ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2301/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta SC V. SA Suceava l-a chemat în judecată pe

pârâtul B.I., pentru ca, pe cale de ordonanță președințială, acesta să fie

obligat să elibereze spațiul în suprafață de 15,6 mp, situat în municipiul

Suceava și să-i permită accesul spre acest spațiu.

Judecătoria Suceava, prin sentința civilă nr. 4125

din 20 septembrie 2000, a respins acțiunea reclamantei, sentință ce a fost

desființată de Tribunalul Suceava, prin decizia civilă nr. 19 din 6 februarie

2001, trimițând cauza aceluiași tribunal, pentru a fi soluționată în primă instanță.

Prin sentința nr. 239 din 22 martie 2001, Tribunalul

Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea

privind cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantă și a

obligat-o pe aceasta să-i plătească pârâtului suma de 800.000 lei cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a

reținut că nu sunt îndeplinite cerințele art. 581 C. proc. civ. pentru că, în

realitate, reclamanta, invocând un drept de proprietate asupra spațiului în

litigiu, tinde la obținerea, pe această cale, a unei soluții definitive,

soluție pe care instanța nu ar putea s-o dea fără să intre în cercetare a

fondului.

Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de

contencios administrativ, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței mai sus menționate, obligând-o pe apelanta-reclamantă să-i

plătească intimatului-pârât suma de 500 000 lei cheltuieli de judecată în apel.

S-a apreciat că, în mod corect, prima instanță a

reținut ca nefiind îndeplinite cerințele art. 581 C. proc. civ., câtă vreme

reclamanta tinde prin această cerere să obțină eliberarea unei suprafețe cu

destinația de spațiu comercial, deci o măsură definitivă.

Prin decizia nr. 2822 din 17 aprilie 2002, Curtea

Supremă de Justiție, secția comercială a anulat, ca netimbrat, recursul

declarat de reclamantă împotriva deciziei pronunțate de curtea de apel.

Împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție, mai

sus menționate, reclamanta SC V. SA Suceava a formulat contestația în anulare,

invocând dispozițiile art. 317 și 318 C. proc. civ. și solicitând anularea

acesteia.

Prin decizia nr. 209 din 21 ianuarie 2003, Curtea

Supremă de Justiție, secția comercială, a admis contestația în anulare a

deciziei nr. 2822 din 17 aprilie 2002 a Curții Supreme, secția comercială,

formulată de reclamantă, a anulat această decizie și a fixat termen pentru

soluționarea recursului la data de 15 aprilie 2003, cu citarea părților.

În motivarea recursului, reclamanta a arătat că, în

speță, fiind vorba despre un litigiu comercial între o societate comercială și

o persoană fizică, aplicarea numai a dispozițiilor art. 581 C. proc. civ. este

greșită, cum de altfel este greșită nepunerea în discuție a dreptului pe fond,

cu atât mai mult, cu cât tribunalul era și necompetent să soluționeze cauza.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor dosarului se constată

următoarele:

Excepția de necompetență materială atât a

tribunalului, cât și a judecătoriei au mai fost invocate în cauză, pe parcursul

judecării acesteia și ea a primit o soluționare corectă prin decizia nr. 19 din

6 februarie 2001 a Tribunalului Suceava, care a stabilit că, întrucât

reclamanta a formulat o cerere de ordonanță președințială împotriva pârâtului,

cerere în materie comercială, neevaluabilă în bani, competența revine, potrivit

art. 2 pct. 2 lit. a) C. proc. civ., tribunalului competent să judece în primă

instanță procesele și cererile al căror obiect are o valoare de până la 10

miliarde de lei, precum și procesele și cererile în această materie al căror

obiect este neevaluabil în bani.

În ce privește fondul cauzei, se reține fără putință

de tăgadă că, așa cum a fost motivată cererea de către reclamantă, nu sunt

îndeplinite cumulativ cele trei cerințe de admisibilitate ale ordonanței și

anume: urgența măsurii, vremelnicia ei și neprejudicierea fondului, deoarece nu

este vorba despre un drept ce s-ar putea pierde ori că reclamanta ar fi

păgubită printr-o așa-zisă întârziere sau că, prin luarea acestei măsuri, s-ar

preveni producerea unei pagube ce ar prejudicia-o patrimonial.

Dimpotrivă, din examinarea actelor dosarului, se

constată că se tinde spre obținerea unei soluții definitive, ceea ce nu este

posibil pe calea ordonanței președințiale, reclamanta având la îndemână, pentru

a-și valorifica drepturile, o acțiune de drept comun, întemeiată pe

dispozițiile art. 480 C. civ.

În consecință, reținându-se că instanțele au

pronunțat în cauză hotărâri legale și temeinice, acestea vor fi menținute și se

va respinge recursul declarat în cauză de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge

recursul declarat de reclamanta SC V. SA Suceava, împotriva deciziei nr. 277

din 14 iunie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială și

contencios administrativ, ca nefondat.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie

2003.