prin decizie, admițând acțiunea reclamantului.

În

fine, soluția recurată  prezintă o gravă deficiență și sub un alt aspect:

acțiunea în revendicare este admisă numai în parte, cu privire la teren. Ar

rezulta, per a contrario, că în ceea ce privește construcția, solicitarea

reclamantului este respinsă. Totuși, din motivare: „terenul este bunul

principal”, pare a se desprinde ideea că reclamantul este îndreptățit să

primească și construcția (aparținând unui terț nechemat în judecată), deși

insntanța nu se referă în mod explicit la instituția accesiunii imobilului.

Această

soluționare greșită a cauzei pe fond impune admiterea recursurilor, casarea

deciziei Curții de Apel și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru

rejudecarea apelului declarat de reclamant împotriva sentinței tribunalului.

Așa

cum s-a arătat, instanța de trimitere urmează să verifice, prin completarea

probatoriilor (inclusiv suplimentarea expertizei tehnice), dacă au fost în mod

cumulativ întrunite condițiile prevăzute de art.481 C.civ.și care este situația

juridică a construcției edificate pe terenul în litigiu.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

reclamantul S.V.și de pârâtul Consiliul General al Municipiului București

împotriva deciziei civile nr.42 din 1 februarie 2002 a  Curții de Apel

București – secția a IV-a civilă.

Casează

decizia atacată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului

declarat de reclamant împotriva sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi   20 iunie   2003.